ÎCCJ — Decizia nr. 32 din 24 aprilie 2023, hotărâre prealabilă privind acțiunea în anularea hotărârii SAL-Fin

Extrasele exacte din hotărâre la care trimit ghidurile.

1. Par. 10

   10. Prin Cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brăila la data de 28 iunie 2021 cu nr. 8.931/196/2021, reclamanta societate de asigurare a solicitat anularea hotărârii pronunțate de SAL-FIN în soluționarea Cererii înregistrate la 10 martie 2021, astfel cum a fost lămurită prin Hotărârea de îndreptare a erorii materiale din 14 iunie 2021, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

   Textul în documentul-sursă ↗

2. Par. 11

   11. Prin Sentința civilă nr. 4.072 din 1 iulie 2022, Judecătoria Brăila a admis Cererea și a dispus anularea Hotărârii privind soluționarea Cererii din 10 martie 2021 emise de SAL-FIN la 9 iunie 2021, astfel cum aceasta a fost lămurită prin Hotărârea de îndreptare a erorii materiale din 14 iunie 2021, privind obligarea reclamantei la plata sumei de 6.180,20 lei, reprezentând diferență de despăgubire pentru lipsa de folosință a unui vehicul, și la plata penalităților de întârziere.

   Textul în documentul-sursă ↗

3. Par. 12

   12. Instanța a reținut că la data de 16 noiembrie 2020 a avut loc un eveniment rutier în care a fost implicat vehiculul aparținând pârâtului, ce a fost avariat de asiguratul reclamantei, în baza poliței RCA fiind deschis dosarul de daună. În urma completării formularului de constatare amiabilă, a rezultat culpa asiguratului reclamantei în producerea evenimentului.

   Textul în documentul-sursă ↗

4. Par. 13

   13. Apreciind că suma achitată de asigurător nu reflectă contravaloarea despăgubirii datorate, consumatorul a solicitat Entității de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul financiar nonbancar (SAL-FIN) achitarea diferenței de despăgubire și plata penalităților de întârziere aferente.

   Textul în documentul-sursă ↗

5. Par. 14

   14. Prin hotărârea pronunțată în dosarul de conciliere, SAL-FIN a admis în parte solicitarea consumatorului de plată a sumei de 6.180,20 lei, reprezentând diferență de despăgubire pentru închirierea auto. De asemenea, a fost admisă în parte cererea de obligare a asigurătorului la plata unor penalități, pentru perioada cuprinsă între 4 martie 2021 și data plății.

   Textul în documentul-sursă ↗

6. Par. 15

   15. Judecătoria a constatat că, pe calea acestui demers juridic, societatea de asigurare solicită anularea hotărârii SAL-FIN în privința obligației de plată a sumei de 6.180,20 lei, reprezentând diferență de despăgubire pentru lipsa de folosință, și a penalităților de întârziere.

   Textul în documentul-sursă ↗

7. Par. 16

   16. Instanța a arătat că prețul solicitat de pârât este unul disproporționat și în contradicție cu dispozițiile legale care prevăd condițiile pentru repararea prejudiciilor reprezentând consecința lipsei de folosință a vehiculului avariat, iar persoanele prejudiciate prin lipsa de folosință trebuie să își formuleze cererile pe baza documentelor justificative, însă cu respectarea prevederilor art. 22 alin. (2) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 132/2017), și conform principiilor impuse de buna-credință.

   Textul în documentul-sursă ↗

8. Par. 17

   17. Totodată, instanța a constatat că suma acordată de reclamantă acoperă prejudiciul efectiv suferit de pârât și reprezintă lipsa de folosință a vehiculului avariat, fiind o despăgubire justă și echitabilă. S-a reținut și că reclamanta nu datorează penalități de întârziere, întrucât nu a diminuat în mod nejustificat despăgubirea datorată.

   Textul în documentul-sursă ↗

9. Par. 18

   18. Pârâtul a declarat apel, solicitând, în principal, anularea hotărârii instanței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare, conform dispozițiilor art. 480 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură civilă, și, în subsidiar, admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței, în sensul respingerii contestației formulate împotriva hotărârii SAL-FIN, ca nefondată.

   Textul în documentul-sursă ↗

10. Par. 19

    19. Prin întâmpinare, intimata-reclamantă a invocat excepția inadmisibilității căii de atac, arătând că, în esență, inadmisibilitatea apelului declarat împotriva unei hotărâri pronunțate de judecătorie, în ipoteza în care judecătoria soluționează o cale de atac împotriva hotărârii pronunțate de un organ cu activitate jurisdicțională, derivă din dispozițiile art. 466 coroborate cu cele ale art. 94 din Codul de procedură civilă.

    Textul în documentul-sursă ↗

11. Par. 20

    20. De asemenea din anexa nr. 2 la Regulamentul Autorității de Supraveghere Financiară nr. 4/2016 rezultă că hotărârea emisă de SAL-FIN poate fi atacată la instanța competentă. Ca atare, Judecătoria Brăila nu a soluționat cauza în primă instanță, în temeiul competenței materiale conferite de art. 94 pct. 1 din Codul de procedură civilă, ci a soluționat o cale de atac îndreptată împotriva hotărârii pronunțate de un organ cu activitate jurisdicțională.

