Suspect
Persoana despre care, din datele și probele din dosar, rezultă bănuiala rezonabilă că a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.
Codul de procedură penală numește suspect persoana cu privire la care, din datele și probele existente în cauză, rezultă bănuiala rezonabilă că a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală. Suspectul are drepturile prevăzute de lege pentru inculpat, dacă legea nu prevede altfel, între care dreptul de a nu da nicio declarație și dreptul de a avea un avocat ales.
Calitatea de suspect nu înseamnă vinovăție. Suspectul și inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție și nu sunt obligați să își dovedească nevinovăția; sarcina probei în acțiunea penală aparține în principal procurorului.
Persoana devine inculpat numai dacă împotriva ei se pune în mișcare acțiunea penală.
APARE ȘI CA suspectul · suspectului · calitatea de suspect · suspecți
Ghiduri unde apare
Drepturile șoferului cercetat după accident și rolul apărării →Procedura penală și drepturile persoanelor implicate în accident →Nu sunt de acord cu vinovăția sau sunt cercetat penal →Din textul legii
Vezi textul citat
a)dreptul de a nu da nicio declaraţie pe parcursul procesului penal, atrăgându-i-se atenţia că dacă refuză să dea declaraţii nu va suferi nicio consecinţă defavorabilă, iar dacă va da declaraţii acestea vor putea fi folosite ca mijloace de probă împotriva sa;
Vezi textul citat
(1) În cursul urmăririi penale, organul de urmărire penală strânge și administrează probe atât în favoarea, cât și în defavoarea suspectului sau a inculpatului, din oficiu ori la cerere. (2) În cursul judecății, instanța administrează probe la cererea procurorului, a persoanei vătămate sau a părților și, în mod subsidiar, din oficiu, atunci când consideră necesar pentru formarea convingerii sale. (3) Cererea privitoare la administrarea unor probe formulată în cursul urmăririi penale sau în cursul judecății se admite ori se respinge, motivat, de către organele judiciare. (4) Organele judiciare pot respinge o cerere privitoare la administrarea unor probe atunci când: a) proba nu este relevantă în raport cu obiectul probațiunii din cauză; b) se apreciază că pentru dovedirea elementului de fapt care constituie obiectul probei au fost administrate suficiente mijloace de probă; c) proba nu este necesară, întrucât faptul este notoriu; d) proba este imposibil de obținut; e) cererea a fost formulată de o persoană neîndreptățită; f) administrarea probei este contrară legii.
Informațiile nu constituie consultanță juridică.