Jurisprudență despre deces și prejudiciile familiei

1. Prejudiciul propriu nu se confundă cu moștenirea

2. Cine poate cere daune pentru durerea pierderii

3. Decizia nr. 1339/2022: de ce contează natura prezumției

4. Probele relației: fapte concrete, nu formule

5. Pierderea întreținerii are condiții proprii

6. Decizia nr. 918/2020: pensia și pierderea economică rămasă

7. Decizia nr. 737/2019: perioada și condițiile întreținerii

8. Cheltuielile funerare: cine a plătit și ce se cere

9. Lazar: legea aplicabilă nu se alege după domiciliul rudei

10. Speța veche și norma de astăzi: delimitarea în timp

11. Ce compar: motivările, nu doar sumele din dispozitiv

12. Ce pregătesc pentru cerere și pentru discuția cu avocatul

§Termene și repere procedurale

!De reținut

#Surse și trimiteri

1. 1
   Sursa 1: Codul civil — Legea nr. 287/2009 (copia FGA/Sintact din 19.03.2026)Lege · Art. 1391 alin. (2); PDF pp. 330–330 · forma din 19 martie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

   Vezi extrasul citat

   Art. 1391 alin. (2); PDF pp. 330–330

   (2)Instanţa judecătorească va putea, de asemenea, să acorde despăgubiri ascendenţilor, descendenţilor, fraţilor, surorilor şi soţului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum şi oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existenţa unui asemenea prejudiciu.

   Textul în documentul-sursă ↗
2. 2
   Sursa 2: Codul civil — Legea nr. 287/2009 (copia FGA/Sintact din 19.03.2026)Lege · Art. 1390 alin. (1); PDF pp. 329–330 · forma din 19 martie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

   Vezi extrasul citat

   Art. 1390 alin. (1); PDF pp. 329–330

   (1)Despăgubirea pentru prejudiciile cauzate prin decesul unei persoane se cuvine numai celor îndreptăţiţi, potrivit legii, la întreţinere din partea celui decedat.

   Textul în documentul-sursă ↗
3. 3
   Sursa 3: Codul civil — Legea nr. 287/2009 (copia FGA/Sintact din 19.03.2026)Lege · Art. 1392; PDF pp. 330–330 · forma din 19 martie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

   Vezi extrasul citat

   Art. 1392; PDF pp. 330–330

   Cel care a făcut cheltuieli pentru îngrijirea sănătăţii victimei sau, în caz de deces al acesteia, pentru înmormântare are dreptul la înapoierea lor de la cel care răspunde pentru fapta ce a prilejuit aceste cheltuieli.

   Textul în documentul-sursă ↗
4. 4
   Sursa 4: Codul de procedură civilă — copia FGA/Sintact, versiunea 10.03.2026Lege · Art. 435 alin. (1); PDF pp. 142–142 · forma din 10 martie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

   Vezi extrasul citat

   Art. 435 alin. (1); PDF pp. 142–142

   (1)Hotărârea judecătorească este obligatorie şi produce efecte numai între părţi şi succesorii acestora.

   Textul în documentul-sursă ↗
5. 5
   Sursa 5: Codul civil — Legea nr. 287/2009 (copia FGA/Sintact din 19.03.2026)Lege · Art. 1391 alin. (4); PDF pp. 330–330 · forma din 19 martie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

   Vezi extrasul citat

   Art. 1391 alin. (4); PDF pp. 330–330

   (4)Dreptul la despăgubire, recunoscut potrivit dispoziţiilor prezentului articol, nu trece la moştenitori. Aceştia îl pot însă exercita, dacă acţiunea a fost pornită de defunct.

   Textul în documentul-sursă ↗
6. 6
   Sursa 6: Codul de procedură civilă — copia FGA/Sintact, versiunea 10.03.2026Lege · Art. 249; PDF pp. 90–90 · forma din 10 martie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

   Vezi extrasul citat

   Art. 249; PDF pp. 90–90

   Cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege.

   Textul în documentul-sursă ↗
7. 7
   Sursa 7: Codul de procedură civilă — copia FGA/Sintact, versiunea 10.03.2026Lege · Art. 328 alin. (1); PDF pp. 113–113 · forma din 10 martie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

   Vezi extrasul citat

   Art. 328 alin. (1); PDF pp. 113–113

   (1)Prezumţia legală scuteşte de dovadă pe acela în folosul căruia este stabilită în tot ceea ce priveşte faptele considerate de lege ca fiind dovedite. Cu toate acestea, partea căreia îi profită prezumţia trebuie să dovedească faptul cunoscut, vecin şi conex, pe care se întemeiază aceasta.

   Textul în documentul-sursă ↗
8. 8
   Sursa 8: Codul de procedură civilă — copia FGA/Sintact, versiunea 10.03.2026Lege · Art. 328 alin. (2); PDF pp. 113–113 · forma din 10 martie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

   Vezi extrasul citat

   Art. 328 alin. (2); PDF pp. 113–113

   (2)Prezumţia legală poate fi înlăturată prin proba contrară, dacă legea nu dispune altfel.

   Textul în documentul-sursă ↗
9. 9
   Sursa 9: ÎCCJ, Secția I civilă — Decizia1339/15.06.2022: despăgubiri morale ale descendenților și prezumția prejudiciuluiHotărâre · Antet și rezumat: HTMLlinii58–80.; I.1–3: cerere, fond și apel, linii84–104.; I.4–5: argumentele recurenților și apărările intimatei, linii106–133.; II: critică procedurală și tranzacție, linii135–166.; II: prezumție, casare și rejudecare, linii167–180.; II, pasajele despre convenție de la „Se constată însă” la „Toate aceste aspecte”; ultimele patru paragrafe privind casarea și rejudecarea. Publicație HTML, referință la 10.10.2026.Înalta Curte de Casație și Justiție · 1339 · 15 iunie 2022 · Caracter definitiv neprecizatTextul oficial ↗Explicația noastră a actului →

   Vezi cele 6 extrase citate

   Antet: ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1339 din 15 iunie 2022

   I.C.C.J., Secția I civilă, decizia nr. 1339 din 15 iunie 2022

   Textul în documentul-sursă ↗

   I. Circumstanțele cauzei, punctele 1–3

   I.Circumstanţele cauzei 1.Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj - Secţia civilă la data de 13.12.2018, reclamanţii A., B., în nume propriu şi în calitate de reprezentant legal al numitului C. şi D. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta E. SA şi intervenientul forţat F., obligarea pârâtei la plata, cu titlu de despăgubiri cuvenite reclamanţilor, pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a decesului mamei şi respectiv, bunicii acestora, după cum urmează: câte 300.000 lei cu titlu de daune morale pentru B. şi A., în calitate de fiică şi fiu; câte 80.000 lei cu titlu de daune morale către D. şi C., în calitate de nepoţi ai defunctei, precum şi la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data introducerii acţiunii şi până la plata efectivă a despăgubirilor, conform art. 37 şi art. 38 din Norma nr. 23/2014, cu cheltuieli de judecată. În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 49 din Legea nr. 136/1996, 1381-1395 C.civ., Ordinul CSA nr. 14/2011. Prin sentinţa nr. 117/2019, Tribunalul Cluj - Secţia civilă a admis excepţia necompetenţei materiale. A declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului Specializat Cluj. Prin sentinţa civilă nr. 1093/2019, Tribunalul Specializat Cluj a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale, invocată din oficiu. A declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Cluj, Secţia civilă. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă. A dispus sesizarea Curţii de Apel Cluj pentru soluţionarea conflictului şi suspendarea cauzei până la soluţionare. Prin decizia nr. 95 din 09.09.2019, Curtea de Apel Cluj-Secţia a II-a civilă a stabilit competenţa de soluţionare a acţiunii în răspundere delictuală în favoarea Tribunalului Cluj-Secţia I civilă. 2.Sentinţa Tribunalului Cluj Prin sentinţa nr. 272 din 02.07.2020, Tribunalul Cluj - Secţia I civilă a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune. A admis, în parte, cererea de chemare în judecată. A obligat-o pe pârâta E. să plătească, în favoarea reclamanţilor A. şi B., suma de 300.000 lei către fiecare, iar în favoarea reclamanţilor C. şi D. suma de 80.000 lei către fiecare, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit. A obligat-o pe pârâtă să plătească în favoarea reclamanţilor penalităţi de întârziere de 0,2% calculate pentru fiecare zi de întârziere, raportat la sumele menţionate, începând cu data de 12.12.2018 şi până la achitarea sumelor. A respins cererea reclamanţilor privind cheltuielile de judecată. 3.Decizia Curţii de Apel Cluj Prin decizia nr. 38/A din 17.02.2021, Curtea de Apel Cluj - Secţia I civilă a admis apelul declarat de pârâta E. SA împotriva sentinţei tribunalului, pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că a respins, în întregime, cererea formulată de reclamanţi. A menţinut dispoziţiile din sentinţa apelată referitoare la respingerea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune şi, respectiv, la respingerea cererii reclamanţilor privind cheltuielile de judecată.