    Textul în documentul-sursă ↗

12. Par. 21

    21. În aceste condiții, calea de atac a apelului apare ca fiind inadmisibilă față de dispozițiile art. 466 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care stabilesc expres faptul că apelul nu poate avea ca obiect decât o hotărâre pronunțată în primă instanță, iar nu o hotărâre pronunțată într-o cale de atac îndreptată împotriva hotărârii unui organ cu activitate jurisdicțională.

    Textul în documentul-sursă ↗

13. Par. 22

    22. La termenul de judecată din 11 ianuarie 2023, instanța de apel, din oficiu, a pus în discuție necesitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile în vederea dezlegării chestiunii de drept în ceea ce privește admisibilitatea căii de atac. ... IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

    Textul în documentul-sursă ↗

14. Par. 23

    23. Completul de judecată al instanței de trimitere a apreciat că sesizarea este admisibilă, în conformitate cu prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă, arătând că: a) este îndeplinită condiția existenței unei cauze aflate în curs de judecată în ultimă instanță, în condițiile în care cauza de față se află în faza apelului declarat împotriva sentinței pronunțate de Judecătoria Brăila, decizia ce urmează a fi pronunțată fiind definitivă; b) cauza se află în competența legală a unui complet al Tribunalului Brăila, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță; c) cât privește cerința ivirii unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată, tribunalul a constatat că modul în care ar urma să fie interpretat și aplicat textul de lege cu privire la care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile influențează soluția pe fond a cererii deduse judecății. În jurisprudența sa, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reținut, în mod constant, că obiectul sesizării l-ar putea constitui atât o chestiune de drept material, cât și una de drept procedural, dacă, prin consecințele pe care le produc, interpretarea și aplicarea normei de drept au aptitudinea să determine soluționarea pe fond a cauzei, rezolvarea raportului de drept dedus judecății. În cauză, deși sesizarea pune în discuție chestiuni de drept constând în interpretarea și aplicarea unor dispoziții legale procedurale în legătură cu exercitarea căii de atac a apelului, consecințele pe care le implică rezolvarea problemei de drept sunt apte să influențeze dezlegarea pe fond a cauzei, în etapa procesuală în care se află; d) instanța de trimitere a învederat că este îndeplinită, de asemenea, și condiția de admisibilitate privind existența unei chestiuni de drept cu caracter de noutate și asupra căreia Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat și nici să nu fi făcut obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. ... V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

    Textul în documentul-sursă ↗

15. Par. 24

    24. Apelantul-pârât a arătat că nici prevederile art. 9 din anexa nr. 2 la Regulamentul Autorității de Supraveghere Financiară nr. 4/2016, nici prevederile art. 94 alin. (2) și art. 95 din Codul de procedură civilă nu stipulează faptul că hotărârile pronunțate de judecătorii sunt definitive.

    Textul în documentul-sursă ↗

16. Par. 25

    25. Atât timp cât legea nu distinge, nici cel care o interpretează nu poate distinge, conform principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, astfel că nu se poate nega dreptul la o cale efectivă de atac, cu atât mai mult cu cât legiuitorul nici nu a prevăzut faptul că situația dedusă judecății ar fi o excepție de la regulile procedurale de drept comun.

    Textul în documentul-sursă ↗

17. Par. 26

    26. În speță, doar o verificare efectivă a legalității hotărârii pronunțate de o instanță inferioară în grad poate îndrepta neregularitățile procedurale sau nelegalitățile evidente.

    Textul în documentul-sursă ↗

18. Par. 27

    27. Ca atare, apelantul-pârât a apreciat că legiuitorul a prevăzut și garantat dreptul la o cale de atac efectivă și eficientă împotriva hotărârilor pronunțate de judecătoriile sesizate potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (9) din anexa nr. 2 la Regulamentul Autorității de Supraveghere Financiară nr. 4/2016.

    Textul în documentul-sursă ↗

19. Par. 28

    28. Intimata-reclamantă a apreciat că nu sunt întrunite toate condițiile de admisibilitate a sesizării impuse de art. 519 din Codul de procedură civilă, întrucât problema de drept trebuie să țină de soluționarea pe fond a cauzei, adică să vizeze o normă de drept substanțial.

    Textul în documentul-sursă ↗

20. Par. 29

    29. Or, în speță, chestiunea de drept pusă în discuție nu este una de drept material, ci una de drept procesual, câtă vreme aceasta vizează (in)admisibilitatea promovării căii de atac a apelului.

    Textul în documentul-sursă ↗

21. Par. 30

    30. Prin urmare, intimata-reclamantă a susținut că nu poate fi uzitat instrumentul procesual reglementat de art. 519 și următoarele din Codul de procedură civilă, nefiind întrunite condițiile de admisibilitate sub aspectul naturii normei de drept ce se dorește a fi clarificată.

