Camere de bord și CCTV: păstrare, solicitare și utilizare ca probe

01Mai întâi: ce material există

02Camera mea: păstrez secvența și contextul, nu doar impactul

03Solicitarea către un magazin, imobil sau alt operator

04Păstrarea și restricționarea: condiții, nu „înghețare” automată

05Accesul la datele mele nu este un drept asupra întregii scene

06Termenul GDPR: o lună nu este perioada de stocare

07Când este necesară obținerea pe cale judiciară

08Admisibilitatea și ceea ce dovedește efectiv filmarea

09O limită utilă din jurisprudență: interesul nu înseamnă predare obligatorie

§Termene și repere procedurale

!De reținut

#Surse și trimiteri

1. 1
   Sursa 1: EDPB — Guidelines 3/2019 on processing of personal data through video devicesGhid oficial · Par. 120–121, PDF p. 28: perioadă de stocare și necesitatea justificării. · forma din 29 ianuarie 2020Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

   Vezi extrasul citat

   Par. 120–121, p. 28 · forma extrasului din 26 februarie 2020 · limba originalului: en

   120. Personal data may not be stored longer than what is necessary for the purposes for which the personal data is processed (Article 5 (1) (c) and (e) GDPR). In some Member States, there may be specific provisions for storage periods with regards to video surveillance in accordance with Article 6 (2) GDPR. 121. Whether the personal data is necessary to store or not should be controlled within a narrow timeline. In general, legitimate purposes for video surveillance are often property protection or preservation of evidence. Usually damages that occurred can be recognized within one or two days. To facilitate the demonstration of compliance with the data protection framework it is in the controller’s interest to make organisational arrangements in advance (e. g. nominate, if necessary, a representative for screening and securing video material). Taking into consideration the principles of Article 5 (1) (c) and (e) GDPR, namely data minimization and storage limitation, the personal data should in most cases (e.g. for the purpose of detecting vandalism) be erased, ideally automatically, after a few days. The longer the storage period set (especially when beyond 72 hours), the more argumentation for the legitimacy of the purpose and the necessity of storage has to be provided. If the controller uses video surveillance not only for monitoring its premises but also intends to store the data, the controller must assure that the storage is actually necessary in order to achieve the purpose. If so, the storage period needs to be clearly defined and individually set for each particular purpose. It is the controller’s responsibility to define the retention period in accordance with the principles of necessity and proportionality and to demonstrate compliance with the provisions of the GDPR.

   Textul în documentul-sursă ↗
2. 2
   Sursa 2: Regulamentul (UE) 2016/679 — protecția datelor, acces și restricționareNormă · Art. 5 alin. (1) lit. b), c), e); art. 18 alin. (1) lit. c).Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

   Vezi cele 2 extrase citate

   Art. 5 alin. (1) lit. f) · forma extrasului din 4 mai 2018

   prelucrate într-un mod care asigură securitatea adecvată a datelor cu caracter personal, inclusiv protecţia împotriva prelucrării neautorizate sau ilegale şi împotriva pierderii, a distrugerii sau a deteriorării accidentale, prin luarea de măsuri tehnice sau organizatorice corespunzătoare ("integritate şi confidenţialitate").

   Textul în documentul-sursă ↗

   Art. 5 alin. (1) lit. c) · forma extrasului din 4 mai 2018

   adecvate, relevante şi limitate la ceea ce este necesar în raport cu scopurile în care sunt prelucrate ("reducerea la minimum a datelor");

   Textul în documentul-sursă ↗
3. 3
   Sursa 3: Regulamentul (UE) 2016/679 — protecția datelor, acces și restricționareNormă · Art. 11 alin. (2), 12 alin. (2), (5)–(6) și art. 15 alin. (1), (3)–(4).Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

   Vezi cele 2 extrase citate

   Art. 15 alin. (3)–(4)

   (3) Operatorul furnizează o copie a datelor cu caracter personal care fac obiectul prelucrării. Pentru orice alte copii solicitate de persoana vizată, operatorul poate percepe o taxă rezonabilă, bazată pe costurile administrative. În cazul în care persoana vizată introduce cererea în format electronic și cu excepția cazului în care persoana vizată solicită un alt format, informațiile sunt furnizate într-un format electronic utilizat în mod curent. (4) Dreptul de a obține o copie menționată la alineatul (3) nu aduce atingere drepturilor și libertăților altora.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Art. 15 alin. (1), teza introductivă

   (1) Persoana vizată are dreptul de a obține din partea operatorului o confirmare că se prelucrează sau nu date cu caracter personal care o privesc și, în caz afirmativ, acces la datele respective și la următoarele informații:

   Textul în documentul-sursă ↗
4. 4
   Sursa 4: Regulamentul (UE) 2016/679 — protecția datelor, acces și restricționareNormă · Art. 18 alin. (1) lit. c), alin. (2)–(3); art. 17 alin. (3) lit. e).Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

   Vezi cele 2 extrase citate

   Art. 18 alin. (1), teza introductivă și lit. c), alin. (2)–(3), p. 48

   (1)Persoana vizată are dreptul de a obţine din partea operatorului restricţionarea prelucrării în cazul în care se aplică unul din următoarele cazuri: [...] c)operatorul nu mai are nevoie de datele cu caracter personal în scopul prelucrării, dar persoana vizată i le solicită pentru constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept în instanţă; sau [...] (2)În cazul în care prelucrarea a fost restricţionată în temeiul alineatului (1), astfel de date cu caracter personal pot, cu excepţia stocării, să fie prelucrate numai cu consimţământul persoanei vizate sau pentru constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept în instanţă sau pentru protecţia drepturilor unei alte persoane fizice sau juridice sau din motive de interes public important al Uniunii sau al unui stat membru. (3)O persoană vizată care a obţinut restricţionarea prelucrării în temeiul alineatului (1) este informată de către operator înainte de ridicarea restricţiei de prelucrare.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Art. 17 alin. (3), teza introductivă și lit. e), p. 48

   (3)Alineatele (1) şi (2) nu se aplică în măsura în care prelucrarea este necesară: [...] e)pentru constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept în instanţă.

