ÎCCJ, Secția a II-a civilă — Decizia nr. 1809 din 26 septembrie 2023, competența pentru anularea unei hotărâri SAL-Fin

Extrasele exacte din hotărâre la care trimit ghidurile.

1. Motivarea ÎCCJ și soluția regulatorului de competență, corp linii 100–124

   Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces. Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Judecătoria Sectorului 1 București şi Curtea de Apel București - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza. Obiectul acţiunii este reprezentat, în esenţă, de anularea hotărârii SAL-FIN pronunțate la 28.04.2022, în dosarul de conciliere nr. x, în soluţionarea unui litigiu dintre reclamanta A. şi pârâții Entitatea de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul financiar non-bancar SAL-FIN, B. S.A., C. și Autoritatea de Supraveghere Financiară. Raportat la obiectul acţiunii, Înalta Curte reţine că hotărârea contestată nu are natura unui act administrativ, în înţelesul dispoziţiilor art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, întrucât acesta nu este emis de o autoritate publică, în regim de putere publică şi nu se identifică cu sintagma „dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice” de drept public, raportul juridic soluţionat prin hotărârea atacată având ca părţi un consumator şi un profesionist. De asemenea, reţine instanţa supremă că hotărârea conciliatorului nu este o hotărâre arbitrală, de vreme ce asigurătorul este obligat să urmeze calea aleasă de consumator, respectiv soluţionarea diferendului dintre consumator și profesionist de către SAL-FIN, singura entitate de soluţionare alternativă a litigiilor în domeniile în care A.S.F. are competenţă, conform art. 2 din Regulamentul A.S.F. nr. 4/2016. Se impune a se mai reţine faptul că, în cauză, între consumator şi profesionist nu a fost încheiată o convenţie arbitrală, iar hotărârea conciliatorului nu a fost pronunţată în procedura arbitrajului reglementată de art. 541 şi urm. C. proc. civ., ci în procedura specială prevăzută de Regulamentul A.S.F. nr. 4/2016, în dosarul nr. x, în temeiul dispoziţiilor Regulamentului A.S.F nr. 4/2016. Potrivit art. 1 din Regulamentul A.S.F. nr. 4/2016, Entitatea de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul financiar non-bancar este înfiinţată în cadrul Autorităţii de Supraveghere Financiară şi este constituită în baza Ordonanţei Guvernului nr. 38/2015 privind soluţionarea alternativă a litigiilor dintre consumatori si comercianţi, oferind posibilitatea soluţionării unui litigiu printr-o procedură SAL, ce funcţionează exclusiv în cadrul Autorităţii de Supraveghere Financiară. Art. 1 din O.G. nr. 38/2015 privind soluţionarea alternativă a litigiilor dintre consumatori şi comercianţi prevede că această ordonanţă este actul normativ care „creează cadrul legal, astfel încât reclamaţiile împotriva comercianţilor să poată fi prezentate voluntar de către consumatorii entităţilor care aplică proceduri de soluţionare alternativă a litigiilor într-un mod independent, imparţial, transparent, eficace, rapid şi echitabil, în scopul asigurării unui nivel înalt de protecţie a consumatorilor şi a bunei funcţionări a pieţei.”. În art. 2 din acelaşi act normativ se menţionează că, „Prezenta ordonanţă se aplică procedurilor de soluţionare extrajudiciară a litigiilor naţionale şi transfrontaliere izvorâte din contractele de vânzări sau din contractele de prestări de servicii încheiate între un comerciant care desfăşoară activităţi în România şi un consumator rezident în Uniunea Europeană prin intervenţia unei entităţi de soluţionare alternativă a litigiilor, care propune sau impune o soluţie şi care acţionează în România.”. Art. 5 din aceeaşi ordonanţă prevede că, „litigiile care intră sub incidenţa prezentei ordonanţe şi care implică comercianţi care desfăşoară activităţi în România pot fi prezentate unei entităţi SAL care îndeplineşte cerinţele prevăzute de prezenta ordonanţă.”. Totodată, în art. 13 al actului normativ precitat, se stipulează următoarele: „(1) În cazul în care părţile acceptă soluţia propusă, precum şi în cazul soluţiei impuse, entitatea SAL emite o hotărâre motivată, iar, în cazul în care părţile nu acceptă soluţia propusă, entitatea SAL emite o încheiere care cuprinde descrierea faptelor, soluţia propusă şi decizia părţilor. (2) În cazul în care comerciantul nu acceptă soluţia propusă, entitatea SAL informează consumatorul, prin încheiere, despre căile de atac administrative, respectiv judiciare la care poate recurge pentru soluţionarea litigiului. (3) Hotărârea, respectiv încheierea se comunică părţilor în termen de 15 zile calendaristice de la adoptare şi produce efecte de la data comunicării. Acestea pot fi atacate la instanţa de judecată competentă. (4) Hotărârile care nu sunt atacate în termenul de 15 zile calendaristice de la data comunicării constituie de drept titlu executoriu.”. Procedura specifică pentru soluționarea alternativă a litigiilor prin impunerea unei soluții în cadrul SAL-FIN este reglementată în Anexa nr. 2 la Regulamentul A.S.F. nr. 4/2016. Art. 10 din Anexa nr. 2 cuprinde prevederi referitoare la Comisia de conciliere care soluţionează litigiile, iar art. 11 stabileşte regimul hotărârii Comisiei de conciliere. Astfel, conform alin. (8) al art. 11, „Hotărârea se comunică părţilor în termen de 15 zile calendaristice de la adoptare şi produce efecte de la data comunicării”, iar în alin. (10) se arată că „Hotărârea, respectiv încheierea se comunică părţilor în termen de 15 zile calendaristice de la adoptare şi produce efecte de la data comunicării. Acestea pot fi atacate la instanţa de judecată competentă”. Alin. (11) statuează că „Hotărârile care nu sunt atacate în termenul de 15 zile calendaristice de la data comunicării constituie de drept titlu executoriu.”. Analizând dispoziţiile legale precitate, se constată că acestea nu prevăd care este instanţa competentă la care poate fi atacată hotărârea comisiei de conciliere, astfel încât aceasta trebuie stabilită după regulile de drept comun. Însăşi denumirea organului administrativ constituit pentru soluţionarea alternativă a litigilui - comisie de concliere - exclude asimilarea acestuia cu o instanţă arbitrală în sensul art. 541 şi urm. C. proc. civ. Dimpotrivă, având în vedere că dispozițiile speciale cuprinse la art. 11 alin. (10) din Anexa 2 la Regulamentul A.S.F. nr. 4/2016 stabilesc că hotărârea entității SAL-FIN „poate fi atacată la instanța competentă”, ținând cont de caracterul alternativ și facultativ al jurisdicției exercitate de acest organism, singura concluzie ce poate fi trasă este aceea că instanța de judecată competentă, la care se referă norma citată, este instanța de judecată care ar fi fost competentă să judece litigiul potrivit normelor generale de competentă cuprinse în Codul de procedură civilă. În raport de aceste considerente, întrucât obiect al litigiului sunt pretenţii bănești rezultate dintr-un contract de asigurare încheiat între un profesionist şi un consumator, competenţa de soluţionare aparţine instanţelor civile de drept comun, astfel că determinarea competenței materiale a primei instanțe urmează a fi realizată potrivit criteriului valoric prevăzut de art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ. Având în vedere considerentele expuse mai sus şi luând act că valoarea obiectului cererii este inferioară sumei de 200.000 lei, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4), cu aplicarea art. 94 pct. 1 lit. k), coroborat cu art. 107 C. proc. civ., a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

   Textul în documentul-sursă ↗