Ghid oficial

Organism de plată a despăgubirilor — condiții și pași

EMITENT · Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România

Document citat în 7 ghiduri de pe site. Mai jos găsești formele citate, ghidurile care îl folosesc și textele exacte la care trimit.

TEXTUL OFICIAL · SURSĂ PRIMARĂ

Consultă versiunea oficială

Documentul integral este disponibil la sursa indicată. Verifică data documentului înainte de a-l folosi.

GHIDURI CARE FOLOSESC DOCUMENTUL

TEXTE CITATE

Texte citate în ghiduri 14 EXTRASE

Extrasele exacte din documentul la care trimit ghidurile, în forma indicată la fiecare extras.

  1. Beneficiari, reședință și teritoriu

    BAAR garanteaza fara a avea beneficiu de discutiune despagubirea persoanelor prejudiciate, rezidenti ai statelor membre, prin accidente produse pe teritoriul Romaniei sau pe teritoriul unui alt stat membru decat statul lor de rezidenta, prin intermediul unor vehicule sau tramvaie care stationeaza in mod obisnuit pe teritoriul Romaniei sau pe teritoriul unui stat al carui birou national auto nu a semnat Acordul multilateral, neasigurate RCA cu toate ca, in conformitate cu prevederile legii, pentru acestea trebuia incheiata asigurarea RCA sau prin intermediul unor vehicule neidentificate.
    Textul în documentul-sursă ↗
  2. Condiții BAAR, punctul privind suspendarea

    în situaţia producerii riscului pe perioada suspendării efectelor contractului RCA, în condiţiile Legii 132/20217.”
    Textul în documentul-sursă ↗
  3. Corpul paginii — extras 1

    Organism de plata a despagubirilor BAAR intervine in calitate de Organism de plata a despagubirilor in cazul accidentelor provocate pe teritoriul Romaniei prin intermediul unui vehicul sau tramvai neasigurat pentru RCA in urmatoarele conditii: daca vehiculul sau tramvaiul a fost identificat, dar nu era asigurat pentru RCA, se acorda despagubiri atat pentru daune materiale, cat si pentru vatamarea integritatii corporale sau sanatatii ori pentru deces; daca vehiculul sau tramvaiul ramane neidentificat, se acorda despagubiri doar pentru vatamarea integritatii corporale sau sanatatii ori pentru deces, se acorda despagubiri si pentru daune materiale cu aplicarea unei fransize de 500 de euro in echivalent lei la cursul comunicat de Banca Nationala a Romaniei la data producerii accidentului, daca in urma unui astfel de accident a rezultat decesul unei persoane sau s-a pricinuit integritatii corporale sau sanatatii unei persoane o vatamare care necesita pentru vindecare ingrijiri medicale mai mult de 60 de zile; accidentul produs de un vehicul care a ramas neidentificat este accidentul in care respectivul vehicul a intrat in coliziune directa cu persoana accidentata sau cu bunul pe care l-a avariat, dupa care a parasit locul accidentului; în situaţia producerii riscului pe perioada suspendării efectelor contractului RCA, în condiţiile Legii 132/20217.” în cazul accidentelor provocate pe teritoriul României sau pe teritoriul unui alt stat membru, prin intermediul unui vehicul neasigurat pentru RCA, exportat dintr-un alt stat membru în România, dacă accidentul se produce în termen de 30 de zile de la data acceptării exportului. Persoanele care au dreptul sa beneficieze de despagubiri de la Organismul de plata a despagubirilor: BAAR garanteaza fara a avea beneficiu de discutiune despagubirea persoanelor prejudiciate, rezidenti ai statelor membre, prin accidente produse pe teritoriul Romaniei sau pe teritoriul unui alt stat membru decat statul lor de rezidenta, prin intermediul unor vehicule sau tramvaie care stationeaza in mod obisnuit pe teritoriul Romaniei sau pe teritoriul unui stat al carui birou national auto nu a semnat Acordul multilateral, neasigurate RCA cu toate ca, in conformitate cu prevederile legii, pentru acestea trebuia incheiata asigurarea RCA sau prin intermediul unor vehicule neidentificate. Nu pot beneficia de despăgubiri persoanele care la data producerii accidentului au posibilitatea să îşi recupereze prejudiciile suferite în baza unei asigurări facultative sau obligatorii ori în baza legii şi nici cele care au urcat de bunăvoie în vehiculul condus de către persoana vinovată pentru producerea accidentului, dacă se dovedeşte că acestea ştiau că pentru vehiculul respectiv nu era în vigoare un contract RCA. Nicio entitate care a compensat în orice fel persoanele prejudiciate sau a oferit acestora servicii în legătură cu prejudiciile suferite, inclusiv servicii medicale, în baza unor contracte încheiate ori în baza legii, nu are dreptul să solicite de la BAAR recuperarea cheltuielilor efectuate . Pasii pe care sa-i urmati in vederea deschiderii unui dosar de dauna: 1. Completati formularul de avizare daune online de AICI sau varianta PDF si transmiteti-l prin posta la adresa noastra postala: Str. Vasile Lascar, nr. 40-40 bis, et. 5, sector 2, Bucuresti, cod postal 020502 sau prin email la secretariat@baar.ro. Formularul de avizare daune trebuie completat si semnat de proprietarul autovehiculului de la data producerii accidentului rutier. 2. Anexati documentului Avizare de dauna completat si semnat urmatoarele documente: actul din care rezulta vinovatia si circumstantele producerii accidentului (de ex. Proces verbal de contraventie, Anexa nr. 2, Constatarea Amiabila de Accident, Hotarare judecatoreasca, etc.); autorizatia de reparatii eliberata de Politie pentru vehiculul avariat – copie;
    Textul în documentul-sursă ↗
  4. Corpul paginii — extras 2

