ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia 2258/17 noiembrie 2022 — regres BAAR și analiza culpei

Extrasele exacte din hotărâre la care trimit ghidurile.

1. Antet și I. Circumstanțele cauzei, punctele 1–3

   Şedinţa publică din data de 17 noiembrie 2022 Asupra cauzei de faţă, constată următoarele: I. Circumstanţele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acţiunea civilă înregistrată la Tribunalul Hunedoara, secţia I civilă la nr. 2747/97 din 15 octombrie 2019, reclamantul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (B.A.A.R.) a solicitat rambursarea sumei de 522.528,93 de RON de către pârâţii A. şi S.C. B. S.R.L., a cheltuielilor de judecată şi a dobânzilor penalizatoare calculate începând cu data introducerii acţiunii şi până la achitarea integrală a debitului, precum şi a celorlalte cheltuieli ocazionate de proces. 2. Hotărârea primei instanţe Prin sentinţa civilă nr. 1364 din 8 septembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Hunedoara, secţia I civilă, a fost respinsă excepţia de prematuritate şi respinsă acţiunea civilă formulată de către reclamantul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (B.A.A.R.) împotriva pârâţilor A. şi S.C. B. S.R.L. Petroşani. Fără cheltuieli de judecată. Împotriva hotărârii primei instanţe a declarat apel reclamantul. 3. Hotărârea pronunţată în apel Prin decizia nr. 1509 din 21 octombrie 2021, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (B.A.A.R.) împotriva sentinţei menţionate.

   Textul în documentul-sursă ↗

2. Dispozitiv, caracter definitiv și pronunțare

   PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România împotriva deciziei civile nr. 1509 din 21 octombrie 2021 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă. Obligă pe recurentul-reclamant la plata sumei de 5.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimaţii-pârâţi A. şi S.C. B. S.R.L. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 noiembrie 2022.

   Textul în documentul-sursă ↗

3. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți: culpa civilă, regresul și neasigurarea

