Partener, frați și alte persoane apropiate: ce condiții se analizează

1. Mai întâi: drept propriu, nu o cotă din despăgubirea familiei

2. Fratele, partenerul și alte persoane: unde se face distincția

3. Ce înseamnă prezumția și de ce nu este o sumă garantată

4. Cum descriu relația și consecințele, fără formule prestabilite

5. Documente și materiale: ce poate lămuri fiecare

6. Martori: regula civilă nu este regula penală

7. Cererea RCA și participarea în proces sunt demersuri diferite

8. Exemplul de la Cluj: fond, casare și rejudecare

9. Ce merită verificat când cererea este contestată

10. Aplicarea în timp și limitele ghidului

§Termene și repere procedurale

!De reținut

#Surse și trimiteri

1. 1
   Sursa 1: Codul civil — copie legislativă găzduită de FGA, versiune indicată 19 martie 2026Lege · Cod civil, art. 1391 alin. (2), PDF p. 330. · forma din 19 martie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

   Vezi extrasul citat

   Art. 1391 alin. (2); PDF p. 330

   Instanţa judecătorească va putea, de asemenea, să acorde despăgubiri ascendenţilor, descendenţilor, fraţilor, surorilor şi soţului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum şi oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existenţa unui asemenea prejudiciu.

   Textul în documentul-sursă ↗
2. 2
   Sursa 2: ÎCCJ, Secția I civilă — Decizia1339/15.06.2022: despăgubiri morale ale descendenților și prezumția prejudiciuluiHotărâre · ÎCCJ, Decizia 1339/15.06.2022, secțiunea II, paragrafele de la „Este fondată, de asemenea...” până la „În consecință...”; HTML, linii 167–176 la acces.Înalta Curte de Casație și Justiție · 1339 · 15 iunie 2022 · Caracter definitiv neprecizatTextul oficial ↗Explicația noastră a actului →

   Vezi extrasul citat

   II. Considerente: de la „Este fondată, de asemenea” până la „În consecință” — prezumția prejudiciului descendenților

   Este fondată, de asemenea, critica de nelegalitate formulată de recurenţii-reclamanţi în legătură cu modalitatea în care instanța de apel a făcut aplicarea dispozițiilor art. 1.391 alin. 2 C. civ., referitor la pretenţiile formulate de ceilalți doi reclamanţi, C. şi D. (nepoţii defunctei). Astfel, decizia recurată constată că acţiunea acestora nu poate fi admisă întrucât în faţa primei instanțe nu s-a administrat nicio probă din care să rezulte că moartea victimei le-a cauzat vreo suferinţă şi, ca atare, n-au dovedit existenţa vreunui prejudiciu. S-a arătat că acordarea despăgubirilor este condiţionată de dovedirea prejudiciului pretins, nefiind suficientă apelarea la prezumţii judiciare, cu atât mai mult cu cât „nepoţii defunctei locuiau într-un alt județ, aflat la o distanţă considerabilă de locuinţa acesteia”. Aprecierea instanţei este eronată, bazată pe interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1391 alin. 2 C.civ., care instituie, în materia reparării prejudiciului nepatrimonial cauzat de durerea încercată prin moartea victimei, prezumţia existenţei unui asemenea prejudiciu în situaţia ascendenţilor, descendenţilor, fraţilor, surorilor şi soţului defunctului. Aceasta este o prezumţie legală (iar nu judiciară, cum eronat reţine instanţa de apel), având regimul juridic reglementat de art. 328 alin. 1 C.proc.civ., conform căruia „prezumţia legală scuteşte de dovadă pe acela în folosul căruia este stabilită în tot ceea ce priveşte faptele considerate de lege ca fiind dovedite”. Ca atare, dată fiind calitatea de nepoţi (adică descendenţi, indicaţi printre destinatarii normei menţionate), reclamanţii nu aveau sarcina probei în ce priveşte prejudiciul nepatrimonial pretins şi încercat prin moartea victimei. Dimpotrivă, partea pârâtă, căreia îi opuneau pretenţiile în despăgubire, avea obligaţia, pentru a le înlătura, să facă dovada contrară, câtă vreme, în sensul art. 328 alin. 2 C.proc.civ. „prezumţia legală poate fi înlăturată prin proba contrară, dacă legea nu dispune altfel”. În aceste condiţii, confundând natura prezumției legale, instituită prin art. 1.391 alin. 2 C.civ., cu cea a prezumţiei judiciare (care dă posibilitatea instanţei, potrivit art. 329 C.civ., să se întemeieze pe ea numai dacă are greutatea şi puterea de a naşte probabilitatea faptului pretins), decizia din apel stabileşte în mod greşit necesitatea dovedirii prejudiciului pretins, decurgând din moartea victimei şi reţine eronat că, în absenţa unor astfel de dovezi, pretenţiile sunt neîntemeiate. În consecinţă, se va constata că, în privinţa reclamanţilor C. şi D., instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 1.391 alin. 2 C.civ., nesocotind regimul juridic al prezumţiei legale, pentru a trage concluzia că, nefiind administrate probe, nu s-a făcut dovada suferinţei încercate şi deci, solicitarea de despăgubiri morale este neîntemeiată.

   Textul în documentul-sursă ↗
3. 3
   Sursa 3: Codul de procedură civilă — Legea nr. 134/2010, republicatăLege · CPC, art. 327–329, în special art. 328 alin. (1) teza a doua și alin. (2). · forma din 14 decembrie 2025Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

   Vezi cele 3 extrase citate

   Art. 327

   Articolul 327 Noțiune Prezumțiile sunt consecințele pe care legea sau judecătorul le trage dintr-un fapt cunoscut spre a stabili un fapt necunoscut.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Art. 328

   Articolul 328 Prezumțiile legale (1) Prezumția legală scutește de dovadă pe acela în folosul căruia este stabilită în tot ceea ce privește faptele considerate de lege ca fiind dovedite. Cu toate acestea, partea căreia îi profită prezumția trebuie să dovedească faptul cunoscut, vecin și conex, pe care se întemeiază aceasta. (2) Prezumția legală poate fi înlăturată prin proba contrară, dacă legea nu dispune altfel.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Art. 329

   Articolul 329 Prezumțiile judiciare În cazul prezumțiilor lăsate la luminile și înțelepciunea judecătorului, acesta se poate întemeia pe ele numai dacă au greutate și puterea de a naște probabilitatea faptului pretins; ele, însă, pot fi primite numai în cazurile în care legea admite dovada cu martori.

   Textul în documentul-sursă ↗
4. 4
   Sursa 4: Codul civil — copie legislativă găzduită de FGA, versiune indicată 19 martie 2026Lege · Cod civil, art. 1390 alin. (1)–(3), art. 1391 alin. (2)–(4), art. 1392; PDF p. 329–330. · forma din 19 martie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

   Vezi cele 3 extrase citate

   Art. 1390 alin. (1), (2), (3); PDF p. 329–330

   Despăgubirea pentru prejudiciile cauzate prin decesul unei persoane se cuvine numai celor îndreptăţiţi, potrivit legii, la întreţinere din partea celui decedat. Cu toate acestea, instanţa, ţinând seama de împrejurări, poate acorda despăgubire şi celui căruia victima, fără a fi obligată de lege, îi presta întreţinere în mod curent. La stabilirea despăgubirii se va ţine seama de nevoile celui păgubit, precum şi de veniturile pe care, în mod normal, cel decedat le-ar fi avut pe timpul pentru care s-a acordat despăgubirea. Dispoziţiile art. 1.387-1.389 se aplică în mod corespunzător.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Art. 1391; textul articolului, extras din copia FGA păstrată

   Art. 1391: Repararea prejudiciului nepatrimonial (1)În caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii, poate fi acordată victimei directe şi o despăgubire pentru restrângerea posibilităţilor de viaţă familială şi socială. Au dreptul la despăgubiri pentru restrângerea posibilităţilor de viaţă familială şi socială şi persoanele prevăzute la alin. (2). La stabilirea acestora, instanţa va avea în vedere aspecte precum relaţia dintre victima directă şi persoana care se pretinde indirect vătămată, gravitatea vătămării corporale a victimei directe, caracterul său permanent şi iremediabil, care să afecteze sever ori în mod excepţional posibilităţile de viaţă familială ale victimelor indirecte în interacţiunea lor cu victima directă. (2)Instanţa judecătorească va putea, de asemenea, să acorde despăgubiri ascendenţilor, descendenţilor, fraţilor, surorilor şi soţului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum şi oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existenţa unui asemenea prejudiciu. (3)Dreptul la despăgubire pentru atingerile aduse drepturilor inerente personalităţii oricărui subiect de drept va putea fi cedat numai în cazul când a fost stabilit printr-o tranzacţie sau printr- o hotărâre judecătorească definitivă. (4)Dreptul la despăgubire, recunoscut potrivit dispoziţiilor prezentului articol, nu trece la moştenitori. Aceştia îl pot însă exercita, dacă acţiunea a fost pornită de defunct. (5)Dispoziţiile art. 253-256 rămân aplicabile.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Art. 1392; PDF p.330

   Cel care a făcut cheltuieli pentru îngrijirea sănătăţii victimei sau, în caz de deces al acesteia, pentru înmormântare are dreptul la înapoierea lor de la cel care răspunde pentru fapta ce a prilejuit aceste cheltuieli.

   Textul în documentul-sursă ↗
5. 5
   Sursa 5: Codul civil — copie legislativă găzduită de FGA, versiune indicată 19 martie 2026Lege · Cod civil, art. 962–963, PDF p. 234, și art. 1391 alin. (2), p. 330. · forma din 19 martie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

   Vezi cele 3 extrase citate

   Art. 962; textul articolului, extras din copia FGA păstrată

   Art. 962: Vocaţia la moştenire Pentru a putea moşteni, o persoană trebuie să aibă calitatea cerută de lege sau să fi fost desemnată de către defunct prin testament.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Art. 963; textul articolului, extras din copia FGA păstrată

   Art. 963: Moştenitorii legali (1)Moştenirea se cuvine, în ordinea şi după regulile stabilite în prezentul titlu, soţului supravieţuitor şi rudelor defunctului, şi anume descendenţilor, ascendenţilor şi colateralilor acestuia, după caz. (2)Descendenţii şi ascendenţii au vocaţie la moştenire indiferent de gradul de rudenie cu defunctul, iar colateralii numai până la gradul al patrulea inclusiv. (3)În lipsa moştenitorilor legali sau testamentari, patrimoniul defunctului se transmite comunei, oraşului sau, după caz, municipiului în a cărui rază teritorială se aflau bunurile la data deschiderii moştenirii.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Art. 1391 alin. (2); PDF p. 330

   Instanţa judecătorească va putea, de asemenea, să acorde despăgubiri ascendenţilor, descendenţilor, fraţilor, surorilor şi soţului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum şi oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existenţa unui asemenea prejudiciu.

   Textul în documentul-sursă ↗
6. 6
   Sursa 6: Legea nr. 231/2025 pentru modificarea art. 1391 alin. (1) din Codul civilLege · Legea 231/2025, articol unic, publicată în MO 1164/16.12.2025. · forma din 16 decembrie 2025Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

   Vezi extrasul citat

   Articol unic, noul art. 1391 alin. (1); Monitorul Oficial 1164/16.12.2025

   În caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății, poate fi acordată victimei directe și o despăgubire pentru restrângerea posibilităților de viață familială și socială. Au dreptul la despăgubiri pentru restrângerea posibilităților de viață familială și socială și persoanele prevăzute la alin. (2). La stabilirea acestora, instanța va avea în vedere aspecte precum relația dintre victima directă și persoana care se pretinde indirect vătămată, gravitatea vătămării corporale a victimei directe, caracterul său permanent și iremediabil, care să afecteze sever ori în mod excepțional posibilitățile de viață familială ale victimelor indirecte în interacțiunea lor cu victima directă.

