Tribunalul Hunedoara — decizie din 20.05.2026

Extrasele exacte din hotărâre la care trimit ghidurile.

1. paragrafele 58–70

   În ceea ce privește termenul de prescripție aplicabil în cauză, tribunalul reține, cu titlu prealabil, că, în prezenta cauză, acţiunea are ca obiect regresul asiguratorului împotriva persoanei vinovate de producerea accidentului în timpul comiterii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, care este chiar pârâtul în litigiu, asigurat de reclamantă pentru răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule, ca urmare a subrogatiei în drepturile persoanelor prejudiciate de accidentul produs de asiguratul său – pârâtul din prezenta cauză. Din cuprinsul art. 25 din Legea nr. 132/2017 reiese că acţiunile pe care le reglementează nu au izvor contractual, ci unul legal, fiind determinate de săvârşirea unor fapte ilicite, contrare legii, iar nu de încălcarea unor obligaţii contractuale. Mai mult, regresul se poate exercita împotriva oricărei persoane care este răspunzătoare de producerea pagubei, iar nu, în mod necesar, împotriva cocontractantului sau asiguratului. Din reglementarea art. 25 lit. b) din Legea nr. 132/2017 rezultă că acţiunea în regres exercitată în temeiul acestor prevederi legale de către reclamantă priveşte persoana care conducea autovehiculul în momentul producerii accidentului şi care, în această ipostază, a săvârşit cu intenţie fapte incriminate de dispoziţiile legale privind circulaţia pe drumurile publice ca infracţiuni săvârşite cu intenţie, chiar dacă aceste fapte nu s-au produs pe astfel de drumuri sau în timpul comiterii altor infracţiuni săvârşie cu intenţie. În litigiul pendinte, accidentul s-a produs în condiţiile existenţei vinovăţiei asiguratului reclamantei stabilită prin sentinţa penală nr. ##/2020 din 30.09.2020, pronunțată de Judecătoria ##### în dosarul nr. ###/240/2020, definitivă prin neapelare la 20.10.2020, prin care pȃrȃtului i s-a stabilit pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvȃrşirea infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. 1 C.pen. Art. 336 alin. 1 C.pen reglementează infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, fiind îndeplinită situaţia premisă descrisă la art. 25 lit. b) din Legea nr. 132/2017. ##### în vedere aceste considerente, instanţa constată că raportul juridic nu izvorăşte din contractul de asigurare încheiat de reclamantă, în calitate de asigurator, cu asiguratul său, pârâtul în cauză, ci din chiar raportul juridic dintre asigurat şi victima accidentului produs în ipoteza prevăzută la art. 25 lit. b) din Legea nr. 132/2017, deoarece asigurătorul se subrogă prin plata indemnizatiei în drepturile persoanei păgubite, împotriva celui răspunzător de producerea prejudiciului. Astfel, tribunalul reţine că în urma mecanismului subrogației, intimata-reclamantă se subrogă în cadrul raporturilor delictuale dintre victimă și persoana responsabilă de producerea accidentului, astfel că raporturile dintre asigurător și asigurat devin, într-un eventual regres, delictuale. Efectul subrogaţiei este acela că subrogatul ia locul creditorului plătit din momentul plăţii şi poate exercita toate drepturile şi acţiunile acestuia împotriva debitorului. Potrivit art. 1597 alin. 2 C.civ., asigurătorul care s-a subrogat în drepturile creditorului plătit beneficiază de toate accesoriile şi garanţiile care însoţesc creanţa. Acţiunea exercitată de asigurător în prezenta cauză, preluată prin subrogare