Centura, casca și conduita victimei: ce relevanță pot avea

01Trei întrebări care nu trebuie confundate

02Centura: contează locul ocupat și excepția exactă

03Copiii: obligația adultului nu se transferă mecanic asupra minorului

04Casca: motocicletă, moped, bicicletă și trotinetă nu au reguli identice

05Ce trebuie documentat despre echipament

06Cum se examinează agravarea, fără diagnostic făcut de cititor

07Alte conduite: acceptarea riscului nu închide automat drepturile

08Jurisprudență: de ce cazul Almeida nu este un „tarif fără centură”

09Cum răspund unei reduceri invocate în dosarul meu

!De reținut

#Surse și trimiteri

1. 1
   Sursa 1: Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaieLege · Art. 13 alin. (1)-(2): contribuția la accident ori mărirea prejudiciului și limitele răspunderii. · forma din 13 decembrie 2025Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

   Vezi cele 2 extrase citate

   Art. 13 alin. (1), ambele fraze

   În situația în care persoana prejudiciată a contribuit, din culpă, la producerea accidentului sau la mărirea prejudiciului, cel chemat să răspundă va fi ținut răspunzător numai pentru partea din prejudiciu care îi este imputabilă. În astfel de situații întinderea răspunderii fiecărei persoane va fi cea constatată prin orice mijloc de probă.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Art. 13 alin. (2)

   În situația în care nu se poate stabili întinderea răspunderii fiecărei persoane, aceasta se va stabili în cote egale, în raport cu numărul părților implicate în accident, fiecare parte având dreptul la despăgubire în proporția în care nu s-a făcut răspunzătoare de producerea accidentului.

   Textul în documentul-sursă ↗
2. 2
   Sursa 2: ÎCCJ, Decizia nr. 12 din 16 mai 2016 — hotărâre prealabilă în materie penalăHotărâre · Secțiunea VIII, a doua problemă de drept, și a doua dezlegare: art. 1371 și contribuția culpabilă.Înalta Curte de Casație și Justiție · 12 · 16 mai 2016 · Caracter definitiv neprecizatTextul oficial ↗Explicația noastră a actului →

   Vezi cele 6 extrase citate

   VIII — contribuția culpabilă în lanțul cauzal

   Prin urmare, în legătură cu cea de-a doua chestiune de drept care face obiectul sesizării, ceea ce interesează este vinovăţia, sub forma intenţiei sau culpei, aşa cum sunt definite prin dispoziţiile art. 16 alin. (2) şi (3) din Codul civil, şi nu caracterul licit sau ilicit al faptei victimei, atât timp cât se reţine existenţa unei fapte culpabile concurente care se înscrie în lanţul cauzal generator al prejudiciului şi care constituie o circumstanţă legală de diminuare a obligaţiei de despăgubire aflate în sarcina făptuitorului.

   Textul în documentul-sursă ↗

   II — raționamentul primei instanțe despre victima directă

   La aprecierea cuantumului daunelor morale, instanţa a avut în vedere faptul că acestei părţi civile, care a rămas paralizată într-un scaun cu rotile, foarte probabil pentru tot restul vieţii, i-au fost grav afectate viaţa socială şi familială ca urmare a acţiunii inculpatului şi această stare o împiedică să mai ducă o viaţă normală, adecvată preocupărilor specifice vârstei, sexului, care să îi mai permită să se poată bucura de plăcerile vieţii.

   Textul în documentul-sursă ↗

   VIII — distincția între prejudiciul economic și cel moral

   În primul caz, analiza reparării prejudiciilor corporale trebuie să aibă în vedere atât repararea componentei economice, prin aplicarea regulilor prevăzute în art. 1.387-1.389 din Codul civil, cât şi repararea prin compensaţii băneşti a componentei morale, având ca finalitate compensarea, atenuarea sau măcar alinarea durerilor şi suferinţelor fizice ce au fost cauzate victimelor în cauză.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Dispozitiv — a doua dezlegare; fără procent prestabilit

   Dispoziţiile art. 1.371 alin. (1) din Codul civil se interpretează în sensul că autorul faptei va fi ţinut să răspundă numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o în cazul în care victima prejudiciului a contribuit şi ea cu vinovăţie la cauzarea ori la mărirea prejudiciului sau nu l-a evitat, în tot sau în parte, deşi putea să o facă.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Dispozitiv, a doua dezlegare (art. 1371); nu prima dezlegare despre vechiul art. 1391(1)

   Dispoziţiile art. 1.371 alin. (1) din Codul civil se interpretează în sensul că autorul faptei va fi ţinut să răspundă numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o în cazul în care victima prejudiciului a contribuit şi ea cu vinovăţie la cauzarea ori la mărirea prejudiciului sau nu l-a evitat, în tot sau în parte, deşi putea să o facă.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Dispozitiv — prima dezlegare, forma istorică anterioară CCR342/2024 și Legii231/2025

   Dispoziţiile art. 1.391 alin. (1) din Codul civil se interpretează în sensul că, într-o cauză penală având ca obiect o infracţiune de vătămare corporală din culpă, doar victima infracţiunii, care a suferit un prejudiciu, este îndreptăţită să obţină o despăgubire pentru restrângerea posibilităţilor de viaţă familială şi socială.

   Textul în documentul-sursă ↗
3. 3
   Sursa 3: OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicatăLege · Art. 36 alin. (1): ocuparea locurilor prevăzute prin construcție cu centuri/dispozitive, în timpul circulației pe drumuri publice. · forma din 25 august 2026Forma din 25 august 2026 ↗Explicația noastră a actului →

   Vezi extrasul citat

   Art. 36 alin. (1)

   Conducătorii de autovehicule și tractoare agricole sau forestiere și persoanele care ocupă locuri prevăzute prin construcție cu centuri sau dispozitive de siguranță omologate trebuie să le poarte în timpul circulației pe drumurile publice, cu excepția cazurilor prevăzute în regulament.

   Textul în documentul-sursă ↗
4. 4
   Sursa 4: Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 — anexa nr. 1 la HG nr. 1391/2006Normă · Art. 97 alin. (4) lit. a)-e), alin. (5)-(6): excepțiile de la centură, certificatul medical și ordinul de aplicare. · forma din 19 iulie 2024Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

   Vezi extrasul citat

   art. 97 alin. (4)–(6)

   (4) Se exceptează de la obligația de a purta centura de siguranță: a) conducătorii de autoturisme pe timpul executării manevrei de mers înapoi sau care staționează; b) femeile în stare vizibilă de graviditate; c) conducătorii de autoturisme care executa servicii de transport public de persoane, în regim de taxi, când transporta pasageri; d) persoanele care au certificat medical în care să fie menționată afecțiunea care contraindică purtarea centurii de siguranță; e) instructorii auto, pe timpul pregătirii practice a persoanelor care învăța să conducă un autovehicul pe drumurile publice sau examinatorul din cadrul autorității competente în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere. (5) Persoanele prevăzute la alin. (4) lit. d) sunt obligate să aibă asupra lor certificatul medical, în conținutul căruia trebuie să fie menționată durata de valabilitate a acestuia. (6) Afecțiunile medicale pentru care se acorda scutire de la portul centurii de siguranță, precum și modelul certificatului medical se stabilesc prin ordin al ministrului sănătății publice, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