    Textul în documentul-sursă ↗

22. Par. 31

    31. După comunicarea raportului întocmit de judecătorii-raportori, potrivit dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nu au fost depuse puncte de vedere de către părți. ... VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

    Textul în documentul-sursă ↗

23. Par. 32

    32. Completul de judecată care a formulat sesizarea a arătat că nu are un punct de vedere unitar referitor la problema care trebuie lămurită, și anume dacă hotărârea pronunțată de judecătorie, prin care s-a soluționat cererea privind anularea hotărârii pronunțate de SAL-FIN, potrivit art. 9 din anexa nr. 2 la Regulamentul Autorității de Supraveghere Financiară nr. 4/2016, este sau nu supusă căii de atac a apelului. Cu alte cuvinte, prin hotărârea pronunțată, judecătoria soluționează cauza în primă instanță, aceasta fiind susceptibilă de apel, potrivit prevederilor art. 466 alin. (1) din Codul de procedură civilă, sau, prin hotărârea pronunțată, instanța de judecată soluționează o cale de atac împotriva hotărârii unui organ cu activitate jurisdicțională, aceasta nefiind susceptibilă de apel, potrivit art. 466 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

    Textul în documentul-sursă ↗

24. Par. 33

    33. S-a învederat că, în practica judiciară a Tribunalului Brăila, alte complete de judecată au soluționat căile de atac împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii fără a se pune în discuția părților și a se pronunța cu privire la inadmisibilitatea căii de atac a apelului. ... VII. Practica judiciară a instanțelor naționale în materie

    Textul în documentul-sursă ↗

25. Par. 34

    34. Potrivit răspunsurilor transmise de instanțele naționale, la solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, într-o opinie majoritară, s-a apreciat că hotărârile pronunțate de judecătorie prin care se soluționează o cerere privind anularea hotărârii pronunțate de SAL-FIN, în temeiul art. 9 din anexa nr. 2 la Regulamentul Autorității de Supraveghere Financiară nr. 4/2016, sunt supuse căii de atac a apelului.

    Textul în documentul-sursă ↗

26. Par. 35

    35. În argumentarea acestei opinii s-a arătat că regula generală este impusă de dispozițiile art. 466 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care stipulează că „Hotărârile pronunțate în primă instanță pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede în mod expres altfel“. Astfel, derogarea de la calea de atac a apelului trebuie să fie prevăzută în mod expres prin alte dispoziții legale, iar nu dedusă din alte reglementări ale legiuitorului sau ale unui organ administrativ care nu stipulează cu privire la calea de atac aferentă. În acest sens s-a constatat că prin art. 9 din anexa nr. 2 la Regulamentul Autorității de Supraveghere Financiară nr. 4/2016 nu s-a stipulat că hotărârea instanței competente nu este supusă ulterior căii de atac a apelului. Totodată, în raport cu prevederile art. 94 pct. 2 din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că nu se poate reține că judecătoria soluționează în ultimă instanță [pentru a fi aplicabile prevederile art. 466 alin. (3) din Codul de procedură civilă], întrucât litigiul nu privește hotărârea unei autorități a administrației publice cu activitate jurisdicțională sau a altor organe cu astfel de activitate, în condițiile în care procedura în discuție nu este bazată pe principiile contradictorialității și asigurării dreptului la apărare, nefiind nici adoptată prin lege organică. Conform art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 554/2004), jurisdicția administrativă specială reprezintă „activitatea înfăptuită de o autoritate administrativă care are, conform legii organice speciale în materie, competența de soluționare a unui conflict privind un act administrativ, după o procedură bazată pe principiile contradictorialității, asigurării dreptului la apărare și independenței activității administrativ-jurisdicționale“.

    Textul în documentul-sursă ↗

27. Par. 36

    36. A fost identificată practică judiciară în acest sens la următoarele instanțe, cu mențiunea că nu s-a făcut o analiză a chestiunii de drept, ci rezultă doar implicit, din faptul că în dispozitivul sentințelor a fost trecută mențiunea „cu apel“, iar prin deciziile înaintate s-au soluționat cauzele în calea de atac a apelului: Tribunalul Suceava - Secția a II-a civilă, Judecătoria Suceava - Secția a II-a civilă, Judecătoria Baia Mare, Judecătoria Turda, Judecătoria Cluj-Napoca, Tribunalul Specializat Cluj, Judecătoria Constanța, Tribunalul Argeș - Secția civilă, Tribunalul Bacău - Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, Tribunalul Bihor - Secția a II-a civilă, Judecătoria Buftea - Secția civilă, Tribunalul Ilfov - Secția civilă, Judecătoria Cornetu, Curtea de Apel Iași - Secția civilă (în regulator de competență), Tribunalul Sibiu - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Tribunalul Galați - Secția a II-a civilă, Tribunalul Brăila - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