   Textul în documentul-sursă ↗
5. 5
   Sursa 5: Regulamentul (UE) 2016/679 — protecția datelor, acces și restricționareNormă · Art. 12 alin. (3)–(4).Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

   Vezi cele 2 extrase citate

   Art. 12 alin. (3)

   (3) Operatorul furnizează persoanei vizate informații privind acțiunile întreprinse în urma unei cereri în temeiul articolelor 15-22, fără întârzieri nejustificate și în orice caz în cel mult o lună de la primirea cererii. Această perioadă poate fi prelungită cu două luni atunci când este necesar, ținându-se seama de complexitatea și numărul cererilor. Operatorul informează persoana vizată cu privire la orice astfel de prelungire, în termen de o lună de la primirea cererii, prezentând și motivele întârzierii. În cazul în care persoana vizată introduce o cerere în format electronic, informațiile sunt furnizate în format electronic acolo unde este posibil, cu excepția cazului în care persoana vizată solicită un alt format.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Art. 12 alin. (4)

   (4) Dacă nu ia măsuri cu privire la cererea persoanei vizate, operatorul informează persoana vizată, fără întârziere și în termen de cel mult o lună de la primirea cererii, cu privire la motivele pentru care nu ia măsuri și la posibilitatea de a depune o plângere în fața unei autorități de supraveghere și de a introduce o cale de atac judiciară.

   Textul în documentul-sursă ↗
6. 6
   Sursa 6: EDPB — Guidelines 01/2022 on data subject rights — Right of accessGhid oficial · Par. 50–57 și 157–164, mai ales 159–161; PDF pp. 50–51 și istoricul p. 2. · forma din 30 mai 2024Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

   Vezi cele 5 extrase citate

   Par. 50, p. 22: cerințe formale, primul paragraf · limba originalului: en

   50. It should be noted that the GDPR does not introduce any formal requirements for persons requesting access to data. In order to make the access request, it is sufficient for the requesting persons to specify that they want to know what personal data concerning them the controller processes. Therefore, the controller cannot refuse to provide the data by referring to the lack of indication of the legal basis of the request, especially to the lack of a specific reference to the right of access or to the GDPR.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Par. 157–161, p. 50: termen și limite · limba originalului: en

   157. Art. 12(3) GDPR requires that the controller provides information to the data subject regarding action taken in respect of a request under Art. 15 without undue delay and in any event within one month of receipt of the request. This deadline can be extended by a maximum of two months taking into account the complexity and the number of the requests, provided that the data subject has been informed about the reasons for such delay within one month of the receipt of the request. This obligation to inform the data subject about the extension and its reasons should not be confused with the information that has to be given without delay and at the latest within one month when the controller does not take action on the request, as detailed by Art. 12(4) GDPR. 158. The controller shall react and, as a general rule, provide the information under Art. 15 without undue delay, which means that the information should be given as soon as possible. This means that, if it is possible to provide the requested information in a shorter amount of time than one month, the controller should do so. The EDPB also considers that the timing to answer the request in some situations must be adapted to the storage period in order to be able to provide access. 159. The time limit starts when the controller has received an Art. 15 request, meaning when the request reaches the controller through one of its official channels. It is not necessary that the controller is in fact aware of the request. However, when the controller needs to communicate with the data subject due to the uncertainty regarding the identity of the person making the request there may be a suspension in time until the controller has obtained the information needed from the data subject, provided the controller has asked for additional information without undue delay. The same applies for when a controller has asked a data subject to specify the processing operations to which the request relates, when the conditions set out in Recital 63 are met. 160. The time period to respond to an access request needs to be calculated in accordance with Regulation No 1182/71. 161. If the last day of this time period falls on a weekend or a public holiday, the controller has until the next working day to respond.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Par. 73, ultima propoziție, și par. 74; PDF p. 27 · limba originalului: en

   Consequently, it is disproportionate to require a copy of an identity document in the event where the data subject making a request is already authenticated by the controller. 74. It should be emphasised that using a copy of an identity document as a part of the authentication process creates a risk for the security of personal data and may lead to unauthorised or unlawful processing, and, as such, it should be considered inappropriate, unless it is necessary, suitable, and in line with national law. In such cases, the controllers should have systems in place that ensure a level of security appropriate to mitigate the higher risks for the rights and freedoms of the data subject to receive such data. It is also important to note that authentication by means of an identity card does not necessarily help in the online context (e.g. with the use of pseudonyms) if the person concerned cannot contribute any other evidence, e.g. further characteristics matching to the user account.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Par. 162–164; PDF p. 51 · limba originalului: en

   162. Under certain circumstances the controller can extend the time to respond to a request of access by two further months if necessary, taking into account the complexity and number of the requests. It should be emphasised that this possibility is an exemption from the general rule and should not be overused. If controllers often find themselves forced to extend the time limit, it could be an indication of a need to further develop their general procedures to handle requests. 163. What constitutes a complex request varies depending upon the specific circumstances of each case. Some of the factors that could be considered relevant are for example: • the amount of data processed by the controller, • how the information is stored, especially when it is difficult to retrieve the information, for example when data are processed by different units of the organisation, • the need to redact information when an exemption applies, for example information regarding other data subjects or that constitutes trade secrets, and • when the information requires further work in order to be intelligible. 164. The mere fact that complying with the request would require a large effort does not make a request complex. Similarly, the fact that a big company receives a large number of requests would not automatically trigger an extension of the time limit. However, when a controller temporarily receives a large amount of requests, for example due to an extraordinary publicity regarding their activities, this could be regarded as a legitimate reason for prolonging the time of the response. Nevertheless, a controller, especially one who handles a large quantity of data, should have procedures and mechanisms in place in order to be able to handle requests within the time limit under normal circumstances.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Exemplul 33, între par. 160 și 161; PDF p. 51 · limba originalului: en

   Example 33: If the organisation receives a request on 31 August, and as the following month is shorter there is no corresponding date, the date for response, at the latest, is the last day of the following month, hence 30 September.

   Textul în documentul-sursă ↗
7. 7
   Sursa 7: Regulamentul (CEE, Euratom) nr. 1182/71 privind regulile aplicabile termenelor, datelor și expirării termenelorNormă · Art. 2 și art. 3 alin. (1)–(4), aplicate termenului GDPR în ghidul EDPB.Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

   Vezi cele 4 extrase citate

   Regulamentul (CEE, Euratom) nr. 1182/71, art. 2; JO L 124/1, PDF p. 1 · forma extrasului din 3 iunie 1971 · limba originalului: en

   1. For the purposes of this Regulation, ‘public holidays’ means all days designated as such in the Member State or in the Community institution in which action is to be taken. To this end, each Member State shall transmit to the Commission the list of days designated as public holidays in its laws. The Commission shall publish in the Official Journal of the European Communities the lists transmitted by the Member States, to which shall be added the days designated as public holidays in the Community institutions. 2. For the purposes of this Regulation, ‘working days’ means all days other than public holidays, Sundays and Saturdays.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Regulamentul (CEE, Euratom) nr. 1182/71, art. 3 alin. (1); JO L 124/1, PDF p. 1 · forma extrasului din 3 iunie 1971 · limba originalului: en