   Textul în documentul-sursă ↗
7. 7
   Sursa 7: Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicatăLege · Legea 119/1996, art. 12–13. · forma din 6 iulie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

   Vezi cele 2 extrase citate

   Art. 12 — textul articolului din reprezentarea Portal, cu notele afișate

   Articolul 12 Starea civilă se dovedește cu actele întocmite în registrele de stare civilă, precum și cu certificatele de stare civilă/extrasele multilingve eliberate pe baza acestora. (la 02-05-2022, Articolul 12 din Sectiunea a 2-a , Capitolul I a fost modificat de Punctul 13, Articolul I din LEGEA nr. 105 din 20 aprilie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 412 din 29 aprilie 2022 )

   Textul în documentul-sursă ↗

   Art. 13 — textul articolului din reprezentarea Portal, cu notele afișate

   Articolul 13(1) În cazul prevăzut la art. 9, starea civilă se poate dovedi prin orice mijloace de probă în fața instanței judecătorești, în situațiile prevăzute la art. 103 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare.(2) Prevederile art. 103 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată , cu modificările ulterioare, cu privire la dovada stării civile sunt aplicabile și în cazul în care se solicită serviciilor publice comunitare locale de evidență a persoanelor sau primăriei unității administrativ-teritoriale competente reconstituirea sau întocmirea ulterioară a actelor de stare civilă. (la 02-05-2022, Alineatul (2) din Articolul 13 , Sectiunea a 2-a , Capitolul I a fost modificat de Punctul 14, Articolul I din LEGEA nr. 105 din 20 aprilie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 412 din 29 aprilie 2022 )

   Textul în documentul-sursă ↗
8. 8
   Sursa 8: Codul de procedură civilă — Legea nr. 134/2010, republicatăLege · CPC, art. 249–250, 255 alin. (1), 264. · forma din 14 decembrie 2025Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

   Vezi cele 3 extrase citate

   Art. 249

   Articolul 249 Sarcina probei Cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Art. 250

   Articolul 250 Obiectul probei și mijloacele de probă Dovada unui act juridic sau a unui fapt se poate face prin înscrisuri, martori, prezumții, mărturisirea uneia dintre părți, făcută din proprie inițiativă sau obținută la interogatoriu, prin expertiză, prin mijloacele materiale de probă, prin cercetarea la fața locului sau prin orice alte mijloace prevăzute de lege.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Art. 255

   Articolul 255 Admisibilitatea probelor (1) Probele trebuie să fie admisibile potrivit legii și să ducă la soluționarea procesului. (2) Dacă un anumit fapt este de notorietate publică ori necontestat, instanța va putea decide, ținând seama de circumstanțele cauzei, că nu mai este necesară dovedirea lui. (3) Uzanțele, regulile deontologice și practicile statornicite între părți trebuie probate, în condițiile legii, de către cel care le invocă. Regulamentele și reglementările locale trebuie dovedite de către cel care le invocă numai la cererea instanței. (4) La cererea instanței, autoritățile competente sunt obligate să îi comunice, în termenul stabilit, toate informațiile, înscrisurile ori reglementările solicitate.

   Textul în documentul-sursă ↗
9. 9
   Sursa 9: Codul civil — copie legislativă găzduită de FGA, versiune indicată 19 martie 2026Lege · Cod civil, art. 1391 alin. (2); delimitarea expresă a persoanelor enumerate față de „orice altă persoană”. · forma din 19 martie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

   Vezi extrasul citat

   Art. 1391 alin. (2); PDF p. 330

   Instanţa judecătorească va putea, de asemenea, să acorde despăgubiri ascendenţilor, descendenţilor, fraţilor, surorilor şi soţului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum şi oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existenţa unui asemenea prejudiciu.

   Textul în documentul-sursă ↗
10. 10
    Sursa 10: Codul de procedură civilă — Legea nr. 134/2010, republicatăLege · CPC, art. 250, 255 și 264, coroborate pentru organizarea probelor. · forma din 14 decembrie 2025Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi cele 3 extrase citate

    Art. 250

    Articolul 250 Obiectul probei și mijloacele de probă Dovada unui act juridic sau a unui fapt se poate face prin înscrisuri, martori, prezumții, mărturisirea uneia dintre părți, făcută din proprie inițiativă sau obținută la interogatoriu, prin expertiză, prin mijloacele materiale de probă, prin cercetarea la fața locului sau prin orice alte mijloace prevăzute de lege.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 255

    Articolul 255 Admisibilitatea probelor (1) Probele trebuie să fie admisibile potrivit legii și să ducă la soluționarea procesului. (2) Dacă un anumit fapt este de notorietate publică ori necontestat, instanța va putea decide, ținând seama de circumstanțele cauzei, că nu mai este necesară dovedirea lui. (3) Uzanțele, regulile deontologice și practicile statornicite între părți trebuie probate, în condițiile legii, de către cel care le invocă. Regulamentele și reglementările locale trebuie dovedite de către cel care le invocă numai la cererea instanței. (4) La cererea instanței, autoritățile competente sunt obligate să îi comunice, în termenul stabilit, toate informațiile, înscrisurile ori reglementările solicitate.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 264

    Articolul 264 Aprecierea probelor (1) Instanța va examina probele administrate, pe fiecare în parte și pe toate în ansamblul lor. (2) În vederea stabilirii existenței sau inexistenței faptelor pentru a căror dovedire probele au fost încuviințate, judecătorul le apreciază în mod liber, potrivit convingerii sale, în afară de cazul când legea stabilește puterea lor doveditoare.

    Textul în documentul-sursă ↗
11. 11
    Sursa 11: Codul de procedură civilă — Legea nr. 134/2010, republicatăLege · CPC, art. 265–267 și art. 341 alin. (2). · forma din 14 decembrie 2025Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi cele 4 extrase citate

    Art. 265

    Articolul 265 Noțiune Înscrisul este orice scriere sau altă consemnare care cuprinde date despre un act sau fapt juridic, indiferent de suportul ei material ori de modalitatea de conservare și stocare.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 266

    Articolul 266 Înscrisurile pe suport informatic Înscrisul pe suport informatic este admis ca probă în aceleași condiții ca înscrisul pe suport hârtie, dacă îndeplinește condițiile prevăzute de lege.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 267

    Articolul 267 Înscrisurile în formă electronică Înscrisurile făcute în formă electronică sunt supuse dispozițiilor legii speciale.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 341

    Articolul 341 Lucrurile ca mijloace de probă (1) Sunt mijloace materiale de probă lucrurile care prin însușirile lor, prin aspectul lor ori semnele sau urmele pe care le păstrează servesc la stabilirea unui fapt care poate duce la soluționarea procesului. (2) Sunt, de asemenea, mijloace materiale de probă și fotografiile, fotocopiile, filmele, discurile, benzile de înregistrare a sunetului, precum și alte asemenea mijloace tehnice, dacă nu au fost obținute prin încălcarea legii ori a bunelor moravuri.

    Textul în documentul-sursă ↗
12. 12
    Sursa 12: Codul de procedură civilă — Legea nr. 134/2010, republicatăLege · CPC, art. 264 și art. 341 alin. (2); recomandare derivată. · forma din 14 decembrie 2025Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi cele 2 extrase citate

    Art. 264

    Articolul 264 Aprecierea probelor (1) Instanța va examina probele administrate, pe fiecare în parte și pe toate în ansamblul lor. (2) În vederea stabilirii existenței sau inexistenței faptelor pentru a căror dovedire probele au fost încuviințate, judecătorul le apreciază în mod liber, potrivit convingerii sale, în afară de cazul când legea stabilește puterea lor doveditoare.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 341

    Articolul 341 Lucrurile ca mijloace de probă (1) Sunt mijloace materiale de probă lucrurile care prin însușirile lor, prin aspectul lor ori semnele sau urmele pe care le păstrează servesc la stabilirea unui fapt care poate duce la soluționarea procesului. (2) Sunt, de asemenea, mijloace materiale de probă și fotografiile, fotocopiile, filmele, discurile, benzile de înregistrare a sunetului, precum și alte asemenea mijloace tehnice, dacă nu au fost obținute prin încălcarea legii ori a bunelor moravuri.

    Textul în documentul-sursă ↗
13. 13
    Sursa 13: Legea nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practicăLege · Legea 213/2004, art. 4–5 și art. 7 alin. (1). · forma din 14 iulie 2023Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi cele 3 extrase citate

    Art. 4; textul dispoziției

    Articolul 4(1) Psihologul cu drept de liberă practică își desfășoară activitatea pe baza principiului independenței profesionale, care îi conferă dreptul de inițiativă și decizie în exercitarea actului profesional, cu asumarea deplină a răspunderii pentru calitatea acestuia.(2) Confidențialitatea actului psihologic este protejată prin lege și este o obligație a oricărui psiholog.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 5; textul dispoziției

    Articolul 5 Psihologul cu drept de liberă practică desfășoară următoarele tipuri de activități:a) studiul comportamentului uman și al proceselor mentale; b) investigarea și recomandarea căilor de soluționare a problemelor psihologice; c) elaborarea și aplicarea de teste pentru măsurarea inteligenței, abilităților, aptitudinilor și a altor caracteristici umane; d) testarea psihologică, prevenirea și psihoterapia tulburărilor emoționale și de personalitate, precum și a fenomenelor de inadaptare la mediul social și profesional; e) interpretarea datelor obținute și elaborarea recomandărilor pe care le consideră necesare.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 7; textul dispoziției

    Articolul 7(1) Dreptul de liberă practică implică exercitarea activităților prevăzute la art. 5 și asumarea deplină a răspunderii pentru calitatea actului profesional în raport cu beneficiarii serviciilor psihologice, cu respectarea reglementărilor specifice în domeniu.(2) Dreptul de liberă practică se exercită olograf, cu menționarea în clar a numelui, prenumelui și a codului personal din Registrul unic al psihologilor cu drept de liberă practică din România, concomitent cu aplicarea parafei proprii.

    Textul în documentul-sursă ↗
14. 14
    Sursa 14: Codul de procedură civilă — Legea nr. 134/2010, republicatăLege · CPC, art. 330 alin. (1)–(3), în corelație cu art. 264. · forma din 14 decembrie 2025Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi cele 2 extrase citate

    Art. 330

    Articolul 330 Încuviințarea expertizei (1) Când, pentru lămurirea unor împrejurări de fapt, instanța consideră necesar să cunoască părerea unor specialiști, va numi, la cererea părților ori din oficiu, unul sau 3 experți. Termenul va fi stabilit astfel încât depunerea raportului de expertiză la instanță să aibă loc conform dispozițiilor art. 336 . (2) Când este necesar, instanța va solicita efectuarea expertizei unui laborator sau unui institut de specialitate. (3) În domeniile strict specializate, în care nu există experți autorizați, din oficiu sau la cererea oricăreia dintre părți, judecătorul poate solicita punctul de vedere al uneia sau mai multor personalități ori specialiști din domeniul respectiv. (4) Dispozițiile referitoare la expertiză, cu excepția celor privind aducerea cu mandat, sancționarea cu amendă judiciară și obligarea la plata de despăgubiri, sunt aplicabile în mod corespunzător în cazurile prevăzute la alin. (2) și (3) . (5) La efectuarea expertizei în condițiile prevăzute la alin. (1) și (2) pot participa experți aleși de părți și încuviințați de instanță, având calitatea de consilieri ai părților, dacă prin lege nu se dispune altfel. În acest caz, ei pot să dea relații, să formuleze întrebări și observații și, dacă este cazul, să întocmească un raport separat cu privire la obiectivele expertizei.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 264

    Articolul 264 Aprecierea probelor (1) Instanța va examina probele administrate, pe fiecare în parte și pe toate în ansamblul lor. (2) În vederea stabilirii existenței sau inexistenței faptelor pentru a căror dovedire probele au fost încuviințate, judecătorul le apreciază în mod liber, potrivit convingerii sale, în afară de cazul când legea stabilește puterea lor doveditoare.

    Textul în documentul-sursă ↗
15. 15
    Sursa 15: Codul civil — copie legislativă găzduită de FGA, versiune indicată 19 martie 2026Lege · Cod civil, art. 1391 alin. (2), comparat cu regulile generale de probă. · forma din 19 martie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi extrasul citat

    Art. 1391 alin. (2); PDF p. 330

    Instanţa judecătorească va putea, de asemenea, să acorde despăgubiri ascendenţilor, descendenţilor, fraţilor, surorilor şi soţului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum şi oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existenţa unui asemenea prejudiciu.