    Imputernicire/mandat de reprezentare – doar daca este cazul – acordat de catre proprietarul de drept al vehiculului (conform model Organism de Plata a Despagubirilor) – modelul de Imputernicire are scop exemplificativ si nu limitativ; actul de identitate al solicitantului – copie; actul doveditor al proprietatii asupra bunului avariat (certificat de inmatriculare – talonul, cartea de identitate a vehiculului, etc.) – copie; orice alte documente in sustinerea declaratiilor, a circumstantelor producerii accidentului sau a pretentiilor de despagubire (cum ar fi in functie de situatie, devizul estimativ de reparatie, facturi si chitante de reparatie – pentru autovehicule deja reparate, fotografii cu avariile autovehiculului, declaratii, acte de nastere, acte de stare civila, acte de deces, raport de expertiza tehnica sau medico-legala, etc). 3. Transmiteti setul complet de documente la adresa de e-mail fpvs@baar.ro . Dupa primirea setului de documente mai sus enuntat vom proceda la deschiderea dosarului de dauna urmand sa fiti informati in scris cu privire la numarul dosarului de dauna si la pasii pe care urmeaza  sa-i parcurgeti impreuna cu noi in gestionarea dosarului. Ce trebuie sa cunoasteti: Pentru autovehiculele nereparate constatarea prejudiciilor se efectueaza in termen de 3 zile lucratoare de la data avizarii sau la o data ulterioara convenita de catre parti numai in conditiile in care partea prejudiciata permite accesul  la bunul avariat si asigura conditiile necesare in vederea efectuarii constatarii. In termen de 30 de zile de la data inaintarii Cererii de despagubire si a setului complet de documente de catre partea prejudiciata: fie vom raspunde cererii partii solicitante, formuland in scris o oferta de despagubire justificata, transmisa cu confirmare de primire, in cazul in care se dovedeste raspunderea asiguratului in producerea riscurilor acoperite prin asigurarea RCA, iar prejudiciul a fost cuantificat; fie vom notifica partii prejudiciate in scris, cu confirmare de primire, motivele pentru care nu a aprobat, in totalitate sau partial, pretentiile de despagubire. Atentie!!! Daca cererea este incompleta si/sau nu este insotita de toate documentele justificative necesare, retransmiterea acestora este considerata ca reluarea procedurii. In cazul in care aveti intrebari privind anumite aspecte legate de gestionarea dosarului de dauna va invitam sa ne scrieti la urmatoarea adresa de e-mail: fpvs@baar.ro Formular avizare daune Descarca Model imputernicire persoane fizice Descarca Model imputernicire persoane juridice Descarca
    Textul în documentul-sursă ↗
  5. Excluderi privind acoperirea alternativă, cunoașterea și entitățile subrogate

