CCR, Decizia nr. 729 din 21 noiembrie 2017 — art. 172 alin. (12) CPP

Extrasele exacte din hotărâre la care trimit ghidurile.

1. par. 5–8 (context și susțineri)

   5. Prin Încheierea din 1 noiembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 2.055/100/2014, Tribunalul Maramureș - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Marinela Ofelia Câmpean într-o cauză penală, în care se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969 și art. 5 din Codul penal. 6. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile legale menționate sunt neconstituționale, deoarece, spre deosebire de reglementarea anterioară modificării prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016, efectuarea unei expertize nu mai este obligatorie, ci facultativă, urmând ca organul judiciar să o dispună numai dacă apreciază că este necesară, chiar dacă părțile au contestat concluziile raportului de constatare efectuat în cursul urmăririi penale. Contradictorialitatea, fiind intim legată de ideea de egalitate a armelor, impune judecătorului să dispună ca orice element susceptibil să influențeze soluția privind procesul penal să facă obiectul unei dezbateri contradictorii. Or, singura posibilitate de a combate concluziile unui raport de constatare în cauzele penale privind infracțiunile economice o reprezintă efectuarea unei expertize financiar-contabile, cu respectarea tuturor dispozițiilor legale privind garantarea dreptului la apărare și, implicit, a dreptului la un proces echitabil. 7. În acest sens, conform jurisprudenței Curții de la Strasbourg, prin refuzul de a dispune refacerea expertizei sau efectuarea uneia la cererea unei părți, instanța a încălcat dreptul la contradictorialitate al părților (a se vedea Hotărârea din 18 martie 1997, pronunțată în Cauza Mantovanelli împotriva Franței). 8. Drept urmare, o limitare în calea posibilelor abuzuri o constituie admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală și aplicarea în practică a acestor prevederi conform reglementării anterioare, care instituia o obligație legală în sarcina organului judiciar de a dispune efectuarea unei expertize în situația contestării de către părți a concluziilor raportului de constatare, nefiind lăsată la latitudinea organelor judiciare administrarea acestei probe, în baza unor interpretări personale ale acestora.

   Textul în documentul-sursă ↗

2. par. 23–30 (considerente)