    Textul în documentul-sursă ↗
16. 16
    Sursa 16: Codul de procedură civilă — Legea nr. 134/2010, republicatăLege · CPC, art. 315 alin. (1) pct. 1–3 și alin. (2), art. 316. · forma din 14 decembrie 2025Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi cele 2 extrase citate

    Art. 315

    Articolul 315 Persoanele care nu pot fi ascultate ca martori (1) Nu pot fi martori: 1. rudele și afinii până la gradul al treilea inclusiv; 2. soțul, fostul soț, logodnicul ori concubinul; 3. cei aflați în dușmănie sau în legături de interese cu vreuna dintre părți; 4. persoanele care beneficiază de tutelă specială; 5. cei condamnați pentru mărturie mincinoasă. (2) Părțile pot conveni, expres sau tacit, să fie ascultate ca martori și persoanele prevăzute la alin. (1) pct. 1-3 . (3) Persoana care beneficiază de consiliere judiciară poate fi ascultată ca martor, însă instanța va ține seama, la aprecierea depoziției sale, de situația ei specială.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 316

    Articolul 316 Ascultarea rudelor și afinilor În procesele privitoare la filiație, divorț și alte raporturi de familie se vor putea asculta rudele și afinii prevăzuți la art. 315 , în afară de descendenți.

    Textul în documentul-sursă ↗
17. 17
    Sursa 17: Codul de procedură penală — Legea nr. 135/2010Lege · CPP, art. 115 alin. (1), art. 116 și art. 117 alin. (1)–(3). · forma din 13 iunie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi cele 3 extrase citate

    Art. 115

    Articolul 115 Capacitatea de a fi martor (1) Orice persoană poate fi citată și audiată în calitate de martor, cu excepția părților și a subiecților procesuali principali. (2) Persoanele care se află într-o situație ce pune la îndoială, în mod rezonabil, capacitatea de a fi martor pot fi audiate doar atunci când organul judiciar constată că persoana este capabilă să relateze în mod conștient fapte și împrejurări de fapt conforme cu realitatea. (3) Pentru a decide cu privire la capacitatea unei persoane de a fi martor, organul judiciar dispune, la cerere sau din oficiu, orice examinare necesară, prin mijloacele prevăzute de lege.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 117

    Articolul 117 Persoanele care au dreptul de a refuza să dea declarații în calitate de martor (1) Au dreptul de a refuza să fie audiate în calitate de martor următoarele persoane: a) soțul, ascendenții și descendenții în linie directă, precum și frații și surorile suspectului sau inculpatului; b) persoanele care au avut calitatea de soț al suspectului sau al inculpatului; c) persoanele care au stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți sau acelora dintre părinți și copii, dacă dovedesc că au conviețuit sau conviețuiesc cu suspectul sau inculpatul. (2) După îndeplinirea dispozițiilor art. 119 , organele judiciare comunică persoanelor prevăzute la alin. (1) dreptul de a nu da declarații în calitate de martor. (3) Dacă persoanele prevăzute la alin. (1) sunt de acord să dea declarații, în privința acestora sunt aplicabile dispozițiile art. 120 și 121 . (4) Persoana care îndeplinește una dintre calitățile prevăzute la alin. (1) în raport cu unul dintre suspecți sau inculpați este scutită de obligația de a depune mărturie și împotriva celorlalți suspecți sau inculpați, în cazul în care declarația sa nu poate fi limitată doar la aceștia din urmă.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 116

    Articolul 116 Obiectul și limitele declarației martorului (1) Martorul este audiat asupra unor fapte sau împrejurări de fapt care constituie obiectul probațiunii în cauza în care a fost citat. (2) Audierea martorului poate fi extinsă asupra tuturor împrejurărilor necesare pentru verificarea credibilității sale. (3) Nu pot face obiectul declarației martorului acele fapte sau împrejurări al căror secret ori confidențialitate poate fi opusă prin lege organelor judiciare. (4) Faptele sau împrejurările prevăzute la alin. (3) pot face obiectul declarației martorului atunci când autoritatea competentă sau persoana îndreptățită își exprimă acordul în acest sens sau atunci când există o altă cauză legală de înlăturare a obligației de a păstra secretul sau confidențialitatea. (5) Abrogat.

    Textul în documentul-sursă ↗
18. 18
    Sursa 18: Codul de procedură civilă — Legea nr. 134/2010, republicatăLege · CPC, art. 150 alin. (1)–(4), art. 255 și 264. · forma din 14 decembrie 2025Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi cele 2 extrase citate

    Art. 150

    Articolul 150 Înscrisurile anexate (1) La fiecare exemplar al cererii se vor alătura copii de pe înscrisurile de care partea înțelege a se folosi în proces. (2) Copiile vor fi certificate de parte pentru conformitate cu originalul. Dacă copiile sunt transmise în format electronic, partea le va putea conforma cu originalul, prin aplicarea semnăturii electronice. (3) Se vor putea depune în copie numai părțile din înscris referitoare la proces, urmând ca instanța să ordone, dacă va fi nevoie, înfățișarea înscrisului în întregime. (4) Când înscrisurile sunt redactate într-o limbă străină, ele se depun în copie certificată, însoțite de traducerea legalizată efectuată de un traducător autorizat. În cazul în care nu există un traducător autorizat pentru limba în care sunt redactate înscrisurile în cauză, se pot folosi traducerile realizate de persoane de încredere cunoscătoare ale respectivei limbi, în condițiile legii speciale. (5) Dispozițiile art. 149 se aplică în mod corespunzător.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 255

    Articolul 255 Admisibilitatea probelor (1) Probele trebuie să fie admisibile potrivit legii și să ducă la soluționarea procesului. (2) Dacă un anumit fapt este de notorietate publică ori necontestat, instanța va putea decide, ținând seama de circumstanțele cauzei, că nu mai este necesară dovedirea lui. (3) Uzanțele, regulile deontologice și practicile statornicite între părți trebuie probate, în condițiile legii, de către cel care le invocă. Regulamentele și reglementările locale trebuie dovedite de către cel care le invocă numai la cererea instanței. (4) La cererea instanței, autoritățile competente sunt obligate să îi comunice, în termenul stabilit, toate informațiile, înscrisurile ori reglementările solicitate.

    Textul în documentul-sursă ↗
19. 19
    Sursa 19: Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaieLege · Legea 132/2017, art. 20 alin. (1)–(3), art. 22 alin. (1) și (4). · forma din 13 decembrie 2025Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi cele 2 extrase citate

    Art. 20 alin. (1)–(3)

    (1) Persoana prejudiciată are dreptul să înainteze cererea de despăgubire către asigurătorul RCA sau către propriul asigurător RCA în cazul decontării directe, în cazul producerii unui risc acoperit prin asigurarea RCA sau către BAAR, în cazul producerii unui risc acoperit de acesta în condițiile prevăzute de prezenta lege. (2) Persoana prejudiciată are dreptul, direct sau prin mandatari, să înainteze cererea de despăgubire către asigurătorul RCA sau către propriul asigurător RCA în cazul decontării directe, în cazul producerii unui risc acoperit prin asigurarea RCA, sau către BAAR, în cazul producerii unui risc acoperit de acesta în condițiile prevăzute de prezenta lege. (3) Cererea de despăgubire se poate înainta și prin mijloace electronice.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 22

    Articolul 22 Stabilirea despăgubirilor(1) Despăgubirea se stabilește și se plătește în conformitate cu prevederile art. 14, iar în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor prejudiciate prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului RCA, în limitele obligației acestuia cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenienți forțați. (2) Pentru prejudiciile produse bunurilor, despăgubirile se stabilesc pe baza prețurilor de referință pe piață la data producerii riscului asigurat.(3) Drepturile persoanelor prejudiciate prin accidente produse pe teritoriul României de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate RCA de către asigurători cu sediul în state aflate în aria de competență a unui birou național auto se exercită împotriva asigurătorului RCA prin BAAR sau prin corespondenții desemnați, după caz, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 24.(4) În caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății ori de deces rezultate în urma unui accident de vehicule, stabilirea despăgubirii se realizează atât pe cale amiabilă, cât și pe cale judecătorească.(5) Stabilirea despăgubirii pe cale amiabilă se realizează pe baza următoarelor criterii generale de evaluare:a) despăgubirile cuvenite persoanelor prejudiciate ca urmare a vătămării integrității corporale ori a sănătății persoanelor se stabilesc prin ordin comun emis de Ministerul Sănătății și A.S.F., în baza punctajului comunicat de Institutul Național de Medicină Legală "Mina Minovici" București; b) evaluarea despăgubirilor are în vedere un nivel mediu prezumat al suferinței îndurate de persoanele prejudiciate; c) valoarea unui punct traumatic este egală cu dublul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată de la data producerii accidentului; d) despăgubirile se pot ajusta în funcție de particularitățile fiecărui caz în parte, pe bază de documente justificative; e) punctajul pentru suferințele cauzate prin vătămarea integrității corporale ori a sănătății persoanelor include numai prejudiciile legate de durerile fizice; pentru prejudiciile legate de traumele psihice, persoana prejudiciată poate aduce documente în dovedirea acestora. (6) Stabilirea despăgubirii pe cale judecătorească se realizează pe baza probelor cu caracter medical, medico-legal, psihologic și statistic.(7) Întinderea răspunderii civile delictuale a asiguratului nu poate depăși întinderea răspunderii contractuale a asigurătorului RCA, până la atingerea limitelor de răspundere prevăzute în asigurarea RCA.

    Textul în documentul-sursă ↗
20. 20
    Sursa 20: Norma ASF nr. 20/2017 privind asigurările auto din RomâniaNormă · Norma ASF 20/2017, art. 22 alin. (1)–(3) și art. 26 lit. b). · forma din 21 august 2023Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi cele 2 extrase citate

    Art. 22

    Articolul 22 Prevederi generale (1) Despăgubirile se stabilesc după depunerea cererii de despăgubire de către persoana prejudiciată sau asigurat, astfel: a) pe cale amiabilă, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare; b) prin mecanisme de soluționare alternativă a litigiului; c) prin hotărâre judecătorească definitivă, în cazul în care nu s-a realizat înțelegerea între părți. (2) Cererea de despăgubire se soluționează după depunerea următoarelor categorii de documente: a) din care rezultă dreptul de proprietate asupra bunului avariat sau orice probe pe baza cărora poate fi dovedit dreptul la despăgubire; b) din care rezultă răspunderea civilă a proprietarului sau a conducătorului vehiculului asigurat în producerea pagubei; c) din care rezultă întinderea prejudiciului; d) din care rezultă legătura de cauzalitate dintre întinderea prejudiciului și modul de producere a evenimentului. (3) Stabilirea despăgubirilor conform prevederilor alin. (1) lit. a) se poate realiza dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: a) să rezulte răspunderea civilă a proprietarului sau a conducătorului vehiculului asigurat în producerea pagubei din: (i) cuprinsul formularului de constatare amiabilă de accident; (ii) documentele încheiate de organele de poliție, serviciile de urgență profesioniste sau de celelalte autorități publice competente să constate și să cerceteze accidentele de vehicule; (iii) înștiințarea asiguraților, respectiv a conducătorilor auto vinovați; (iv) alte mijloace de probă; b) persoana prejudiciată face dovada prejudiciului suferit prin orice mijloc de probă; c) există legătură de cauzalitate între prejudiciul suferit și fapta care a condus la producerea evenimentului. (4) În situația în care se formulează pretenții de despăgubiri pentru hârtii de valoare, acte, manuscrise, bijuterii, pietre prețioase, obiecte de artă, alte obiecte din platină, aur sau argint, mărci poștale, timbre și pentru dispariția sau distrugerea banilor, despăgubirile se stabilesc prin hotărâre judecătorească. (5) În cazul în care accidentul de vehicul face obiectul unui proces penal, despăgubirile se stabilesc pe cale amiabilă, dacă: a) potrivit legii, acțiunea penală a fost stinsă sau poate fi stinsă prin împăcarea părților; b) hotărârea instanței penale a rămas definitivă, însă stabilirea despăgubirilor civile ar urma să se facă ulterior; c) acțiunea penală nu poate fi stinsă prin împăcarea părților, dacă: (i) s-a dat rechizitoriu de trimitere în judecată și persoana prejudiciată își ia un angajament scris prin care se obligă să restituie de îndată, parțial sau total, despăgubirea primită, în funcție de hotărârea instanței penale în ceea ce privește fapta, făptuitorul și vinovăția; sau (ii) din actele încheiate de autoritățile publice rezultă atât răspunderea civilă, prejudiciile cauzate, cât și vinovăția conducătorului auto care urmează să fie trimis în judecată după finalizarea cercetărilor aflate în curs și persoana prejudiciată își ia un angajament scris prin care se obligă să restituie de îndată, parțial sau total, despăgubirea primită, în funcție de hotărârea instanței penale în ceea ce privește fapta, făptuitorul și vinovăția. (6) La stabilirea despăgubirii, în cazul avarierii sau al distrugerii bunurilor, se iau ca bază de calcul pretențiile formulate de către persoanele prejudiciate cu respectarea prevederilor art. 22 alin. (2) din Legea nr. 132/2017 . (7) În cazul în care cuantumul despăgubirilor în același accident de vehicule depășește, la data producerii accidentului, limita de despăgubire stabilită prin contractul RCA, exclusiv cheltuielile făcute în procesul civil, indiferent de numărul persoanelor vătămate sau decedate, după caz, și de numărul persoanelor răspunzătoare de producerea pagubei, despăgubirile se acordă, în limita acestei sume, fiecărei persoane prejudiciate, proporțional cu raportul dintre limita de despăgubire prevăzută în contractul RCA și totalul cuantumului despăgubirilor.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 26