   Textul în documentul-sursă ↗

   I. Circumstanțele cauzei, punctele 4–5: recurs și apărări

   4.Calea de atac a recursului exercitată Împotriva acestei decizii au declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 5 şi 8 C.proc.civ., reclamanţii. Prin prisma pct. 5 al art. 488 C.proc.civ., au criticat soluţia instanţei de apel în raport de art. 397 din cod, motivat de faptul că judecarea apelului se face după regulile de la judecată în prima instanţă, cu aplicarea dispoziţiilor incidente în calea de atac. Au susţinut că, întrucât pârâta nu a motivat apelul declarat, instanţa, în mod legal, a admis excepţia decăderii apelantei din dreptul de a-şi motiva apelul și pe cale de consecinţă, s-a pronunţat doar pe baza celor invocate în faţa primei instanţe, potrivit art. 476 alin. 2 C.proc.civ. Or, în faţa tribunalului, pârâta a solicitat, în principal, respingerea acţiunii, ca prescrisă, şi, în subsidiar, diminuarea daunelor morale şi respingerea capătului de cerere privitor la plata penalităţilor de întârziere, iar în apel a solicitat doar diminuarea daunelor morale, nu şi respingerea cererii de chemare în judecată. Au susţinut astfel că intimata - pârâtă nu a contestat, prin întâmpinare sau prin cererea de apel, dreptul recurenţilor de a fi despăgubiţi, contestând numai cuantumul despăgubirilor. Au arătat recurenții că intimata - pârâtă a invocat convenţia încheiată între recurenţi şi intervenientul forţat doar ca argument pentru micşorarea sumelor şi nu pentru exonerarea de la plata despăgubirilor. Prin prisma cazului de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 C.proc.civ., recurenţii au susţinut că soluţia instanţei de apel este motivată eronat pe considerentul încheierii convenţiei cu intervenientul forţat. S-a arătat că respectiva convenţie a fost încheiată la scurt timp de la data producerii accidentului, reclamanții aflându-se într-o stare de şoc, dar dorind să-1 ajute pe intervenientul forţat, înţelegând că acesta a produs accidentul din culpă, această convenţie având rolul de declaraţie de circumstanţiere în dosarul penal. Au precizat că au fost în eroare cu privire la consecinţele semnării unei atare convenţii, nepreconizând că ar putea fi interpretată ca o renunţare la dreptul de despăgubire la care ar fi obligată societatea de asigurare. Potrivit recurenţilor, chiar dacă s-ar reţine existenţa vreunei renunţări la drept, ceea ce ar fi nejustificat, această pretinsă renunţare nu este opozabilă societăţii de asigurare, deoarece, aşa cum se statuează în unanimitate în doctrina de specialitate, renunţarea la drept produce efecte numai faţă de părţile în privinţa cărora a fost făcută, iar conform art. 13 C.civ., renunţarea la drept nu se prezumă. Având în vedere că au formulat o cerere de chemare în judecară împotriva societăţii de asigurare rezultă, în mod clar, că prin pretinderea sumelor respective de la intervenientul forţat nu au urmărit, acceptat sau prevăzut faptul că respectiva convenţie poate avea asemenea consecinţe. Dacă s-ar considera altfel, convenţia respectivă ar fi lovită de nulitate relativă, bazată pe falsitatea cauzei, dată fiind eroarea cu privire la scopul pentru care s-a încheiat şi la producerea efectelor juridice reţinute de curtea de apel. Au arătat recurenții că acţiunea directă a victimelor împotriva societăţii de asigurare este reglementată expres în art. 2223-2226 C.civ., ca normă generală şi art. 49 din Legea nr. 136/1995, texte care se completează cu Norma ASF nr. 23/2014. Au considerat, de asemenea, nelegală soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată formulată de nepoţii victimei, având în vedere prevederile art. 1391 alin. 2 C.civ., precum şi proba testimonială administrată în cauză care a reliefat relaţiile existente între aceştia. Mai mult, contrar celor reţinute de instanţa de apel, au arătat că relaţiile de afecţiune se prezumă în acest caz, având în vedere că dispoziţiile art. 1391 alin. 2 C.civ. nu disting între gradele de rudenie. În mod corect a reţinut prima instanţă faptul că pârâta nu a contestat existenţa relaţiilor apropiate între recurenţi şi victima accidentului rutier, că traumele psihice suferite de aceştia au fost şi sunt accentuate, suferinţa determinând şi o veritabilă modificare a coordonatelor vieţii cotidiene. 5. Apărări formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată în termen legal, intimata-pârâtă E. SA a invocat nulitatea recursului, întrucât motivele nu se încadrează în cele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C.proc.civ. A susţinut că primul motiv, subsumat pct. 5 al art. 488 C.proc.civ., este atât neaplicabil speţei, cât şi neîntemeiat. Prin prisma art. 476 C.proc.civ., a precizat că prin cererea de apel formulată în termen legal, a exercitat calea de atac împotriva hotărârii tribunalului în integralitate, fără a limita în vreun fel efectul devolutiv al apelului. Prin întâmpinarea formulată în faţa primei instanţe, a solicitat a se constata că prejudiciul a fost cuantificat, recunoscut şi acoperit integral în baza înţelegerii încheiate între inculpat şi reclamanţii din prezenta cauză, iar instanţa penală a luat act de respectiva înţelegere. În aceste condiţii, a opinat că instanţa de apel a fost învestită în mod legal cu rejudecarea în tot a fondului cauzei, conform susţinerilor şi apărărilor invocate în faţa tribunalului, inclusiv cu referire la acoperirea integrală a prejudiciului în baza tranzacţiei menţionate. Şi al doilea motiv de recurs, subsumat pct. 8 al art. 488 C.proc.civ., a fost considerat neîntemeiat de recurentă, în condiţiile în care motivarea instanţei de apel nu are în vedere vreo renunţare la dreptul de despăgubire din partea reclamanţilor şi nici imposibilitatea ca aceştia să poată solicita despăgubiri şi de la asigurător. Motivarea deciziei apelului este clară în sensul că respingerea cererii a avut în vedere exclusiv faptul că prejudiciul a fost deja evaluat şi reparat integral în baza tranzacţiei, fiind astfel neîntemeiată solicitarea unor despăgubiri suplimentare pentru acelaşi prejudiciu, nefiind vorba de un prejudiciu apărut după încheierea tranzacţiei.