   II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele: Din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motivele de recurs vizează greşita statuare a instanţei de apel cu privire la neîndeplinirea condiţiilor cumulativ prevăzute de art. 1357 şi urm. C. civ. relativ la fapta ilicită comisă de către pârâte - persoană fizică şi persoană juridică, în contextul în care atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel au apreciat că nu sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale în cauză, astfel încât au respins cererea ca nefondată. Recurentul - reclamant a susţinut, în esenţă, că decizia din apel a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor legale aplicabile, art. 1357 C. civ., atât în privinţa pârâtei A., cât şi în privinţa pârâtei S.C. B. S.R.L., în privinţa ultimei pârâte, recurenta arătând că a solicitat răspunderea acesteia pentru fapta proprie. Obiectul cauzei îl constituie o acţiune în regres prin care reclamantul solicită contravaloarea despăgubirilor pe care le-a achitat în calitate de titular al drepturilor şi obligaţiilor patrimoniale ale fostei Asociaţii Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, despăgubind persoanele prejudiciate ca urmare a accidentului rutier din 28 iunie 2017, produs pe raza localităţii Bisericani, judeţul Harghita, soldat cu moartea victimei C., în care a fost implicată autoutilitara marca x cu nr. de înmatriculare x, proprietatea pârâtei S.C. B. S.R.L. Petroşani, condusă de pârâta A., prepusul respectivei societăţi comerciale. Prin plata despăgubirilor către persoanele păgubite prin decesul victimei accidentului rutier, C., în sumă de 473.000 RON, reclamantul B.A.A.R., în substituirea Fondului de Protecţie a Victimelor Străzii, s-a subrogat în drepturile acestora, în condiţiile Ordinului CSA nr. 1/2008. Conform situaţiei de fapt, astfel cum a fost reţinută de instanţele de fond şi care nu mai poate fi cenzurată în recurs, Înalta Curte constată că prin Ordonanţa din 4 decembrie 2019, dată de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Odorheiu Secuiesc în dosarul nr. x/2017, menţinută prin Ordonanţa din 22.01.2020 a Prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Odorheiu Secuiesc, s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect infracţiunea de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin. (2) C. pen., sub aspectul căruia a fost cercetată inculpata A.. S-a reţinut că la 28 iunie 2017, ora 11:20, inculpata a condus autoutilitara marca x, cu nr. de înmatriculare x, pe raza localităţii Bisericani, DN 13/C, jud. Harghita, iar la intersecţia cu DN 13/A, nu a respectat semnificaţia indicatorului "STOP", pătrunzând în intersecţie, unde a intrat în coliziune frontală cu partea lateral stânga a microbuzului marca x cu nr. de înmatriculare x. În urma coliziunii a rezultat decesul pasagerului C., aflat în autoutilitara marca x, pasagerul nepurtând centura de siguranţă. În baza probelor administrate, procurorul a constatat incidenţa cauzei de clasare prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege, întrucât deşi inculpata a fost cea care, din punct de vedere obiectiv a provocat accidentul de circulaţie pe fondul neacordării de prioritate, din cauza semnalizării deficitare a sectorului de drum, aceasta a circulat regulamentar până la observarea indicatorului "Oprire", când a frânat, dar nu a mai putut efectua manevra de evitare a accidentului. Potrivit expertizei tehnice auto efectuată în faza de urmărire penală, deşi inculpata a condus cu o viteză de 78-80 km/h în manevrele premergătoare observării indicatorului "STOP", acesta era instalat prea aproape de un gard iar în imediata lui apropiere erau montate panouri publicitare şi stocate blocuri de BCA, care limitau vizibilitatea şi eficienţa acestuia, iar pe drum nu existau indicatoare de presemnalizare a intersecţiei sau a priorităţii. A reţinut totodată procurorul că, "prin neinstalarea indicatorului "Acces în localitate", însoţit de indicatorul "limitare de viteză", la 50 km/h, la poziţia 31+100 şi la maxim 50 m de intersecţie a indicatorului de avertizare "intersecţie de drumuri" şi a indicatorului de prioritate "Sfârşitul drumului cu prioritate", au fost create premizele producerii accidentului urmare a căruia a fost întocmit prezentul proces penal. Inculpata A., în lipsa indicatoarelor mai sus enumerate, a condus în mod regulamentar autovehiculul cu o viteză de 78-80 km/h (conform expertizei), în momentele imediat premergătoare accidentului, şi la observarea indicatorului "Oprire" a frânat, reducând viteza la 54-58 km/h (conform expertizei) în momentul impactului dar nu a mai putut efectua manevra de evitare a accidentului". În ceea ce priveşte pe victimă, s-a reţinut că a încălcat prevederile art. 36 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, întrucât nu purta regulamentar centura de siguranţă conform expertizei tehnice. Din cercetările efectuate a rezultat că autoutilitara x, condusă de inculpată, proprietate a S.C. "B." Com S.R.L. Petroşani nu avea poliţă de asigurare RCA valabil încheiată. Având în vedere notificarea de plată a despăgubirilor înregistrată în dosarul FPVS 1128/17-1-11 al Fondului de Protecţie a Victimelor Străzii al cărui continuator este Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România, acesta a achitat în data de 5 mai 2018 o sumă totală de 473.000 RON daune morale părinţilor, soţiei, copiilor şi fraţilor defunctului C.. Prin cererea dedusă judecăţii, înregistrată la Tribunalul Hunedoara în 15 octombrie 2019, înainte ca dosarul penal să se finalizeze prin Ordonanţa de clasare