    Articolul 26 Vătămarea integrității corporale sau sănătății sau decesul La stabilirea despăgubirilor pe cale amiabilă în cazul vătămărilor integrității corporale sau sănătății sau al decesului unor persoane se au în vedere următoarele: a) în caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății: (i) diferența dintre veniturile nete ale persoanei prejudiciate ca urmare a vătămării integrității corporale ori a sănătății, probate cu documente justificative, și indemnizația primită din fondurile persoanei juridice sau fizice la care salariatul își desfășoară activitatea și/sau, după caz, din fondurile bugetului asigurărilor sociale de stat, pe perioada spitalizării și a concediului medical; (ii) venitul mediu lunar net realizat în ultimul an din activități desfășurate de persoana prejudiciată ca urmare a vătămării integrității corporale ori a sănătății, probat cu documente justificative, în cazul persoanelor care nu au calitatea de salariat; (iii) salariul de bază minim brut pe economie, în cazul persoanelor prejudiciate ca urmare a vătămării integrității corporale ori a sănătății aflate la data producerii accidentului în ultimul an de studii sau de calificare; (iv) eventualele cheltuieli prilejuite de accident, precum cheltuielile cu transportul persoanei prejudiciate ca urmare a vătămării integrității corporale ori a sănătății, cu tratamentul, cu spitalizarea, pentru recuperare, pentru proteze, pentru alimentație suplimentară, conform prescripțiilor medicale, probate cu documente justificative, și alte cheltuieli care nu sunt suportate din fondurile de asigurări sociale prevăzute de reglementările în vigoare; (v) cheltuielile cu asistenți personali dacă prin certificatul medical se recomandă acest lucru, însă nu mai mult decât salariul de bază minim brut pe economie; (vi) prejudicii nepatrimoniale stabilite conform prevederilor art. 22 alin. (5) din Legea nr. 132/2017 ; b) în caz de deces: (i) cheltuieli directe și indirecte prilejuite de înmormântare, probate cu documente justificative; (ii) veniturile nete nerealizate și alte eventuale cheltuieli rezultate în perioada de la data producerii accidentului și până la data decesului, prevăzute la lit. a) , dacă acestea au fost cauzate de producerea accidentului; (iii) prejudicii nepatrimoniale.

    Textul în documentul-sursă ↗
21. 21
    Sursa 21: Norma ASF nr. 20/2017 privind asigurările auto din RomâniaNormă · Norma ASF 20/2017, art. 22 alin. (5), lit. a)–c), inclusiv lit. c) pct. (i)–(ii). · forma din 21 august 2023Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi extrasul citat

    Art. 22 alin. (5), integral; PDF, pagina fizică 23

    În cazul în care accidentul de vehicul face obiectul unui proces penal, despăgubirile se stabilesc pe cale amiabilă, dacă: a) potrivit legii, acţiunea penală a fost stinsă sau poate fi stinsă prin împăcarea părţilor; b) hotărârea instanţei penale a rămas definitivă, însă stabilirea despăgubirilor civile ar urma să se facă ulterior; c) acţiunea penală nu poate fi stinsă prin împăcarea părţilor, dacă: (i) s-a dat rechizitoriu de trimitere în judecată şi persoana prejudiciată îşi ia un angajament scris prin care se obligă să restituie de îndată, parţial sau total, despăgubirea primită, în funcţie de hotărârea instanţei penale în ceea ce priveşte fapta, făptuitorul şi vinovăţia; sau (ii) din actele încheiate de autorităţile publice rezultă atât răspunderea civilă, prejudiciile cauzate, cât şi vinovăţia conducătorului auto care urmează să fie trimis în judecată după finalizarea cercetărilor aflate în curs şi persoana prejudiciată îşi ia un angajament scris prin care se obligă să restituie de îndată, parţial sau total, despăgubirea primită, în funcţie de hotărârea instanţei penale în ceea ce priveşte fapta, făptuitorul şi vinovăţia.

    Textul în documentul-sursă ↗
22. 22
    Sursa 22: Codul de procedură penală — Legea nr. 135/2010Lege · CPP, art. 19 alin. (1)–(5), art. 20 alin. (1)–(5). · forma din 13 iunie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi cele 2 extrase citate

    Art. 19

    Articolul 19 Obiectul și exercitarea acțiunii civile (1) Acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acțiunii penale. (2) Acțiunea civilă se exercită de persoana vătămată sau de succesorii acesteia, care se constituie parte civilă împotriva inculpatului și, după caz, a părții responsabile civilmente. (3) Când persoana vătămată este lipsită de capacitate de exercițiu sau are capacitate de exercițiu restrânsă, acțiunea civilă se exercită în numele acesteia de către reprezentantul legal sau, după caz, de către procuror, în condițiile art. 20 alin. (1) și (2) , și are ca obiect, în funcție de interesele persoanei pentru care se exercită, tragerea la răspundere civilă delictuală. (4) Acțiunea civilă se soluționează în cadrul procesului penal, dacă prin aceasta nu se depășește durata rezonabilă a procesului. (5) Repararea prejudiciului material și moral se face potrivit dispozițiilor legii civile.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 20

    Articolul 20 Constituirea ca parte civilă (1) Constituirea ca parte civilă se poate face până la începerea cercetării judecătorești. Organele judiciare au obligația de a aduce la cunoștința persoanei vătămate acest drept. (1^1) Anterior rezolvării cauzei, organul de urmărire penală are obligația de a întreba persoana vătămată dacă se constituie parte civilă și dacă cere introducerea în cauză a părții responsabile civilmente, încheind un proces-verbal în acest sens. (2) Constituirea ca parte civilă se face în scris sau oral, cu indicarea naturii și a întinderii pretențiilor, a motivelor și a probelor pe care acestea se întemeiază. (3) În cazul în care constituirea ca parte civilă se face oral, organele judiciare au obligația de a consemna aceasta într-un proces-verbal sau, după caz, în încheiere. (4) În cazul nerespectării vreuneia dintre condițiile prevăzute la alin. (1) și (2) , persoana vătămată sau succesorii acesteia nu se mai pot constitui parte civilă în cadrul procesului penal, putând introduce acțiunea la instanța civilă. (5) Până la terminarea cercetării judecătorești, partea civilă poate: a) îndrepta erorile materiale din cuprinsul cererii de constituire ca parte civilă; b) mări sau micșora întinderea pretențiilor; c) solicita repararea prejudiciului material prin plata unei despăgubiri bănești, dacă repararea în natură nu mai este posibilă. (6) În cazul în care un număr mare de persoane care nu au interese contrarii s-au constituit parte civilă, acestea pot desemna o persoană care să le reprezinte interesele în cadrul procesului penal. În cazul în care părțile civile nu și-au desemnat un reprezentant comun, pentru buna desfășurare a procesului penal, procurorul sau instanța de judecată poate desemna, prin ordonanță, respectiv prin încheiere motivată, un avocat din oficiu pentru a le reprezenta interesele. Încheierea sau ordonanța va fi comunicată părților civile, care trebuie să încunoștințeze procurorul sau instanța în cazul în care refuză să fie reprezentați prin avocatul desemnat din oficiu. Toate actele de procedură comunicate reprezentantului sau de care reprezentantul a luat cunoștință sunt prezumate a fi cunoscute de către persoanele reprezentate. (7) Dacă dreptul la repararea prejudiciului a fost transmis pe cale convențională unei alte persoane, aceasta nu poate exercita acțiunea civilă în cadrul procesului penal. Dacă transmiterea acestui drept are loc după constituirea ca parte civilă, acțiunea civilă poate fi disjunsă. (8) Acțiunea civilă care are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului și părții responsabile civilmente, exercitată la instanța penală sau la instanța civilă, este scutită de taxă de timbru.

    Textul în documentul-sursă ↗
23. 23
    Sursa 23: Codul de procedură penală — Legea nr. 135/2010Lege · CPP, art. 21 alin. (1)–(3). · forma din 13 iunie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi extrasul citat

    Art. 21

    Articolul 21 Introducerea în procesul penal a părții responsabile civilmente (1) Introducerea în procesul penal a părții responsabile civilmente poate avea loc, la cererea părții civile, până la rezolvarea cauzei de către procuror. (2) Atunci când exercită acțiunea civilă, procurorul este obligat să ceară introducerea în procesul penal a părții responsabile civilmente, în condițiile alin. (1) . (3) Partea responsabilă civilmente poate interveni în procesul penal până la terminarea cercetării judecătorești la prima instanță de judecată, luând procedura din stadiul în care se află în momentul intervenției. (4) Partea responsabilă civilmente are, în ceea ce privește acțiunea civilă, toate drepturile pe care legea le prevede pentru inculpat.

    Textul în documentul-sursă ↗
24. 24
    Sursa 24: Codul de procedură civilă — Legea nr. 134/2010, republicatăLege · CPC, art. 254 alin. (1)–(3). · forma din 14 decembrie 2025Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi extrasul citat

    Art. 254

    Articolul 254 Propunerea probelor. Rolul instanței (1) Probele se propun, sub sancțiunea decăderii, de către reclamant prin cererea de chemare în judecată, iar de către pârât prin întâmpinare, dacă legea nu dispune altfel. Ele pot fi propuse și oral, în cazurile anume prevăzute de lege. (2) Dovezile care nu au fost propuse în condițiile alin. (1) nu vor mai putea fi cerute și încuviințate în cursul procesului, în afară de cazurile în care: 1. necesitatea probei rezultă din modificarea cererii; 2. nevoia administrării probei reiese din cercetarea judecătorească și partea nu o putea prevedea; 3. partea învederează instanței că, din motive temeinic justificate, nu a putut propune în termen probele cerute; 4. administrarea probei nu duce la amânarea judecății; 5. există acordul expres al tuturor părților. (3) În cazurile prevăzute la alin. (2) , partea adversă are dreptul la proba contrară numai asupra aceluiași aspect pentru care s-a încuviințat proba invocată. (4) În cazul amânării, pentru motivele prevăzute la alin. (2) , partea este obligată, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a administra proba încuviințată: a) să depună lista martorilor în termen de 5 zile de la încuviințarea probei, când se cere proba cu martori; b) să depună copii certificate de pe înscrisurile invocate cu cel puțin 5 zile înainte de termenul fixat pentru judecată, dacă s-a încuviințat proba cu înscrisuri; c) să depună interogatoriul în termen de 5 zile de la încuviințarea acestei probe, în cazurile în care interogatoriul trebuie comunicat, potrivit legii; d) să depună dovada plății cheltuielilor necesare efectuării expertizei, în termen de 5 zile de la numirea expertului sau în termenul stabilit de instanță potrivit dispozițiilor art. 331 alin. (2) , dacă s-a încuviințat proba expertizei. (5) Dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, instanța va dispune ca părțile să completeze probele. De asemenea, judecătorul poate, din oficiu, să pună în discuția părților necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar dacă părțile se împotrivesc. (6) Cu toate acestea, părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii.