    Textul în documentul-sursă ↗

28. Par. 37

    37. În același sens au fost exprimate puncte de vedere teoretice de judecătorii de la: Judecătoria Suceava, Judecătoria Fălticeni, Judecătoria Darabani, Tribunalul Covasna, Judecătoria Tulcea, Tribunalul Argeș, Curtea de Apel Oradea - Secția a II-a civilă, Tribunalul Bihor, Judecătoria Oravița, Tribunalul Caraș-Severin, opinia majoritară a judecătorilor de la Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și judecătoriile arondate, opinia majoritară la Judecătoria Giurgiu, Judecătoria Bolintin-Vale, Tribunalul Ialomița, Tribunalul Ilfov și judecătoriile arondate, Tribunalul Teleorman - Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și de contencios administrativ și fiscal, Tribunalul Iași - Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, Tribunalul Vaslui și judecătoriile arondate, Tribunalul Hunedoara - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Curtea de Apel Alba Iulia - Secția a II-a civilă, Curtea de Apel Galați - Secția a II-a civilă, opinia majoritară a judecătorilor de la Tribunalul Galați.

    Textul în documentul-sursă ↗

29. Par. 38

    38. Într-o altă opinie, minoritară, s-a apreciat că hotărârile pronunțate de judecătorie, prin care se soluționează o cerere privind anularea hotărârii pronunțate de SAL-FIN, potrivit art. 9 din anexa nr. 2 la Regulamentul Autorității de Supraveghere Financiară nr. 4/2016, nu sunt supuse căii de atac a apelului.

    Textul în documentul-sursă ↗

30. Par. 39

    39. În sprijinul acestei opinii s-a susținut că din nicio dispoziție legală comunitară și nici din legislația națională de transpunere nu rezultă că ar exista obligativitatea unei proceduri judiciare care să implice două căi de atac ierarhizate. Având în vedere această împrejurare, precum și modalitatea de interpretare coroborată a prevederilor art. 94 pct. 2 cu art. 95 pct. 2 din Codul de procedură civilă, s-a considerat că tribunalele judecă apelurile declarate doar împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de către judecătorii, astfel că, atât timp cât pentru soluțiile judecătoriei pronunțate în ultimă instanță în materia ce interesează prezenta sesizare legea specială nu prevede o cale de atac suplimentară, rezultă că această cale de atac împotriva sentinței pronunțate de judecătorie în ultimă instanță este suprimată. Prin urmare, în măsura în care părțile deferă litigiul lor spre soluționare - în primă instanță - organismului de soluționare alternativă SAL-FIN, există o singură cale de atac împotriva acestui act jurisdicțional, cea prevăzută de art. 9 alin. (9) din anexa nr. 2 la Regulamentul Autorității de Supraveghere Financiară nr. 4/2016.

    Textul în documentul-sursă ↗

31. Par. 40

    40. Cu titlu de practică judiciară în acest sens a fost identificată o singură decizie pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a civilă, prin care a fost respins apelul ca inadmisibil.

    Textul în documentul-sursă ↗

32. Par. 41

    41. Puncte de vedere teoretice în sensul acestei opinii au fost exprimate de judecătorii de la Tribunalul Arad - Secția a II-a civilă și Curtea de Apel Timișoara - Secția a II-a civilă.

    Textul în documentul-sursă ↗

33. Par. 42

    42. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. ... VIII. Jurisprudența Curții Constituționale și a Înaltei Curți de Casație și Justiție

    Textul în documentul-sursă ↗

34. Par. 43

    43. Nu au fost identificate decizii relevante pronunțate de Curtea Constituțională în exercitarea controlului de constituționalitate și nici decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțate în mecanismele de unificare a practicii judiciare, cu privire la chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită. ... IX. Raportul asupra chestiunii de drept

    Textul în documentul-sursă ↗

35. Par. 44

    44. Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. ... X. Înalta Curte de Casație și Justiție Asupra admisibilității sesizării

    Textul în documentul-sursă ↗

36. Par. 45

    45. Analizând, cu prioritate, îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, se reține că sesizarea nu este admisibilă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

    Textul în documentul-sursă ↗

37. Par. 46

    46. Din cuprinsul prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, care reglementează procedura de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, au fost decelate, pe cale jurisprudențială, următoarele condiții de admisibilitate ce este necesar a fi îndeplinite cumulativ: (i) existența unei cauze aflate în curs de judecată; (ii) cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza; (iii) instanța care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție să judece cauza în ultimă instanță; (iv) ivirea unei chestiuni de drept veritabile, susceptibile să dea naștere unor interpretări diferite, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată; (v) chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită să fie nouă; (vi) asupra chestiunii de drept Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

    Textul în documentul-sursă ↗

38. Par. 47

    47. Primele trei condiții de admisibilitate sunt îndeplinite, întrucât sesizarea a fost formulată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul Tribunalului Brăila, care este învestit în ultimă instanță cu soluționarea apelului exercitat împotriva unei sentințe pronunțate de Judecătoria Brăila, iar hotărârea ce urmează a fi pronunțată este definitivă, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă.

    Textul în documentul-sursă ↗

39. Par. 48

    48. În ceea ce privește condiția referitoare la existența unei chestiuni de drept veritabile, susceptibile de a da naștere unor interpretări diferite și de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată, se identifică o serie de neregularități de natură a contura concluzia neîndeplinirii acesteia din mai multe perspective.