   Textul în documentul-sursă ↗

   II. Considerente: de la „Se constată însă, caracterul fondat” până la paragraful „În același timp” — convenția, efectele și plata parțială

   Se constată însă, caracterul fondat al criticilor recurenților vizând nelegalitatea deciziei din perspectiva motivului prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ., referitor la modalitatea în care s-a făcut aplicarea normelor de drept material, deopotrivă pentru că raporturile juridice nu au fost suficient lămurite faţă de doi dintre reclamanţi (fiii victimei) şi respectiv, pentru că a avut loc o aplicare eronată a legii, cu ignorarea conţinutului normei, faţă de ceilalţi reclamanţi (nepoţii victimei). Astfel, în ce îi priveşte pe reclamanţii A. şi B., instanţa de apel constată că aceştia nu sunt îndreptăţiţi să pretindă despăgubiri morale, în calitate de victime colaterale ale faptei ilicite a intervenientului forţat, care a avut drept consecință decesul autoarei lor (mama), întrucât între aceşti reclamanţi şi intervenient s-a încheiat o tranzacţie la scurt timp (5 zile) după producerea accidentului din 10.07.2018, tranzacţie conform căreia părţile înţelegeau „să se împace cu privire la pretenţiile civile pentru suma de 45.000 lei, sumă din care se plăteşte un avans de 10.000 lei, azi, 15.074.2015, iar restul se va plăti până la data de 30.11.2015”. Dând eficienţă acestei tranzacţii, instanţa de apel a reţinut că nu mai poate fi activată răspunderea asigurătorului întrucât, potrivit art. 49 din Legea nr. 136/1995, acesta „acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de autovehicule”. S-a apreciat că, în speţă, reclamanţii şi-au cuantificat despăgubirile pe care le pretind pentru acoperirea prejudiciului nepatrimonial cauzat de decesul mamei, urmare a accidentului provocat de intervenient, conform tranzacţiei încheiate cu acesta în calitate de asigurat al pârâtei, tranzacţie de care instanţa penală a luat act, în baza dispoziţiilor art. 19 şi art. 397 C.proc.pen. S-a reţinut, de asemenea, că în lipsa oricăror precizări, tranzacţia trebuie considerată ca acoperind toate prejudiciile cauzate reclamanților. Aceste statuări ale instanţei nu ţin seama de specificul raporturilor juridice cărora le dă naştere un contract de asigurare de răspundere civilă delictuală, în care răspunderea asigurătorului, în limitele prevăzute de contract, se activează în favoarea unui terţ faţă de convenţie, cel care este prejudiciat prin fapta ilicită (riscul asigurat) săvârşită de către asigurat. Această relaţie tripartită (dintre asigurător, asigurat şi terţ prejudiciat) presupune ca stabilirea despăgubirii – pentru a duce la acoperirea prejudiciului şi în mod corespunzător, la stingerea pretenţiei victimei – să se realizeze prin convenţie încheiată între toate aceste trei părţi (atunci când nu se realizează prin hotărâre judecătorească), iar odată cu încasarea despăgubirii, victima să precizeze expres că nu mai are nicio pretenție de la asigurător și de la asigurat. În acest sens, dispozițiile art. 54 alin. 1 din Legea nr. 136/1995 (incident cauzei în raport cu data încheierii contractului de asigurare şi producerii riscului asigurat), ca şi cele ale art. 2225 C.civ. (norma generală în materie) stabilesc expres că „despăgubirile se stabilesc pe baza convenţiei dintre asigurat, persoana păgubită şi asigurător ori, în cazul în care nu s-a realizat înţelegerea, prin hotărâre judecătorească”. De asemenea, potrivit art. 55 alin. 3 din Legea nr. 136/1995 „odată cu încasarea despăgubirii, persoanele păgubite vor declara în scris că au fost despăgubite pentru pagubele suferite şi că nu mai au nicio pretenţie de la asigurătorul de răspundere civilă şi asigurat (persoana vinovată) în legătură cu paguba respectivă”. În speţă, aşa-numita tranzacţie s-a încheiat doar între asigurat (autorul faptei ilicite) şi victimele colaterale, consemnând o sumă de bani (45.000 lei) cu titlu de pretenţii civile, din care s-a achitat un avans (de 10.000 lei), urmând ca diferenţa de 35.000 lei să fie achitată la un moment ulterior (30.11.2015), fără ca această obligație asumată să mai fie însă executată. Pentru a da eficienţă acestei convenţii, în sensul dispoziţiilor art. 49 din Legea nr. 136/1995, şi a constata că asigurătorul nu datorează despăgubiri întrucât asiguratul său nu (mai) răspunde pentru prejudiciul cauzat, instanţa de apel trebuia să verifice dacă respectiva convenţie era într-adevăr una care să fi dus la acoperirea integrală a prejudiciului şi la stingerea pretenţiilor reclamanţilor. Sub acest aspect, instanţa trebuia să verifice susţinerile reclamanţilor, conform cărora respectiva convenţie nu a fost decât una încheiată în legătură cu desfăşurarea procesului penal, pentru a constitui un act în circumstanţiere personală, valorificabil ca atare în favoarea inculpatului, iar nu un act pur abdicativ, adică de renunţare la însuși dreptul subiectiv de a pretinde despăgubiri pentru prejudiciul cauzat, ca victime colaterale, prin decesul autoarei lor. De altfel, instanţa penală nu a procedat la o verificare jurisdicţională a pretenţiilor pe latură civilă, ci doar a constatat că a intervenit respectiva convenţie şi, în plus, a respins, ca tardiv formulată, constituirea de parte civilă, a celor patru moştenitori (fiii şi nepoţii defunctei) pentru suma de 90.000 lei daune morale. În acest context, aprecierea instanței de apel conform căreia prejudiciul ar fi fost acoperit prin tranzacţia încheiată în procesul penal, situaţie în care nu pot fi pretinse sume suplimentare de la asigurător, nu are la bază o cercetare şi lămurire a raporturilor juridice dintre părţi, în condiţiile în care, pe de o parte, în procesul penal pretenţiile suplimentare ale părţilor vătămate au fost respinse pe considerente pur formale (legate de termenul de constituire parte civilă), fără a primi o dezlegare pe fond. Pe de altă parte, statuarea instanței potrivit căreia împrejurarea că tranzacţia părţilor nu a fost respectată de către inculpat ar fi lipsită de relevanţă întrucât „reclamanţii au la dispoziţie un titlu executoriu împotriva acestuia” ignoră reglementările specifice materiei, care obligă pe asigurător să plătească despăgubirea direct terţei persoane prejudiciate, în măsura în care aceasta nu a fost despăgubită de către asigurat (art. 55 alin. 1 și 3 din Legea nr. 136/1995, art. 2226 alin. 1 C.civ.). Aşadar, concluzia instanţei de apel în sensul că pârâta, asigurător de răspundere civilă delictuală, nu ar datora despăgubiri pentru producerea riscului asigurat întrucât asiguratul său a încheiat o tranzacţie cu descendenţii victimei este una bazată pe neelucidarea scopului şi efectelor convenţiei părţilor – respectiv, în ce măsură ea are valoarea unui act abdicativ, de renunţare la dreptul subiectiv de a obţine reparaţii pentru prejudiciul nepatrimonial cauzat prin fapta ilicită sau este vorba doar despre o înţelegere făcută cu scopul de a produce efecte în circumstanțiere în cadrul procesului penal, în care a și fost valorificată, ca atare. De asemenea, nici împrejurarea că suma înscrisă în tranzacţie, cu titlu de pretenţii civile, nu a fost achitată decât parţial, nu a fost luată în considerare şi evaluată de către instanţa de apel în cadrul normativ specific raporturilor dintre asigurător şi terţa persoană prejudiciată, în contextul în care, așa cum s-a arătat, asigurătorul plăteşte despăgubirea direct terţului dacă nu a fost despăgubit de către asigurat (art. 55 din Legea nr. 136/1995), iar despăgubirea se plăteşte asiguratului în cazul în care acesta dovedeşte că a despăgubit pe cel păgubit (art. 55 alin. 3 din Legea nr. 136/1995, art. 2226 alin. 3 C.civ.) şi evident, dacă nu există drept de regres al asigurătorului împotriva asiguratului (conform art. 58 din Legea nr. 136/1995). Toate aceste aspecte denotă o insuficientă lămurire a raporturilor juridice dintre părţi, în privinţa tranzacţiei încheiate de reclamanţii A. şi B. cu autorul faptei ilicite şi a efectelor acesteia, inclusiv din perspectiva invocării opozabilităţii lor de către asigurător, cu pretinsa consecinţă, a stingerii dreptului de creanţă al victimelor sau, dimpotrivă, a întocmirii, potrivit reclamanţilor, a unui act în circumstanţiere, utilizat în procesul penal. În același timp, soluţionarea cauzei în apel denotă ignorarea dispoziţiilor de drept substanţial specifice materiei asigurării de răspundere civilă, potrivit celor arătate anterior, în ce priveşte stabilirea despăgubirilor şi felul în care se realizează plata lor, atunci când persoane păgubite sunt terţi faţă de contractul de asigurare, iar asiguratul realizează o plată parțială.