    Textul în documentul-sursă ↗
25. 25
    Sursa 25: Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaieLege · Legea 132/2017, art. 12 lit. b), distinct de art. 11 alin. (5) și art. 14 alin. (5)–(6). · forma din 13 decembrie 2025Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi cele 3 extrase citate

    Art. 12

    Articolul 12 Neacordarea despăgubirii Asigurătorul RCA nu acordă despăgubiri pentru:a) cazurile în care proprietarul, utilizatorul sau conducătorul vehiculului vinovat nu are răspundere civilă, dacă accidentul a fost produs:(i) într-un caz de forță majoră; (ii) din culpa exclusivă a persoanei prejudiciate; (iii) din culpa exclusivă a unei terțe persoane, cu excepția situațiilor prevăzute la art. 11 alin. (3) lit. d); b) prejudiciile produse bunurilor aparținând conducătorului vehiculului răspunzător de producerea accidentului, precum și cele produse ca urmare a vătămării corporale sau decesului acestuia, indiferent cine solicită aceste despăgubiri; c) în următoarele situații:(i) prejudiciile au fost produse bunurilor aparținând persoanelor fizice sau persoanelor juridice, dacă au fost provocate de un vehicul asigurat RCA, aflat în proprietatea ori utilizat de aceeași persoană fizică sau juridică și care este condus de un prepus al aceleiași persoane juridice ori de o altă persoană pentru care răspunde persoana fizică sau persoana juridică; (ii) bunul avariat și vehiculul asigurat fac parte din patrimoniul comun al soților; (iii) bunul avariat este utilizat de proprietarul vehiculului asigurat, care a produs dauna; d) prejudiciile cauzate în situațiile în care nu se face dovada valabilității la data accidentului a asigurării RCA sau asigurătorul RCA nu are răspundere; e) partea din prejudiciu care depășește limitele de răspundere stabilite prin contractul RCA, produs în unul și același accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate și de numărul persoanelor răspunzătoare de producerea prejudiciului; f) amenzile de orice fel și cheltuielile penale la care ar fi obligat proprietarul, utilizatorul sau conducătorul vehiculului asigurat, răspunzător de producerea prejudiciului; g) cheltuielile făcute în procesul penal de proprietarul, utilizatorul sau conducătorul vehiculului asigurat, răspunzător de producerea prejudiciului, chiar dacă în cadrul procesului penal s-a soluționat și latura civilă; h) sumele pe care conducătorul vehiculului răspunzător de producerea prejudiciului este obligat să le plătească proprietarului sau utilizatorului care i-a încredințat vehiculul asigurat, pentru avarierea ori distrugerea acestui vehicul; i) prejudiciile produse bunurilor transportate, dacă între proprietarul sau utilizatorul vehiculului care a produs accidentul ori conducătorul auto răspunzător și persoanele prejudiciate a existat un raport contractual la data producerii accidentului; j) prejudiciile produse persoanelor sau bunurilor aflate în vehiculul cu care s-a produs accidentul, dacă asigurătorul RCA poate dovedi că persoanele prejudiciate știau că vehiculul respectiv era furat; k) prejudiciile produse de dispozitivele sau de instalațiile montate pe vehicule, atunci când acestea sunt utilizate ca utilaje ori instalații de lucru, acestea constituind riscuri ale activității profesionale; l) prejudiciile produse prin accidente survenite în timpul operațiunilor de încărcare și de descărcare, acestea constituind riscuri ale activității profesionale; m) prejudiciile produse ca urmare a transportului de produse periculoase: radioactive, ionizante, inflamabile, explozive, corozive, combustibile, care au determinat sau au agravat producerea prejudiciului; n) prejudiciile cauzate prin utilizarea unui vehicul în timpul unui atac terorist sau război, dacă evenimentul are directă legătură cu respectivul atac ori război.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 11

    Articolul 11 Riscurile acoperite(1) Asigurătorul RCA are obligația de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile dovedite suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat.(2) Fără a se depăși limitele de răspundere prevăzute în contractul RCA, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (4) și (5) și în condițiile în care evenimentul asigurat s-a produs în perioada de valabilitate a contractului RCA, asigurătorul RCA acordă despăgubiri în bani pentru:a) vătămări corporale sau deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial; b) prejudicii materiale, inclusiv costuri de radiere și înmatriculare, costuri cu taxe de timbru, cheltuieli cu limitarea prejudiciului, dovedite cu acte, cheltuieli aferente diminuării valorii vehiculului după reparații, dovedite cu acte sau expertiză; c) costuri privind readucerea vehiculului la starea dinaintea evenimentului asigurat, dovedite cu documente emise prin sisteme specializate sau prin documente emise în condițiile legii; d) prejudicii reprezentând consecința lipsei de folosință a vehiculului avariat, inclusiv înlocuirea temporară a vehiculului, pe baza opțiunii persoanei prejudiciate; e) cheltuieli de judecată efectuate de către persoana prejudiciată sau cheltuieli aferente în cazul soluționării alternative a litigiului dacă soluția este favorabilă persoanei prejudiciate; f) cheltuielile legate de transportul vehiculului avariat, aparținând terțului păgubit, de la locul accidentului la locația în care se găsește centrul de constatare daune, la unitatea reparatoare aleasă de păgubit în vederea reparării vehiculului, cel/cea mai apropiat/apropiată de locul producerii accidentului sau de domiciliul persoanei prejudiciate, după caz, dacă respectivul vehicul nu se mai poate deplasa prin mijloace proprii, iar asigurătorul nu asigură transportul. (3) Indiferent de locul în care s-a produs accidentul, respectiv pe drumuri publice, pe drumuri care nu sunt deschise circulației publice, în incinte și în orice alte locuri, atât în timpul deplasării, cât și în timpul staționării vehiculului asigurat, asigurătorul RCA acordă despăgubiri pentru prejudiciile produse ca urmare a unor accidente generate prin utilizarea vehiculului asigurat, până la limita de răspundere prevăzută în contractul RCA pentru: a) prejudiciul produs de dispozitivele sau instalațiile cu care a fost echipat vehiculul, inclusiv pentru prejudiciul produs din cauza desprinderii accidentale a remorcii, semiremorcii ori a atașului tractat de vehicul; b) prejudiciul produs din culpa conducătorului vehiculului asigurat; c) prejudiciul produs prin fapta lucrului, când prejudiciul își are cauza în însușirile, acțiunea sau inacțiunea vehiculului, prin intermediul altui lucru antrenat de deplasarea vehiculului, prin scurgerea, risipirea ori căderea accidentală a substanțelor, materialelor sau a obiectelor transportate; d) prejudiciile provocate terților, drept consecință a deschiderii ușilor vehiculului, în timpul mersului sau atunci când vehiculul este oprit ori staționează, de către pasagerii acestuia, fără asigurarea că nu se pune în pericol siguranța deplasării celorlalți participanți la trafic; e) prejudiciile provocate terților, drept consecință a conducerii vehiculului sub influența băuturilor alcoolice sau a stupefiantelor. (4) Prevederile alin. (3) lit. b) se aplică inclusiv în cazurile în care la data accidentului conducătorul vehiculului:a) a condus vehiculul fără consimțământul expres sau prezumat al asiguratului; b) nu este titularul unui permis care atestă dreptul să conducă vehiculul respectiv; c) nu a respectat obligațiile legale cu privire la starea și siguranța vehiculului respectiv. (5) Membrii familiei asiguratului, conducătorului auto sau oricărei altei persoane a cărei răspundere civilă este angajată într-un accident de vehicule și este acoperită de asigurarea obligatorie RCA nu sunt excluși de la beneficiul asigurării pentru propriile lor vătămări corporale.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 14

    Articolul 14 Cuantumul despăgubirilor(1) Despăgubirile se acordă în cuantum egal cu întinderea prejudiciului până la limita maximă de răspundere a asigurătorului RCA care este egală cu cea mai mare valoare dintre limita de răspundere prevăzută în legislația aplicabilă și cea prevăzută în contractul RCA, iar asigurătorul este obligat să comunice valoarea maximă de despăgubire, la cererea păgubitului sau a mandatarului acestuia, în termen de 7 zile calendaristice.(2) În cazul daunei totale economice, asigurătorul evaluează vehiculul avariat, printr-un sistem de evaluare specializat sau prin documente emise în condițiile legii pentru a-i determina valoarea de piață din momentul premergător evenimentului. Păgubitul poate opta pentru reparare până la valoarea de piață a vehiculului, calculată în urma evaluării, sau pentru soluționarea cazului ca daună totală prin plata diferenței dintre valoarea de piață a vehiculului și valoarea epavei.(3) Valoarea reparației se stabilește folosind sistemele de evaluare specializate sau prin documente emise în condițiile legii în care unitatea reparatoare auto își poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afișată.(4) Despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul le plătește cu titlu de dezdăunare și pentru cheltuielile de judecată și/sau cheltuielile aferente în cazul soluționării alternative a litigiului persoanelor prejudiciate prin vătămare corporală sau deces și prin avarierea ori distrugerea de bunuri.(5) În caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății ori decesului, despăgubirile se acordă atât pentru persoanele aflate în afara vehiculului care a produs accidentul, cât și pentru persoanele aflate în acel vehicul, cu excepția conducătorului vehiculului din vina căruia s-a produs accidentul.(6) În caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății ori decesului altor persoane în afara conducătorului auto răspunzător de producerea accidentului, se acordă despăgubiri și pentru prejudiciile produse soțului/soției sau persoanelor care se află în întreținerea proprietarului ori conducătorului vehiculului asigurat.(7) În caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății ori decesului unei persoane ori de avariere sau distrugere de bunuri, se acordă despăgubiri dacă vehiculul care a produs accidentul este identificat și asigurat, chiar dacă autorul accidentului a rămas neidentificat.(8) Pentru avarierea sau distrugerea bunurilor, despăgubirile se acordă pentru bunurile aflate în afara vehiculului care a produs accidentul, iar pentru bunurile aflate în acel vehicul, numai dacă acestea nu erau transportate în baza unui raport contractual existent cu proprietarul sau cu utilizatorul vehiculului respectiv, precum și dacă nu aparțineau proprietarului, utilizatorului ori conducătorului vehiculului răspunzător de producerea accidentului.(9) Despăgubirile, astfel cum sunt prevăzute la alin. (1)-(6) și (8) se acordă și în cazul în care conducătorul vehiculului, răspunzător de producerea accidentului, este o altă persoană decât asiguratul.(10) Despăgubirile se plătesc și atunci când persoanele prejudiciate nu au domiciliul, reședința sau sediul în România.