   23. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile legale criticate, astfel cum au fost modificate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016, dispun cu privire la posibilitatea efectuării unei expertize, atunci când concluziile raportului de constatare sunt contestate. În redactarea anterioară modificării prin ordonanța mai sus menționată, efectuarea unei expertize era obligatorie dacă părțile contestau concluziile raportului de constatare. 24. Așa fiind, autoarea excepției apreciază că, prin modificarea astfel operată, îi sunt afectate dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare, fiind lăsată la discreția organului judiciar dispunerea efectuării unei expertize. 25. O astfel de critică nu poate fi primită, deoarece dispozițiile art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală nu refuză dreptul suspectului/inculpatului sau al oricărei altei persoane interesate de a contesta concluziile raportului de constatare, ci conferă organului judiciar competența de a aprecia asupra utilității efectuării unei expertize. 26. Împrejurarea că, subsecvent constatării, efectuarea unei expertize este condiționată de aprecierea necesității sale, indiferent că această necesitate este impusă de nelămurirea organului judiciar ori de aspectele inserate de părți în momentul contestării raportului de constatare, nu este de natură a aduce atingere dreptului la apărare al părților, care au posibilitatea de a formula cereri în fața organului de urmărire penală și instanțelor judecătorești, de a solicita administrarea oricăror probe în apărarea lor, inclusiv de a solicita efectuarea unei expertize și de a exercita căile de atac prevăzute de lege. 27. Prin urmare, după finalizarea raportului de constatare, concluziile acestuia pot fi contestate de părți sau de subiecții procesuali principali, în această situație organul judiciar putând dispune efectuarea unei expertize. De asemenea, se poate dispune efectuarea unei expertize și atunci când, deși raportul de constatare nu este contestat, față de complexitatea cauzei, organul judiciar apreciază că este necesară întocmirea unui raport de expertiză. Totodată, după finalizarea raportului de constatare, când organul judiciar apreciază că este necesar, se poate solicita opinia unui expert. Așa fiind, ceea ce guvernează necesitatea dispunerii unei expertize sau necesitatea solicitării opiniei unui expert este principiul referitor la aflarea adevărului, consacrat de art. 5 alin. (1) din Codul de procedură penală, potrivit căruia „Organele judiciare au obligația de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana suspectului sau inculpatului“. 28. Totodată, potrivit art. 97 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, rapoartele de constatare sunt mijloace de probă prin care se obține o probă care servește la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei și care contribuie la aflarea adevărului în procesul penal. Or, în acord cu art. 100 alin. (3) din Codul de procedură penală, „Cererea privitoare la administrarea unor probe formulată în cursul urmăririi penale sau în cursul judecății se admite ori se respinge, motivat, de către organele judiciare“, sens în care respingerea sa se poate dispune atunci când proba nu este relevantă în raport cu obiectul probațiunii, când se apreciază că pentru dovedirea elementului de fapt care constituie obiectul probei au fost administrate suficiente mijloace de probă, când proba nu este necesară, când proba este imposibil de obținut, când cererea a fost formulată de o persoană neîndreptățită și atunci când administrarea probei este contrară legii [art. 100 alin. (4) din Codul de procedură penală]. 29. Așa fiind, organul de urmărire penală sau instanța de judecată nu are obligația de a adopta concluziile raportului de constatare sau chiar de expertiză, iar valoarea probantă a acestora nu este prestabilită de către Codul de procedură penală, ele fiind supuse, potrivit art. 103 alin. (1) din Codul de procedură penală, liberei aprecieri a organelor judiciare, în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză. Așadar, toate probele, inclusiv cele tehnico-științifice, trebuie raportate la ansamblul probator. 30. Prin urmare, nu poate fi primită critica potrivit căreia organele judiciare se pronunță în mod discreționar asupra necesității administrării unei expertize în cauză, cu atât mai mult cu cât, în conformitate cu art. 103 alin. (2) din Codul de procedură penală, dispunerea condamnării se poate realiza doar atunci când acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă. Acest fapt conferă procedurii caracter echitabil, deoarece, pe lângă faptul că, potrivit art. 4 alin. (2) din Codul de procedură penală, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului/inculpatului, principiul liberei aprecieri a probelor nu este absolut, fiind mărginit de existența unor mijloace compensatorii care să asigure existența unui echilibru suficient între acuzare și apărare. În acest sens, în Hotărârea din 2 iunie 2005, pronunțată în Cauza Cottin împotriva Belgiei (paragraful 29), Curtea de la Strasbourg a reamintit că unul dintre elementele unei proceduri echitabile în temeiul art. 6 paragraful 1 din Convenție este caracterul contradictoriu al acesteia: fiecare parte trebuie să aibă, în principiu, posibilitatea nu doar de a prezenta elementele necesare apărării sale și succesului pretențiilor sale, ci și de a lua cunoștință și de a discuta toate dovezile sau observațiile prezentate judecătorului, în scopul de a influența decizia instanței (a se vedea, mutatis mutandis, Hotărârea din 18 martie 1997, pronunțată în Cauza Mantovanelli împotriva Franței, paragraful 33, Hotărârea din 20 februarie 1996, pronunțată în Cauza Lobo Machado împotriva Portugaliei, paragraful 31, Hotărârea din 20 februarie 1996, pronunțată în Cauza Vermeulen împotriva Belgiei, paragraful 33, și Hotărârea din 18 februarie 1997, pronunțată în Cauza Niderost-Huber împotriva Elveției, paragraful 24).

   Textul în documentul-sursă ↗

3. par. 35–36 (considerente)

   35. Așa fiind, prevederile legale criticate nu încalcă dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece partea interesată beneficiază de garanțiile dreptului la un proces echitabil, sens în care eventualele dificultăți cauzate apărării prin limitarea drepturilor sunt suficient contrabalansate de procedurile urmate de autoritățile judiciare, putând susține în fața instanței de judecată toate apărările necesare în condiții de contradictorialitate cu acuzarea. 36. În concluzie, împrejurarea că nu este obligatorie efectuarea unei expertize, în cazul în care concluziile raportului de constatare sunt contestate, are ca scop asigurarea dreptului la un proces echitabil prin soluționarea cu celeritate a cauzei, întrucât, în caz contrar, s-ar permite prelungirea nejustificată a soluționării cauzei printr-o simplă contestare a raportului, cu toate că dispunerea unei expertize nu este utilă cauzei, fiind lămurite toate aspectele cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana suspectului sau inculpatului.

   Textul în documentul-sursă ↗

4. dispozitiv

   Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Marinela Ofelia Câmpean în Dosarul nr. 2.055/100/2014 al Tribunalului Maramureș - Secția penală și constată că dispozițiile art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate. Definitivă și general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Maramureș - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunțată în ședința din data de 21 noiembrie 2017.

   Textul în documentul-sursă ↗