    Textul în documentul-sursă ↗

40. Par. 49

    49. Astfel, deși noțiunea de „chestiune de drept“ nu este definită de legiuitor, aceasta presupune în mod necesar o problemă de drept reală și veritabilă, în sensul că „norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă, lacunară sau neclară“ și să fie „legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziții legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare“ (Decizia nr. 16 din 23 mai 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 5 octombrie 2016, paragraful 37; Decizia nr. 32 din 30 martie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 26 iunie 2020, paragraful 46).

    Textul în documentul-sursă ↗

41. Par. 50

    50. Totodată, s-a statuat constant în jurisprudența instanței supreme că este necesar ca sesizarea să vizeze „o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății“ (Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, paragraful 37).

    Textul în documentul-sursă ↗

42. Par. 51

    51. În aceeași ordine de idei, s-a mai reținut de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, cu privire la dificultatea chestiunii de drept supuse dezlegării, că „o problemă poate să fie nouă și totuși să nu reclame intervenția curții supreme, care nu trebuie să fie considerată un serviciu public de consultanță juridică“, precum și că „dificultatea «serioasă» a problemei de drept nu-l scutește pe judecătorul fondului de obligația sa de a judeca“, concluzionându-se că „rămâne atributul exclusiv al instanței solicitante să soluționeze cauza cu judecata căreia a fost învestită, aplicând în acest scop mecanismele de interpretare a actelor normative“ (Decizia nr. 52 din 3 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 26 septembrie 2017, paragrafele 26 și 27; Decizia nr. 44 din 11 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 29 iunie 2018, paragraful 56; Decizia nr. 11 din 11 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 417 din 28 mai 2019, paragraful 45; Decizia nr. 24 din 2 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 25 iunie 2020, paragraful 67).

    Textul în documentul-sursă ↗

43. Par. 52

    52. Prin urmare, obiectul procedurii este reprezentat de o normă de drept incompletă sau neclară, un text de lege care, pe baza interpretării printr-o argumentație juridică adecvată, consistentă, poate primi înțelesuri și aplicări deopotrivă divergente în situații cvasiidentice și poate determina, în final, o jurisprudență neunitară (Decizia nr. 70 din 31 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 7 din 4 ianuarie 2023, paragraful 61).

    Textul în documentul-sursă ↗

44. Par. 53

    53. Relevante devin, sub acest aspect, circumstanțele care au justificat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu problema de drept semnalată.

    Textul în documentul-sursă ↗

45. Par. 54

    54. Astfel, în fața completului de judecată învestit cu soluționarea apelului a fost invocată excepția inadmisibilității căii de atac, pentru a cărei soluționare s-a apreciat că se impune sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, sub aspectul lămuririi dacă, în interpretarea art. 94 și 466 din Codul de procedură civilă și a art. 9 alin. (9) din anexa nr. 2 la Regulamentul Autorității de Supraveghere Financiară nr. 4/2016, hotărârile pronunțate de judecătorie prin care se soluționează o cerere privind anularea hotărârii pronunțate de SAL-FIN sunt sau nu supuse căii de atac a apelului.

    Textul în documentul-sursă ↗

46. Par. 55

    55. Circumstanțele factuale ale cauzei sunt caracterizate prin faptul că, în acest litigiu, reclamanta societate de asigurare, în contradictoriu cu pârâtul persoană fizică, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea hotărârii SAL-FIN prin care, în dosarul de conciliere, SAL-FIN a admis în parte solicitarea consumatorului de plată a unei sume de bani reprezentând diferență de despăgubire și penalități.

    Textul în documentul-sursă ↗

47. Par. 56

    56. În cuprinsul încheierii de sesizare, referitor la existența unei veritabile chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată, instanța de trimitere arată că „modul în care ar urma să fie interpretat și aplicat textul de lege cu privire la care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile influențează soluția pe fond a cererii deduse judecății“ și că „deși sesizarea pune în discuție chestiuni de drept constând în interpretarea și aplicarea unor dispoziții legale procedurale în legătură cu exercitarea căii de atac a apelului, consecințele pe care le implică rezolvarea problemei de drept sunt apte să influențeze dezlegarea pe fond a cauzei, în etapa procesuală în care se află“.

    Textul în documentul-sursă ↗

48. Par. 57

    57. Așadar, declanșarea, de către instanța de trimitere, a mecanismului judiciar de unificare a practicii judiciare vizează o problemă de drept procesual, tribunalul învestit cu soluționarea căii de atac a apelului apreciind că lămurirea modului de interpretare a dispozițiilor legale procedurale în legătură cu exercitarea căii de atac a apelului, precum și consecințele pe care le implică rezolvarea problemei de drept sunt apte să influențeze dezlegarea pe fond a cauzei, în etapa procesuală în care se află.