    Nu pot beneficia de despăgubiri persoanele care la data producerii accidentului au posibilitatea să îşi recupereze prejudiciile suferite în baza unei asigurări facultative sau obligatorii ori în baza legii şi nici cele care au urcat de bunăvoie în vehiculul condus de către persoana vinovată pentru producerea accidentului, dacă se dovedeşte că acestea ştiau că pentru vehiculul respectiv nu era în vigoare un contract RCA. Nicio entitate care a compensat în orice fel persoanele prejudiciate sau a oferit acestora servicii în legătură cu prejudiciile suferite, inclusiv servicii medicale, în baza unor contracte încheiate ori în baza legii, nu are dreptul să solicite de la BAAR recuperarea cheltuielilor efectuate .
    Textul în documentul-sursă ↗
  6. Pagina BAAR, pașii 1–3 și lista de documente

    Pasii pe care sa-i urmati in vederea deschiderii unui dosar de dauna: 1. Completati formularul de avizare daune online de AICI sau varianta PDF si transmiteti-l prin posta la adresa noastra postala: Str. Vasile Lascar, nr. 40-40 bis, et. 5, sector 2, Bucuresti, cod postal 020502 sau prin email la secretariat@baar.ro. Formularul de avizare daune trebuie completat si semnat de proprietarul autovehiculului de la data producerii accidentului rutier. 2. Anexati documentului Avizare de dauna completat si semnat urmatoarele documente: actul din care rezulta vinovatia si circumstantele producerii accidentului (de ex. Proces verbal de contraventie, Anexa nr. 2, Constatarea Amiabila de Accident, Hotarare judecatoreasca, etc.); autorizatia de reparatii eliberata de Politie pentru vehiculul avariat – copie; Imputernicire/mandat de reprezentare – doar daca este cazul – acordat de catre proprietarul de drept al vehiculului (conform model Organism de Plata a Despagubirilor) – modelul de Imputernicire are scop exemplificativ si nu limitativ; actul de identitate al solicitantului – copie; actul doveditor al proprietatii asupra bunului avariat (certificat de inmatriculare – talonul, cartea de identitate a vehiculului, etc.) – copie; orice alte documente in sustinerea declaratiilor, a circumstantelor producerii accidentului sau a pretentiilor de despagubire (cum ar fi in functie de situatie, devizul estimativ de reparatie, facturi si chitante de reparatie – pentru autovehicule deja reparate, fotografii cu avariile autovehiculului, declaratii, acte de nastere, acte de stare civila, acte de deces, raport de expertiza tehnica sau medico-legala, etc). 3. Transmiteti setul complet de documente la adresa de e-mail fpvs@baar.ro . Dupa primirea setului de documente mai sus enuntat vom proceda la deschiderea dosarului de dauna urmand sa fiti informati in scris cu privire la numarul dosarului de dauna si la pasii pe care urmeaza sa-i parcurgeti impreuna cu noi in gestionarea dosarului.
    Textul în documentul-sursă ↗
  7. Pagina BAAR, răspunsul în 30 de zile și documentația incompletă

    In termen de 30 de zile de la data inaintarii Cererii de despagubire si a setului complet de documente de catre partea prejudiciata: fie vom raspunde cererii partii solicitante, formuland in scris o oferta de despagubire justificata, transmisa cu confirmare de primire, in cazul in care se dovedeste raspunderea asiguratului in producerea riscurilor acoperite prin asigurarea RCA, iar prejudiciul a fost cuantificat; fie vom notifica partii prejudiciate in scris, cu confirmare de primire, motivele pentru care nu a aprobat, in totalitate sau partial, pretentiile de despagubire. Atentie!!! Daca cererea este incompleta si/sau nu este insotita de toate documentele justificative necesare, retransmiterea acestora este considerata ca reluarea procedurii.
    Textul în documentul-sursă ↗
  8. Procedură BAAR, constatarea prejudiciilor

    Pentru autovehiculele nereparate constatarea prejudiciilor se efectueaza in termen de 3 zile lucratoare de la data avizarii sau la o data ulterioara convenita de catre parti numai in conditiile in care partea prejudiciata permite accesul la bunul avariat si asigura conditiile necesare in vederea efectuarii constatarii.
    Textul în documentul-sursă ↗
  9. Procedură BAAR, întrebări și contact

    In cazul in care aveti intrebari privind anumite aspecte legate de gestionarea dosarului de dauna va invitam sa ne scrieti la urmatoarea adresa de e-mail: fpvs@baar.ro
    Textul în documentul-sursă ↗
  10. Procedură BAAR, nota despre retransmiterea documentelor