   1. Where a period expressed in hours is to be calculated from the moment at which an event occurs or an action takes place, the hour during which that event occurs or that action takes place shall not be considered as falling within the period in question. Where a period expressed in days, weeks, months or years is to be calculated from the moment at which an event occurs or an action takes place, the day during which that event occurs or that action takes place shall not be considered as falling within the period in question.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Regulamentul (CEE, Euratom) nr. 1182/71, art. 3 alin. (2) lit. (a)–(d); PDF p. 1–2 · forma extrasului din 3 iunie 1971 · limba originalului: en

   2. Subject to the provisions of paragraphs 1 and 4: (a) a period expressed in hours shall start at the beginning of the first hour and shall end with the expiry of the last hour of the period; (b) a period expressed in days shall start at the beginning of the first hour of the first day and shall end with the expiry of the last hour of the last day of the period; (c) a period expressed in weeks, months or years shall start at the beginning of the first hour of the first day of the period, and shall end with the expiry of the last hour of whichever day in the last week, month or year is the same day of the week, or falls on the same date, as the day from which the period runs. If, in a period expressed in months or in years, the day on which it should expire does not occur in the last month, the period shall end with the expiry of the last hour of the last day of that month; (d) if a period includes parts of months, the month shall, for the purpose of calculating such parts, be considered as having thirty days.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Regulamentul (CEE, Euratom) nr. 1182/71, art. 3 alin. (3)–(4); PDF p. 2 · forma extrasului din 3 iunie 1971 · limba originalului: en

   3. The periods concerned shall include public holidays, Sundays and Saturdays, save where these are expressly excepted or where the periods are expressed in working days. 4. Where the last day of a period expressed otherwise than in hours is a public holiday, Sunday or Saturday, the period shall end with the expiry of the last hour of the following working day. This provision shall not apply to periods calculated retroactively from a given date or event.

   Textul în documentul-sursă ↗
8. 8
   Sursa 8: EDPB — Guidelines 3/2019 on processing of personal data through video devicesGhid oficial · Par. 91–96, PDF pp. 22–23: existența datelor, acces, drepturile terților și localizarea secvenței. · forma din 29 ianuarie 2020Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

   Vezi cele 2 extrase citate

   Par. 92, p. 22 · forma extrasului din 26 februarie 2020 · limba originalului: en

   92. A data subject has the right to obtain confirmation from the controller as to whether or not their personal data are being processed. For video surveillance this means that if no data is stored or transferred in any way then once the real-time monitoring moment has passed the controller could only give the information that no personal data is any longer being processed (besides the general information obligations under Article 13, see section 7 – Transparency and information obligations). If however data is still being processed at the time of the request (i.e. if the data is stored or continuously processed in any other way), the data subject should receive access and information in accordance with Article 15.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Par. 94–96, p. 22 · forma extrasului din 26 februarie 2020 · limba originalului: en

   94. Given that any number of data subjects may be recorded in the same sequence of video surveillance a screening would then cause additional processing of personal data of other data subjects. If the data subject wishes to receive a copy of the material (article 15 (3)), this could adversely affect the rights and freedoms of other data subject in the material. To prevent that effect the controller should therefore take into consideration that due to the intrusive nature of the video footage the controller should not in some cases hand out video footage where other data subjects can be identified. The protection of the rights of third parties should however not be used as an excuse to prevent legitimate claims of access by individuals, the controller should in those cases implement technical measures to fulfil the access request (for example, image-editing such as masking or scrambling). However, controllers are not obliged to implement such technical measures if they can otherwise ensure that they are able to react upon a request under Article 15 within the timeframe stipulated by Article 12 (3). 95. If the video footage is not searchable for personal data, (i.e. the controller would likely have to go through a large amount of stored material in order to find the data subject in question) the controller may be unable to identify the data subject. 96. For these reasons the data subject should (besides identifying themselves including with identification document or in person) in its request to the controller, specify when – within a reasonable timeframe in proportion to the amount of data subjects recorded – he or she entered the monitored area. The controller should notify the data subject beforehand on what information is needed in order for the controller to comply with the request. If the controller is able to demonstrate that it is not in a position to identify the data subject, the controller must inform the data subject accordingly, if possible. In such a situation, in its response to the data subject the controller should inform about the exact area for the monitoring, verification of cameras that were in use etc. so that the data subject will have the full understanding of what personal data of him/her may have been processed.

   Textul în documentul-sursă ↗
9. 9
   Sursa 9: Regulamentul (UE) 2016/679 — protecția datelor, acces și restricționareNormă · Art. 2 alin. (2) lit. c)–d), art. 4 pct. 7, art. 5–6.Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

   Vezi cele 4 extrase citate

   Art. 5 alin. (1) lit. f)

   prelucrate într-un mod care asigură securitatea adecvată a datelor cu caracter personal, inclusiv protecția împotriva prelucrării neautorizate sau ilegale și împotriva pierderii, a distrugerii sau a deteriorării accidentale, prin luarea de măsuri tehnice sau organizatorice corespunzătoare („integritate și confidențialitate”).

   Textul în documentul-sursă ↗

   Art. 5 alin. (1) lit. c)

   adecvate, relevante și limitate la ceea ce este necesar în raport cu scopurile în care sunt prelucrate („reducerea la minimum a datelor”);

   Textul în documentul-sursă ↗

   Art. 2 alin. (2) lit. c), excludere din domeniul regulamentului

   de către o persoană fizică în cadrul unei activități exclusiv personale sau domestice;

   Textul în documentul-sursă ↗

   Art. 6 alin. (1), teza introductivă; PDF ANSPDCP, p. 40 · forma extrasului din 4 mai 2018

   Prelucrarea este legală numai dacă şi în măsura în care se aplică cel puţin una dintre următoarele condiţii:

   Textul în documentul-sursă ↗
10. 10
    Sursa 10: EDPB — Guidelines 3/2019 on processing of personal data through video devicesGhid oficial · Par. 11–16 și 49–61: excepția domestică, temeiurile și comunicarea către terți/poliție. · forma din 29 ianuarie 2020Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi cele 2 extrase citate

    Par. 11–12, p. 7: excluderea personală/domestică, începutul par. 12 · forma extrasului din 26 februarie 2020 · limba originalului: en