   Textul în documentul-sursă ↗

   II. Considerente: de la „Este fondată, de asemenea” până la „În consecință” — prezumția prejudiciului descendenților

   Este fondată, de asemenea, critica de nelegalitate formulată de recurenţii-reclamanţi în legătură cu modalitatea în care instanța de apel a făcut aplicarea dispozițiilor art. 1.391 alin. 2 C. civ., referitor la pretenţiile formulate de ceilalți doi reclamanţi, C. şi D. (nepoţii defunctei). Astfel, decizia recurată constată că acţiunea acestora nu poate fi admisă întrucât în faţa primei instanțe nu s-a administrat nicio probă din care să rezulte că moartea victimei le-a cauzat vreo suferinţă şi, ca atare, n-au dovedit existenţa vreunui prejudiciu. S-a arătat că acordarea despăgubirilor este condiţionată de dovedirea prejudiciului pretins, nefiind suficientă apelarea la prezumţii judiciare, cu atât mai mult cu cât „nepoţii defunctei locuiau într-un alt județ, aflat la o distanţă considerabilă de locuinţa acesteia”. Aprecierea instanţei este eronată, bazată pe interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1391 alin. 2 C.civ., care instituie, în materia reparării prejudiciului nepatrimonial cauzat de durerea încercată prin moartea victimei, prezumţia existenţei unui asemenea prejudiciu în situaţia ascendenţilor, descendenţilor, fraţilor, surorilor şi soţului defunctului. Aceasta este o prezumţie legală (iar nu judiciară, cum eronat reţine instanţa de apel), având regimul juridic reglementat de art. 328 alin. 1 C.proc.civ., conform căruia „prezumţia legală scuteşte de dovadă pe acela în folosul căruia este stabilită în tot ceea ce priveşte faptele considerate de lege ca fiind dovedite”. Ca atare, dată fiind calitatea de nepoţi (adică descendenţi, indicaţi printre destinatarii normei menţionate), reclamanţii nu aveau sarcina probei în ce priveşte prejudiciul nepatrimonial pretins şi încercat prin moartea victimei. Dimpotrivă, partea pârâtă, căreia îi opuneau pretenţiile în despăgubire, avea obligaţia, pentru a le înlătura, să facă dovada contrară, câtă vreme, în sensul art. 328 alin. 2 C.proc.civ. „prezumţia legală poate fi înlăturată prin proba contrară, dacă legea nu dispune altfel”. În aceste condiţii, confundând natura prezumției legale, instituită prin art. 1.391 alin. 2 C.civ., cu cea a prezumţiei judiciare (care dă posibilitatea instanţei, potrivit art. 329 C.civ., să se întemeieze pe ea numai dacă are greutatea şi puterea de a naşte probabilitatea faptului pretins), decizia din apel stabileşte în mod greşit necesitatea dovedirii prejudiciului pretins, decurgând din moartea victimei şi reţine eronat că, în absenţa unor astfel de dovezi, pretenţiile sunt neîntemeiate. În consecinţă, se va constata că, în privinţa reclamanţilor C. şi D., instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 1.391 alin. 2 C.civ., nesocotind regimul juridic al prezumţiei legale, pentru a trage concluzia că, nefiind administrate probe, nu s-a făcut dovada suferinţei încercate şi deci, solicitarea de despăgubiri morale este neîntemeiată.

   Textul în documentul-sursă ↗

   II. Ultimele patru paragrafe: casare și instrucțiunile de rejudecare

   Pentru toate considerentele arătate, recursul a fost admis, pe temeiul art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ., fiind casată decizia atacată şi cauza trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel. La reluarea judecăţii vor fi lămurite raporturile juridice decurgând din tranzacţia încheiată cu autorul faptei ilicite, în ce măsură aceasta este un act pur abdicativ, de renunţare la însuşi dreptul subiectiv la despăgubiri sau o convenţie întocmită pentru a produce consecinţe în circumstanţiere, în procesul penal, în favoarea inculpatului. Se va ţine seama de faptul că tranzacţia a fost executată doar parţial, precum şi de împrejurarea că în procesul penal n-a avut loc o tranşare jurisdicţională asupra laturii civile a cauzei, ci doar s-a luat act de intervenirea unei tranzacţii (prin redarea termenilor acesteia, în legătură cu plata unui avans şi existenţa unei diferenţe de sumă care urma să fie executată la o dată ulterioară), precum şi de respingerea, ca tardivă, a cererii de constituire parte civilă pentru despăgubirile morale. Vor fi identificate şi aplicate în mod corespunzător situaţiei de fapt rezultate, normele în materia asigurării de răspundere delictuală, referitoare la condiţiile antrenării răspunderii asigurătorului pentru prejudiciul creat prin fapta ilicită săvârşită de asigurat unui terţ faţă de contractul de asigurare, precum şi la condiţiile stabilirii şi plăţii despăgubirilor, astfel încât să se asigure reparaţia efectivă a daunelor.

   Textul în documentul-sursă ↗
10. 10
    Sursa 10: Codul de procedură civilă — copia FGA/Sintact, versiunea 10.03.2026Lege · Art. 329; PDF pp. 113–113 · forma din 10 martie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi extrasul citat

    Art. 329; PDF pp. 113–113

    În cazul prezumţiilor lăsate la luminile şi înţelepciunea judecătorului, acesta se poate întemeia pe ele numai dacă au greutate şi puterea de a naşte probabilitatea faptului pretins; ele, însă, pot fi primite numai în cazurile în care legea admite dovada cu martori.

    Textul în documentul-sursă ↗
11. 11
    Sursa 11: Codul de procedură civilă — copia FGA/Sintact, versiunea 10.03.2026Lege · Art. 430 alin. (4); PDF pp. 141–141 · forma din 10 martie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi extrasul citat

    Art. 430 alin. (4); PDF pp. 141–141

    (4)Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie.

    Textul în documentul-sursă ↗
12. 12
    Sursa 12: Codul de procedură civilă — copia FGA/Sintact, versiunea 10.03.2026Lege · Art. 250; PDF pp. 90–90 · forma din 10 martie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi extrasul citat

    Art. 250; PDF pp. 90–90

    Dovada unui act juridic sau a unui fapt se poate face prin înscrisuri, martori, prezumţii, mărturisirea uneia dintre părţi, făcută din proprie iniţiativă sau obţinută la interogatoriu, prin expertiză, prin mijloacele materiale de probă, prin cercetarea la faţa locului sau prin orice alte mijloace prevăzute de lege.

    Textul în documentul-sursă ↗
13. 13
    Sursa 13: Codul de procedură civilă — copia FGA/Sintact, versiunea 10.03.2026Lege · Art. 264 alin. (1); PDF pp. 95–95 · forma din 10 martie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi extrasul citat

    Art. 264 alin. (1); PDF pp. 95–95

    (1)Instanţa va examina probele administrate, pe fiecare în parte şi pe toate în ansamblul lor.

    Textul în documentul-sursă ↗
14. 14
    Sursa 14: Codul de procedură civilă — copia FGA/Sintact, versiunea 10.03.2026Lege · Art. 264 alin. (2); PDF pp. 95–95 · forma din 10 martie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi extrasul citat

    Art. 264 alin. (2); PDF pp. 95–95

    (2)În vederea stabilirii existenţei sau inexistenţei faptelor pentru a căror dovedire probele au fost încuviinţate, judecătorul le apreciază în mod liber, potrivit convingerii sale, în afară de cazul când legea stabileşte puterea lor doveditoare.

    Textul în documentul-sursă ↗
15. 15
    Sursa 15: Codul civil — Legea nr. 287/2009 (copia FGA/Sintact din 19.03.2026)Lege · Art. 1390 alin. (2); PDF pp. 329–330 · forma din 19 martie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi extrasul citat

    Art. 1390 alin. (2); PDF pp. 329–330

    (2)Cu toate acestea, instanţa, ţinând seama de împrejurări, poate acorda despăgubire şi celui căruia victima, fără a fi obligată de lege, îi presta întreţinere în mod curent.