de la creditorii plătiţi, este o acţiune în răspundere civilă delictuală. Rezultă, deci, că dreptul pe care asiguratorul îl dobândeşte în temeiul subrogaţiei nu este un drept nou, deoarece subrogaţia nu dă naştere unui drept nou, ci este o modalitate de transmitere a unei obligaţii preexistente, cu toate garanţiile şi accesoriile sale, inclusiv termenul de prescripţie aferent. Astfel, întrucât cadrul juridic astfel creat nu poate avea ca fundament substanţial decât raportul juridic delictual, prin plata indemnizaţiei, asigurătorul nedevenind titularul unui drept subiectiv distinct de dreptul de reparaţie deţinut de persoana păgubită, actiunii în regres exercitate în temeiul art. 25 lit. b) din Legea nr. 132/2017, nu îi sunt alicabile dispoziţiile art. 2519 Cod civil care prevăd termenul de prescripţie de 2 ani, ci îi este aplicabil termenul de prescripție de drept comun de 3 ani, prevăzut de art. 2517 Cod civil. Referitor la incidența prevederilor art. 1394 Cod Civil conform cărora: ”În toate cazurile în care despăgubirea derivă dintr-un fapt supus de legea penală unei prescripţii mai lungi decât cea civilă, termenul de prescripţie a răspunderii penale se aplică şi dreptului la acţiunea în răspundere civilă”, tribunalul apreciază că nici respectivul text de lege nu este aplicabil în cauză în condițiile în care acțiunea formulată nu derivă dintr-o faptă penală, fiind expresia subrogării asiguratorului în drepturile persoanei păgubite. Astfel apelantul pârât a fost găsit vinovat pentru conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice, fără a se putea reţine că pagubele provocate persoanei vătămate sunt o consecinţă directă a acestei fapte. Pagubele ce au dat naştere dreptului la despăgubire au fost produse ca urmare a nerespectării regulilor privind circulaţia pe drumurile publice cu consecinţa producerii unui accident rutier. Prin urmare, aceste pagube sunt rezultatul unei fapte ilicite delictuale civile şi nu al unei fapte penale. Așa cum s-a arătat anterior, într-o situaţie precum cea din speţă, când persoana responsabilă de producerea faptei prejudiciabile ce are în acelaşi timp calitatea de asigurat a fost găsită vinovată de o instanță penală pentru săvârşirea unei infracţiuni, în urma achitării despăgubirilor cuvenite asiguratorul se subrogă în drepturile persoanei despăgubite, având dreptul de a recupera suma achitată cu acest titlu de la acesta. Aşadar, subrogându-se în drepturile persoanei păgubite asiguratorul este în măsură să recupereze despăgubirile plătite de la autorul faptei prejudiciabile în urma angajării răspunderii civile delictuale. Tribunalul reține că raţiunea prelungirii termenului de prescripţie privind acţiunea civilă în pretenţii până la împlinirea termenului prescripţiei răspunderii penale rezidă în posibilitatea victimei care a suferit un prejudiciu de pe urma săvârşirii unei fapte penale să solicite în acest interval de timp atât tragerea la răspundere penală, cât şi la răspundere civilă a persoanei vinovate pentru prejudiciul suferit. Or, câtă vreme în procesul penal partea are la dispoziţie un termen mai lung pentru exercitarea acţiunii civile, legiuitorul a instituit, cu titlu derogator, ca în cazul în care fapta este prevăzută de legea penală, termenul de prescripţie a acţiunii penale să se aplice şi acţiunii civile. Astfel, tribunalul reţine că termenul de prescripţie conform art. 1394 Cod civil este stabilit în favoarea victimei şi nu în favoarea asiguratorului.