    11. Pursuant to Article 2 (2) (c), the processing of personal data by a natural person in the course of a purely personal or household activity, which can also include online activity, is out of the scope of the GDPR. 12. This provision – the so-called household exemption – in the context of video surveillance must be narrowly construed.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Par. 51, 56–58, p. 15: divulgare și autorități de aplicare a legii · forma extrasului din 26 februarie 2020 · limba originalului: en

    51. Any disclosure of personal data is a separate kind of processing of personal data for which the controller needs to have a legal basis in Article 6. 56. The disclosure of video recordings to law enforcement agencies is also an independent process, which requires a separate justification for the controller. 57. According to Article 6 (1) (c), processing is legal if it is necessary for compliance with a legal obligation to which the controller is subject. Although the applicable police law is an affair under the sole control of the Member States, there are most likely general rules that regulate the transfer of evidence to law enforcement agencies in every Member State. The processing of the controller handing over the data is regulated by the GDPR. If national legislation requires the controller to cooperate with law enforcement (e. g. investigation), the legal basis for handing over the data is legal obligation under Article 6 (1) (c). 58. The purpose limitation in Article 6 (4) is then often unproblematic, since the disclosure explicitly goes back to Member State law. A consideration of the special requirements for a change of purpose in the sense of lit. a - e is therefore not necessary.

    Textul în documentul-sursă ↗
11. 11
    Sursa 11: Codul de procedură civilă — Legea nr. 134/2010, republicatăLege · Art. 341 și art. 264 alin. (1)–(2). · forma din 14 decembrie 2025Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi cele 2 extrase citate

    Art. 341 — Lucrurile ca mijloace de probă; textul articolului; PDF p. 116 · forma extrasului din 10 martie 2026

    (1)Sunt mijloace materiale de probă lucrurile care prin însuşirile lor, prin aspectul lor ori semnele sau urmele pe care le păstrează servesc la stabilirea unui fapt care poate duce la soluţionarea procesului. (2)Sunt, de asemenea, mijloace materiale de probă şi fotografiile, fotocopiile, filmele, discurile, benzile de înregistrare a sunetului, precum şi alte asemenea mijloace tehnice, dacă nu au fost obţinute prin încălcarea legii ori a bunelor moravuri. *) Decizia nr. 39/2024 - ICCJ admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi, în interpretarea şi aplicarea art. 341 alin. (2) din Codul de procedură civilă şi prin raportare la dispoziţiile art. 74 şi 75 din Codul civil, stabileşte că: "Proba cu înregistrarea unei convorbiri telefonice între un salariat şi un alt salariat sau reprezentant al angajatorului, solicitată într-un litigiu împotriva angajatorului, este admisibilă, chiar dacă înregistrarea a fost efectuată fără acordul şi/sau informarea prealabilă a interlocutorului, cu condiţia asigurării unui just echilibru între dreptul la probă, pe de o parte, şi dreptul la viaţa privată, pe de altă parte, în sensul că încuviinţarea probei trebuie să fie indispensabilă exerciţiului dreptului la probă şi strict proporţională cu acest scop."

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 264 — Aprecierea probelor; textul articolului; PDF p. 95 · forma extrasului din 10 martie 2026

    (1)Instanţa va examina probele administrate, pe fiecare în parte şi pe toate în ansamblul lor. (2)În vederea stabilirii existenţei sau inexistenţei faptelor pentru a căror dovedire probele au fost încuviinţate, judecătorul le apreciază în mod liber, potrivit convingerii sale, în afară de cazul când legea stabileşte puterea lor doveditoare.

    Textul în documentul-sursă ↗
12. 12
    Sursa 12: Codul de procedură penală — versiunea consolidată la 24 mai 2026, verificare țintită împreună cu Legea nr. 94/2026Lege · Art. 97, 102–103 și art. 139 alin. (3), inclusiv nota privind domeniul activităților de securitate națională. · forma din 24 mai 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi cele 3 extrase citate

    Art. 97 alin. (1)–(3) · forma extrasului din 13 iunie 2026

    (1) Constituie probă orice element de fapt care servește la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei și care contribuie la aflarea adevărului în procesul penal. (2) Proba se obține în procesul penal prin următoarele mijloace: a) declarațiile suspectului sau ale inculpatului; b) declarațiile persoanei vătămate; c) declarațiile părții civile sau ale părții responsabile civilmente; d) declarațiile martorilor; e) înscrisuri, rapoarte de expertiză sau constatare, procese-verbale, fotografii, mijloace materiale de probă; f) orice alt mijloc de probă care nu este interzis prin lege. (3) Procedeul probatoriu este modalitatea legală de obținere a mijlocului de probă.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 103 alin. (1)–(3) · forma extrasului din 13 iunie 2026

    (1) Probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege și sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză. (2) În luarea deciziei asupra existenței infracțiunii și a vinovăției inculpatului instanța hotărăște motivat, cu trimitere la toate probele evaluate. Condamnarea se dispune doar atunci când instanța are convingerea că acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă. (3) Hotărârea de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei nu se poate întemeia în măsură determinantă pe declarațiile investigatorului, ale colaboratorilor ori ale martorilor protejați.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 102 alin. (1)–(4) · forma extrasului din 13 iunie 2026

    (1) Probele obținute prin tortură, precum și probele derivate din acestea nu pot fi folosite în cadrul procesului penal. (2) Probele obținute în mod nelegal nu pot fi folosite în procesul penal. (3) Nulitatea actului prin care s-a dispus sau autorizat administrarea unei probe ori prin care aceasta a fost administrată determină excluderea probei, precum și înlăturarea din dosarul cauzei a mijlocului de probă corespunzător probei excluse. (4) Probele derivate se exclud dacă au fost obținute în mod direct din probele obținute în mod nelegal și nu puteau fi obținute în alt mod.

    Textul în documentul-sursă ↗
13. 13
    Sursa 13: Codul de procedură penală — versiunea consolidată la 24 mai 2026, verificare țintită împreună cu Legea nr. 94/2026Lege · Art. 100 alin. (3)–(4), art. 170 alin. (1) și (2) lit. a). · forma din 24 mai 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi cele 2 extrase citate

    Art. 100 alin. (1)–(4) · forma extrasului din 13 iunie 2026

    (1) În cursul urmăririi penale, organul de urmărire penală strânge și administrează probe atât în favoarea, cât și în defavoarea suspectului sau a inculpatului, din oficiu ori la cerere. (2) În cursul judecății, instanța administrează probe la cererea procurorului, a persoanei vătămate sau a părților și, în mod subsidiar, din oficiu, atunci când consideră necesar pentru formarea convingerii sale. (3) Cererea privitoare la administrarea unor probe formulată în cursul urmăririi penale sau în cursul judecății se admite ori se respinge, motivat, de către organele judiciare. (4) Organele judiciare pot respinge o cerere privitoare la administrarea unor probe atunci când: a) proba nu este relevantă în raport cu obiectul probațiunii din cauză; b) se apreciază că pentru dovedirea elementului de fapt care constituie obiectul probei au fost administrate suficiente mijloace de probă; c) proba nu este necesară, întrucât faptul este notoriu; d) proba este imposibil de obținut; e) cererea a fost formulată de o persoană neîndreptățită; f) administrarea probei este contrară legii.