    Textul în documentul-sursă ↗

49. Par. 58

    58. Împrejurarea că este vorba despre un aspect de drept procesual ce se supune analizei este irelevantă din punctul de vedere al admisibilității sesizării, câtă vreme, în jurisprudența circumscrisă acestei instituții juridice a hotărârii prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat, în mod constant, că obiectul sesizării îl poate reprezenta atât o chestiune de drept material, cât și una de drept procesual dacă, prin consecințele pe care le produce, interpretarea normei de drept are aptitudinea de a determina, de a influența soluționarea raportului de drept dedus judecății (Decizia nr. 1 din 18 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 20 ianuarie 2014; Decizia nr. 9 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 26 mai 2016; Decizia nr. 36 din 4 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 541 din 24 iunie 2020).

    Textul în documentul-sursă ↗

50. Par. 59

    59. Or, raportat la situația în cauză, apare necesar ca de lămurirea modului de interpretare a dispozițiilor legale menționate, respectiv art. 94 și 466 din Codul de procedură civilă și art. 9 alin. (9) din anexa nr. 2 la Regulamentul Autorității de Supraveghere Financiară nr. 4/2016, să depindă soluționarea excepției inadmisibilității apelului, excepție asupra căreia instanța de apel este chemată să se pronunțe prioritar analizei pe fond a căii de atac și de a cărei rezolvare depinde soluționarea apelului aflat pe rolul instanței de trimitere.

    Textul în documentul-sursă ↗

51. Par. 60

    60. Pe de altă parte însă, în punctul de vedere exprimat cu privire la chestiunea de drept a cărei lămurire o solicită, titularul sesizării precizează următoarele: „Completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei nu are un punct de vedere unitar cu privire la problema de drept sesizată. (...) problema care trebuie lămurită este dacă hotărârea pronunțată de judecătorie prin care s-a soluționat cererea privind anularea hotărârii pronunțate de SAL-FIN, potrivit art. 9 din anexa nr. 2 la Regulamentul Autorității de Supraveghere Financiară nr. 4/2016, este sau nu supusă căii de atac a apelului. Cu alte cuvinte, prin hotărârea pronunțată, judecătoria soluționează cauza în primă instanță, aceasta fiind susceptibilă de apel, potrivit prevederilor art. 466 alin. (1) din Codul de procedură civilă sau, prin hotărârea pronunțată, instanța de judecată soluționează o cale de atac împotriva hotărârii unui organ cu activitate jurisdicțională, aceasta nefiind susceptibilă de apel, potrivit art. 466 alin. (3) din Codul de procedură civilă.“

    Textul în documentul-sursă ↗

52. Par. 61

    61. În acest context, modalitatea în care a fost formulată sesizarea nu se circumscrie exigențelor avute în vedere de legiuitor atunci când, reglementând sediul materiei acestui mecanism de unificare, a prevăzut faptul că prima analiză a îndeplinirii condițiilor de admisibilitate trebuie realizată chiar de titularul sesizării. Acesta va putea solicita instanței supreme pronunțarea unei hotărâri prealabile doar dacă va argumenta îndeplinirea fiecăreia dintre condițiile enunțate la art. 519 din Codul de procedură civilă.

    Textul în documentul-sursă ↗

53. Par. 62

    62. Potrivit art. 520 alin. (1) teza finală din Codul de procedură civilă, încheierea prin care se dispune sesizarea va cuprinde motivele care susțin admisibilitatea sesizării potrivit art. 519 și punctul de vedere al completului de judecată și al părților. Altfel spus, revine instanței de trimitere obligația identificării în concret a chestiunii de drept care necesită interpretare, a aspectelor care conferă dificultatea sau caracterul dihotomic, antagonic al interpretării normei de drept, precum și modul diferit în care aceasta poate fi interpretată.

    Textul în documentul-sursă ↗

54. Par. 63

    63. Aceasta presupune ca punctul de vedere exprimat de instanța de trimitere să aibă o anumită complexitate, să fie astfel conceput încât să demonstreze o reală dificultate în a discerne care posibilă interpretare a normei de drept este cea mai adecvată. Astfel, s-a reținut „că din încheierea de sesizare a instanței supreme cu pronunțarea unei hotărâri prealabile trebuie să rezulte dificultatea chestiunii de drept ce se cere a fi lămurită, inclusiv prin prezentarea interpretărilor diferite pe care aceasta le poate suscita și a obstacolelor care au împiedicat completul de judecată ca, în îndeplinirea obligației instanțelor judecătorești de a interpreta și aplica legea în cadrul soluționării unui litigiu, să decidă asupra interpretării corecte“ (Decizia nr. 32 din 30 martie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 26 iunie 2020, paragraful 50).

    Textul în documentul-sursă ↗

55. Par. 64

    64. Or, din conținutul încheierii de sesizare din prezenta cauză rezultă neîndoielnic caracterul deficitar al acesteia, deoarece cuprinde o expunere sumară a dispozițiilor legale pe care instanța de trimitere le apreciază ca fiind incidente și o prezentare neargumentată a problematicii puse în discuție, fiind dificil de identificat rațiunile care l-au determinat pe titularul sesizării să aprecieze că este necesară intervenția instanței supreme prin intermediul mecanismului hotărârii prealabile, altele decât acelea că în cadrul completului de judecată nu există un punct de vedere unitar referitor la chestiunea admisibilității căii de atac ce face obiectul cauzei. Dar, cu atât mai mult într-o asemenea situație, s-ar fi impus prezentarea opiniilor divergente ale membrilor completului și a considerentelor care le susțin.