   Textul în documentul-sursă ↗
5. 5
   Sursa 5: OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicatăLege · Art. 36 alin. (1^1)-(1^2): informarea pasagerilor și obligația conducătorului privind minorii. · forma din 25 august 2026Forma din 25 august 2026 ↗Explicația noastră a actului →

   Vezi extrasul citat

   Art. 36 alin. (1^1)–(1^2)

   (1^1) Conducătorii de autovehicule având locuri prevăzute prin construcție cu centuri de siguranță trebuie să informeze pasagerii cu privire la obligația legală de a le purta în timpul circulației pe drumurile publice. (1^2) Conducătorii de autovehicule având locuri prevăzute prin construcție cu centuri de siguranță au obligația să se asigure că, pe timpul conducerii vehiculului, minorii poartă centurile de siguranță sau sunt transportați numai în dispozitive de fixare în scaune pentru copii omologate, în condițiile prevăzute de regulament.

   Textul în documentul-sursă ↗
6. 6
   Sursa 6: Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 — anexa nr. 1 la HG nr. 1391/2006Normă · Art. 97 alin. (1)-(2^3), inclusiv regulile de înălțime, transport public/taxi și excepțiile medicale pentru copii. · forma din 19 iulie 2024Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

   Vezi extrasul citat

   Art. 97 alin. (1)–(2^3)

   (1) Copiii cu o înălțime de până la 135 cm pot fi transportați în autovehicule echipate cu sisteme de siguranță pentru conducător și pasageri, denumite în continuare sisteme de siguranță, doar dacă sunt fixați sau prinși cu ajutorul unui dispozitiv de fixare în scaun pentru copii instalat în autovehicul. (1^1) Dispozițiile alin. (1) nu se aplică în cazul transportului în autovehicule destinate transportului public de persoane, precum și în taxi, dacă în acesta din urmă copilul ocupă orice alt loc decât cel de pe scaunul din față. Transportul copilului în vârstă de până la 3 ani, în acest caz, se realizează sub supravegherea unei persoane, alta decât conducătorul de autovehicul. (1^2) Copiii cu o înălțime de peste 135 cm pot fi transportați în autovehicule echipate cu sisteme de siguranță doar dacă poartă centuri de siguranță pentru adulți, reglate astfel încât să nu treacă peste zona gâtului sau feței, ori dacă sunt fixați sau prinși cu ajutorul unui dispozitiv de fixare în scaun pentru copii instalat în autovehicul. (1^3) Prin dispozitiv de fixare în scaun pentru copii, în sensul prezentului articol, se înțelege un ansamblu de componente capabil să fixeze un copil în poziția șezut sau culcat, care poate cuprinde o combinație de chingi ori elemente flexibile cu o cataramă de fixare, dispozitive de reglare, elemente de prindere și, în unele cazuri, un scaun suplimentar și/sau un scut pentru impact, ce poate fi ancorat la un autovehicul, ori un sistem constituit dintr-un dispozitiv parțial de fixare în scaun utilizat împreună cu centura de siguranță cu rol de prindere a copilului sau de fixare a dispozitivului, cum ar fi, fără a se limita la acestea, scaun de siguranță pentru copii, pernă de înălțare, care poate fi folosită împreună cu o centură de siguranță pentru adulți, portbebe-coșuleț pentru sugari, scaun pentru sugari, chingă de ghidare, precum și centură și sisteme de centuri pentru copii. (1^4) Dispozitivul de fixare în scaun pentru copii prevăzut la alin. (1) și (1^2) trebuie să fie omologat și adecvat pentru caracteristicile fizice ale copiilor. Clasificarea, reglementările privind standardele de omologare și utilizarea acestor dispozitive în funcție de grupele de masă și componența sistemelor sunt prevăzute în anexa nr. 1F. (1^5) Dispozitivul de fixare în scaun pentru copii se instalează pe locurile din spate ale autovehiculului, în conformitate cu instrucțiunile de montare furnizate de către producătorul acestuia, cum ar fi manual, prospect sau publicația electronică cu instrucțiuni care indică în ce mod și în care tipuri de autovehicule poate fi folosit sistemul în condiții de siguranță. (1^6) Prin excepție de la prevederile alin. (1^5), tipurile de dispozitiv de fixare în scaun pentru copii care, potrivit instrucțiunilor producătorului, pot fi montate inclusiv pe locul din față destinat pasagerilor prin orientarea cu fața spre direcția opusă direcției normale de deplasare a autovehiculului se instalează pe acest loc doar în situația în care conducătorul dezactivează airbagul frontal corespunzător locului, chiar și în cazul autovehiculului prevăzut cu un mecanism care detectează în mod automat prezența dispozitivului instalat și blochează declanșarea airbagului frontal corespunzător locului, sau dacă autovehiculul nu este echipat cu airbag frontal corespunzător locului. (1^7) Dispozițiile prevăzute la alin. (1^6) se aplică în mod corespunzător și în cazul tipurilor de dispozitiv de fixare în scaun pentru copii care, potrivit instrucțiunilor producătorului, pot fi montate inclusiv pe locul din față destinat pasagerilor prin orientarea cu fața spre direcția normală de deplasare a autovehiculului. (1^8) Se exceptează de la obligația de a fi fixat sau prins cu ajutorul unui dispozitiv de fixare în scaun pentru copii ori de a purta centura de siguranță pe timpul transportului copilul pentru care este eliberat un certificat medical de scutire pe motiv medical grav în care să fie menționată afecțiunea care contraindică purtarea acestor sisteme de siguranță. (1^9) Transportul copilului în condițiile prevăzute la alin. (1^8) se realizează pe locurile din spate ale autovehiculului. În cazul copilului în vârstă de până la 3 ani, transportul se realizează sub supravegherea unei persoane, alta decât conducătorul de autovehicul. (1^10) Conducătorul de autovehicul care transportă un copil în condițiile prevăzute la alin. (1^8) are obligația să aibă asupra sa certificatul medical, în conținutul căruia trebuie să fie menționată durata de valabilitate a acestuia. Dispozițiile prevăzute la alin. (6) se aplică în mod corespunzător. (2) Copiii în vârstă de până la 3 ani nu pot fi transportați în autovehicule care nu sunt echipate cu sisteme de siguranță. (2^1) Prin excepție de la prevederile alin. (2), copiii în vârstă de până la 3 ani pot fi transportați sub supravegherea unei persoane, alta decât conducătorul de autovehicul, în autovehicule destinate transportului public de persoane, precum și în taxi dacă în acesta din urmă ocupă orice alt loc decât cel de pe scaunul din față. (2^2) Prin excepție de la prevederile alin. (2), copiii în vârstă de până la 3 ani pentru care este eliberat certificatul medical prevăzut la alin. (1^8) sunt transportați în autovehicule care nu sunt echipate cu sisteme de siguranță pe locurile din spate ale acestuia, sub supravegherea unei persoane, alta decât conducătorul de autovehicul. Dispozițiile prevăzute la alin. (1^10) se aplică în mod corespunzător. (2^3) Copiii cu vârsta de peste 3 ani, având o înălțime de până la 150 cm, pot fi transportați în autovehicule care nu sunt echipate cu sisteme de siguranță doar dacă ocupă, pe timpul transportului, orice alt loc decât cel de pe scaunele din față.