    Textul în documentul-sursă ↗

    art. 170 alin. (1)–(2) · forma extrasului din 13 iunie 2026

    (1) În cazul în care există o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni și sunt temeiuri de a se crede că un obiect ori un înscris poate servi ca mijloc de probă în cauză, organul de urmărire penală sau instanța de judecată poate dispune persoanei fizice sau juridice în posesia căreia se află să le prezinte și să le predea, sub luare de dovadă. (2) De asemenea, în condițiile alin. (1), organul de urmărire penală sau instanța de judecată poate dispune ca: a) orice persoană fizică sau juridică de pe teritoriul României să comunice anumite date informatice aflate în posesia sau sub controlul său, care sunt stocate într-un sistem informatic ori pe un suport de stocare a datelor informatice; b) orice furnizor de rețele publice de comunicații electronice sau furnizor de servicii de comunicații electronice destinate publicului să comunice anumite date referitoare la abonați, utilizatori și la serviciile prestate, aflate în posesia sau sub controlul său, altele decât conținutul comunicațiilor și decât cele prevăzute la art. 138 alin. (1) lit. j).

    Textul în documentul-sursă ↗
14. 14
    Sursa 14: Codul de procedură civilă — Legea nr. 134/2010, republicatăLege · Art. 359–364: condiții, competență, constatare urgentă și concursul terțului. · forma din 14 decembrie 2025Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi cele 6 extrase citate

    Art. 364 — Constatarea de urgenţă a unei stări de fapt; textul articolului; PDF p. 122 · forma extrasului din 10 martie 2026

    (1)La cererea oricărei persoane care are interesul să constate de urgenţă o anumită stare de fapt care ar putea să înceteze ori să se schimbe până la administrarea probelor, executorul judecătoresc în circumscripţia căruia urmează să se facă constatarea va putea constata la faţa locului această stare de fapt. (2)În cazul în care efectuarea constatării prevăzute la alin. (1) necesită concursul părţii adverse sau al unei alte persoane, constatarea nu poate fi făcută decât cu acordul acesteia. (3)În lipsa acordului prevăzut la alin. (2), partea interesată va putea cere instanţei să încuviinţeze efectuarea constatării. Instanţa poate încuviinţa efectuarea constatării fără citarea aceluia împotriva căruia se cere. Dispoziţiile art. 360-363 se aplică în mod corespunzător. (4)Procesul-verbal de constatare va fi comunicat în copie celui împotriva căruia s-a făcut constatarea, dacă nu a fost de faţă, şi are puterea doveditoare a înscrisului autentic.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 360 — Soluţionarea cererii; textul articolului; PDF p. 121 · forma extrasului din 10 martie 2026

    (1)Cererea se va îndrepta, înainte de judecată, la judecătoria în circumscripţia căreia se află martorul sau obiectul constatării, iar în timpul judecăţii, la instanţa care judecă procesul în prima instanţă. (2)Partea va arăta în cerere probele a căror administrare o pretinde, faptele pe care vrea să le dovedească, precum şi motivele care fac necesară asigurarea acestora sau, după caz, acordul părţii adverse. (3)Instanţa va dispune citarea părţilor şi va comunica părţii adverse copie de pe cerere. Aceasta nu este obligată să depună întâmpinare. (4)Instanţa va soluţiona cererea în camera de consiliu, prin încheiere. (5)În caz de pericol în întârziere, instanţa, apreciind împrejurările, va putea încuviinţa cererea şi fără citarea părţilor.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 363 — Puterea doveditoare; textul articolului; PDF p. 122 · forma extrasului din 10 martie 2026

    (1)Probele asigurate în condiţiile prevăzute la art. 362 vor fi cercetate de instanţă, la judecarea procesului, sub raportul admisibilităţii şi concludenţei lor. În cazul în care găseşte necesar, instanţa va proceda, dacă este cu putinţă, la o nouă administrare a probelor asigurate. (2)Probele asigurate pot să fie folosite şi de partea care nu a cerut administrarea lor. (3)Cheltuielile făcute cu administrarea probelor vor fi ţinute în seamă de instanţa care judecă pricina în fond.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 359 — Condiţii de admisibilitate; textul articolului; PDF p. 121 · forma extrasului din 10 martie 2026

    (1)Oricine are interes să constate de urgenţă mărturia unei persoane, părerea unui expert, starea unor bunuri, mobile sau imobile ori să obţină recunoaşterea unui înscris, a unui fapt sau a unui drept, dacă este pericol ca proba să dispară ori să fie greu de administrat în viitor, va putea cere, atât înainte, cât şi în timpul procesului, administrarea acestor probe. (2)În cazul în care partea adversă îşi dă acordul, cererea poate fi făcută, chiar dacă nu există urgenţă.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 361 — Regimul căilor de atac; textul articolului; PDF p. 121 · forma extrasului din 10 martie 2026

    (1)Încheierea de admitere a cererii de asigurare este executorie şi nu este supusă niciunei căi de atac. (2)Încheierea de respingere poate fi atacată separat numai cu apel în termen de 5 zile de la pronunţare, dacă s-a dat cu citarea părţilor, şi de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 362 — Administrarea probelor asigurate; textul articolului; PDF p. 122 · forma extrasului din 10 martie 2026

    (1)Administrarea probei ce trebuie asigurată va putea fi făcută de îndată sau la termenul ce se va fixa în acest scop. (2)Administrarea probelor asigurate se constată printr-o încheiere, care nu este supusă niciunei căi de atac.