    Textul în documentul-sursă ↗
26. 26
    Sursa 26: ÎCCJ, Secția I civilă — Decizia1339/15.06.2022: despăgubiri morale ale descendenților și prezumția prejudiciuluiHotărâre · ÎCCJ 1339/2022, I.1–3, II, ultima parte: „Pentru toate considerentele...” și instrucțiunile de rejudecare; HTML linii 84–104 și 177–180.Înalta Curte de Casație și Justiție · 1339 · 15 iunie 2022 · Caracter definitiv neprecizatTextul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi cele 2 extrase citate

    I. Circumstanțele cauzei, punctele 1–3

    I.Circumstanţele cauzei 1.Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj - Secţia civilă la data de 13.12.2018, reclamanţii A., B., în nume propriu şi în calitate de reprezentant legal al numitului C. şi D. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta E. SA şi intervenientul forţat F., obligarea pârâtei la plata, cu titlu de despăgubiri cuvenite reclamanţilor, pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a decesului mamei şi respectiv, bunicii acestora, după cum urmează: câte 300.000 lei cu titlu de daune morale pentru B. şi A., în calitate de fiică şi fiu; câte 80.000 lei cu titlu de daune morale către D. şi C., în calitate de nepoţi ai defunctei, precum şi la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data introducerii acţiunii şi până la plata efectivă a despăgubirilor, conform art. 37 şi art. 38 din Norma nr. 23/2014, cu cheltuieli de judecată. În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 49 din Legea nr. 136/1996, 1381-1395 C.civ., Ordinul CSA nr. 14/2011. Prin sentinţa nr. 117/2019, Tribunalul Cluj - Secţia civilă a admis excepţia necompetenţei materiale. A declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului Specializat Cluj. Prin sentinţa civilă nr. 1093/2019, Tribunalul Specializat Cluj a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale, invocată din oficiu. A declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Cluj, Secţia civilă. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă. A dispus sesizarea Curţii de Apel Cluj pentru soluţionarea conflictului şi suspendarea cauzei până la soluţionare. Prin decizia nr. 95 din 09.09.2019, Curtea de Apel Cluj-Secţia a II-a civilă a stabilit competenţa de soluţionare a acţiunii în răspundere delictuală în favoarea Tribunalului Cluj-Secţia I civilă. 2.Sentinţa Tribunalului Cluj Prin sentinţa nr. 272 din 02.07.2020, Tribunalul Cluj - Secţia I civilă a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune. A admis, în parte, cererea de chemare în judecată. A obligat-o pe pârâta E. să plătească, în favoarea reclamanţilor A. şi B., suma de 300.000 lei către fiecare, iar în favoarea reclamanţilor C. şi D. suma de 80.000 lei către fiecare, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit. A obligat-o pe pârâtă să plătească în favoarea reclamanţilor penalităţi de întârziere de 0,2% calculate pentru fiecare zi de întârziere, raportat la sumele menţionate, începând cu data de 12.12.2018 şi până la achitarea sumelor. A respins cererea reclamanţilor privind cheltuielile de judecată. 3.Decizia Curţii de Apel Cluj Prin decizia nr. 38/A din 17.02.2021, Curtea de Apel Cluj - Secţia I civilă a admis apelul declarat de pârâta E. SA împotriva sentinţei tribunalului, pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că a respins, în întregime, cererea formulată de reclamanţi. A menţinut dispoziţiile din sentinţa apelată referitoare la respingerea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune şi, respectiv, la respingerea cererii reclamanţilor privind cheltuielile de judecată.

    Textul în documentul-sursă ↗

    II. Ultimele patru paragrafe: casare și instrucțiunile de rejudecare

    Pentru toate considerentele arătate, recursul a fost admis, pe temeiul art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ., fiind casată decizia atacată şi cauza trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel. La reluarea judecăţii vor fi lămurite raporturile juridice decurgând din tranzacţia încheiată cu autorul faptei ilicite, în ce măsură aceasta este un act pur abdicativ, de renunţare la însuşi dreptul subiectiv la despăgubiri sau o convenţie întocmită pentru a produce consecinţe în circumstanţiere, în procesul penal, în favoarea inculpatului. Se va ţine seama de faptul că tranzacţia a fost executată doar parţial, precum şi de împrejurarea că în procesul penal n-a avut loc o tranşare jurisdicţională asupra laturii civile a cauzei, ci doar s-a luat act de intervenirea unei tranzacţii (prin redarea termenilor acesteia, în legătură cu plata unui avans şi existenţa unei diferenţe de sumă care urma să fie executată la o dată ulterioară), precum şi de respingerea, ca tardivă, a cererii de constituire parte civilă pentru despăgubirile morale. Vor fi identificate şi aplicate în mod corespunzător situaţiei de fapt rezultate, normele în materia asigurării de răspundere delictuală, referitoare la condiţiile antrenării răspunderii asigurătorului pentru prejudiciul creat prin fapta ilicită săvârşită de asigurat unui terţ faţă de contractul de asigurare, precum şi la condiţiile stabilirii şi plăţii despăgubirilor, astfel încât să se asigure reparaţia efectivă a daunelor.

    Textul în documentul-sursă ↗
27. 27
    Sursa 27: ÎCCJ, Secția I civilă — Decizia1339/15.06.2022: despăgubiri morale ale descendenților și prezumția prejudiciuluiHotărâre · ÎCCJ 1339/2022, I.4–5 și II, paragrafele despre tranzacție, HTML linii 106–166 și 178–180.Înalta Curte de Casație și Justiție · 1339 · 15 iunie 2022 · Caracter definitiv neprecizatTextul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi cele 3 extrase citate

    I. Circumstanțele cauzei, punctele 4–5: recurs și apărări

    4.Calea de atac a recursului exercitată Împotriva acestei decizii au declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 5 şi 8 C.proc.civ., reclamanţii. Prin prisma pct. 5 al art. 488 C.proc.civ., au criticat soluţia instanţei de apel în raport de art. 397 din cod, motivat de faptul că judecarea apelului se face după regulile de la judecată în prima instanţă, cu aplicarea dispoziţiilor incidente în calea de atac. Au susţinut că, întrucât pârâta nu a motivat apelul declarat, instanţa, în mod legal, a admis excepţia decăderii apelantei din dreptul de a-şi motiva apelul și pe cale de consecinţă, s-a pronunţat doar pe baza celor invocate în faţa primei instanţe, potrivit art. 476 alin. 2 C.proc.civ. Or, în faţa tribunalului, pârâta a solicitat, în principal, respingerea acţiunii, ca prescrisă, şi, în subsidiar, diminuarea daunelor morale şi respingerea capătului de cerere privitor la plata penalităţilor de întârziere, iar în apel a solicitat doar diminuarea daunelor morale, nu şi respingerea cererii de chemare în judecată. Au susţinut astfel că intimata - pârâtă nu a contestat, prin întâmpinare sau prin cererea de apel, dreptul recurenţilor de a fi despăgubiţi, contestând numai cuantumul despăgubirilor. Au arătat recurenții că intimata - pârâtă a invocat convenţia încheiată între recurenţi şi intervenientul forţat doar ca argument pentru micşorarea sumelor şi nu pentru exonerarea de la plata despăgubirilor. Prin prisma cazului de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 C.proc.civ., recurenţii au susţinut că soluţia instanţei de apel este motivată eronat pe considerentul încheierii convenţiei cu intervenientul forţat. S-a arătat că respectiva convenţie a fost încheiată la scurt timp de la data producerii accidentului, reclamanții aflându-se într-o stare de şoc, dar dorind să-1 ajute pe intervenientul forţat, înţelegând că acesta a produs accidentul din culpă, această convenţie având rolul de declaraţie de circumstanţiere în dosarul penal. Au precizat că au fost în eroare cu privire la consecinţele semnării unei atare convenţii, nepreconizând că ar putea fi interpretată ca o renunţare la dreptul de despăgubire la care ar fi obligată societatea de asigurare. Potrivit recurenţilor, chiar dacă s-ar reţine existenţa vreunei renunţări la drept, ceea ce ar fi nejustificat, această pretinsă renunţare nu este opozabilă societăţii de asigurare, deoarece, aşa cum se statuează în unanimitate în doctrina de specialitate, renunţarea la drept produce efecte numai faţă de părţile în privinţa cărora a fost făcută, iar conform art. 13 C.civ., renunţarea la drept nu se prezumă. Având în vedere că au formulat o cerere de chemare în judecară împotriva societăţii de asigurare rezultă, în mod clar, că prin pretinderea sumelor respective de la intervenientul forţat nu au urmărit, acceptat sau prevăzut faptul că respectiva convenţie poate avea asemenea consecinţe. Dacă s-ar considera altfel, convenţia respectivă ar fi lovită de nulitate relativă, bazată pe falsitatea cauzei, dată fiind eroarea cu privire la scopul pentru care s-a încheiat şi la producerea efectelor juridice reţinute de curtea de apel. Au arătat recurenții că acţiunea directă a victimelor împotriva societăţii de asigurare este reglementată expres în art. 2223-2226 C.civ., ca normă generală şi art. 49 din Legea nr. 136/1995, texte care se completează cu Norma ASF nr. 23/2014. Au considerat, de asemenea, nelegală soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată formulată de nepoţii victimei, având în vedere prevederile art. 1391 alin. 2 C.civ., precum şi proba testimonială administrată în cauză care a reliefat relaţiile existente între aceştia. Mai mult, contrar celor reţinute de instanţa de apel, au arătat că relaţiile de afecţiune se prezumă în acest caz, având în vedere că dispoziţiile art. 1391 alin. 2 C.civ. nu disting între gradele de rudenie. În mod corect a reţinut prima instanţă faptul că pârâta nu a contestat existenţa relaţiilor apropiate între recurenţi şi victima accidentului rutier, că traumele psihice suferite de aceştia au fost şi sunt accentuate, suferinţa determinând şi o veritabilă modificare a coordonatelor vieţii cotidiene. 5. Apărări formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată în termen legal, intimata-pârâtă E. SA a invocat nulitatea recursului, întrucât motivele nu se încadrează în cele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C.proc.civ. A susţinut că primul motiv, subsumat pct. 5 al art. 488 C.proc.civ., este atât neaplicabil speţei, cât şi neîntemeiat. Prin prisma art. 476 C.proc.civ., a precizat că prin cererea de apel formulată în termen legal, a exercitat calea de atac împotriva hotărârii tribunalului în integralitate, fără a limita în vreun fel efectul devolutiv al apelului. Prin întâmpinarea formulată în faţa primei instanţe, a solicitat a se constata că prejudiciul a fost cuantificat, recunoscut şi acoperit integral în baza înţelegerii încheiate între inculpat şi reclamanţii din prezenta cauză, iar instanţa penală a luat act de respectiva înţelegere. În aceste condiţii, a opinat că instanţa de apel a fost învestită în mod legal cu rejudecarea în tot a fondului cauzei, conform susţinerilor şi apărărilor invocate în faţa tribunalului, inclusiv cu referire la acoperirea integrală a prejudiciului în baza tranzacţiei menţionate. Şi al doilea motiv de recurs, subsumat pct. 8 al art. 488 C.proc.civ., a fost considerat neîntemeiat de recurentă, în condiţiile în care motivarea instanţei de apel nu are în vedere vreo renunţare la dreptul de despăgubire din partea reclamanţilor şi nici imposibilitatea ca aceştia să poată solicita despăgubiri şi de la asigurător. Motivarea deciziei apelului este clară în sensul că respingerea cererii a avut în vedere exclusiv faptul că prejudiciul a fost deja evaluat şi reparat integral în baza tranzacţiei, fiind astfel neîntemeiată solicitarea unor despăgubiri suplimentare pentru acelaşi prejudiciu, nefiind vorba de un prejudiciu apărut după încheierea tranzacţiei.