   Textul în documentul-sursă ↗
7. 7
   Sursa 7: OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicatăLege · Art. 36 alin. (2): cască omologată pentru conducători și pasageri pe motociclete/mopede, pe drumuri publice. · forma din 25 august 2026Forma din 25 august 2026 ↗Explicația noastră a actului →

   Vezi extrasul citat

   Art. 36 alin. (2)

   (2) Pe timpul deplasării pe drumurile publice, conducătorii motocicletelor, mopedelor și persoanele transportate pe acestea au obligația să poarte casca de protecție omologată.

   Textul în documentul-sursă ↗
8. 8
   Sursa 8: OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicatăLege · Art. 70 alin. (1), (4): vârsta minimă și casca sub 16 ani pentru biciclete/trotinete electrice pe partea carosabilă. · forma din 25 august 2026Forma din 25 august 2026 ↗Explicația noastră a actului →

   Vezi extrasul citat

   Art. 70 alin. (1)–(5)

   (1) Pentru a conduce un moped pe drumurile publice, conducătorul acestuia trebuie să aibă vârsta de cel puțin 16 ani. (2) Pentru a conduce o bicicletă sau o trotinetă electrică pe drumurile publice, conducătorul acesteia trebuie să aibă vârsta de cel puțin 14 ani. (3) Bicicletele, mopedele și trotinetele electrice care circulă pe drumurile publice trebuie să fie echipate cu mijloace de iluminare și dispozitive reflectorizant-fluorescente. Este interzisă circulația acestora pe timp de noapte fără aceste mijloace și dispozitive în stare de funcționare. (4) Casca de protecție este obligatorie pentru conducătorii de biciclete și trotinete electrice a căror vârstă este sub 16 ani, atunci când se deplasează pe partea carosabilă. (5) Se interzice transportul pasagerilor pe trotinete electrice.

   Textul în documentul-sursă ↗
9. 9
   Sursa 9: Codul de procedură civilă — Legea nr. 134/2010, republicatăLege · Art. 249-250, 264, 330-331 și 341: probe, expertiză și mijloace materiale în procesul civil. · forma din 14 decembrie 2025Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

   Vezi cele 7 extrase citate

   Art. 331 — Numirea expertului; textul articolului; PDF p. 114 · forma extrasului din 10 martie 2026

   (1)Dacă părţile nu se învoiesc asupra numirii experţilor, ei se vor numi de către instanţă, în mod aleatoriu, în sistem informatizat, dintre persoanele înscrise în evidenţa biroului local de expertiză şi autorizate, potrivit legii, să efectueze expertize judiciare. (2)Încheierea de numire a expertului va stabili obiectivele asupra cărora acesta urmează să se pronunţe, termenul în care trebuie să efectueze expertiza, onorariul provizoriu al expertului şi, dacă este cazul, avansul pentru cheltuielile de deplasare. În acest scop, instanţa poate fixa o audiere în camera de consiliu, în cadrul căreia va solicita expertului să estimeze costul lucrării ce urmează a fi efectuată, cât şi termenul necesar efectuării expertizei. Tot astfel, instanţa poate fixa un termen scurt pentru când va solicita expertului să estimeze în scris costul lucrării ce urmează a fi efectuată, cât şi termenul necesar efectuării expertizei. Poziţia părţilor va fi consemnată în încheiere. În funcţie de poziţia expertului şi a părţilor, instanţa va fixa termenul de depunere a raportului de expertiză şi condiţiile de plată a costurilor necesare efectuării expertizei. (3)Dovada plăţii onorariului se depune la grefa instanţei de partea care a fost obligată prin încheiere, în termen de 5 zile de la numire sau în termenul stabilit de instanţă potrivit alin. (2). Onorariul poate fi majorat, în condiţiile prevăzute la art. 339 alin. (2).

   Textul în documentul-sursă ↗

   Art. 341 — Lucrurile ca mijloace de probă; textul articolului; PDF p. 116 · forma extrasului din 10 martie 2026

   (1)Sunt mijloace materiale de probă lucrurile care prin însuşirile lor, prin aspectul lor ori semnele sau urmele pe care le păstrează servesc la stabilirea unui fapt care poate duce la soluţionarea procesului. (2)Sunt, de asemenea, mijloace materiale de probă şi fotografiile, fotocopiile, filmele, discurile, benzile de înregistrare a sunetului, precum şi alte asemenea mijloace tehnice, dacă nu au fost obţinute prin încălcarea legii ori a bunelor moravuri. *) Decizia nr. 39/2024 - ICCJ admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi, în interpretarea şi aplicarea art. 341 alin. (2) din Codul de procedură civilă şi prin raportare la dispoziţiile art. 74 şi 75 din Codul civil, stabileşte că: "Proba cu înregistrarea unei convorbiri telefonice între un salariat şi un alt salariat sau reprezentant al angajatorului, solicitată într-un litigiu împotriva angajatorului, este admisibilă, chiar dacă înregistrarea a fost efectuată fără acordul şi/sau informarea prealabilă a interlocutorului, cu condiţia asigurării unui just echilibru între dreptul la probă, pe de o parte, şi dreptul la viaţa privată, pe de altă parte, în sensul că încuviinţarea probei trebuie să fie indispensabilă exerciţiului dreptului la probă şi strict proporţională cu acest scop."

   Textul în documentul-sursă ↗

   Art. 330 — Încuviinţarea expertizei; textul articolului; PDF p. 113 · forma extrasului din 10 martie 2026

   (1)Când, pentru lămurirea unor împrejurări de fapt, instanţa consideră necesar să cunoască părerea unor specialişti, va numi, la cererea părţilor ori din oficiu, unul sau 3 experţi. Termenul va fi stabilit astfel încât depunerea raportului de expertiză la instanţă să aibă loc conform dispoziţiilor art. 336. (2)Când este necesar, instanţa va solicita efectuarea expertizei unui laborator sau unui institut de specialitate. (3)În domeniile strict specializate, în care nu există experţi autorizaţi, din oficiu sau la cererea oricăreia dintre părţi, judecătorul poate solicita punctul de vedere al uneia sau mai multor personalităţi ori specialişti din domeniul respectiv. (4)Dispoziţiile referitoare la expertiză, cu excepţia celor privind aducerea cu mandat, sancţionarea cu amendă judiciară şi obligarea la plata de despăgubiri, sunt aplicabile în mod corespunzător în cazurile prevăzute la alin. (2) şi (3). (5)La efectuarea expertizei în condiţiile prevăzute la alin. (1) şi (2) pot participa experţi aleşi de părţi şi încuviinţaţi de instanţă, având calitatea de consilieri ai părţilor, dacă prin lege nu se dispune altfel. În acest caz, ei pot să dea relaţii, să formuleze întrebări şi observaţii şi, dacă este cazul, să întocmească un raport separat cu privire la obiectivele expertizei.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Art. 264 — Aprecierea probelor; textul articolului; PDF p. 95 · forma extrasului din 10 martie 2026