    Textul în documentul-sursă ↗
15. 15
    Sursa 15: CJUE — Hotărârea din 4 mai 2017, C-13/16, Rīgas satiksme, ECLI:EU:C:2017:336Hotărâre · C-13/16: par. 12–22 (fapte/procedură), 23–34 și dispozitiv. · forma din 4 mai 2017Curtea de Justiție a Uniunii Europene · Hotărârea din 4 mai 2017 · 4 mai 2017 · Caracter definitiv neprecizatTextul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi cele 3 extrase citate

    Paragraphs 12–22 (official English text) · limba originalului: en

    12 In December 2012 a road accident occurred in Riga. A taxi driver had stopped his vehicle at the side of the road. As a trolleybus of Rīgas satiksme was passing alongside the taxi, a passenger sitting in the back seat of that taxi opened the door, which scraped against and damaged the trolleybus. Administrative proceedings leading to sanctions were initiated and a report was drawn up finding an administrative offence. 13 As the taxi driver was initially held responsible for that accident, Rīgas satiksme sought compensation from the insurance company covering the civil liability of the owner and lawful user of the taxi. However, that insurance company informed Rīgas satiksme that it would not pay Rīgas satiksme any compensation on the basis that the accident had occurred due to the conduct of the passenger in that taxi, rather than the driver. It stated that Rīgas satiksme could bring civil proceedings against that passenger. 14 Rīgas satiksme then applied to the national police asking it to provide information concerning the person on whom an administrative penalty had been imposed following the accident, to provide copies of the statements given by the taxi driver and the passenger on the circumstances of the accident, and to indicate the first name and surname, identity document number, and address of the taxi passenger. Rīgas satiksme indicated to the national police that the information requested would be used only for the purpose of bringing civil proceedings. 15 The national police responded by granting Rīgas satiksme’s request in part, namely by providing the first name and surname of the taxi passenger but refusing to provide the identity document number and address of that person. Nor did it send Rīgas satiksme the statements given by the persons involved in the accident. 16 The decision of the national police was based on the fact that documents in the case file in administrative proceedings leading to sanctions may be provided only to the parties to those proceedings. Rīgas satiksme is not a party to the case at issue. Under the Latvian Administrative Infringements Code, a person may at his express request be given the status of victim in administrative proceedings leading to sanctions by the body or official responsible for examining the case. In the present case Rīgas satiksme did not exercise that right. 17 Rīgas satiksme brought an administrative law action before the administratīvā rajona tiesa (District Administrative Court, Latvia) against the decision of the national police in so far as it refused to reveal the identity document number and address of the passenger involved in the accident. By judgment of 16 May 2014, that court upheld the action brought by Rīgas satiksme and ordered the national police to provide the information relating to the identity document number and place of residence of that passenger. 18 The national police brought an appeal in cassation before the referring court. That court sought an opinion from the Datu valsts inspekcija (National Data Protection Agency, Latvia) the Data Protection Agency which stated, in its response of 13 October 2015, that Article 7(6) of the Law on the Protection of Personal Data could not be used as a legal basis to provide personal data in the case in the main proceedings as the Latvian Administrative Infringements Code sets out the persons to which the national police may disclose the information relating to a case. Consequently, according to the National Data Protection Agency, the disclosure of personal data relating to administrative proceedings leading to sanctions may be carried out only in accordance with paragraphs 3 and 5 of that article in the situations laid down by the law. Article 7 of the law does not oblige the data controller, in this case, the national police, to process the data, but simply permits it. 19 The National Data Protection Agency also indicated that Rīgas satiksme had two other means of obtaining that information. It could either submit a reasoned request to the Civil Registry or apply to the courts pursuant to Articles 98 to 100 of the Latvian Law on Civil Procedure for the production of evidence, in order for the court in question to request from the national police the personal data so that Rīgas satiksme would be able to bring proceedings against the person concerned. 20 The referring court has doubts regarding the effectiveness of the means of obtaining the personal data referred to by the National Data Protection Agency. It states, in that regard, first, that if an application made to the Civil Registry mentions only the name of the taxi passenger, it may be that that passenger cannot be identified by his identity document number as the same surname and first name may be shared by several people. Second, the referring court takes the view that, in the light of the national law on the provision on evidence, in order to bring a civil action, the applicant would have to know at least the place of residence of the defendant. 21 In that regard, the referring court is of the opinion that there are doubts as to the interpretation of the concept of ‘necessity’ referred to in Article 7(f) of that directive. 22 In those circumstances, the Augstākās tiesas Administratīvo lietu departaments (Supreme Court, Administrative Division, Latvia) decided to stay the proceedings and to refer the following questions to the Court of Justice for a preliminary ruling: ‘(1) Must the phrase ‘is necessary for the purposes of the legitimate interests pursued by the … third party or parties to whom the data are disclosed’, in Article 7(f) of Directive 95/46/EC, be interpreted as meaning that the national police must disclose to Rīgas satiksme the personal data sought [by the latter] which are necessary in order for civil proceedings to be initiated? (2) Is the fact that, as the documents in the case file indicate, the taxi passenger whose data is sought by Rīgas satiksme was a minor at the time of the accident relevant to the answer to that question?’