    Textul în documentul-sursă ↗

56. Par. 65

    65. În concret, se observă că sesizarea are ca scop identificarea normei de drept procesual aplicabile în soluționarea excepției inadmisibilității căii de atac a apelului, urmărindu-se a se determina dacă în privința acțiunii în anularea hotărârii SAL-FIN este admisibilă calea de atac a apelului, conform prevederilor art. 94 pct. 1 coroborate cu cele ale art. 466 alin. (1) din Codul de procedură civilă, sau sunt incidente dispozițiile art. 94 pct. 2 prin raportare la cele ale art. 466 alin. (3) din Codul de procedură civilă, care reglementează inadmisibilitatea atacării cu apel a hotărârilor pronunțate de judecătorie în calea de atac împotriva hotărârilor autorităților administrației publice cu activitate jurisdicțională și ale altor organe cu astfel de activitate.

    Textul în documentul-sursă ↗

57. Par. 66

    66. Ignorând dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, ce reglementează condițiile în care se poate solicita intervenția instanței supreme prin intermediul mecanismului hotărârii prealabile, instanța de trimitere constată, în mod eronat, că se află în fața unei chestiuni de drept reale și veritabile atunci când, învestită fiind cu soluționarea unei cauze, are de stabilit cadrul legal aplicabil. Or, identificarea normei legale sub aspectul competenței și clarificarea cadrului procesual nu pot fi cerute instanței supreme, aceste aspecte constituind nu doar atributul exclusiv, dar și obligația instanței de trimitere atunci când formulează sesizarea.

    Textul în documentul-sursă ↗

58. Par. 67

    67. În acest sens se impune a preciza că, în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a statuat că: „Rolul completului de judecată care inițiază sesizarea este acela de a arăta, sigur și categoric, norma a cărei interpretare se solicită, caracterul său determinant în soluționarea pe fond a cauzei, dar și de a evidenția argumentele care susțin caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, precum și a dificultății completului în a-și însuși o anumită interpretare, demonstrând în această manieră, necesitatea de a apela la mecanismul de unificare“ (Decizia nr. 2 din 22 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 26 februarie 2018, paragraful 42).

    Textul în documentul-sursă ↗

59. Par. 68

    68. Totodată, în încheierea de sesizare nu se regăsește niciun raționament juridic care să conducă la concluzia că este vorba de identificarea unor texte de lege lacunare ori controversate și care să necesite o rezolvare de principiu, în scopul împiedicării apariției unei jurisprudențe neunitare în materie.

    Textul în documentul-sursă ↗

60. Par. 69

    69. Sub acest ultim aspect, titularul sesizării arată că în practica judiciară a instanței din care face parte, alte completuri de judecată au soluționat cauze similare fără a pune în discuția părților și a se pronunța cu privire la inadmisibilitatea căii de atac a apelului, ceea ce denotă faptul că în acest tip de litigii nu s-a apreciat necesară abordarea acestui aspect de procedură.

    Textul în documentul-sursă ↗

61. Par. 70

    70. Se observă că în același sens este și practica judiciară transmisă de instanțele naționale, astfel cum rezultă din expunerea de la capitolul VII din prezenta decizie, potrivit căreia instanțele care au soluționat astfel de cauze nu s-au confruntat cu o asemenea dilemă juridică, nefiind invocată, din oficiu sau de către părți, inadmisibilitatea căii de atac a apelului.

    Textul în documentul-sursă ↗

62. Par. 71

    71. S-a conturat astfel o opinie cvasiunanimă a instanțelor judecătorești - o singură hotărâre fiind în sens contrar - constituită din hotărâri definitive care nu evidențiază divergențe, ci, dimpotrivă, reflectă aceeași modalitate de identificare și interpretare a normei legale aplicabile, în situații similare. O opinie singulară, ca variantă de interpretare izolată, nu poate susține caracterul dificil al chestiunii de drept sau potențialul textelor de lege de a genera practică neunitară.

    Textul în documentul-sursă ↗

63. Par. 72

    72. Din sesizarea formulată nu transpare vreo îndoială reală cu privire la posibilitatea de a aplica această jurisprudență, ci doar nevoia instanței de trimitere de confirmare sau de infirmare a unei anumite modalități de stabilire a dispozițiilor legale incidente în cauză, astfel că nu subzistă niciun fel de justificare în declanșarea mecanismului hotărârii prealabile, rolul acestuia fiind de a preîntâmpina apariția unei practici judiciare neunitare, și nu de a tranșa în concret asupra aspectelor litigioase aflate pe rolul instanței de judecată.