    Atentie!!! Daca cererea este incompleta si/sau nu este insotita de toate documentele justificative necesare, retransmiterea acestora este considerata ca reluarea procedurii.
    Textul în documentul-sursă ↗
  11. Procedură BAAR, oferta/răspunsul în 30 de zile de la cerere și set complet

    In termen de 30 de zile de la data inaintarii Cererii de despagubire si a setului complet de documente de catre partea prejudiciata: fie vom raspunde cererii partii solicitante, formuland in scris o oferta de despagubire justificata, transmisa cu confirmare de primire, in cazul in care se dovedeste raspunderea asiguratului in producerea riscurilor acoperite prin asigurarea RCA, iar prejudiciul a fost cuantificat; fie vom notifica partii prejudiciate in scris, cu confirmare de primire, motivele pentru care nu a aprobat, in totalitate sau partial, pretentiile de despagubire.
    Textul în documentul-sursă ↗
  12. Procedură BAAR, pasul 1

    Pasii pe care sa-i urmati in vederea deschiderii unui dosar de dauna: 1. Completati formularul de avizare daune online de AICI sau varianta PDF si transmiteti-l prin posta la adresa noastra postala: Str. Vasile Lascar, nr. 40-40 bis, et. 5, sector 2, Bucuresti, cod postal 020502 sau prin email la secretariat@baar.ro. Formularul de avizare daune trebuie completat si semnat de proprietarul autovehiculului de la data producerii accidentului rutier.
    Textul în documentul-sursă ↗
  13. Procedură BAAR, pasul 2, documente și condiționări

    2. Anexati documentului Avizare de dauna completat si semnat urmatoarele documente: actul din care rezulta vinovatia si circumstantele producerii accidentului (de ex. Proces verbal de contraventie, Anexa nr. 2, Constatarea Amiabila de Accident, Hotarare judecatoreasca, etc.); autorizatia de reparatii eliberata de Politie pentru vehiculul avariat – copie; Imputernicire/mandat de reprezentare – doar daca este cazul – acordat de catre proprietarul de drept al vehiculului (conform model Organism de Plata a Despagubirilor) – modelul de Imputernicire are scop exemplificativ si nu limitativ; actul de identitate al solicitantului – copie; actul doveditor al proprietatii asupra bunului avariat (certificat de inmatriculare – talonul, cartea de identitate a vehiculului, etc.) – copie; orice alte documente in sustinerea declaratiilor, a circumstantelor producerii accidentului sau a pretentiilor de despagubire (cum ar fi in functie de situatie, devizul estimativ de reparatie, facturi si chitante de reparatie – pentru autovehicule deja reparate, fotografii cu avariile autovehiculului, declaratii, acte de nastere, acte de stare civila, acte de deces, raport de expertiza tehnica sau medico-legala, etc).
    Textul în documentul-sursă ↗
  14. Procedură BAAR, pasul 3, deschiderea dosarului

    3. Transmiteti setul complet de documente la adresa de e-mail fpvs@baar.ro . Dupa primirea setului de documente mai sus enuntat vom proceda la deschiderea dosarului de dauna urmand sa fiti informati in scris cu privire la numarul dosarului de dauna si la pasii pe care urmeaza sa-i parcurgeti impreuna cu noi in gestionarea dosarului.
    Textul în documentul-sursă ↗

Informațiile nu constituie consultanță juridică.

Instalează pe iPhone sau iPad

  1. Apasă butonul Distribuie din Safari (pătratul cu săgeata în sus).
  2. Alege Adaugă pe ecranul principal.
  3. Apasă Adaugă. Aplicația apare lângă celelalte.

Primii pași după un accident, checklistul și glosarul rămân disponibili și fără semnal.

CONTACT · AVOCAȚI COLABORATORI

Scrie-ne

  1. Scrii pe scurt ce s-a întâmplat.
  2. Echipa AccidenteRutiere.org citește mesajul și îl transmite, gratuit și fără comision, unui avocat colaborator disponibil.
  3. Avocatul te contactează direct. Numele și datele tale de contact îi sunt arătate doar după ce confirmă că preia cererea.

Nu există un termen garantat de răspuns.

Scrie pe scurt ce s-a întâmplat și ce întrebare ai. Numele și datele de contact pune-le în câmpurile de mai sus. Nu include CNP, date de card sau de cont, detalii medicale amănunțite sau copii ale actelor: avocatul ți le va cere, dacă e nevoie.

Gratuit · fără comision