    Textul în documentul-sursă ↗

    Paragraphs 23–34 (official English text) · limba originalului: en

    23 By its questions, which it is appropriate to examine together, the referring court asks whether Article 7(f) of Directive 95/46 must be interpreted as imposing the obligation to disclose personal data to a third party in order to enable him to bring an action for damages before a civil court for harm caused by the person concerned by the protection of that data, and if the fact that that person is a minor has a bearing on the interpretation of that provision. 24 In the case in the main proceedings, it is common ground that the identity document number and the address of the taxi passenger, of which Rīgas satiksme requests communication, constitute information concerning an identified or identifiable natural person and, therefore, ‘personal data’ within the meaning of Article 2(a) of Directive 95/46. It is also common ground that the national police, to which that request was addressed, is responsible for processing that data and, in particular, for their possible communication within the meaning of Article 2(d) of that directive. 25 In accordance with Article 5 of Directive 95/46, it is for the Member States to specify, within the limits of the provisions of that directive, the conditions under which the processing of personal data is lawful. Article 7 of that directive, which lays down the principles relating to the legitimacy of such processing, provides in that regard that ‘Member States shall provide that [it] may be processed only if’ one of the situations listed exhaustively by that provision exists. Under Article 7(f), such processing may be carried out where it is necessary for the purposes of the legitimate interests pursued by the controller or by the third party or parties to whom the data are disclosed, except where such interests are overridden by the interests or fundamental rights and freedoms of the data subject which require protection under Article 1(1) of Directive 95/46. 26 It is accordingly clear from the scheme of Directive 95/46 and from the wording of Article 7 thereof that Article 7(f) of Directive 95/46 does not, in itself, set out an obligation, but expresses the possibility of processing data such as the communication to a third party of data necessary for the purposes of the legitimate interests pursued by that third party. As the Advocate General stated in points 43 to 46 of his Opinion, such an interpretation may also be deduced from other EU instruments touching upon personal data (see, to that effect, as regards the processing of personal data in the electronic communications sector, judgment of 29 January 2008, Promusicae, C‑275/06, EU:C:2008:54, paragraphs 54 and 55). 27 However, it should be pointed out that Article 7(f) of Directive 95/46 does not preclude such communication, in the event that it is made on the basis of national law, in accordance with the conditions laid down in that provision. 28 In that regard, Article 7(f) of Directive 95/46 lays down three cumulative conditions so that the processing of personal data is lawful, namely, first, the pursuit of a legitimate interest by the data controller or by the third party or parties to whom the data are disclosed; second, the need to process personal data for the purposes of the legitimate interests pursued; and third, that the fundamental rights and freedoms of the person concerned by the data protection do not take precedence. 29 As regards the condition relating to the pursuit of a legitimate interest, as the Advocate General stated in points 65, 79 and 80 of his Opinion, there is no doubt that the interest of a third party in obtaining the personal information of a person who damaged their property in order to sue that person for damages can be qualified as a legitimate interest (see, to that effect, judgment of 29 January 2008, Promusicae, C‑275/06, EU:C:2008:54, paragraph 53). That analysis is supported by Article 8(2)(e) of Directive 95/46, which provides that the prohibition on the processing of certain types of personal data, such as those revealing racial origin or political opinions, is not to apply, in particular, where the processing is necessary for the establishment, exercise or defence of legal claims. 30 As regards the condition relating to the necessity of processing personal data, it should be borne in mind that derogations and limitations in relation to the protection of personal data must apply only in so far as is strictly necessary (judgments of 9 November 2010, Volker und Markus Schecke and Eifert, C‑92/09 and C‑93/09, EU:C:2010:662, paragraph 86; of 7 November 2013, IPI, C‑473/12, EU:C:2013:715, paragraph 39; and of 11 December 2014, Ryneš, C‑212/13, EU:C:2014:2428, paragraph 28). In that regard, according to the information provided by the national court, communication of merely the first name and surname of the person who caused the damage does not make it possible to identify that person with sufficient precision in order to be able to bring an action against him. Accordingly, for that purpose, it is necessary to obtain also the address and/or the identification number of that person. 31 Finally, as regards the condition of balancing the opposing rights and interests at issue, it depends in principle on the specific circumstances of the particular case (see, to that effect, judgments of 24 November 2011, Asociación Nacional de Establecimientos Financieros de Crédito, C‑468/10 and C‑469/10, EU:C:2011:777, paragraph 40, and of 19 October 2016, Breyer, C‑582/14, EU:C:2016:779, paragraph 62). 32 In that regard, the Court has held that it is possible to take into consideration the fact that the seriousness of the infringement of the data subject’s fundamental rights resulting from that processing can vary depending on the possibility of accessing the data at issue in public sources (see, to that effect, judgment of 24 November 2011, Asociación Nacional de Establecimientos Financieros de Crédito, C‑468/10 and C‑469/10, EU:C:2011:777, paragraph 44). 33 As regards the second part of the question referred for a preliminary ruling as set out in paragraph 23 of the present judgment, it should be noted that the age of the data subject may be one of the factors which should be taken into account in the context of that balancing of interests. However, as the Advocate General pointed out in points 82 to 84 of his Opinion and subject to the determination to be carried out in that respect by the national court, it does not appear to be justified, in circumstances such as those at issue in the main proceedings, to refuse to disclose to an injured party the personal data necessary for bringing an action for damages against the person who caused the harm, or, where appropriate, the persons exercising parental authority, on the ground that the person who caused the damage was a minor. 34 It follows from the foregoing considerations that Article 7(f) of Directive 95/46 must be interpreted as not imposing the obligation to disclose personal data to a third party in order to enable him to bring an action for damages before a civil court for harm caused by the person concerned by the protection of that data. However, Article 7(f) of that directive does not preclude such disclosure on the basis of national law.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Operative part (official English text) · limba originalului: en

    Article 7(f) of Directive 95/46/EC of the European Parliament and of the Council of 24 October 1995 on the protection of individuals with regard to the processing of personal data and on the free movement of such data must be interpreted as not imposing the obligation to disclose personal data to a third party in order to enable him to bring an action for damages before a civil court for harm caused by the person concerned by the protection of that data. However, Article 7(f) of that directive does not preclude such disclosure on the basis of national law.

    Textul în documentul-sursă ↗
16. 16
    Sursa 16: Regulamentul (UE) 2016/679 — protecția datelor, acces și restricționareNormă · Art. 94 alin. (1) și art. 99 alin. (2).Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi extrasul citat

    Art. 99 alin. (2), p. 87

    (2)Prezentul regulament se aplică de la 25 mai 2018.

    Textul în documentul-sursă ↗
17. 17
    Sursa 17: Codul de procedură civilă — Legea nr. 134/2010, republicatăLege · Art. 264–266 și art. 341, corelate pentru proveniență, context și copii de lucru. · forma din 14 decembrie 2025Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi cele 4 extrase citate

    Art. 341 — Lucrurile ca mijloace de probă; textul articolului; PDF p. 116 · forma extrasului din 10 martie 2026

    (1)Sunt mijloace materiale de probă lucrurile care prin însuşirile lor, prin aspectul lor ori semnele sau urmele pe care le păstrează servesc la stabilirea unui fapt care poate duce la soluţionarea procesului. (2)Sunt, de asemenea, mijloace materiale de probă şi fotografiile, fotocopiile, filmele, discurile, benzile de înregistrare a sunetului, precum şi alte asemenea mijloace tehnice, dacă nu au fost obţinute prin încălcarea legii ori a bunelor moravuri. *) Decizia nr. 39/2024 - ICCJ admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi, în interpretarea şi aplicarea art. 341 alin. (2) din Codul de procedură civilă şi prin raportare la dispoziţiile art. 74 şi 75 din Codul civil, stabileşte că: "Proba cu înregistrarea unei convorbiri telefonice între un salariat şi un alt salariat sau reprezentant al angajatorului, solicitată într-un litigiu împotriva angajatorului, este admisibilă, chiar dacă înregistrarea a fost efectuată fără acordul şi/sau informarea prealabilă a interlocutorului, cu condiţia asigurării unui just echilibru între dreptul la probă, pe de o parte, şi dreptul la viaţa privată, pe de altă parte, în sensul că încuviinţarea probei trebuie să fie indispensabilă exerciţiului dreptului la probă şi strict proporţională cu acest scop."

