ÎCCJ, Secția a II-a civilă — Decizia 918/2 iunie 2020

Extrasele exacte din hotărâre la care trimit ghidurile.

1. Considerente privind art. 1390, 529 și 1393 — de la „Aşadar, analizând critica”

   Aşadar, analizând critica potrivit căreia, instanţa de apel a nesocotit dispoziţiile art. 1390 şi art. 529 C. civ., raportându-se doar la veniturile realizate de defunct, fără a ţine cont de nevoile fiicei defunctului, instanţa supremă reţine faptul că limitele şi condiţiile de stabilire a despăgubirilor sau, după caz, a compensaţiilor băneşti la care sunt îndrituite victimele indirecte pentru prejudiciile care le-au fost cauzate prin ricoşeu, sunt reglementate de dispoziţiile art. 1390 - 1392 din C. civ. În cazul de faţă, însă, instanţa nu numai că nu a încălcat dispoziţiile legale prevăzute de art. 1390 C. civ., ci, dimpotrivă, luând în considerare decizia de pensie de urmaş emisă în baza Legii nr. 263/2010, a stabilit ce venituri obţinea victima decedată, făcând, astfel, aplicarea art. 1393 C. civ., în sensul în care prestaţia periodică se acordă doar în măsura în care paguba suferită prin vătămare sau moarte depăşeşte ajutorul ori pensia. În concret, paguba suferită de minora aflată în întreţinerea victimei accidentului constă în privarea de întreţinerea de care aceasta beneficia, ca urmare a decesului persoanei care avea această obligaţie. Or, în condiţiile în care paguba a constat în lipsirea de contribuţia lunară pe care defunctul o avea la întreţinerea minorei, iar veniturile obţinute de persoana decedată se situau la nivelul celor stabilite indirect de instanţa de apel prin raportare la cuantumul pensiei de urmaş, instanţa a reţinut că prestaţia periodică, raportată la venitul minim pe economie obţinut de victima accidentului, precum şi la dispoziţiile art. 529 C. civ., ar fi fost mai mică decât suma care a fost stabilită drept pensie de urmaş, motiv pentru care fiind incidente dispoziţiile art. 1393 alin. (1) C. civ., instanţa de apel a făcut aplicarea acestora. Se remarcă, aşadar, că, în încercarea de a justifica necesitatea unor despăgubiri mai substanţiale, recurenţii-reclamanţi pun accent doar pe nevoile persoanei păgubite prin dispariţia celui care îi asigura întreţinerea, ignorând aparent cealaltă condiţie impusă de legiuitor, respectiv, veniturile obţinute anterior momentului producerii accidentului de părintele decedat. Prin urmare, nu există niciun argument pentru care, în contextul dat, recurenţii-reclamanţi să pretindă acoperirea necesităţilor de întreţinere la alte standarde, superioare celor care s-ar fi putut asigura în condiţiile preexistente nefericitului eveniment. În altă ordine de idei, nu poate fi primită nici afirmaţia recurenţilor-reclamanţi prin care susţin aplicabilitatea art. 529 C. civ. doar în situaţia în care părintele refuză să îşi execute obligaţia de întreţinere de bună-voie, nu şi în cauza pendinte, în care părintele a decedat, aceasta datorită faptului că, pe de o parte, instanţa de apel nu a fixat despăgubirea printr-o prestaţie periodică al cărei cuantum, în lipsa unei reglementări exprese, ar fi fost stabilit, prin analogie, conform art. 529 C. civ., iar, pe de altă parte, scopul în care a fost evocat temeiul de drept care statuează asupra pensiei de întreţinere a fost acela de a sublinia rolul identic pe care îl are atât prestaţia periodică, cât şi pensia de întreţinere în acoperirea prejudiciului cauzat minorilor prin lipsirea acestora de contribuţia lunară pe care părintele o avea la întreţinerea lor. Că este aşa, o dovedeşte în primul rând soluţia din apel susţinută de considerentul în care instanţa a reţinut că "potrivit dispoziţiilor articolului 1393 din Noul C. civ., prestaţia periodică se acordă doar în măsura în care paguba suferită prin vătămare sau moarte depăşeşte ajutorul sau pensia" coroborat cu considerentul, potrivit căruia "...calculând cuantumul prestaţiei periodice raportat la venitul minim pe economie şi faţă de dispoziţiile legale anterior menţionate, ar rezulta o prestaţie periodică mai mică decât suma care i s-a stabilit ca pensie de urmaş", cât şi considerentul instanţei care, conştientă fiind de diferenţa între cele două tipuri de prestaţii afirmă că "prestaţia periodică pretinsă de copiii minori ai defunctului, deşi nu este echivalentă cu pensia de întreţinere, are rolul de a acoperi prejudiciul cauzat minorilor prin lipsirea acestora de contribuţia lunară pe care defunctul o avea la întreţinerea lor." Prin alte critici subsumate în mod greşit aceluiaşi motiv de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au învederat şi faptul că, în pronunţarea deciziei recurate, instanţa de apel nu a examinat criteriul jurisprudenţial impus de art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011.

   Textul în documentul-sursă ↗

2. Încheierea considerentelor și dispozitiv

   Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de nelegalitate invocate de recurenta-pârâtă şi de recurenţii-reclamanţi, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate împotriva deciziei instanţei de apel. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge ca nefondat recursul principal declarat de recurenta-pârâtă D. S.A. împotriva deciziei civile nr. 2360/2018 din 19 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă. Respinge ca nefondat recursul incident declarat de recurenţii-reclamanţi A., B. şi C. - prin reprezentant legal A. împotriva aceleiaşi decizii. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 iunie 2020.

   Textul în documentul-sursă ↗