    Textul în documentul-sursă ↗
16. 16
    Sursa 16: Codul civil — Legea nr. 287/2009 (copia FGA/Sintact din 19.03.2026)Lege · Art. 1390 alin. (3); PDF pp. 329–330 · forma din 19 martie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi extrasul citat

    Art. 1390 alin. (3); PDF pp. 329–330

    (3)La stabilirea despăgubirii se va ţine seama de nevoile celui păgubit, precum şi de veniturile pe care, în mod normal, cel decedat le-ar fi avut pe timpul pentru care s-a acordat despăgubirea. Dispoziţiile art. 1.387-1.389 se aplică în mod corespunzător.

    Textul în documentul-sursă ↗
17. 17
    Sursa 17: Codul civil — Legea nr. 287/2009 (copia FGA/Sintact din 19.03.2026)Lege · Art. 1385 alin. (2); PDF pp. 328–328 · forma din 19 martie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi extrasul citat

    Art. 1385 alin. (2); PDF pp. 328–328

    (2)Se vor putea acorda despăgubiri şi pentru un prejudiciu viitor dacă producerea lui este neîndoielnică.

    Textul în documentul-sursă ↗
18. 18
    Sursa 18: ÎCCJ, Secția a II-a civilă — Decizia 918/2 iunie 2020Hotărâre · Istoric l 69–88.; Raționament l 173–187.; Dispozitiv l 201–208.Înalta Curte de Casație și Justiție · 918 · 2 iunie 2020 · Hotărâre definitivăTextul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi cele 2 extrase citate

    Considerente privind art. 1390, 529 și 1393 — de la „Aşadar, analizând critica”

    Aşadar, analizând critica potrivit căreia, instanţa de apel a nesocotit dispoziţiile art. 1390 şi art. 529 C. civ., raportându-se doar la veniturile realizate de defunct, fără a ţine cont de nevoile fiicei defunctului, instanţa supremă reţine faptul că limitele şi condiţiile de stabilire a despăgubirilor sau, după caz, a compensaţiilor băneşti la care sunt îndrituite victimele indirecte pentru prejudiciile care le-au fost cauzate prin ricoşeu, sunt reglementate de dispoziţiile art. 1390 - 1392 din C. civ. În cazul de faţă, însă, instanţa nu numai că nu a încălcat dispoziţiile legale prevăzute de art. 1390 C. civ., ci, dimpotrivă, luând în considerare decizia de pensie de urmaş emisă în baza Legii nr. 263/2010, a stabilit ce venituri obţinea victima decedată, făcând, astfel, aplicarea art. 1393 C. civ., în sensul în care prestaţia periodică se acordă doar în măsura în care paguba suferită prin vătămare sau moarte depăşeşte ajutorul ori pensia. În concret, paguba suferită de minora aflată în întreţinerea victimei accidentului constă în privarea de întreţinerea de care aceasta beneficia, ca urmare a decesului persoanei care avea această obligaţie. Or, în condiţiile în care paguba a constat în lipsirea de contribuţia lunară pe care defunctul o avea la întreţinerea minorei, iar veniturile obţinute de persoana decedată se situau la nivelul celor stabilite indirect de instanţa de apel prin raportare la cuantumul pensiei de urmaş, instanţa a reţinut că prestaţia periodică, raportată la venitul minim pe economie obţinut de victima accidentului, precum şi la dispoziţiile art. 529 C. civ., ar fi fost mai mică decât suma care a fost stabilită drept pensie de urmaş, motiv pentru care fiind incidente dispoziţiile art. 1393 alin. (1) C. civ., instanţa de apel a făcut aplicarea acestora. Se remarcă, aşadar, că, în încercarea de a justifica necesitatea unor despăgubiri mai substanţiale, recurenţii-reclamanţi pun accent doar pe nevoile persoanei păgubite prin dispariţia celui care îi asigura întreţinerea, ignorând aparent cealaltă condiţie impusă de legiuitor, respectiv, veniturile obţinute anterior momentului producerii accidentului de părintele decedat. Prin urmare, nu există niciun argument pentru care, în contextul dat, recurenţii-reclamanţi să pretindă acoperirea necesităţilor de întreţinere la alte standarde, superioare celor care s-ar fi putut asigura în condiţiile preexistente nefericitului eveniment. În altă ordine de idei, nu poate fi primită nici afirmaţia recurenţilor-reclamanţi prin care susţin aplicabilitatea art. 529 C. civ. doar în situaţia în care părintele refuză să îşi execute obligaţia de întreţinere de bună-voie, nu şi în cauza pendinte, în care părintele a decedat, aceasta datorită faptului că, pe de o parte, instanţa de apel nu a fixat despăgubirea printr-o prestaţie periodică al cărei cuantum, în lipsa unei reglementări exprese, ar fi fost stabilit, prin analogie, conform art. 529 C. civ., iar, pe de altă parte, scopul în care a fost evocat temeiul de drept care statuează asupra pensiei de întreţinere a fost acela de a sublinia rolul identic pe care îl are atât prestaţia periodică, cât şi pensia de întreţinere în acoperirea prejudiciului cauzat minorilor prin lipsirea acestora de contribuţia lunară pe care părintele o avea la întreţinerea lor. Că este aşa, o dovedeşte în primul rând soluţia din apel susţinută de considerentul în care instanţa a reţinut că "potrivit dispoziţiilor articolului 1393 din Noul C. civ., prestaţia periodică se acordă doar în măsura în care paguba suferită prin vătămare sau moarte depăşeşte ajutorul sau pensia" coroborat cu considerentul, potrivit căruia "...calculând cuantumul prestaţiei periodice raportat la venitul minim pe economie şi faţă de dispoziţiile legale anterior menţionate, ar rezulta o prestaţie periodică mai mică decât suma care i s-a stabilit ca pensie de urmaş", cât şi considerentul instanţei care, conştientă fiind de diferenţa între cele două tipuri de prestaţii afirmă că "prestaţia periodică pretinsă de copiii minori ai defunctului, deşi nu este echivalentă cu pensia de întreţinere, are rolul de a acoperi prejudiciul cauzat minorilor prin lipsirea acestora de contribuţia lunară pe care defunctul o avea la întreţinerea lor." Prin alte critici subsumate în mod greşit aceluiaşi motiv de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au învederat şi faptul că, în pronunţarea deciziei recurate, instanţa de apel nu a examinat criteriul jurisprudenţial impus de art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Încheierea considerentelor și dispozitiv

    Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de nelegalitate invocate de recurenta-pârâtă şi de recurenţii-reclamanţi, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate împotriva deciziei instanţei de apel. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge ca nefondat recursul principal declarat de recurenta-pârâtă D. S.A. împotriva deciziei civile nr. 2360/2018 din 19 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă. Respinge ca nefondat recursul incident declarat de recurenţii-reclamanţi A., B. şi C. - prin reprezentant legal A. împotriva aceleiaşi decizii. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 iunie 2020.

    Textul în documentul-sursă ↗
19. 19
    Sursa 19: Codul civil — Legea nr. 287/2009 (copia FGA/Sintact din 19.03.2026)Lege · Art. 1393 alin. (1); PDF pp. 331–331 · forma din 19 martie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi extrasul citat

    Art. 1393 alin. (1); PDF pp. 331–331

    (1)Dacă în cadrul asigurărilor sociale s-a recunoscut dreptul la un ajutor sau la o pensie, reparaţia este datorată numai în măsura în care paguba suferită prin vătămare sau moarte depăşeşte ajutorul ori pensia.

    Textul în documentul-sursă ↗
20. 20
    Sursa 20: Codul civil — Legea nr. 287/2009 (copia FGA/Sintact din 19.03.2026)Lege · Art. 1393 alin. (2); PDF pp. 331–331 · forma din 19 martie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi extrasul citat

    Art. 1393 alin. (2); PDF pp. 331–331

    (2)Cât timp ajutorul sau pensia nu a fost efectiv acordată sau, după caz, refuzată celui păgubit, instanţa nu îl poate obliga pe cel chemat să răspundă decât la o despăgubire provizorie, în condiţiile dispoziţiilor art. 1.387 alin. (3).