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 264 — Aprecierea probelor; textul articolului; PDF p. 95 · forma extrasului din 10 martie 2026

    (1)Instanţa va examina probele administrate, pe fiecare în parte şi pe toate în ansamblul lor. (2)În vederea stabilirii existenţei sau inexistenţei faptelor pentru a căror dovedire probele au fost încuviinţate, judecătorul le apreciază în mod liber, potrivit convingerii sale, în afară de cazul când legea stabileşte puterea lor doveditoare.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 265 — Noţiune; textul articolului; PDF p. 95 · forma extrasului din 10 martie 2026

    Înscrisul este orice scriere sau altă consemnare care cuprinde date despre un act sau fapt juridic, indiferent de suportul ei material ori de modalitatea de conservare şi stocare.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 266 — Înscrisurile pe suport informatic; textul articolului; PDF p. 95 · forma extrasului din 10 martie 2026

    Înscrisul pe suport informatic este admis ca probă în aceleaşi condiţii ca înscrisul pe suport hârtie, dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege.

    Textul în documentul-sursă ↗
18. 18
    Sursa 18: Regulamentul (UE) 2016/679 — protecția datelor, acces și restricționareNormă · Art. 5 alin. (1) lit. c), e), f) și art. 32.Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi cele 2 extrase citate

    Art. 5 alin. (1) lit. f) · forma extrasului din 4 mai 2018

    prelucrate într-un mod care asigură securitatea adecvată a datelor cu caracter personal, inclusiv protecţia împotriva prelucrării neautorizate sau ilegale şi împotriva pierderii, a distrugerii sau a deteriorării accidentale, prin luarea de măsuri tehnice sau organizatorice corespunzătoare ("integritate şi confidenţialitate").

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 5 alin. (1) lit. c) · forma extrasului din 4 mai 2018

    adecvate, relevante şi limitate la ceea ce este necesar în raport cu scopurile în care sunt prelucrate ("reducerea la minimum a datelor");

    Textul în documentul-sursă ↗
19. 19
    Sursa 19: OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicatăLege · Art. 77 alin. (1)–(3) și art. 79 alin. (1) lit. a). · forma din 25 august 2026Forma din 25 august 2026 ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi cele 4 extrase citate

    OUG 195/2002, art. 79 alin. (1), partea introductivă și lit. a)–b)

    Conducătorii de vehicule implicați într-un accident de circulație în urma căruia au rezultat numai avarierea vehiculelor și/sau alte pagube materiale sunt obligați: a) să scoată imediat vehiculele în afara părții carosabile ori, dacă starea vehiculelor nu permite acest lucru, să le deplaseze cât mai aproape de bordură sau acostament, semnalizându-le prezența; b) să se prezinte la unitatea de poliție competentă pe raza căreia s-a produs accidentul în termen de cel mult 24 de ore de la producerea evenimentului pentru întocmirea documentelor de constatare.

    Textul în documentul-sursă ↗

    OUG 195/2002, art. 77 alin. (2)

    Orice persoană care este implicată sau are cunoștință de producerea unui accident de circulație în urma căruia a rezultat decesul sau rănirea uneia sau a mai multor persoane, precum și în situația în care în eveniment este implicat un vehicul care transportă mărfuri periculoase este obligată să anunțe de îndată poliția și să apeleze numărul național unic pentru apeluri de urgență 112, existent în rețelele de telefonie din România.

    Textul în documentul-sursă ↗

    OUG 195/2002, art. 77 alin. (3)

    Este interzis oricărei persoane să schimbe poziția vehiculului implicat într-un accident de circulație în urma căruia a rezultat decesul sau rănirea uneia sau a mai multor persoane, să modifice starea locului sau să șteargă urmele accidentului fără încuviințarea poliției care cercetează accidentul.

    Textul în documentul-sursă ↗

    OUG 195/2002, art. 77 alin. (1)

    Conducătorul unui vehicul implicat într-un accident de circulație în urma căruia a rezultat decesul sau rănirea unei persoane este obligat să ia măsuri de anunțare imediată a poliției, să nu modifice sau să șteargă urmele accidentului și să nu părăsească locul faptei.

    Textul în documentul-sursă ↗
20. 20
    Sursa 20: EDPB — Guidelines 01/2022 on data subject rights — Right of accessGhid oficial · Par. 37–39, PDF pp. 18–19: momentul evaluării cererii, conservarea necesară răspunsului și interdicția evitării accesului prin ștergere. · forma din 30 mai 2024Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi extrasul citat

    Par. 37–39, pp. 18–19 · limba originalului: en

    37. The assessment of the data being processed shall reflect as close as possible the situation when the controller receives the request and the response should cover all data available at that point in time. This means that the controller has to try to find out about all the data processing activities relating to the data subject without undue delay. Controllers are thus not required to provide personal data, which they processed in the past but which they no longer have at their disposal. For instance, the controller may have deleted personal data in accordance with its data retention policy and/or statutory provisions and may thus no longer be able to provide the requested personal data. In this context, it should be recalled that the length of time for which the data are stored should be fixed in accordance with Art. 5(1)(e) GDPR, as any retention of data must be objectively justifiable. 38. At the same time, the controller shall implement in advance the necessary measures in order to facilitate the exercise of the right of access and to deal with such requests as soon as possible (see Art. 12(3)) and before the data will have to be deleted. Therefore, in the case of short retention periods, the measures taken to answer the request should be adapted to the appropriate retention period in order to facilitate the exercise of the right of access and to avoid the permanent impossibility of providing access to the data processed at the moment of the request. In some cases it may nevertheless not be possible to reply to a request before the time the data are scheduled for deletion. For example, if in course of replying to a request as promptly as possible, a controller retrieves personal data that were scheduled to be deleted the following day, the controller may need some additional time to consider whether redactions need to be made to protect the freedoms of others before releasing a copy of the personal data to the requester. If the data have been retrieved within the scheduled retention period, the controller may continue to process those data for the purpose to fulfill its obligation to answer the request. Processing in such cases may be based on Art. 6(1)(c) in combination with Article 15 GDPR and its duration has to comply with the requirements of Art. 12(3) GDPR. The application of this legal basis is limited to processing of the data identified to be necessary for answering the concrete request and is not to be used as a justification for general extentions of retention periods. 39. Furthermore, the controller shall not deliberately escape the obligation to provide the requested personal data by erasing or modifying personal data in response to a request for access (see 2.3.2). If, in the course of processing the access request, the controller discovers inaccurate data or unlawful processing, the controller has to assess the state of the processing and to inform the data subject accordingly before complying with its other obligations. In its own interest, to avoid the need of further communication on this as well as to be compliant with the transparency principle, the controller should add information about the subsequent rectifications or deletions.

    Textul în documentul-sursă ↗