Franșiză, subrogare și recuperarea aceleiași pagube

1. Partea mea neplătită și dreptul asigurătorului care a plătit

2. Franșiza se citește în polița aplicabilă

3. Subrogarea legală pornește de la plata efectivă

4. Restul și franșiza se cer pe un temei verificat

5. Diferența dintre calculul CASCO și cel RCA are o regulă proprie

6. Două dosare pot privi aceeași daună; două plăți se verifică

7. Mai multe asigurări de bunuri nu se confundă cu CASCO și RCA

8. Cum îmi păstrez drepturile și documentele înainte de a semna

9. Termenele și legea aplicabilă se verifică pe fiecare raport

10. Ce arată hotărârea și limitele exemplului

§Termene și repere procedurale

!De reținut

#Surse și trimiteri

1. 1
   Sursa 1: Codul civil — Legea nr. 287/2009 (copia FGA/Sintact din 19.03.2026)Lege · Cod civil, art. 2217 alin. (1)–(2), PDF FGA/Sintact 19.03.2026, p. 518 · forma din 19 martie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

   Vezi extrasul citat

   Art. 2217

   Art. 2217: Despăgubirea (1)Despăgubirea se stabileşte în funcţie de starea bunului din momentul producerii riscului asigurat. Ea nu poate depăşi valoarea bunului din acel moment, cuantumul pagubei şi nici suma asigurată. (2)Părţile pot stipula o clauză conform căreia asiguratul rămâne propriul său asigurător pentru o franşiză, în privinţa căreia asigurătorul nu este obligat să plătească despăgubire.

   Textul în documentul-sursă ↗
2. 2
   Sursa 2: Codul civil — Legea nr. 287/2009 (copia FGA/Sintact din 19.03.2026)Lege · Art. 2199–2201, pp. 513–514; art. 1266–1269, pp. 304–305 · forma din 19 martie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

   Vezi cele 7 extrase citate

   Art. 2199

   Art. 2199: Noţiune (1)Prin contractul de asigurare, contractantul asigurării sau asiguratul se obligă să plătească o primă asigurătorului, iar acesta din urmă se obligă ca, în cazul producerii riscului asigurat, să plătească o indemnizaţie, după caz, asiguratului, beneficiarului asigurării sau terţului păgubit. (2)Contractantul asigurării este persoana care încheie contractul pentru asigurarea unui risc privind o altă persoană ori pentru bunuri sau activităţi ale acesteia şi se obligă faţă de asigurător să plătească prima de asigurare.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Art. 2200

   Art. 2200: Forma şi dovada (1)Pentru a putea fi dovedit, contractul de asigurare trebuie să fie încheiat în scris. Contractul nu poate fi probat cu martori, chiar atunci când există un început de dovadă scrisă. Dacă documentele de asigurare au dispărut prin forţă majoră sau caz fortuit şi nu există posibilitatea obţinerii unui duplicat, existenţa şi conţinutul lor pot fi dovedite prin orice mijloc de probă. (2)Încheierea contractului de asigurare se constată prin poliţa de asigurare sau certificatul de asigurare emis şi semnat de asigurător ori prin nota de acoperire emisă şi semnată de brokerul de asigurare. (3)Documentele care atestă încheierea unei asigurări pot fi semnate şi certificate prin mijloace electronice.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Art. 2201

   Art. 2201: Poliţa de asigurare (1)Poliţa de asigurare trebuie să indice cel puţin: a)numele sau denumirea, domiciliul ori sediul părţilor contractante, precum şi numele beneficiarului asigurării, dacă acesta nu este parte la contract; b)obiectul asigurării; c)riscurile ce se asigură; d)momentul începerii şi cel al încetării răspunderii asigurătorului; e)primele de asigurare; f)sumele asigurate. (2)Alte elemente pe care trebuie să le cuprindă poliţa de asigurare se stabilesc prin norme adoptate de organul de stat în a cărui competenţă, potrivit legii, intră supravegherea activităţii din domeniul asigurărilor.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Art. 1266

   Art. 1266: Interpretarea după voinţa concordantă a părţilor (1)Contractele se interpretează după voinţa concordantă a părţilor, iar nu după sensul literal al termenilor. (2)La stabilirea voinţei concordante se va ţine seama, între altele, de scopul contractului, de negocierile purtate de părţi, de practicile statornicite între acestea şi de comportamentul lor ulterior încheierii contractului.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Art. 1267

   Art. 1267: Interpretarea sistematică Clauzele se interpretează unele prin altele, dând fiecăreia înţelesul ce rezultă din ansamblul contractului.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Art. 1268