   (1)Instanţa va examina probele administrate, pe fiecare în parte şi pe toate în ansamblul lor. (2)În vederea stabilirii existenţei sau inexistenţei faptelor pentru a căror dovedire probele au fost încuviinţate, judecătorul le apreciază în mod liber, potrivit convingerii sale, în afară de cazul când legea stabileşte puterea lor doveditoare.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Art. 250 — Obiectul probei şi mijloacele de probă; textul articolului; PDF p. 90 · forma extrasului din 10 martie 2026

   Dovada unui act juridic sau a unui fapt se poate face prin înscrisuri, martori, prezumţii, mărturisirea uneia dintre părţi, făcută din proprie iniţiativă sau obţinută la interogatoriu, prin expertiză, prin mijloacele materiale de probă, prin cercetarea la faţa locului sau prin orice alte mijloace prevăzute de lege.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Art. 249 — Sarcina probei; textul articolului; PDF p. 90 · forma extrasului din 10 martie 2026

   Cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Art. 330 alin. (1)–(2)

   (1) Când, pentru lămurirea unor împrejurări de fapt, instanța consideră necesar să cunoască părerea unor specialiști, va numi, la cererea părților ori din oficiu, unul sau 3 experți. Termenul va fi stabilit astfel încât depunerea raportului de expertiză la instanță să aibă loc conform dispozițiilor art. 336. (2) Când este necesar, instanța va solicita efectuarea expertizei unui laborator sau unui institut de specialitate.

   Textul în documentul-sursă ↗
10. 10
    Sursa 10: Normele procedurale din 25 mai 2000 privind efectuarea expertizelor, a constatărilor și a altor lucrări medico-legaleNormă · Art. 9 alin. (2), 10-11, 22, 24 și 26: acte, documentație, obiective și completări medico-legale. · forma din 24 decembrie 2024Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi extrasul citat

    art. 9 alin. (1)–(2)

    (1) Actele medico-legale sunt raportul de expertiza, raportul de constatare, certificatul, buletinul de analiza și avizul. (2) În sensul prezentelor norme: a) prin raport de expertiză medico-legală se înțelege actul întocmit de un expert la solicitarea organului de urmărire penală sau a instanței de judecată și care cuprinde datele privind expertiza efectuată. Raportul de expertiză medico-legală, suplimentul la raportul de expertiză medico-legală și raportul de nouă expertiză medico-legală se efectuează în situațiile și în conformitate cu prevederile titlului IV capitolul VII din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu prevederile art. 330-340 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare; b) prin raport de constatare medico-legală se înțelege actul întocmit de medicul legist la solicitarea organului de urmărire penală sau a instanței de judecată și care cuprinde date privind constatarea efectuată. Constatarea medico-legală se efectuează în situațiile prevăzute la art. 172 și 189 din Codul de procedură penală. c) prin certificat medico-legal se înțelege actul întocmit de medicul legist la cererea persoanelor interesate și care cuprinde date privind examinarea medico-legală; d) prin buletin de analiza se înțelege actul întocmit de specialiștii instituțiilor de medicina legală sau de persoanele competente din cadrul instituțiilor de medicina legală, la cererea persoanelor interesate, și care cuprinde date privind examenul complementar; e) prin aviz medico-legal se înțelege actul întocmit de Comisia superioară medico-legală, precum și de comisiile de avizare și control al actelor medicale, la solicitarea organelor judiciare, prin care se aproba conținutul și concluziile actelor medico-legale și se recomanda efectuarea unor noi expertize sau se formulează concluzii proprii.

    Textul în documentul-sursă ↗
11. 11
    Sursa 11: Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaieLege · Art. 11 alin. (3) lit. e), corelat cu art. 13: prejudicii terților produse prin conducerea sub influența alcoolului ori a stupefiantelor. · forma din 13 decembrie 2025Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi extrasul citat

    Art. 11 alin. (3) lit. e); introducerea actualizată este redată separat din Legea 181/2025

    prejudiciile provocate terților, drept consecință a conducerii vehiculului sub influența băuturilor alcoolice sau a stupefiantelor.

    Textul în documentul-sursă ↗
12. 12
    Sursa 12: CJUE, Hotărârea din 23 octombrie 2012, C-300/10, Marques AlmeidaHotărâre · CJUE C-300/10: punctele 11-24 (fapte și limite), 28-40 și dispozitiv (răspundere/acoperire și apreciere individuală).Curtea de Justiție a Uniunii Europene · C-300/10 · 23 octombrie 2012 · Caracter definitiv neprecizatTextul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi cele 5 extrase citate

    C-300/10, pct. 11–21; PDF p. 4–5 · forma extrasului din 23 octombrie 2012 · limba originalului: pt