    Textul în documentul-sursă ↗

64. Par. 73

    73. În acest context, se mai reține și că instanța de trimitere nu a prezentat interpretările diferite ale cadrului legal și nici obstacolele pe care le întâmpină în îndeplinirea obligației ce îi revine de a identifica, interpreta și aplica legea în soluționarea litigiului cu care este învestită, din conținutul sesizării rezultând că opiniile divergente sunt, de fapt, susținerile formulate de părțile litigiului, situate pe poziții procesuale antagonice, dar și punctele de vedere diferite ale membrilor completului de judecată.

    Textul în documentul-sursă ↗

65. Par. 74

    74. Prin urmare, întrucât nu se solicită instanței supreme clarificarea unui text de lege și nu se invocă nicio dificultate sau necorelare a dispozițiilor a căror interpretare se cere, întrebarea adresată nu este susceptibilă a primi o interpretare in abstracto și nici nu vizează o chestiune de drept punctuală, instanța de trimitere urmărind în realitate o rezolvare a problemei privind soluționarea excepției inadmisibilității apelului, prin raportare la obiectul acțiunii și natura juridică a actului atacat.

    Textul în documentul-sursă ↗

66. Par. 75

    75. Or, în absența unei reale dificultăți a chestiunii de drept, prin întrebarea formulată se urmărește, practic, determinarea modalității de aplicare, în cauză, a dispozițiilor legale procedurale, cu scopul de a se identifica soluția care trebuie adoptată în concret, ceea ce conduce la concluzia că se tinde, în fapt, la soluționarea excepției inadmisibilității apelului, iar nu la dezlegarea de principiu a unei chestiuni de drept care prezintă dificultate.

    Textul în documentul-sursă ↗

67. Par. 76

    76. Însă, în procedura pronunțării unei hotărâri prealabile, instanța supremă nu se substituie atributului fundamental al instanțelor, de interpretare și aplicare a legii, ci se limitează la a-i facilita judecătorului eliminarea ambiguităților, impreciziunilor ori a lacunelor textelor legale a căror lămurire se solicită, în scopul asigurării unor dezlegări jurisdicționale adecvate și unitare (Decizia nr. 77 din 15 noiembrie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 141 din 11 februarie 2022).

    Textul în documentul-sursă ↗

68. Par. 77

    77. În cauză, împrejurările menționate anterior nu sunt în măsură să determine a se considera că este îndeplinită cerința de admisibilitate referitoare la gradul ridicat de dificultate a chestiunii de drept invocate.

    Textul în documentul-sursă ↗

69. Par. 78

    78. În ceea ce privește condiția noutății, se reține că este eronată aprecierea instanței de trimitere, în sensul că noutatea derivă exclusiv din împrejurarea că asupra chestiunilor de drept Înalta Curte de Casație și Justiție nu ar fi statuat printr-o altă hotărâre și nici nu fac obiectul unui recurs în interesul legii aflat în curs de soluționare.

    Textul în documentul-sursă ↗

70. Par. 79

    79. Stabilirea caracterului de noutate a unei problematici presupune în mod necesar verificarea jurisprudenței recente a instanțelor judecătorești, jurisprudență din care să rezulte modalitatea diferită de interpretare a normei de drept. Altfel spus, noutatea se atenuează pe măsură ce se conturează o jurisprudență coerentă.

    Textul în documentul-sursă ↗

71. Par. 80

    80. Așadar, noutatea unei chestiuni de drept poate fi justificată atunci când se constată, în practica instanțelor de judecată, o dificultate a aplicării dispozițiilor legale, de natură să creeze premisele apariției unei practici neunitare la nivel național, în măsură să reclame intervenția instanței supreme prin pronunțarea unei hotărâri prealabile.

    Textul în documentul-sursă ↗

72. Par. 81

    81. Or, în cazul de față, din jurisprudența transmisă de instanțele naționale rezultă că nu există riscul apariției unei practici neunitare la acest moment pentru a se justifica intervenția instanței supreme prin pronunțarea unei hotărâri prealabile.

    Textul în documentul-sursă ↗

73. Par. 82

    82. Pentru toate argumentele expuse, se constată că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate a sesizării, iar mecanismul reglementat de art. 519 din Codul de procedură civilă nu poate fi valorificat, motiv pentru care, în temeiul art. 519, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,

    Textul în documentul-sursă ↗

74. Dispozitiv

    DECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Brăila - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 8.931/196/2021, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:Dacă, în interpretarea dispozițiilor art. 94 și art. 466 din Codul de procedură civilă și art. 9 alin. (9) din anexa nr. 2 „Procedura pentru soluționarea alternativă a litigiilor prin impunerea unei soluții în cadrul SAL-FIN“ la Regulamentul Autorității de Supraveghere Financiară nr. 4/2016 privind organizarea și funcționarea Entității de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul financiar nonbancar (SAL-FIN), cu modificările și completările ulterioare, hotărârile pronunțate de judecătorie, prin care se soluționează o cerere privind anularea hotărârii pronunțate de SAL-FIN potrivit art. 9 din anexa nr. 2 la Regulamentul Autorității de Supraveghere Financiară nr. 4/2016, sunt sau nu supuse căii de atac a apelului.Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

    Textul în documentul-sursă ↗