a procurorului neatacată cu plângere la instanţă, reclamantul B.A.A.R a solicitat, în temeiul art. 13 din Ordinul CSA nr. 1/2008, obligarea pârâţilor la rambursarea sumelor pe care le-a achitat cu titlu de despăgubiri rudelor defunctului C.. Dezlegarea dată de instanţele de fond acestei pretenţii este corectă, neputându-se reţine critica recurentei privitoare la încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material prin hotărârea instanţei de apel. În primul rând, plecând de la temeiul de drept al acţiunii - art. 2305 C. civ. - se reţine că fideiusorul care a plătit datoria este de drept subrogat în toate drepturile pe care creditorul le avea împotriva debitorului. Însă, potrivit art. 2288 C. civ., fidejusiunea nu poate exista decât pentru o obligaţie valabilă. Atâta vreme cât obligaţia principală întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, nu este valabilă, nici fidejusiunea nu poate exista, prin urmare, în mod legal, instanţa de apel a reţinut că dreptul de regres al reclamantului este condiţionat de întrunirea condiţiilor pentru angajarea răspunderii civile delictuale a celor două pârâte. Instanţa de apel a apreciat că reclamantul nu a făcut dovada vinovăţiei pârâtei A., pentru antrenarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie fiind necesare întrunirea cumulativă a condiţiilor, respectiv: existenţa unei fapte ilicite, prejudiciul, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul cauzat, precum şi vinovăţia autorului faptei ilicite şi prejudiciabile. În lipsa unuia dintre elementele răspunderii, în speţă lipsa vinovăţiei care să poată fi reţinută în sarcina pârâtei A., nu se poate antrena răspunderea civilă delictuală a acesteia. Contrar susţinerilor din recurs, instanţa de apel nu a făcut confuzie între răspunderea penală şi răspunderea civilă delictuală, ci, din contră, a analizat, în raport de prevederile art. 1357 alin. (1) şi urm. C. civ., cerinţele necesare atragerii răspunderii civile delictuale a pârâtei A., reţinând, în mod legal, în raport şi cu prevederile art. 16 alin. (3) C. civ., că "nu se poate aprecia că pârâta A. a fost în culpă, sub forma imprudenţei sau a neglijenţei, odată ce, în lipsa unei semnalizări corespunzătoare a vitezei de deplasare, a apropierii de o intersecţie şi a sfârşitului drumului cu prioritate, nu a avut posibilitatea să-şi adapteze conduita de aşa manieră încât fapta păgubitoare să nu se producă. Neglijenţa administratorului drumului în amplasarea unor indicatoare care să determine reducerea vitezei de deplasare, la care s-a adăugat opturarea vizibilităţii asupra indicatorului "STOP" au determinat lipsa oricărei culpe a pârâtei în producerea accidentului.". Potrivit dispoziţiilor art. 28 C. proc. pen., "Hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o. Instanţa civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului ori a vinovăţiei autorului faptei ilicite". În raport de argumentele redate mai sus, Înalta Curte constată că instanţa de apel a efectuat o asemenea analiză, făcând distincţie între lipsa vinovăţiei penale a pârâtei (reţinută prin ordonanţa de clasare) şi implicaţiile în plan patrimonial (civil) ale faptei pârâtei, în condiţiile în care responsabilitatea civilă a acestuia trebuia analizată prin raportare la întregul lanţ cauzal ce prezenta relevanţă în cauză. Cum, în mod legal, instanţa de apel a reţinut că în lipsa vinovăţiei pârâtei A., nu poate fi angajată răspunderea juridică a acesteia pentru fapta proprie, acţiunea în regres formulată de către reclamant nu poate fi primită, odată ce ea poate fi pornită doar împotriva persoanei responsabile pentru repararea prejudiciului. Susţinerile din recurs referitoare la faptul că nu are relevanţă în cauză faptul că persoana prejudiciată nu a formulat plângerea prealabilă împotriva pârâtei pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă nu au semnificaţia propusă de recurent, prezenta cauză având ca obiect obligarea pârâţilor la rambursarea sumelor pe care recurentul le-a achitat cu titlu de despăgubiri rudelor defunctului C., iar nu sume acordate persoanelor vătămate prin producerea accidentului - pasagera D. şi conducătorul auto E., în privinţa cărora, prin ordonanţa penală s-a dispus clasarea cauzei penale în temeiul art. 16 lit. e) teza I C. proc. pen. - lipseşte plângerea penală. În al doilea rând, este corectă aserţiunea instanţei de apel în sensul că, lipsind vinovăţia pârâtei A., acţiunea în regres nu poate fi primită nici împotriva pretinsului comitent pârâta S.C. "B." S.R.L., fiind necesară îndeosebi îndeplinirea tuturor condiţiilor răspunderii pentru fapta proprie în persoana prepusului. Este adevărat, de asemenea, că lipsa asigurării pentru autovehiculul prin intermediul căruia s-a produs accidentul a determinat intervenţia BAAR în calitate de garant în acest caz, aşa cum susţine recurentul, dar cauza primă, determinată pentru intervenţie, nu a fost aceasta, ci a fost provocarea accidentului în sine, iar în analiza accidentului a fost stabilit faptul că pârâta A. a acţionat fără vinovăţie, fapt pentru care şi această critică urmează a fi respinsă ca nefondată. În considerarea tuturor acestor motive, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat. În aplicarea dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ., va obliga pe recurentul-reclamant Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România la plata sumei de 5.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimaţii-pârâţi A. şi S.C. B. S.R.L., conform dovezilor de plată depuse la dosar, constând în onorariul de avocat.

   Textul în documentul-sursă ↗