    11 Em 12 de junho de 2004, um veículo no qual viajava V. Marques Almeida entrou em colisão com um veículo propriedade de J. Cunha Carvalheira e conduzido por P. Carvalheira. 12 Na colisão, V. Marques Almeida, passageiro no lugar dianteiro do veículo, que não tinha posto o cinto de segurança, foi projetado através do para-brisas, o que lhe provocou cortes profundos na cabeça e no rosto. 13 Na data da colisão, o proprietário do veículo no qual se encontrava V. Marques Almeida tinha contratado na Fidelidade-Mundial um seguro que cobria a responsabilidade civil resultante da circulação deste veículo. Em contrapartida, não existia nenhum contrato de seguro que cobrisse esta responsabilidade relativamente ao veículo propriedade de J. Cunha Carvalheira. 14 Na sequência desse acidente, V. Marques Almeida intentou no tribunal português competente uma ação pedindo a condenação solidária da Fidelidade-Mundial, de J. Cunha Carvalheira, de P. Carvalheira e do Fundo de Garantia Automóvel no pagamento de 65 000 euros, a título dos danos que sofreu no acidente, bem como do montante a liquidar a título das eventuais operações cirúrgicas de que viesse a necessitar. 15 Essa ação foi julgada improcedente com base no artigo 570.o do Código Civil, pelo facto de os danos sofridos por V. Marques Almeida terem sido devidos a culpa própria sua, a saber, não ter posto o cinto de segurança, em contraordenação ao disposto no artigo 82.o, n.o 1, do Código da Estrada. 16 V. Marques Almeida interpôs recurso dessa decisão para o Tribunal da Relação de Guimarães. 17 O órgão jurisdicional de reenvio observa que, segundo a jurisprudência nacional maioritária, aplicada pelo tribunal de primeira instância, a responsabilidade da pessoa vítima de um acidente de viação na produção dos danos que sofreu exclui, de acordo com os artigos 505.° e 570.° do Código Civil, a responsabilidade objetiva daquele que tiver a direção efetiva do veículo em causa, conforme prevista no artigo 503.o, n.o 1, do referido código 18 Daí decorre que, em circunstâncias como as do processo principal, não sendo demonstrado que os condutores dos veículos automóveis que colidiram cometeram um facto culposo e tendo sido apurado que a culpa do passageiro lesado está na origem dos danos que sofreu, o referido passageiro não poderá ser indemnizado com base na responsabilidade objetiva prevista no artigo 503.o, n.o 1, do Código Civil. 19 Contudo, o órgão jurisdicional de reenvio considera que decorre da jurisprudência do Tribunal de Justiça, em especial dos acórdãos de 30 de junho de 2005, Candolin e o. (C-537/03, Colet., p. I-5745), e de 19 de abril de 2007, Farrell (C-356/05, Colet., p. I-3067), que a mesma tende a proteger em especial os passageiros de veículos sinistrados. O Tribunal de Justiça julgou assim inaplicáveis as disposições legais e contratuais que, num Estado-Membro, afastem, em determinadas circunstâncias, a obrigação de indemnizar os referidos passageiros, contrariando as disposições da Primeira, Segunda e Terceira Diretivas. 20 Atendendo a esta jurisprudência do Tribunal de Justiça, o Tribunal da Relação de Guimarães tem dúvidas quanto à compatibilidade do regime de responsabilidade civil aplicável no litígio no processo principal com as disposições pertinentes do direito da União. 21 Nestas circunstâncias, o Tribunal da Relação de Guimarães decidiu suspender a instância e submeter ao Tribunal de Justiça a seguinte questão prejudicial: «As normas dos artigos 3.°, n.o 1, da [Primeira Diretiva], 2.°, n.o 1, da [Segunda Diretiva] e 1.° e 1.°-A da [Terceira Diretiva], devem ser interpretad[as] no sentido de que se opõem a que o direito civil nacional, designadamente através das normas constantes dos artigos 503.°, n.o 1, 504.°, 505.° e 570.° do Código Civil, imponha que em caso de colisão de dois veículos, não sendo o evento imputável a qualquer dos condutores a título de culpa, e da qual resultaram danos corporais para o passageiro de uma dessas viaturas (o lesado que exige indemnização), a indemnização a que este se mostrar com direito lhe seja recusada ou limitada com o fundamento na contribuição do referido passageiro para a produção dos danos, uma vez que o mesmo seguia na viatura, sentado no lugar ao lado do condutor, sem que tivesse colocado o cinto de segurança, como é obrigatório nos termos da legislação nacional? — Sendo que se apurou que aquando da colisão entre as duas viaturas envolvidas, por causa desta e pelo facto de não ter colocado o cinto de segurança, o aludido passageiro embateu violentamente com a respetiva cabeça no vidro para-brisas, partindo-o, o que lhe provocou cortes profundos na cabeça e na cara? — E tendo ainda em conta que, não dispondo uma das viaturas envolvidas de seguro válido e eficaz transferido para qualquer entidade seguradora à data do sinistro, são demandados na ação, para além da Seguradora do outro veículo interveniente, o proprietário do veículo sem seguro, o seu condutor e o Fundo de Garantia Automóvel, os quais, por estar em causa a responsabilidade objetiva, poderão responder solidariamente pelo pagamento da dita indemnização?»

    Textul în documentul-sursă ↗

    C-300/10, pct. 22–24; PDF p. 5 · forma extrasului din 23 octombrie 2012 · limba originalului: pt

    22 Importa de imediato assinalar que o artigo 1.o-A da Terceira Diretiva, conforme alterada pela Diretiva 2005/14, não se aplica aos factos do processo principal, nem ratione materiae nem ratione temporis, como acertadamente realçou o Governo alemão. Com efeito, por um lado, esta disposição visa unicamente o direito a indemnização dos danos sofridos pelos peões, ciclistas e outros utentes da estrada não motorizados. Ora, no momento da colisão que lhe causou os danos sofridos, V. Marques Almeida era passageiro de um veículo automóvel. 23 Por outro lado, esta disposição foi inserida na Terceira Diretiva pela Diretiva 2005/14, cujo artigo 7.o dispõe que a mesma entra em vigor na data da sua publicação no Jornal Oficial da União Europeia, a saber, em 11 de junho de 2005, e cujo artigo 6.o, n.o 1, prevê a sua transposição, o mais tardar, em 11 de junho de 2007. Ora, o acidente de viação que deu origem ao litígio no processo principal ocorreu em 12 de junho de 2004. 24 Por conseguinte, há que considerar que a questão prejudicial visa apenas a interpretação dos artigos 3.°, n.o 1, da Primeira Diretiva, 2.°, n.o 1, da Segunda Diretiva e 1.° da Terceira Diretiva.

    Textul în documentul-sursă ↗

    C-300/10, pct. 28–38; PDF p. 6–7 · forma extrasului din 23 octombrie 2012 · limba originalului: pt