    Textul în documentul-sursă ↗
21. 21
    Sursa 21: ÎCCJ, Secția I civilă — Decizia 737/4 aprilie 2019Hotărâre · l 67–84: istoric și cheltuieli.; l 98–110: soluția rejudecării.; l 111–119: argumente; l 127–155: considerente.; l 157–166: dispozitiv.Înalta Curte de Casație și Justiție · 737 · 4 aprilie 2019 · Hotărâre definitivăTextul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi cele 4 extrase citate

    Istoricul hotărârii de fond — paragraful „Cu privire la daunele materiale”

    Cu privire la daunele materiale, prima instanţă a reţinut că reclamanta D., mama victimei B., a solicitat daune materiale în cuantum de 10.000 de euro, probate de facturile depuse la dosar care indică cheltuieli legate de transportul decedatului, monumentul funerar şi ritualurile religioase în cuantum de aproximativ 126.317 grivne; având în vedere paritatea dintre euro şi moneda ucraineană la nivelul anului 2013, Tribunalul a admis cererea, obligând pârâta la plata către reclamantă a sumei de 10.000 de euro.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Istoricul rejudecării — paragraful „Cu privire la prestaţia periodică solicitată”

    Cu privire la prestaţia periodică solicitată de reclamanţii minori, curtea a reţinut că în rejudecare, s-a depus dovada veniturilor obţinute de către tatăl minorilor. A avut în vedere prevederile art. 529 C. civ., precum şi împrejurarea că prestaţia periodică pretinsă de copiii minori ai defunctului, deşi nu este echivalentă cu pensia de întreţinere, are rolul de a acoperi prejudiciul cauzat minorilor prin lipsirea acestora de contribuţia lunară pe care defunctul o avea la întreţinerea lor.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Considerente — paragrafele de la „În acest sens, art. 1390” până la critica privind art. 501

    În acest sens, art. 1390 C. civ. dispune "Despăgubirea pentru prejudiciile cauzate prin decesul unei persoane se cuvine numai celor îndreptăţiţi, potrivit legii, la întreţinere din partea celui decedat", aşadar, reclamanţii au dreptul la reparaţie, în temeiul acestui text de lege, şi cu acest titlu, în primul rând acele victime prin ricoşeu, care primeau sau ar fi primit întreţinere de la victimă, având un drept subiectiv la întreţinere, prevăzut expres de lege. În argumentarea în drept a dispoziţiei de obligare la plata prestaţiei periodice către minori, instanţa de apel a mai arătat că "în ceea ce priveşte cuantumul pensiei de întreţinere, acesta urmează a fi statuat în conformitate cu prevederile art. 1390 C. civ., potrivit cărora "la stabilirea despăgubirii se va ţine seama de nevoile celui păgubit, precum şi de veniturile pe care în mod normal cel decedat le-ar fi avut pe timpul pentru care s-a acordat despăgubirea. Dispoziţiile art. 1387- 1389 se aplică în mod corespunzător, astfel cum s-a reţinut în considerentele deciziei de casare". Din perspectiva celor expuse, în condiţiile în care instanţa de apel şi-a argumentat în drept şi în fapt soluţia adoptată, susţinerile pârâtei legate de incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. sunt nefondate. Nefondate sunt şi criticile legate de incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., din perspectiva încălcării dispoziţiilor art. 529 alin. (1) şi (2) C. civ., care, în opinia pârâtei trebuiau coroborate cu art. 1393 C. civ. Astfel, dispoziţiile art. 529 C. civ. prevăd că "Întreţinerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere şi cu mijloacele celui care urmează a o plăti". Din această perspectivă, este de reţinut că, prin decizia de casare nr. 1910 din 24 noiembrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2015, a fost dezlegată problema de drept ce vizează stabilirea pensiei de întreţinere potrivit dreptului român, că minorii reclamanţi au suferit un prejudiciu patrimonial ce constă în pierderea întreţinerii pe care le-o presta victima imediată care a decedat; că un asemenea prejudiciu dă dreptul victimei indirecte să ceară repararea lui. În acest caz, art. 1390 C. civ. dispune "Despăgubirea pentru prejudiciile cauzate prin decesul unei persoane se cuvine numai celor îndreptăţiţi, potrivit legii, la întreţinere din partea celui decedat". Prin decizia de casare s-a statuat că în ceea ce priveşte cuantumul pensiei de întreţinere, acesta urmează a fi stabilit în conformitate cu prevederile art. 1390 C. civ., mai sus citat. Or, în condiţiile în care prin decizia de casare enunţată a fost dezlegată problema de drept ce vizează incidenţa dispoziţiilor art. 1390 alin. (3) C. civ., în ce priveşte cuantumul pensiei de întreţinere, instanţa de apel s-a conformat acesteia, în condiţiile prevăzute de art. 501 C. proc. civ., motiv pentru care criticile legate de greşita aplicare a dispoziţiilor art. 529 C. civ. raportat la art. 1390 C. civ. sunt nefondate.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Dispozitiv și pronunțare

    D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC F. SA împotriva Deciziei civile nr. 1212 din data de 24 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 aprilie 2019.

    Textul în documentul-sursă ↗
22. 22
    Sursa 22: Codul civil — Legea nr. 287/2009 (copia FGA/Sintact din 19.03.2026)Lege · Art. 1386 alin. (3); PDF pp. 328–328 · forma din 19 martie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi extrasul citat

    Art. 1386 alin. (3); PDF pp. 328–328

    (3)Dacă prejudiciul are un caracter de continuitate, despăgubirea se acordă sub formă de prestaţii periodice.

    Textul în documentul-sursă ↗
23. 23
    Sursa 23: Codul civil — Legea nr. 287/2009 (copia FGA/Sintact din 19.03.2026)Lege · Art. 1386 alin. (4); PDF pp. 328–328 · forma din 19 martie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi extrasul citat

    Art. 1386 alin. (4); PDF pp. 328–328

    (4)În cazul prejudiciului viitor, despăgubirea, indiferent de forma în care s-a acordat, va putea fi sporită, redusă sau suprimată, dacă, după stabilirea ei, prejudiciul s-a mărit, s-a micşorat ori a încetat.

    Textul în documentul-sursă ↗
24. 24
    Sursa 24: CJUE C-350/14, Lazar / Allianz, hotărârea din 10.12.2015Hotărâre · Punctul 23; PDF p. 5 (versiunea oficială engleză) · forma din 10 decembrie 2015Curtea de Justiție a Uniunii Europene · Hotărârea din cauza C-350/14 (Lazar) · 10 decembrie 2015 · Caracter definitiv neprecizatTextul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi extrasul citat

    Punctul 23; PDF p. 5 (versiunea oficială engleză) · limba originalului: en

    In order to identify the law applicable to a non-contractual obligation arising from a tort or delict, Article 4(1) of that regulation adopts the law of the country in which the ‘damage’ occurs, irrespective of the country in which the event giving rise to the damage occurred, and irrespective of the country or countries in which the ‘indirect consequences’ of that event occur. The damage which must be taken into account in order to determine the place where the damage occurred is the direct damage, as is clear from recital 16 of that regulation.

    Textul în documentul-sursă ↗
25. 25
    Sursa 25: CJUE C-350/14, Lazar / Allianz, hotărârea din 10.12.2015Hotărâre · Punctul 25; PDF p. 5 (versiunea oficială engleză) · forma din 10 decembrie 2015Curtea de Justiție a Uniunii Europene · Hotărârea din cauza C-350/14 (Lazar) · 10 decembrie 2015 · Caracter definitiv neprecizatTextul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi extrasul citat

    Punctul 25; PDF p. 5 (versiunea oficială engleză) · limba originalului: en

    It follows that, where it is possible to identify the occurrence of direct damage, which is usually the case with a road traffic accident, the place where the direct damage occurred is the relevant connecting factor for the determination of the applicable law, regardless of the indirect consequences of that accident. In the present case, the damage is constituted by the injuries which led to the death of Mr Lazar’s daughter, which, according to the referring court, occurred in Italy. The damage sustained by the close relatives of the deceased, must be regarded as indirect consequences of the accident at issue in the main proceedings, within the meaning of Article 4(1) of the Rome II Regulation.

