Ghid oficial

eConsulat — Procuri, condiții

EMITENT · Ministerul Afacerilor Externe

Document citat în 2 ghiduri de pe site. Mai jos găsești formele citate, ghidurile care îl folosesc și textele exacte la care trimit.

TEXTUL OFICIAL · SURSĂ PRIMARĂ

Consultă versiunea oficială

Documentul integral este disponibil la sursa indicată. Verifică data documentului înainte de a-l folosi.

GHIDURI CARE FOLOSESC DOCUMENTUL

TEXTE CITATE

Texte citate în ghiduri 3 EXTRASE

Extrasele exacte din documentul la care trimit ghidurile, în forma indicată la fiecare extras.

  1. Condiții — înfățișarea mandantului pentru autentificare

    În vederea autentificării unei procuri, mandantul trebuie să se prezinte personal la sediul misiunii diplomatice sau al oficiului consular pentru a-i fi stabilită identitatea, pentru a-și exprima consimțământul cu privire la conținutul actului și pentru a semna originalul în fața diplomatului cu atribuții consulare sau a funcționarului consular. Persoanele care, din pricina infirmității, a bolii sau din orice alte cauze, nu pot semna, vor fi însoțite de 2 martori-asistenți, în prezența cărora li se va lua consimțământul, această formalitate suplinind absența semnăturii părții.
    Textul în documentul-sursă ↗
  2. Condiții — limba actului și prezența mandatarului

    Persoanele care nu vorbesc sau nu înțeleg limba română pot lua act de conținutul procurii și li se poate lua consimțământul prin intermediul unui traducător autorizat de Ministerul Justiției român sau, după caz, prin intermediul diplomaților cu atribuții consulare și funcționarilor consulari, atunci când aceștia cunosc limba străină înțeleasă de părți.Nu este necesară prezența personală la sediul misiunii diplomatice / oficiului consular a persoanei împuternicite (mandatarului).
    Textul în documentul-sursă ↗
  3. Corpul paginii — extras 1

    În vederea autentificării unei procuri, mandantul trebuie să se prezinte personal la sediul misiunii diplomatice sau al oficiului consular pentru a-i fi stabilită identitatea, pentru a-și exprima consimțământul cu privire la conținutul actului și pentru a semna originalul în fața diplomatului cu atribuții consulare sau a funcționarului consular. Persoanele care, din pricina infirmității, a bolii sau din orice alte cauze, nu pot semna, vor fi însoțite de 2 martori-asistenți, în prezența cărora li se va lua consimțământul, această formalitate suplinind absența semnăturii părții. Nu poate fi martor-asistent persoana care: nu a împlinit 18 ani; figurează în act ca parte sau ca beneficiar; din cauza unei deficiențe psihice sau fizice nu este aptă; este neștiutoare de carte sau, din orice motiv, nu poate semna. Surdul, mutul sau surdomutul care se găsesc din orice motiv în imposibilitate de a scrie, vor fi însoți de un interpret prin intermediul căruia se va lua declarația de voință. Misiunile diplomatice și oficiile consulare pot îndeplini acte notariale atât la cererea persoanelor fizice având cetățenia română, a persoanelor juridice române, cât și a persoanelor fizice sau juridice străine, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: actele/procedurile solicitate de către aceștia să producă efecte juridice în România; legile și reglementările statului de reședință sau acordurile bilaterale nu se opun. Persoanele care nu vorbesc sau nu înțeleg limba română  pot lua act de conținutul procurii și li se poate lua consimțământul prin intermediul unui traducător autorizat de Ministerul Justiției român sau, după caz, prin intermediul diplomaților cu atribuții consulare și funcționarilor consulari, atunci când aceștia cunosc limba străină înțeleasă de părți. Nu este necesară prezența personală la sediul misiunii diplomatice / oficiului consular a persoanei împuternicite (mandatarului).
    Textul în documentul-sursă ↗

Informațiile nu constituie consultanță juridică.

Instalează pe iPhone sau iPad

  1. Apasă butonul Distribuie din Safari (pătratul cu săgeata în sus).
  2. Alege Adaugă pe ecranul principal.
  3. Apasă Adaugă. Aplicația apare lângă celelalte.

Primii pași după un accident, checklistul și glosarul rămân disponibili și fără semnal.

CONTACT · AVOCAȚI COLABORATORI

Scrie-ne

  1. Scrii pe scurt ce s-a întâmplat.
  2. Echipa AccidenteRutiere.org citește mesajul și îl transmite, gratuit și fără comision, unui avocat colaborator disponibil.
  3. Avocatul te contactează direct. Numele și datele tale de contact îi sunt arătate doar după ce confirmă că preia cererea.

Nu există un termen garantat de răspuns.

Scrie pe scurt ce s-a întâmplat și ce întrebare ai. Numele și datele de contact pune-le în câmpurile de mai sus. Nu include CNP, date de card sau de cont, detalii medicale amănunțite sau copii ale actelor: avocatul ți le va cere, dacă e nevoie.

Gratuit · fără comision