    Textul în documentul-sursă ↗

    II. Considerente: de la „Se constată însă, caracterul fondat” până la paragraful „În același timp” — convenția, efectele și plata parțială

    Se constată însă, caracterul fondat al criticilor recurenților vizând nelegalitatea deciziei din perspectiva motivului prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ., referitor la modalitatea în care s-a făcut aplicarea normelor de drept material, deopotrivă pentru că raporturile juridice nu au fost suficient lămurite faţă de doi dintre reclamanţi (fiii victimei) şi respectiv, pentru că a avut loc o aplicare eronată a legii, cu ignorarea conţinutului normei, faţă de ceilalţi reclamanţi (nepoţii victimei). Astfel, în ce îi priveşte pe reclamanţii A. şi B., instanţa de apel constată că aceştia nu sunt îndreptăţiţi să pretindă despăgubiri morale, în calitate de victime colaterale ale faptei ilicite a intervenientului forţat, care a avut drept consecință decesul autoarei lor (mama), întrucât între aceşti reclamanţi şi intervenient s-a încheiat o tranzacţie la scurt timp (5 zile) după producerea accidentului din 10.07.2018, tranzacţie conform căreia părţile înţelegeau „să se împace cu privire la pretenţiile civile pentru suma de 45.000 lei, sumă din care se plăteşte un avans de 10.000 lei, azi, 15.074.2015, iar restul se va plăti până la data de 30.11.2015”. Dând eficienţă acestei tranzacţii, instanţa de apel a reţinut că nu mai poate fi activată răspunderea asigurătorului întrucât, potrivit art. 49 din Legea nr. 136/1995, acesta „acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de autovehicule”. S-a apreciat că, în speţă, reclamanţii şi-au cuantificat despăgubirile pe care le pretind pentru acoperirea prejudiciului nepatrimonial cauzat de decesul mamei, urmare a accidentului provocat de intervenient, conform tranzacţiei încheiate cu acesta în calitate de asigurat al pârâtei, tranzacţie de care instanţa penală a luat act, în baza dispoziţiilor art. 19 şi art. 397 C.proc.pen. S-a reţinut, de asemenea, că în lipsa oricăror precizări, tranzacţia trebuie considerată ca acoperind toate prejudiciile cauzate reclamanților. Aceste statuări ale instanţei nu ţin seama de specificul raporturilor juridice cărora le dă naştere un contract de asigurare de răspundere civilă delictuală, în care răspunderea asigurătorului, în limitele prevăzute de contract, se activează în favoarea unui terţ faţă de convenţie, cel care este prejudiciat prin fapta ilicită (riscul asigurat) săvârşită de către asigurat. Această relaţie tripartită (dintre asigurător, asigurat şi terţ prejudiciat) presupune ca stabilirea despăgubirii – pentru a duce la acoperirea prejudiciului şi în mod corespunzător, la stingerea pretenţiei victimei – să se realizeze prin convenţie încheiată între toate aceste trei părţi (atunci când nu se realizează prin hotărâre judecătorească), iar odată cu încasarea despăgubirii, victima să precizeze expres că nu mai are nicio pretenție de la asigurător și de la asigurat. În acest sens, dispozițiile art. 54 alin. 1 din Legea nr. 136/1995 (incident cauzei în raport cu data încheierii contractului de asigurare şi producerii riscului asigurat), ca şi cele ale art. 2225 C.civ. (norma generală în materie) stabilesc expres că „despăgubirile se stabilesc pe baza convenţiei dintre asigurat, persoana păgubită şi asigurător ori, în cazul în care nu s-a realizat înţelegerea, prin hotărâre judecătorească”. De asemenea, potrivit art. 55 alin. 3 din Legea nr. 136/1995 „odată cu încasarea despăgubirii, persoanele păgubite vor declara în scris că au fost despăgubite pentru pagubele suferite şi că nu mai au nicio pretenţie de la asigurătorul de răspundere civilă şi asigurat (persoana vinovată) în legătură cu paguba respectivă”. În speţă, aşa-numita tranzacţie s-a încheiat doar între asigurat (autorul faptei ilicite) şi victimele colaterale, consemnând o sumă de bani (45.000 lei) cu titlu de pretenţii civile, din care s-a achitat un avans (de 10.000 lei), urmând ca diferenţa de 35.000 lei să fie achitată la un moment ulterior (30.11.2015), fără ca această obligație asumată să mai fie însă executată. Pentru a da eficienţă acestei convenţii, în sensul dispoziţiilor art. 49 din Legea nr. 136/1995, şi a constata că asigurătorul nu datorează despăgubiri întrucât asiguratul său nu (mai) răspunde pentru prejudiciul cauzat, instanţa de apel trebuia să verifice dacă respectiva convenţie era într-adevăr una care să fi dus la acoperirea integrală a prejudiciului şi la stingerea pretenţiilor reclamanţilor. Sub acest aspect, instanţa trebuia să verifice susţinerile reclamanţilor, conform cărora respectiva convenţie nu a fost decât una încheiată în legătură cu desfăşurarea procesului penal, pentru a constitui un act în circumstanţiere personală, valorificabil ca atare în favoarea inculpatului, iar nu un act pur abdicativ, adică de renunţare la însuși dreptul subiectiv de a pretinde despăgubiri pentru prejudiciul cauzat, ca victime colaterale, prin decesul autoarei lor. De altfel, instanţa penală nu a procedat la o verificare jurisdicţională a pretenţiilor pe latură civilă, ci doar a constatat că a intervenit respectiva convenţie şi, în plus, a respins, ca tardiv formulată, constituirea de parte civilă, a celor patru moştenitori (fiii şi nepoţii defunctei) pentru suma de 90.000 lei daune morale. În acest context, aprecierea instanței de apel conform căreia prejudiciul ar fi fost acoperit prin tranzacţia încheiată în procesul penal, situaţie în care nu pot fi pretinse sume suplimentare de la asigurător, nu are la bază o cercetare şi lămurire a raporturilor juridice dintre părţi, în condiţiile în care, pe de o parte, în procesul penal pretenţiile suplimentare ale părţilor vătămate au fost respinse pe considerente pur formale (legate de termenul de constituire parte civilă), fără a primi o dezlegare pe fond. Pe de altă parte, statuarea instanței potrivit căreia împrejurarea că tranzacţia părţilor nu a fost respectată de către inculpat ar fi lipsită de relevanţă întrucât „reclamanţii au la dispoziţie un titlu executoriu împotriva acestuia” ignoră reglementările specifice materiei, care obligă pe asigurător să plătească despăgubirea direct terţei persoane prejudiciate, în măsura în care aceasta nu a fost despăgubită de către asigurat (art. 55 alin. 1 și 3 din Legea nr. 136/1995, art. 2226 alin. 1 C.civ.). Aşadar, concluzia instanţei de apel în sensul că pârâta, asigurător de răspundere civilă delictuală, nu ar datora despăgubiri pentru producerea riscului asigurat întrucât asiguratul său a încheiat o tranzacţie cu descendenţii victimei este una bazată pe neelucidarea scopului şi efectelor convenţiei părţilor – respectiv, în ce măsură ea are valoarea unui act abdicativ, de renunţare la dreptul subiectiv de a obţine reparaţii pentru prejudiciul nepatrimonial cauzat prin fapta ilicită sau este vorba doar despre o înţelegere făcută cu scopul de a produce efecte în circumstanțiere în cadrul procesului penal, în care a și fost valorificată, ca atare. De asemenea, nici împrejurarea că suma înscrisă în tranzacţie, cu titlu de pretenţii civile, nu a fost achitată decât parţial, nu a fost luată în considerare şi evaluată de către instanţa de apel în cadrul normativ specific raporturilor dintre asigurător şi terţa persoană prejudiciată, în contextul în care, așa cum s-a arătat, asigurătorul plăteşte despăgubirea direct terţului dacă nu a fost despăgubit de către asigurat (art. 55 din Legea nr. 136/1995), iar despăgubirea se plăteşte asiguratului în cazul în care acesta dovedeşte că a despăgubit pe cel păgubit (art. 55 alin. 3 din Legea nr. 136/1995, art. 2226 alin. 3 C.civ.) şi evident, dacă nu există drept de regres al asigurătorului împotriva asiguratului (conform art. 58 din Legea nr. 136/1995). Toate aceste aspecte denotă o insuficientă lămurire a raporturilor juridice dintre părţi, în privinţa tranzacţiei încheiate de reclamanţii A. şi B. cu autorul faptei ilicite şi a efectelor acesteia, inclusiv din perspectiva invocării opozabilităţii lor de către asigurător, cu pretinsa consecinţă, a stingerii dreptului de creanţă al victimelor sau, dimpotrivă, a întocmirii, potrivit reclamanţilor, a unui act în circumstanţiere, utilizat în procesul penal. În același timp, soluţionarea cauzei în apel denotă ignorarea dispoziţiilor de drept substanţial specifice materiei asigurării de răspundere civilă, potrivit celor arătate anterior, în ce priveşte stabilirea despăgubirilor şi felul în care se realizează plata lor, atunci când persoane păgubite sunt terţi faţă de contractul de asigurare, iar asiguratul realizează o plată parțială.

    Textul în documentul-sursă ↗

    II. Ultimele patru paragrafe: casare și instrucțiunile de rejudecare

    Pentru toate considerentele arătate, recursul a fost admis, pe temeiul art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ., fiind casată decizia atacată şi cauza trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel. La reluarea judecăţii vor fi lămurite raporturile juridice decurgând din tranzacţia încheiată cu autorul faptei ilicite, în ce măsură aceasta este un act pur abdicativ, de renunţare la însuşi dreptul subiectiv la despăgubiri sau o convenţie întocmită pentru a produce consecinţe în circumstanţiere, în procesul penal, în favoarea inculpatului. Se va ţine seama de faptul că tranzacţia a fost executată doar parţial, precum şi de împrejurarea că în procesul penal n-a avut loc o tranşare jurisdicţională asupra laturii civile a cauzei, ci doar s-a luat act de intervenirea unei tranzacţii (prin redarea termenilor acesteia, în legătură cu plata unui avans şi existenţa unei diferenţe de sumă care urma să fie executată la o dată ulterioară), precum şi de respingerea, ca tardivă, a cererii de constituire parte civilă pentru despăgubirile morale. Vor fi identificate şi aplicate în mod corespunzător situaţiei de fapt rezultate, normele în materia asigurării de răspundere delictuală, referitoare la condiţiile antrenării răspunderii asigurătorului pentru prejudiciul creat prin fapta ilicită săvârşită de asigurat unui terţ faţă de contractul de asigurare, precum şi la condiţiile stabilirii şi plăţii despăgubirilor, astfel încât să se asigure reparaţia efectivă a daunelor.

    Textul în documentul-sursă ↗
28. 28
    Sursa 28: Codul civil — copie legislativă găzduită de FGA, versiune indicată 19 martie 2026Lege · Cod civil, art. 6 alin. (1)–(5), PDF p. 3. · forma din 19 martie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi extrasul citat

    Codul civil, art. 6; PDF, paginile fizice 3

    (1)Legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare. Aceasta nu are putere retroactivă. (2)Actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor. (3)Actele juridice nule, anulabile sau afectate de alte cauze de ineficacitate la data intrării în vigoare a legii noi sunt supuse dispoziţiilor legii vechi, neputând fi considerate valabile ori, după caz, eficace potrivit dispoziţiilor legii noi. (4)Prescripţiile, decăderile şi uzucapiunile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit. (5)Dispoziţiile legii noi se aplică tuturor actelor şi faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârşite după intrarea sa în vigoare, precum şi situaţiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare. (6)Dispoziţiile legii noi sunt de asemenea aplicabile şi efectelor viitoare ale situaţiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate din starea şi capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiaţie, adopţie şi obligaţia legală de întreţinere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, şi din raporturile de vecinătate, dacă aceste situaţii juridice subzistă după intrarea în vigoare a legii noi.

    Textul în documentul-sursă ↗
29. 29
    Sursa 29: Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civilLege · Legea 71/2011, art. 103, distinct de art. 102. · forma din 16 iulie 2025Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi cele 2 extrase citate

    Art. 103

    Obligațiile născute din faptele juridice extracontractuale sunt supuse dispozițiilor legii în vigoare la data producerii ori, după caz, a săvârșirii lor.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 102

    (1) Contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa.(2) Modificarea contractului se face cu respectarea tuturor condițiilor prevăzute de legea în vigoare la data modificării. În privința elementelor ce nu fac obiectul modificării, sunt aplicabile dispozițiile alin. (1).

    Textul în documentul-sursă ↗
30. 30
    Sursa 30: Codul de procedură civilă — Legea nr. 134/2010, republicatăLege · CPC, art. 24–26. · forma din 14 decembrie 2025Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi cele 3 extrase citate

    Art. 24

    Articolul 24 Legea aplicabilă proceselor noi Dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 25

    Articolul 25 Legea aplicabilă proceselor în curs (1) Procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi. (2) Procesele în curs de judecată la data schimbării competenței instanțelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanțe, potrivit legii sub care au început. În caz de trimitere spre rejudecare, dispozițiile legale privitoare la competență, în vigoare la data când a început procesul, rămân aplicabile. (3) În cazul în care instanța învestită este desființată, dosarele se vor trimite din oficiu instanței competente potrivit legii noi. Dispozițiile alin. (1) rămân aplicabile.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 26

    Articolul 26 Legea aplicabilă mijloacelor de probă (1) Legea care guvernează condițiile de admisibilitate și puterea doveditoare a probelor preconstituite și a prezumțiilor legale este cea în vigoare la data producerii ori, după caz, a săvârșirii faptelor juridice care fac obiectul probațiunii. (2) Administrarea probelor se face potrivit legii în vigoare la data administrării lor.