    Textul în documentul-sursă ↗
26. 26
    Sursa 26: CJUE C-350/14, Lazar / Allianz, hotărârea din 10.12.2015Hotărâre · Punctul 30; PDF p. 6 (versiunea oficială engleză) · forma din 10 decembrie 2015Curtea de Justiție a Uniunii Europene · Hotărârea din cauza C-350/14 (Lazar) · 10 decembrie 2015 · Caracter definitiv neprecizatTextul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi extrasul citat

    Punctul 30; PDF p. 6 (versiunea oficială engleză) · limba originalului: en

    It follows from all of the foregoing that the answer to the questions referred is that Article 4(1) of the Rome II Regulation must be interpreted, in order to determine the law applicable to a non-contractual obligation arising from a road traffic accident, as meaning that the damage related to the death of a person in such an accident which took place in the Member State of the court seised and sustained by the close relatives of that person who reside in another Member State, must be classified as ‘indirect consequences’ of that accident, within the meaning of that provision.

    Textul în documentul-sursă ↗
27. 27
    Sursa 27: CJUE C-350/14, Lazar / Allianz, hotărârea din 10.12.2015Hotărâre · Punctul 26; PDF p. 5 (versiunea oficială engleză) · forma din 10 decembrie 2015Curtea de Justiție a Uniunii Europene · Hotărârea din cauza C-350/14 (Lazar) · 10 decembrie 2015 · Caracter definitiv neprecizatTextul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi extrasul citat

    Punctul 26; PDF p. 5 (versiunea oficială engleză) · limba originalului: en

    That interpretation is confirmed by Article 15(f) of that regulation which confers on the applicable law the task of determining which are the persons entitled to claim damages, and which covers the situation, at issue in the main proceedings, of damage sustained by close relatives of the victim.

    Textul în documentul-sursă ↗
28. 28
    Sursa 28: CJUE C-350/14, Lazar / Allianz, hotărârea din 10.12.2015Hotărâre · Punctul 27; PDF p. 5 (versiunea oficială engleză) · forma din 10 decembrie 2015Curtea de Justiție a Uniunii Europene · Hotărârea din cauza C-350/14 (Lazar) · 10 decembrie 2015 · Caracter definitiv neprecizatTextul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi extrasul citat

    Punctul 27; PDF p. 5 (versiunea oficială engleză) · limba originalului: en

    As the European Commission explained with regard to Article 11(g) of its Draft Proposal for a European Parliament and Council Regulation on the Law Applicable to Contractual Obligations (‘ROME II’) (COM(2003) 427 final), now Article 15(f) of the Rome II Regulation, the designated law also determines the persons entitled to compensation for damage they have sustained personally. That concept covers, in particular, whether a person other than the ‘direct victim’ may obtain compensation ‘by ricochet’, following damage sustained by the victim. That damage may be psychological, for example, the suffering caused by the death of a close relative, or financial, sustained for example by the children or spouse of a deceased person.

    Textul în documentul-sursă ↗
29. 29
    Sursa 29: CJUE C-350/14, Lazar / Allianz, hotărârea din 10.12.2015Hotărâre · Punctul 28; PDF p. 5 (versiunea oficială engleză) · forma din 10 decembrie 2015Curtea de Justiție a Uniunii Europene · Hotărârea din cauza C-350/14 (Lazar) · 10 decembrie 2015 · Caracter definitiv neprecizatTextul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi extrasul citat

    Punctul 28; PDF p. 5 (versiunea oficială engleză) · limba originalului: en

    In the light of the above, it is necessary, first, to determine the law applicable to a legal act in order to be able to determine, on the basis of that, the persons who have sustained damage giving entitlement to compensation.

    Textul în documentul-sursă ↗
30. 30
    Sursa 30: Codul civil — Legea nr. 287/2009 (copia FGA/Sintact din 19.03.2026)Lege · Art. 6 alin. (1); PDF pp. 3–3 · forma din 19 martie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi extrasul citat

    Art. 6 alin. (1); PDF pp. 3–3

    (1)Legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare. Aceasta nu are putere retroactivă.

    Textul în documentul-sursă ↗
31. 31
    Sursa 31: Codul civil — Legea nr. 287/2009 (copia FGA/Sintact din 19.03.2026)Lege · Art. 6 alin. (2); PDF pp. 3–3 · forma din 19 martie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi extrasul citat

    Art. 6 alin. (2); PDF pp. 3–3

    (2)Actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor.

    Textul în documentul-sursă ↗
32. 32
    Sursa 32: Legea nr. 231/2025 pentru modificarea art. 1391 alin. (1) din Codul civilLege · Articol unic, noul art. 1391 alin. (1); Monitorul Oficial 1164/16.12.2025 · forma din 16 decembrie 2025Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi extrasul citat

    Articol unic, noul art. 1391 alin. (1); Monitorul Oficial 1164/16.12.2025

    În caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății, poate fi acordată victimei directe și o despăgubire pentru restrângerea posibilităților de viață familială și socială. Au dreptul la despăgubiri pentru restrângerea posibilităților de viață familială și socială și persoanele prevăzute la alin. (2). La stabilirea acestora, instanța va avea în vedere aspecte precum relația dintre victima directă și persoana care se pretinde indirect vătămată, gravitatea vătămării corporale a victimei directe, caracterul său permanent și iremediabil, care să afecteze sever ori în mod excepțional posibilitățile de viață familială ale victimelor indirecte în interacțiunea lor cu victima directă.

    Textul în documentul-sursă ↗
33. 33
    Sursa 33: Codul civil — Legea nr. 287/2009 (copia FGA/Sintact din 19.03.2026)Lege · Art. 1391 alin. (1); PDF pp. 330–330 · forma din 19 martie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi extrasul citat

    Art. 1391 alin. (1); PDF pp. 330–330

    (1)În caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii, poate fi acordată victimei directe şi o despăgubire pentru restrângerea posibilităţilor de viaţă familială şi socială. Au dreptul la despăgubiri pentru restrângerea posibilităţilor de viaţă familială şi socială şi persoanele prevăzute la alin. (2). La stabilirea acestora, instanţa va avea în vedere aspecte precum relaţia dintre victima directă şi persoana care se pretinde indirect vătămată, gravitatea vătămării corporale a victimei directe, caracterul său permanent şi iremediabil, care să afecteze sever ori în mod excepţional posibilităţile de viaţă familială ale victimelor indirecte în interacţiunea lor cu victima directă.

    Textul în documentul-sursă ↗
34. 34
    Sursa 34: Codul de procedură civilă — copia FGA/Sintact, versiunea 10.03.2026Lege · Art. 430 alin. (2); PDF pp. 141–141 · forma din 10 martie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi extrasul citat

    Art. 430 alin. (2); PDF pp. 141–141

    (2)Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.

    Textul în documentul-sursă ↗
35. 35
    Sursa 35: Codul de procedură civilă — copia FGA/Sintact, versiunea 10.03.2026Lege · Art. 435 alin. (2); PDF pp. 142–142 · forma din 10 martie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi extrasul citat

    Art. 435 alin. (2); PDF pp. 142–142

    (2)Hotărârea este opozabilă oricărei terţe persoane atât timp cât aceasta din urmă nu face, în condiţiile legii, dovada contrară.

    Textul în documentul-sursă ↗
36. 36
    Sursa 36: Codul de procedură civilă — copia FGA/Sintact, versiunea 10.03.2026Lege · Art. 254 alin. (1); PDF pp. 91–91 · forma din 10 martie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi extrasul citat

    Art. 254 alin. (1); PDF pp. 91–91

    (1)Probele se propun, sub sancţiunea decăderii, de către reclamant prin cererea de chemare în judecată, iar de către pârât prin întâmpinare, dacă legea nu dispune altfel. Ele pot fi propuse şi oral, în cazurile anume prevăzute de lege.

    Textul în documentul-sursă ↗
37. 37
    Sursa 37: Codul de procedură civilă — copia FGA/Sintact, versiunea 10.03.2026Lege · Art. 254 alin. (2); PDF pp. 91–91 · forma din 10 martie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi extrasul citat

    Art. 254 alin. (2); PDF pp. 91–91

    (2)Dovezile care nu au fost propuse în condiţiile alin. (1) nu vor mai putea fi cerute şi încuviinţate în cursul procesului, în afară de cazurile în care: 1. necesitatea probei rezultă din modificarea cererii; 2. nevoia administrării probei reiese din cercetarea judecătorească şi partea nu o putea prevedea; 3. partea învederează instanţei că, din motive temeinic justificate, nu a putut propune în termen probele cerute; 4. administrarea probei nu duce la amânarea judecăţii; 5. există acordul expres al tuturor părţilor.