    28 Importa porém recordar que a obrigação de cobertura pelo seguro de responsabilidade civil por danos causados a terceiros por veículos automóveis é distinta da extensão da indemnização desses danos no âmbito da responsabilidade civil do segurado. Com efeito, enquanto a primeira é definida e garantida pela legislação da União, a segunda é regulada, essencialmente, pelo direito nacional (acórdãos, já referidos, Carvalho Ferreira Santos, n.o 31 e jurisprudência referida, e Ambrósio Lavrador e Olival Ferreira Bonifácio, n.o 25). 29 A este respeito, o Tribunal de Justiça já declarou que a Primeira, Segunda e Terceira Diretivas, como decorre do seu objeto e da sua redação, não visam harmonizar os regimes de responsabilidade civil dos Estados-Membros e que, no estado atual do direito da União, os Estados-Membros são livres de determinar o regime de responsabilidade civil aplicável aos sinistros resultantes da circulação dos veículos (acórdãos, já referidos, Carvalho Ferreira Santos, n.o 32 e jurisprudência referida, e Ambrósio Lavrador e Olival Ferreira Bonifácio, n.o 26). 30 Assim sendo, os Estados-Membros têm a obrigação de garantir que a responsabilidade civil resultante da circulação de veículos automóveis, aplicável de acordo com o seu direito nacional, esteja coberta por um seguro conforme com as disposições das três diretivas supramencionadas (acórdãos, já referidos, Mendes Ferreira e Delgado Correia Ferreira, n.o 29; Farrell, n.o 33; Carvalho Ferreira Santos, n.o 34; e Ambrósio Lavrador e Olival Ferreira Bonifácio, n.o 27). 31 Decorre igualmente da jurisprudência do Tribunal de Justiça que os Estados-Membros devem exercer as suas competências neste domínio, no respeito do direito da União, e que as disposições nacionais que regulam a indemnização devida por sinistros resultantes da circulação de veículos não podem privar a Primeira, Segunda e Terceira Diretivas do seu efeito útil (acórdão Ambrósio Lavrador e Olival Ferreira Bonifácio, já referido, n.o 28). 32 Como o Tribunal de Justiça já precisou, estas diretivas ficariam privadas desse efeito se, com fundamento na contribuição do lesado para a produção do dano, uma regulamentação nacional, definida com base em critérios gerais e abstratos, recusasse à vítima o direito de ser indemnizada pelo seguro obrigatório de responsabilidade civil resultante da circulação de veículos automóveis ou limitasse esse direito de modo desproporcionado. Por conseguinte, só em circunstâncias excecionais, com base numa apreciação individual, poderá este direito ser limitado (acórdão Ambrósio Lavrador e Olival Ferreira Bonifácio, já referido, n.o 29). 33 O Tribunal de Justiça concluiu assim que o artigo 2.o, n.o 1, da Segunda Diretiva e o artigo 1.o da Terceira Diretiva se opõem a uma regulamentação nacional que permita negar ou limitar de modo desproporcionado, apenas com fundamento na contribuição de um passageiro para a produção do dano que sofreu, o direito do referido passageiro a ser indemnizado pelo seguro obrigatório de responsabilidade civil resultante da circulação de veículos automóveis (v., neste sentido, acórdãos, já referidos, Candolin e o., n.o 35, e Farrell, n.o 35). 34 Todavia, importa salientar que, no litígio no processo principal, por um lado, diferentemente das circunstâncias que deram lugar aos acórdãos, já referidos, Candolin e o. e Farrell, o direito a indemnização das vítimas de um acidente de viação não é afetado devido a uma limitação da cobertura da responsabilidade civil resultante da circulação de veículos automóveis por disposições em matéria de seguro, mas sim, à semelhança dos litígios que deram origem aos acórdãos, já referidos, Carvalho Ferreira Santos e Ambrósio Lavrador e Olival Ferreira Bonifácio, devido ao regime nacional de responsabilidade civil em matéria de acidentes de circulação automóvel. 35 Com efeito, a regulamentação nacional em causa no processo principal visa apenas determinar o direito da vítima, assim como a eventual extensão desse direito, a uma indemnização no âmbito da responsabilidade civil do segurado. Em contrapartida, não é suscetível de limitar a cobertura do seguro de responsabilidade civil do segurado. 36 Por outro lado, decorre da decisão de reenvio que os artigos 503.° e 504.° do Código Civil preveem uma responsabilidade objetiva em caso de acidente de viação, mas que, sem prejuízo do artigo 570.o desse código, a responsabilidade pelo risco, prevista no artigo 503.o, n.o 1, do referido código, só é excluída, em conformidade com o artigo 505.o deste, quando o acidente for imputável ao próprio lesado ou a terceiro, ou quando resulte de causa de força maior. O artigo 570.o, n.o 1, do Código Civil prevê que, quando um facto culposo do lesado tiver concorrido para a produção ou agravamento dos danos, este pode ser privado, em função da apreciação que o tribunal competente fizer da gravidade das culpas de ambas as partes e das consequências que delas resultaram, de parte ou da totalidade da indemnização (v., neste sentido, acórdão Ambrósio Lavrador e Olival Ferreira Bonifácio, já referido, n.o 32). 37 Por conseguinte, contrariamente aos respetivos contextos jurídicos nos processos que deram lugar aos acórdãos, já referidos, Candolin e o. e Farrell, a mencionada regulamentação nacional não tem por efeito, no caso da contribuição da vítima de um acidente de viação para o seu próprio dano, na ocorrência um passageiro de um veículo envolvido nesse acidente, excluir automaticamente ou limitar de modo desproporcionado o direito que lhe assiste a uma indemnização pelo seguro obrigatório de responsabilidade civil resultante da circulação de veículos automóveis que cobre o condutor do veículo implicado no acidente (v. acórdãos, já referidos, Carvalho Ferreira Santos, n.o 43, e Ambrósio Lavrador e Olival Ferreira Bonifácio, n.o 34). 38 Em face das considerações expostas, há que concluir que a legislação nacional em causa no processo principal não afeta a garantia, prevista no direito da União, de que a responsabilidade civil resultante da circulação de veículos automóveis, determinada de acordo com o direito nacional aplicável, seja coberta por um seguro conforme com a Primeira, Segunda e Terceira Diretivas (v. acórdãos, já referidos, Carvalho Ferreira Santos, n.o 44, e Ambrósio Lavrador e Olival Ferreira Bonifácio, n.o 34).

    Textul în documentul-sursă ↗

    C-300/10, pct. 39–40; PDF p. 8 · forma extrasului din 23 octombrie 2012 · limba originalului: pt

    39 Daqui resulta que há que responder à questão submetida que, em circunstâncias como as do processo principal, o artigo 3.o, n.o 1, da Primeira Diretiva, o artigo 2.o, n.o 1, da Segunda Diretiva e o artigo 1.o da Terceira Diretiva devem ser interpretados no sentido de que não se opõem a disposições nacionais que, no caso de colisão entre dois veículos automóveis que tenha causado danos corporais ao passageiro de um desses veículos, sem que seja possível imputar a culpa aos condutores dos referidos veículos, permitam limitar ou excluir a responsabilidade civil dos segurados. 40 Revestindo o processo, quanto às partes na causa principal, a natureza de incidente suscitado perante o órgão jurisdicional de reenvio, compete a este decidir quanto às despesas. As despesas efetuadas pelas outras partes para a apresentação de observações ao Tribunal de Justiça não são reembolsáveis.

    Textul în documentul-sursă ↗

    C-300/10, dispozitiv; PDF p. 8 · forma extrasului din 23 octombrie 2012 · limba originalului: pt

    Em circunstâncias como as do processo principal, o artigo 3.o, n.o 1, da Diretiva 72/166/CEE do Conselho, de 24 de abril de 1972, relativa à aproximação das legislações dos Estados-Membros respeitantes ao seguro de responsabilidade civil que resulta da circulação de veículos automóveis e à fiscalização do cumprimento da obrigação de segurar esta responsabilidade, o artigo 2.o, n.o 1, da Segunda Diretiva 84/5/CEE do Conselho, de 30 de dezembro de 1983, relativa à aproximação das legislações dos Estados-Membros respeitantes ao seguro de responsabilidade civil que resulta da circulação de veículos automóveis, e o artigo 1.o da Terceira Diretiva 90/232/CEE do Conselho, de 14 de maio de 1990, relativa à aproximação das legislações dos Estados-Membros respeitantes ao seguro de responsabilidade civil relativo à circulação de veículos automóveis, devem ser interpretados no sentido de que não se opõem a disposições nacionais que, no caso de colisão entre dois veículos automóveis que tenha causado danos corporais ao passageiro de um desses veículos, sem que seja possível imputar a culpa aos condutores dos referidos veículos, permitam limitar ou excluir a responsabilidade civil dos segurados.

    Textul în documentul-sursă ↗
13. 13
    Sursa 13: Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaieLege · Art. 13 alin. (1): distincția dintre conduita imputată, impact și consecințe. · forma din 13 decembrie 2025Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi extrasul citat

    Art. 13 alin. (1), ambele fraze

    În situația în care persoana prejudiciată a contribuit, din culpă, la producerea accidentului sau la mărirea prejudiciului, cel chemat să răspundă va fi ținut răspunzător numai pentru partea din prejudiciu care îi este imputabilă. În astfel de situații întinderea răspunderii fiecărei persoane va fi cea constatată prin orice mijloc de probă.