   Textul în documentul-sursă ↗

2. paragrafele 71–83

   În ceea ce priveşte susţinerea apelantului-pârât în sensul că termenul de prescripţie a început să curgă de la data plăţii despăgubirilor către victima accidentului în cadrul dosarului de daună deschis, tribunalul reţine că este neîntemeiată. Potrivit art. 2523 C.civ., prescripţia începe să curgă de la data când titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui, iar conform art. 2528 alin. 1 C.civ., prescripţia dreptului la acţiune în repararea unei pagube care a fost cauzată printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea. Tribunalul reţine că, deși prejudiciul s-a produs în patrimoniul intimatei la momentul efectuării plăților către persoana păgubită, trebuie avut în vedere momentul când s-a născut dreptul intimatei-reclamante la regres față de apelantul-pârât. Astfel, nu se poate face abstracție de dispozițiile art. 25 lit. b) din Legea nr. 132/2017, potrivit cărora asigurătorul RCA are dreptul de a recupera sumele plătite drept despăgubire de la persoana răspunzătoare de producerea prejudiciului, în următoarele situații: ”accidentul a fost produs în timpul comiterii unor fapte incriminate de dispoziţiile legale privind circulaţia pe drumurile publice ca infracţiuni săvârşite cu intenţie, chiar dacă aceste fapte nu s-au produs pe astfel de drumuri sau în timpul comiterii altor infracţiuni săvârşite cu intenţie”. Tribunalul reține că doar printr-o sentință penală definitivă se poate constata existența comiterii unor fapte incriminate de dispozițiile legale privind circulația pe drumurile publice ca infracțiuni săvârșite cu intenție sau a altor infracțiuni săvârșite cu intenție, în sensul art. 25 lit. b) din Legea nr. 132/2017. Tribunalul reţine că prescripția sancționează pasivitatea titularului dreptului material la acțiune. Potrivit art. 4 C.pen., „Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitivă.”. Or, până la pronunțarea unei hotărâri penale definitive, pârâtul a beneficiat de prezumția de nevinovăție, neputându-i-se imputa reclamantei nicio pasivitate din perspectiva neexercitării dreptului material la acțiune în faptul că nu a formulat o acțiune la momentul la care nu cunoștea în mod cert dacă există sau nu chiar dreptul de regres („dreptul de a recupera sumele plătite drept despăgubire”) împotriva debitorului. Cât timp operează prezumția de nevinovăție, nu se poate considera că titularul dreptului material la acțiune „a cunoscut sau, după caz, trebuia să cunoască persoana care răspunde de pagubă”, în sensul art. 2528 C.civ., anterior pronunțării unei hotărâri penale definitive. Așa cum s-a arătat anterior, pentru ca persoana asigurată să răspundă civil este necesar ca aceasta să fi săvârșit o infracțiune cu intenție. Acceptarea tezei că o astfel de „cunoaștere” ar fi posibilă anterior pronunțării unei hotărâri penale definitive ar fi contrară tocmai prezumției de nevinovăție de care beneficiază asiguratul, ce are calitatea de suspect/inculpat în dosarul penal. Astfel, deși textele legale în materie de regres nu fac referire la necesitatea existenței unei hotărâri definitive, totuși, până la soluționarea în mod definitiv a dosarului penal nu se poate stabili de către o altă autoritate decât instanța penală sesizată cu rechizitoriul, fie ea și o altă instanță judecătorească, faptul că s-a săvârșit o infracțiune cu intenție de către asigurat, excepție făcând situațiile de încetare a procesului penal ca urmare a decesului/prescripției etc., caz în care oricum acțiunea civilă a asigurătorului va fi una ulterioară rămânerii definitive a hotărârii penale de încetare a procesului penal. Astfel, tribunalul reține că dreptul intimatei de a solicita de la asigurat, apelantul din prezenta cauză, sumele achitate de intimată în calitate de asigurător s-a născut la momentul rămânerii definitive a sentinței penale nr. ##/2020 din 30.09.2020, pronunţată de Judecătoria #####, ȋn dosarul nr. ###/240/2020, definitivă prin neapelare la 20.10.2020, moment de la care s-a născut și dreptul de regres al reclamantei. Întrucât cererea de chemare în judecată a fost introdusă pe rolul Judecătoriei #### la data de 16.12.2022 – data transmiterii prin poștă a cererii de chemare în judecată, este astfel evident că termenul de prescripție extinctivă de 3 ani nu era împlinit la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată. ##### în vedere că acțiunea de față a fost introdusă în termenul de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii penale, în mod corect prima instanță a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei. În consecință, pentru argumentele prezentate, apreciind că soluția primei instanțe în ceea ce privește respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune este una legală și temeinică, cu modificările aduse prin considerentele anterior menționate, și, în limitele efectului devolutiv al apelului, în baza art. 480 alin. 1 C.proc.civ., Tribunalul urmează să respingă ca nefondat apelul introdus de apelantul ##### ####### ##### împotriva sentinţei civile nr. ####/CC/2023 pronunţată de Judecătoria ####.

   Textul în documentul-sursă ↗

3. paragrafele 92–93

   Definitivă. Pronunţată, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 20.05.2026.

   Textul în documentul-sursă ↗