    Textul în documentul-sursă ↗
38. 38
    Sursa 38: Tribunalul Cluj — sentință civilă din 02.07.2020, ReJust 7e34294gHotărâre · paragrafele 154–157 · forma din 2 iulie 2020Tribunalul Cluj · 2 iulie 2020 · Hotărâre nedefinitivăTextul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi extrasul citat

    paragrafele 154–157

    Obligă pârâta ######## ###### ######### ##### SA să plătească în favoarea reclamantului ######### ###### suma de 300.000 lei, cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral suferit. Obligă pârâta ######## ###### ######### ##### SA să plătească în favoarea reclamantei #### ######## suma de 300.000 lei, cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral suferit. Obligă pârâta ######## ###### ######### ##### SA să plătească în favoarea reclamantului #### ######-##### suma de 80.000 lei, cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral suferit. Obligă pârâta ######## ###### ######### ##### SA să plătească în favoarea reclamantei ###### #####-######### suma de 80.000 lei, cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral suferit.

    Textul în documentul-sursă ↗
39. 39
    Sursa 39: Curtea de Apel Cluj — decizie din 17.02.2021, ReJust 274g2e3gHotărâre · paragrafele 152–157; paragrafele 163–168 · forma din 17 februarie 2021Curtea de Apel Cluj · 17 februarie 2021 · Caracter definitiv neprecizatTextul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi cele 2 extrase citate

    paragrafele 152–157

    Pentru toate aceste considerente, Curtea apreciază că în mod greşit tribunalul a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii ######### ###### şi #### ########. În ceea ce priveşte pretenţiile formulate de reclamanţii #### ###### ##### şi ###### ##### #########, nepoţii defunctei ######### ########, Curtea reţine că în faţa primei instanţe nu s-a administrat nicio probă din cuprinsul căreia să rezulte, conform art. 1391 alin. 2 Cod civil, că moartea victimei a cauzat suferinţe acestor reclamanţi. #### vreme reclamanţii nu au dovedit existenţa unui asemenea prejudiciu, în mod nelegal s-au acordat acestora despăgubiri conform art. 1391 alin. 2 Cod civil. Curtea reţine că potrivit dispoziţiilor legale care fundamentează această pretenţie, acordarea despăgubirilor este condiţionată de dovedirea prejudiciului pretins, constând în durerea încercată prin moartea victimei, nefiind suficientă doar apelarea la prezumţii judiciare pentru reţinerea ca dovedită a acestei condiţii. Curtea are în vedere şi circumstanţele prezentei cauze, nepoţii defunctei locuind într-un alt judeţ, aflat la o distanţă considerabilă de locuinţa acesteia, martorul audiat în cauză declarând doar că fetele defunctei o vizitau de sărbători, nefiind descrisă nici măcar relaţia defunctei cu nepoţii săi. Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că în mod greşit tribunalul a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii #### ###### ##### şi ###### ##### #########. Excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâtă prin întâmpinare, a fost legal respinsă de prima instanţă, în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 1394 Cod civil, corect aplicate de tribunal. ##### în vedere că pretenţiile cu care a fost învestită prima instanţă derivă dintr-o infracţiune pentru care legea penală prevede un termen de prescripţie al răspunderii penale de 5 ani, acelaşi termen este aplicabil şi dreptului la acţiune în răspundere civilă delictuală. Pentru toate aceste considerente, Curtea va admite apelul declarat de pârâtă şi va schimba în parte sentinţa atacată în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca nefondată. Va fi menţinută soluţia dată excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.

    Textul în documentul-sursă ↗

    paragrafele 163–168

    Admite în parte apelul declarat de pârâta ######## ###### ######### ##### S.A., împotriva sentinţei civile nr. ### din 02.07.2020 a Tribunalului ####, Secţia Civilă, pronunţată în dosar nr. ####/117/2018*, pe care o schimbă în parte, în sensul că, respinge în întregime cererea formulată de reclamanţii ######### ######, #### ###### #####, ###### ##### ######### şi #### ########, în contradictoriu cu pârâta ######## ###### ######### ##### S.A.. Menţine dispoziţiile din sentinţa apelată referitoare la respingerea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune şi, respectiv, la respingerea cererii reclamanţilor privind cheltuielile de judecată. Decizia este definitivă. Dată şi pronunţată în şedinţa publică din 17 februarie 2021.

    Textul în documentul-sursă ↗
40. 40
    Sursa 40: Curtea de Apel Cluj — rejudecare din 02.02.2023, ReJust de96gd23eHotărâre · paragrafele 124–127; paragrafele 144–145; paragrafele 163–166 · forma din 2 februarie 2023Curtea de Apel Cluj · 2 februarie 2023 · Caracter definitiv neprecizatTextul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi cele 3 extrase citate

    paragrafele 124–127

    Se constată astfel, că prin înscrisul întocmit la data de 15.07.2015 intervenit între numiţii #### ###### #######, ##### #######, ######### ###### şi #### ########, pe de o parte, şi ##### ######, pe de altă parte, părţile au stipulat că s-au înţeles să se împace cu privire la pretenţiile civile pentru suma de 45.000 lei din care s-a plătit în avans suma de 10.000 lei , restul urmand să se achite pană la data de 30.11.2015. Actul a fost semnat , pe langă părţi, de către martorii ######### ##### şi #### ####-####### (f.146 dosar penal nr. ###/242/2015 al Judecătoriei Huedin). Din coroborarea depoziţiilor martorilor audiaţi cu răspunsul reclamanţilor la interogatoriu , făcand şi aplicarea prevederilor art.358 C.p.c. raportat la lipsa intervenientului la interogatoriu, căreia Curtea îi atribuie valoarea unui început de dovadă scrisă, se reţine faptul că suma cuprinsă în tranzacţia intervenită între părţile semnatare a avut semnificaţia unui ajutor dat pentru înmormantarea defunctei şi pe de altă parte, o circumstanţiere personală în sens favorabil intervenientului forţat în cadrul litigiului penal în care s-a pronunţat Sentinţa penală nr.###/15.12.2015 a Judecătoriei Huedin . Aşa cum s-a arătat de către reclamanţi, susţineri necombătute prin administrarea probei contrare, scopul tranzacţiei a fost acela ca intervenientul „să primească o pedeapsă mai redusă” (f.31,32) şi să contribuie la cheltuielile legate de înmormantarea defunctei (f.33,34). #### menţionată în tranzacţie ,respectiv 45.000 lei nu a fost achitată integral, ci doar avansul de 10,.000 lei, aspect de asemenea susţinut pe de o parte, de actul constatator al convenţiei şi de afirmaţiile reclamanţilor, confirmate de declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, pe de altă parte.

    Textul în documentul-sursă ↗

    paragrafele 144–145

    După cum s-a reţinut în Decizia de casare nr.1339/15.06.2022 a Înaltei ##### de Casaţie şi Justiţie , acest text instituie o prezumţie legală , cu regimul juridic reglementat de art. 328 al.1 C.p.c., conform căruia “ Prezumţia legală scuteşte de dovadă pe acela în folosul căruia este stabilită în tot ceea ce priveşte faptele considerate de lege ca fiind dovedite. “. În consecinţă, reclaamanţilor nu le revenea sarcina probei cu privire la încercarea suferinţelor morale pretinse, ci apelanta, trebuia, potrivit al.2 din art.328 C.p.c. să administreze proba contrară, prin care să înlăture prezumţia legală, ceea ce în speţă însă nu s-a întamplat, apelanta limitandu-se doar la formularea unor simple afirmaţii lipsite de orice support probatoriu.

    Textul în documentul-sursă ↗

    paragrafele 163–166

    Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta ######## ###### ######### ##### S.A. împotriva sentinţei civile nr. ### din 02.07.2020, pronunţată de Tribunalul #### – Secţia civilă, pronunţată în dosarul nr. ####/117/2018*, pe care o menţine. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. ##### de atac se depune la Curtea de Apel ####. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, azi, 02.02.2023.

    Textul în documentul-sursă ↗