    Textul în documentul-sursă ↗
14. 14
    Sursa 14: Codul de procedură civilă — Legea nr. 134/2010, republicatăLege · Art. 249, 264, 330-331, 341, coroborate pentru documentarea faptelor. · forma din 14 decembrie 2025Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi cele 6 extrase citate

    Art. 331 — Numirea expertului; textul articolului; PDF p. 114 · forma extrasului din 10 martie 2026

    (1)Dacă părţile nu se învoiesc asupra numirii experţilor, ei se vor numi de către instanţă, în mod aleatoriu, în sistem informatizat, dintre persoanele înscrise în evidenţa biroului local de expertiză şi autorizate, potrivit legii, să efectueze expertize judiciare. (2)Încheierea de numire a expertului va stabili obiectivele asupra cărora acesta urmează să se pronunţe, termenul în care trebuie să efectueze expertiza, onorariul provizoriu al expertului şi, dacă este cazul, avansul pentru cheltuielile de deplasare. În acest scop, instanţa poate fixa o audiere în camera de consiliu, în cadrul căreia va solicita expertului să estimeze costul lucrării ce urmează a fi efectuată, cât şi termenul necesar efectuării expertizei. Tot astfel, instanţa poate fixa un termen scurt pentru când va solicita expertului să estimeze în scris costul lucrării ce urmează a fi efectuată, cât şi termenul necesar efectuării expertizei. Poziţia părţilor va fi consemnată în încheiere. În funcţie de poziţia expertului şi a părţilor, instanţa va fixa termenul de depunere a raportului de expertiză şi condiţiile de plată a costurilor necesare efectuării expertizei. (3)Dovada plăţii onorariului se depune la grefa instanţei de partea care a fost obligată prin încheiere, în termen de 5 zile de la numire sau în termenul stabilit de instanţă potrivit alin. (2). Onorariul poate fi majorat, în condiţiile prevăzute la art. 339 alin. (2).

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 341 — Lucrurile ca mijloace de probă; textul articolului; PDF p. 116 · forma extrasului din 10 martie 2026

    (1)Sunt mijloace materiale de probă lucrurile care prin însuşirile lor, prin aspectul lor ori semnele sau urmele pe care le păstrează servesc la stabilirea unui fapt care poate duce la soluţionarea procesului. (2)Sunt, de asemenea, mijloace materiale de probă şi fotografiile, fotocopiile, filmele, discurile, benzile de înregistrare a sunetului, precum şi alte asemenea mijloace tehnice, dacă nu au fost obţinute prin încălcarea legii ori a bunelor moravuri. *) Decizia nr. 39/2024 - ICCJ admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi, în interpretarea şi aplicarea art. 341 alin. (2) din Codul de procedură civilă şi prin raportare la dispoziţiile art. 74 şi 75 din Codul civil, stabileşte că: "Proba cu înregistrarea unei convorbiri telefonice între un salariat şi un alt salariat sau reprezentant al angajatorului, solicitată într-un litigiu împotriva angajatorului, este admisibilă, chiar dacă înregistrarea a fost efectuată fără acordul şi/sau informarea prealabilă a interlocutorului, cu condiţia asigurării unui just echilibru între dreptul la probă, pe de o parte, şi dreptul la viaţa privată, pe de altă parte, în sensul că încuviinţarea probei trebuie să fie indispensabilă exerciţiului dreptului la probă şi strict proporţională cu acest scop."

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 330 — Încuviinţarea expertizei; textul articolului; PDF p. 113 · forma extrasului din 10 martie 2026

    (1)Când, pentru lămurirea unor împrejurări de fapt, instanţa consideră necesar să cunoască părerea unor specialişti, va numi, la cererea părţilor ori din oficiu, unul sau 3 experţi. Termenul va fi stabilit astfel încât depunerea raportului de expertiză la instanţă să aibă loc conform dispoziţiilor art. 336. (2)Când este necesar, instanţa va solicita efectuarea expertizei unui laborator sau unui institut de specialitate. (3)În domeniile strict specializate, în care nu există experţi autorizaţi, din oficiu sau la cererea oricăreia dintre părţi, judecătorul poate solicita punctul de vedere al uneia sau mai multor personalităţi ori specialişti din domeniul respectiv. (4)Dispoziţiile referitoare la expertiză, cu excepţia celor privind aducerea cu mandat, sancţionarea cu amendă judiciară şi obligarea la plata de despăgubiri, sunt aplicabile în mod corespunzător în cazurile prevăzute la alin. (2) şi (3). (5)La efectuarea expertizei în condiţiile prevăzute la alin. (1) şi (2) pot participa experţi aleşi de părţi şi încuviinţaţi de instanţă, având calitatea de consilieri ai părţilor, dacă prin lege nu se dispune altfel. În acest caz, ei pot să dea relaţii, să formuleze întrebări şi observaţii şi, dacă este cazul, să întocmească un raport separat cu privire la obiectivele expertizei.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 264 — Aprecierea probelor; textul articolului; PDF p. 95 · forma extrasului din 10 martie 2026

    (1)Instanţa va examina probele administrate, pe fiecare în parte şi pe toate în ansamblul lor. (2)În vederea stabilirii existenţei sau inexistenţei faptelor pentru a căror dovedire probele au fost încuviinţate, judecătorul le apreciază în mod liber, potrivit convingerii sale, în afară de cazul când legea stabileşte puterea lor doveditoare.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 249 — Sarcina probei; textul articolului; PDF p. 90 · forma extrasului din 10 martie 2026

    Cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 330 alin. (1)–(2)

    (1) Când, pentru lămurirea unor împrejurări de fapt, instanța consideră necesar să cunoască părerea unor specialiști, va numi, la cererea părților ori din oficiu, unul sau 3 experți. Termenul va fi stabilit astfel încât depunerea raportului de expertiză la instanță să aibă loc conform dispozițiilor art. 336. (2) Când este necesar, instanța va solicita efectuarea expertizei unui laborator sau unui institut de specialitate.

    Textul în documentul-sursă ↗
15. 15
    Sursa 15: Normele procedurale din 25 mai 2000 privind efectuarea expertizelor, a constatărilor și a altor lucrări medico-legaleNormă · Art. 10-11, 22 și 26, pentru întrebările adresate specialistului și limitele documentației. · forma din 24 decembrie 2024Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi cele 2 extrase citate

    art. 10 alin. (1)–(2)

    (1) La întocmirea actelor medico-legale medicul legist sau comisia desemnată are următoarele obligații: a) să ia în considerare documentele medicale ale persoanei evaluate, emise de unități sanitare din rețeaua proprie a Ministerului Sănătății sau a ministerelor și instituțiilor cu rețea sanitară proprie, precum și documentele medicale emise de unități medicale din străinătate, traduse și legalizate; b) să ia în considerare doar documentele medicale care prezintă următoarele elemente de siguranță: număr de înregistrare, ștampila unității sanitare, semnătura și parafa medicului, care trebuie să menționeze specialitatea și codul medicului, iar în cazul fotocopiilor, mențiunea «conform cu originalul», atestată de medicul responsabil. (2) Atunci când este necesar, pot fi luate în considerare și alte documente relevante pentru stabilirea diagnosticului sau pentru a putea răspunde la obiectivele dispuse.