    Textul în documentul-sursă ↗
31. 31
    Sursa 31: Codul de procedură civilă — Legea nr. 134/2010, republicatăLege · CPC, art. 249, art. 264 și art. 328. · forma din 14 decembrie 2025Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi cele 3 extrase citate

    Art. 249

    Articolul 249 Sarcina probei Cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 264

    Articolul 264 Aprecierea probelor (1) Instanța va examina probele administrate, pe fiecare în parte și pe toate în ansamblul lor. (2) În vederea stabilirii existenței sau inexistenței faptelor pentru a căror dovedire probele au fost încuviințate, judecătorul le apreciază în mod liber, potrivit convingerii sale, în afară de cazul când legea stabilește puterea lor doveditoare.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 328

    Articolul 328 Prezumțiile legale (1) Prezumția legală scutește de dovadă pe acela în folosul căruia este stabilită în tot ceea ce privește faptele considerate de lege ca fiind dovedite. Cu toate acestea, partea căreia îi profită prezumția trebuie să dovedească faptul cunoscut, vecin și conex, pe care se întemeiază aceasta. (2) Prezumția legală poate fi înlăturată prin proba contrară, dacă legea nu dispune altfel.

    Textul în documentul-sursă ↗
32. 32
    Sursa 32: Codul de procedură civilă — Legea nr. 134/2010, republicatăLege · CPC, art. 250, 255 și 264; fișă editorială orientativă. · forma din 14 decembrie 2025Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi cele 3 extrase citate

    Art. 250

    Articolul 250 Obiectul probei și mijloacele de probă Dovada unui act juridic sau a unui fapt se poate face prin înscrisuri, martori, prezumții, mărturisirea uneia dintre părți, făcută din proprie inițiativă sau obținută la interogatoriu, prin expertiză, prin mijloacele materiale de probă, prin cercetarea la fața locului sau prin orice alte mijloace prevăzute de lege.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 255

    Articolul 255 Admisibilitatea probelor (1) Probele trebuie să fie admisibile potrivit legii și să ducă la soluționarea procesului. (2) Dacă un anumit fapt este de notorietate publică ori necontestat, instanța va putea decide, ținând seama de circumstanțele cauzei, că nu mai este necesară dovedirea lui. (3) Uzanțele, regulile deontologice și practicile statornicite între părți trebuie probate, în condițiile legii, de către cel care le invocă. Regulamentele și reglementările locale trebuie dovedite de către cel care le invocă numai la cererea instanței. (4) La cererea instanței, autoritățile competente sunt obligate să îi comunice, în termenul stabilit, toate informațiile, înscrisurile ori reglementările solicitate.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 264

    Articolul 264 Aprecierea probelor (1) Instanța va examina probele administrate, pe fiecare în parte și pe toate în ansamblul lor. (2) În vederea stabilirii existenței sau inexistenței faptelor pentru a căror dovedire probele au fost încuviințate, judecătorul le apreciază în mod liber, potrivit convingerii sale, în afară de cazul când legea stabilește puterea lor doveditoare.

    Textul în documentul-sursă ↗
33. 33
    Sursa 33: Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaieLege · Legea 132/2017, art. 20 alin. (1)–(3); recomandare de organizare. · forma din 13 decembrie 2025Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi extrasul citat

    Art. 20 alin. (1)–(3)

    (1) Persoana prejudiciată are dreptul să înainteze cererea de despăgubire către asigurătorul RCA sau către propriul asigurător RCA în cazul decontării directe, în cazul producerii unui risc acoperit prin asigurarea RCA sau către BAAR, în cazul producerii unui risc acoperit de acesta în condițiile prevăzute de prezenta lege. (2) Persoana prejudiciată are dreptul, direct sau prin mandatari, să înainteze cererea de despăgubire către asigurătorul RCA sau către propriul asigurător RCA în cazul decontării directe, în cazul producerii unui risc acoperit prin asigurarea RCA, sau către BAAR, în cazul producerii unui risc acoperit de acesta în condițiile prevăzute de prezenta lege. (3) Cererea de despăgubire se poate înainta și prin mijloace electronice.

    Textul în documentul-sursă ↗
34. 34
    Sursa 34: Tribunalul Cluj — sentință civilă din 02.07.2020, ReJust 7e34294gHotărâre · paragrafele 154–157 · forma din 2 iulie 2020Tribunalul Cluj · 2 iulie 2020 · Hotărâre nedefinitivăTextul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi extrasul citat

    paragrafele 154–157

    Obligă pârâta ######## ###### ######### ##### SA să plătească în favoarea reclamantului ######### ###### suma de 300.000 lei, cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral suferit. Obligă pârâta ######## ###### ######### ##### SA să plătească în favoarea reclamantei #### ######## suma de 300.000 lei, cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral suferit. Obligă pârâta ######## ###### ######### ##### SA să plătească în favoarea reclamantului #### ######-##### suma de 80.000 lei, cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral suferit. Obligă pârâta ######## ###### ######### ##### SA să plătească în favoarea reclamantei ###### #####-######### suma de 80.000 lei, cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral suferit.

    Textul în documentul-sursă ↗
35. 35
    Sursa 35: Curtea de Apel Cluj — decizie din 17.02.2021, ReJust 274g2e3gHotărâre · paragrafele 152–157; paragrafele 163–168 · forma din 17 februarie 2021Curtea de Apel Cluj · 17 februarie 2021 · Caracter definitiv neprecizatTextul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi cele 2 extrase citate

    paragrafele 152–157

    Pentru toate aceste considerente, Curtea apreciază că în mod greşit tribunalul a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii ######### ###### şi #### ########. În ceea ce priveşte pretenţiile formulate de reclamanţii #### ###### ##### şi ###### ##### #########, nepoţii defunctei ######### ########, Curtea reţine că în faţa primei instanţe nu s-a administrat nicio probă din cuprinsul căreia să rezulte, conform art. 1391 alin. 2 Cod civil, că moartea victimei a cauzat suferinţe acestor reclamanţi. #### vreme reclamanţii nu au dovedit existenţa unui asemenea prejudiciu, în mod nelegal s-au acordat acestora despăgubiri conform art. 1391 alin. 2 Cod civil. Curtea reţine că potrivit dispoziţiilor legale care fundamentează această pretenţie, acordarea despăgubirilor este condiţionată de dovedirea prejudiciului pretins, constând în durerea încercată prin moartea victimei, nefiind suficientă doar apelarea la prezumţii judiciare pentru reţinerea ca dovedită a acestei condiţii. Curtea are în vedere şi circumstanţele prezentei cauze, nepoţii defunctei locuind într-un alt judeţ, aflat la o distanţă considerabilă de locuinţa acesteia, martorul audiat în cauză declarând doar că fetele defunctei o vizitau de sărbători, nefiind descrisă nici măcar relaţia defunctei cu nepoţii săi. Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că în mod greşit tribunalul a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii #### ###### ##### şi ###### ##### #########. Excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâtă prin întâmpinare, a fost legal respinsă de prima instanţă, în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 1394 Cod civil, corect aplicate de tribunal. ##### în vedere că pretenţiile cu care a fost învestită prima instanţă derivă dintr-o infracţiune pentru care legea penală prevede un termen de prescripţie al răspunderii penale de 5 ani, acelaşi termen este aplicabil şi dreptului la acţiune în răspundere civilă delictuală. Pentru toate aceste considerente, Curtea va admite apelul declarat de pârâtă şi va schimba în parte sentinţa atacată în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca nefondată. Va fi menţinută soluţia dată excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.

    Textul în documentul-sursă ↗

    paragrafele 163–168

    Admite în parte apelul declarat de pârâta ######## ###### ######### ##### S.A., împotriva sentinţei civile nr. ### din 02.07.2020 a Tribunalului ####, Secţia Civilă, pronunţată în dosar nr. ####/117/2018*, pe care o schimbă în parte, în sensul că, respinge în întregime cererea formulată de reclamanţii ######### ######, #### ###### #####, ###### ##### ######### şi #### ########, în contradictoriu cu pârâta ######## ###### ######### ##### S.A.. Menţine dispoziţiile din sentinţa apelată referitoare la respingerea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune şi, respectiv, la respingerea cererii reclamanţilor privind cheltuielile de judecată. Decizia este definitivă. Dată şi pronunţată în şedinţa publică din 17 februarie 2021.

    Textul în documentul-sursă ↗
36. 36
    Sursa 36: Curtea de Apel Cluj — rejudecare din 02.02.2023, ReJust de96gd23eHotărâre · paragrafele 124–127; paragrafele 144–145; paragrafele 163–166 · forma din 2 februarie 2023Curtea de Apel Cluj · 2 februarie 2023 · Caracter definitiv neprecizatTextul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi cele 3 extrase citate

    paragrafele 124–127

    Se constată astfel, că prin înscrisul întocmit la data de 15.07.2015 intervenit între numiţii #### ###### #######, ##### #######, ######### ###### şi #### ########, pe de o parte, şi ##### ######, pe de altă parte, părţile au stipulat că s-au înţeles să se împace cu privire la pretenţiile civile pentru suma de 45.000 lei din care s-a plătit în avans suma de 10.000 lei , restul urmand să se achite pană la data de 30.11.2015. Actul a fost semnat , pe langă părţi, de către martorii ######### ##### şi #### ####-####### (f.146 dosar penal nr. ###/242/2015 al Judecătoriei Huedin). Din coroborarea depoziţiilor martorilor audiaţi cu răspunsul reclamanţilor la interogatoriu , făcand şi aplicarea prevederilor art.358 C.p.c. raportat la lipsa intervenientului la interogatoriu, căreia Curtea îi atribuie valoarea unui început de dovadă scrisă, se reţine faptul că suma cuprinsă în tranzacţia intervenită între părţile semnatare a avut semnificaţia unui ajutor dat pentru înmormantarea defunctei şi pe de altă parte, o circumstanţiere personală în sens favorabil intervenientului forţat în cadrul litigiului penal în care s-a pronunţat Sentinţa penală nr.###/15.12.2015 a Judecătoriei Huedin . Aşa cum s-a arătat de către reclamanţi, susţineri necombătute prin administrarea probei contrare, scopul tranzacţiei a fost acela ca intervenientul „să primească o pedeapsă mai redusă” (f.31,32) şi să contribuie la cheltuielile legate de înmormantarea defunctei (f.33,34). #### menţionată în tranzacţie ,respectiv 45.000 lei nu a fost achitată integral, ci doar avansul de 10,.000 lei, aspect de asemenea susţinut pe de o parte, de actul constatator al convenţiei şi de afirmaţiile reclamanţilor, confirmate de declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, pe de altă parte.

    Textul în documentul-sursă ↗

    paragrafele 144–145

    După cum s-a reţinut în Decizia de casare nr.1339/15.06.2022 a Înaltei ##### de Casaţie şi Justiţie , acest text instituie o prezumţie legală , cu regimul juridic reglementat de art. 328 al.1 C.p.c., conform căruia “ Prezumţia legală scuteşte de dovadă pe acela în folosul căruia este stabilită în tot ceea ce priveşte faptele considerate de lege ca fiind dovedite. “. În consecinţă, reclaamanţilor nu le revenea sarcina probei cu privire la încercarea suferinţelor morale pretinse, ci apelanta, trebuia, potrivit al.2 din art.328 C.p.c. să administreze proba contrară, prin care să înlăture prezumţia legală, ceea ce în speţă însă nu s-a întamplat, apelanta limitandu-se doar la formularea unor simple afirmaţii lipsite de orice support probatoriu.

    Textul în documentul-sursă ↗

    paragrafele 163–166

    Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta ######## ###### ######### ##### S.A. împotriva sentinţei civile nr. ### din 02.07.2020, pronunţată de Tribunalul #### – Secţia civilă, pronunţată în dosarul nr. ####/117/2018*, pe care o menţine. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. ##### de atac se depune la Curtea de Apel ####. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, azi, 02.02.2023.

    Textul în documentul-sursă ↗