    Textul în documentul-sursă ↗

    art. 11 alin. (1)–(4)

    (1) Raportul de expertiza sau de constatare medico-legală cuprinde antetul, ștampila și numărul de înregistrare al instituției de medicina legală în care a fost efectuată și se înregistrează în registrul de evidenta. (2) Copiile de pe raportul de expertiza sau de constatare medico-legală se arhiveaza pe o perioadă nedeterminată. (3) Raportul de expertiza sau de constatare medicolegala, precum și certificatul medico-legal se semnează de toți cei care au participat la întocmirea lui. Opiniile divergențe se consemnează în cuprinsul raportului sau al certificatului medico-legal, separat și motivat. (4) În cazul în care în evoluția leziunilor menționate la prima expertiza apar date medicale noi, complicatii sau sechele, actele medico-legale se pot completa sau modifica numai de către medicul legist care a efectuat prima expertiza.

    Textul în documentul-sursă ↗
16. 16
    Sursa 16: Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaieLege · Art. 21 alin. (1): oferta justificată și comunicarea motivelor respingerii totale/parțiale. · forma din 13 decembrie 2025Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi extrasul citat

    Art. 21 alin. (1), teza introductivă și lit. a)–b)

    În termen de 30 de zile de la data înaintării cererii de despăgubire de către asigurat ori de către partea prejudiciată, asigurătorul RCA este obligat: a) fie să răspundă cererii părții solicitante, formulând în scris o ofertă de despăgubire justificată, transmisă cu confirmare de primire, în cazul în care se dovedește răspunderea asiguratului în producerea riscurilor acoperite prin asigurarea RCA, iar prejudiciul a fost cuantificat; b) fie să notifice părții prejudiciate în scris, cu confirmare de primire, motivele pentru care nu a aprobat, în totalitate sau parțial, pretențiile de despăgubire.

    Textul în documentul-sursă ↗
17. 17
    Sursa 17: Normele procedurale din 25 mai 2000 privind efectuarea expertizelor, a constatărilor și a altor lucrări medico-legaleNormă · Art. 5 (confidențialitatea lucrărilor), art. 10 (documentația). · forma din 24 decembrie 2024Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi extrasul citat

    art. 10 alin. (1)–(2)

    (1) La întocmirea actelor medico-legale medicul legist sau comisia desemnată are următoarele obligații: a) să ia în considerare documentele medicale ale persoanei evaluate, emise de unități sanitare din rețeaua proprie a Ministerului Sănătății sau a ministerelor și instituțiilor cu rețea sanitară proprie, precum și documentele medicale emise de unități medicale din străinătate, traduse și legalizate; b) să ia în considerare doar documentele medicale care prezintă următoarele elemente de siguranță: număr de înregistrare, ștampila unității sanitare, semnătura și parafa medicului, care trebuie să menționeze specialitatea și codul medicului, iar în cazul fotocopiilor, mențiunea «conform cu originalul», atestată de medicul responsabil. (2) Atunci când este necesar, pot fi luate în considerare și alte documente relevante pentru stabilirea diagnosticului sau pentru a putea răspunde la obiectivele dispuse.

    Textul în documentul-sursă ↗
18. 18
    Sursa 18: Codul civil — copie legislativă găzduită de FGA, versiune indicată 19 martie 2026Lege · Art. 1355 alin. (4), p. 322: acceptarea riscului nu constituie prin ea însăși renunțare la despăgubire. · forma din 19 martie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi extrasul citat

    Art. 1355 — Clauze privind răspunderea; textul articolului; PDF p. 321

    (1)Nu se poate exclude sau limita, prin convenţii sau acte unilaterale, răspunderea pentru prejudiciul material cauzat altuia printr-o faptă săvârşită cu intenţie sau din culpă gravă. (2)Sunt valabile clauzele care exclud răspunderea pentru prejudiciile cauzate, printr-o simplă imprudenţă sau neglijenţă, bunurilor victimei. (3)Răspunderea pentru prejudiciile cauzate integrităţii fizice sau psihice ori sănătăţii nu poate fi înlăturată ori diminuată decât în condiţiile legii. (4)Declaraţia de acceptare a riscului producerii unui prejudiciu nu constituie, prin ea însăşi, renunţarea victimei la dreptul de a obţine plata despăgubirilor.

    Textul în documentul-sursă ↗
19. 19
    Sursa 19: Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 — anexa nr. 1 la HG nr. 1391/2006Normă · Art. 97 alin. (4)-(6), coroborate cu art. 13 Legea nr. 132/2017 și dezlegarea art. 1371. · forma din 19 iulie 2024Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi extrasul citat

    art. 97 alin. (4)–(6)

    (4) Se exceptează de la obligația de a purta centura de siguranță: a) conducătorii de autoturisme pe timpul executării manevrei de mers înapoi sau care staționează; b) femeile în stare vizibilă de graviditate; c) conducătorii de autoturisme care executa servicii de transport public de persoane, în regim de taxi, când transporta pasageri; d) persoanele care au certificat medical în care să fie menționată afecțiunea care contraindică purtarea centurii de siguranță; e) instructorii auto, pe timpul pregătirii practice a persoanelor care învăța să conducă un autovehicul pe drumurile publice sau examinatorul din cadrul autorității competente în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere. (5) Persoanele prevăzute la alin. (4) lit. d) sunt obligate să aibă asupra lor certificatul medical, în conținutul căruia trebuie să fie menționată durata de valabilitate a acestuia. (6) Afecțiunile medicale pentru care se acorda scutire de la portul centurii de siguranță, precum și modelul certificatului medical se stabilesc prin ordin al ministrului sănătății publice, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

    Textul în documentul-sursă ↗
20. 20
    Sursa 20: Codul de procedură civilă — Legea nr. 134/2010, republicatăLege · Art. 337-338: lămuriri, completări și o nouă expertiză în procesul civil. · forma din 14 decembrie 2025Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi cele 2 extrase citate

    Art. 338 — Efectuarea unei noi expertize; textul articolului; PDF p. 116 · forma extrasului din 10 martie 2026

    (1)Pentru motive temeinice, instanţa poate dispune, la cerere sau din oficiu, efectuarea unei noi expertize de către alt expert. (2)O nouă expertiză va trebui cerută motivat, sub sancţiunea decăderii, la primul termen după depunerea raportului, iar dacă s-au formulat obiecţiuni, la termenul imediat următor depunerii răspunsului la obiecţiuni ori, după caz, a raportului suplimentar.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 337 — Lămurirea sau completarea raportului; textul articolului; PDF p. 116 · forma extrasului din 10 martie 2026

    Dacă este nevoie de lămurirea sau completarea raportului de expertiză ori dacă există o contradicţie între părerile experţilor, instanţa, din oficiu sau la cererea părţilor, poate solicita experţilor, la primul termen după depunerea raportului, să îl lămurească sau să îl completeze.

    Textul în documentul-sursă ↗