   Art. 1268: Interpretarea clauzelor îndoielnice (1)Clauzele susceptibile de mai multe înţelesuri se interpretează în sensul ce se potriveşte cel mai bine naturii şi obiectului contractului. (2)Clauzele îndoielnice se interpretează ţinând seama, între altele, de natura contractului, de împrejurările în care a fost încheiat, de interpretarea dată anterior de părţi, de sensul atribuit în general clauzelor şi expresiilor în domeniu şi de uzanţe. (3)Clauzele se interpretează în sensul în care pot produce efecte, iar nu în acela în care nu ar putea produce niciunul. (4)Contractul nu cuprinde decât lucrul asupra căruia părţile şi-au propus a contracta, oricât de generali ar fi termenii folosiţi. (5)Clauzele destinate să exemplifice sau să înlăture orice îndoială asupra aplicării contractului la un caz particular nu îi restrâng aplicarea în alte cazuri care nu au fost expres prevăzute.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Art. 1269

   Art. 1269: Regulile subsidiare de interpretare (1)Dacă, după aplicarea regulilor de interpretare, contractul rămâne neclar, acesta se interpretează în favoarea celui care se obligă. (2)Stipulaţiile înscrise în contractele de adeziune se interpretează împotriva celui care le-a propus.

   Textul în documentul-sursă ↗
3. 3
   Sursa 3: Allianz-Țiriac MyCar — Ghid de beneficii GBA v.12, februarie2026Contract · Ghid MyCar, GBA v.12, februarie 2026, p. tipărită 9, PDF p. 5, secțiunea FranșizeTextul oficial ↗Explicația noastră a actului →

   Vezi extrasul citat

   PDF p. 5 / p. tipărită 9, Franșize

   În polița de asigurare pot fi înscrise franșize obligatorii sau opționale, deductibile pe eveniment, aplicabile tuturor acoperirilor Casco. Franşizele nu se aplică dacă: • vinovat de producerea riscului asigurat este exclusiv un terţ identificat, asigurat RCA • avariile produse exclusiv elementelor vitrate ale vehiculului se remediază prin reparare și nu prin înlocuire. Suplimentar franșizelor înscrise în poliță, se aplică franșiza de 2.500 de lei, dacă la momentul producerii riscului asigurat: • vehiculul era folosit în alt scop decât cel personal, declarat la încheierea asigurării sau în suplimentul de asigurare (taxi, pază și protecție, școală de șoferi, rent-a-car) • vehiculul era condus de o altă persoană decât Asiguratul, cu vârsta de până în 25 de ani (inclusiv), care nu a fost precizată în polița de asigurare sau într-un supliment emis anterior producerii riscului asigurat.

   Textul în documentul-sursă ↗
4. 4
   Sursa 4: Codul civil — Legea nr. 287/2009 (copia FGA/Sintact din 19.03.2026)Lege · Art. 2210 alin. (1)–(3), PDF p. 517; art. 1597, PDF p. 372 · forma din 19 martie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

   Vezi cele 2 extrase citate

   Art. 2210

   Art. 2210: Subrogarea asigurătorului (1)În limitele indemnizaţiei plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepţia asigurărilor de persoane. (2)Asiguratul răspunde pentru prejudiciile aduse asigurătorului prin acte care ar împiedica realizarea dreptului prevăzut la alin. (1). (3)Asigurătorul poate renunţa, în tot sau în parte, la exercitarea dreptului conferit de alin. (1).

   Textul în documentul-sursă ↗

   Art. 1597

   Art. 1597: Efectele subrogaţiei (1)Subrogaţia îşi produce efectele din momentul plăţii pe care terţul o face în folosul creditorului. (2)Subrogaţia produce efecte împotriva debitorului principal şi a celor care au garantat obligaţia. Aceştia pot opune noului creditor mijloacele de apărare pe care le aveau împotriva creditorului iniţial.

   Textul în documentul-sursă ↗
5. 5
   Sursa 5: ÎCCJ, Decizia 86 din 20 noiembrie 2017 — subrogarea asigurătorului CASCO și penalități în regimul Normei ASF23/2014Hotărâre · ÎCCJ HP 86/20.11.2017, par. 37, 46–54, 58–68 și dispozitiv · forma din 17 ianuarie 2018Înalta Curte de Casație și Justiție · 86/2017 · 20 noiembrie 2017 · Caracter definitiv neprecizatTextul oficial ↗Explicația noastră a actului →

   Vezi cele 22 extrase citate

   Par. 37

   37. În plus, deși textele a căror interpretare se solicită prin prezenta sesizare sunt incluse în acte normative abrogate la data învestirii Înaltei Curți de Casație și Justiție cu cererea de pronunțare a unei hotărâri prealabile^1), utilitatea dezlegării chestiunii de drept ce derivă din interpretarea și aplicarea normelor legale abrogate subzistă, câtă vreme acestea se aplică tuturor contractelor RCA încheiate în perioada în care au fost în vigoare și în legătură cu toate prejudiciile ce se despăgubesc în baza acestora, potrivit principiilor generale relative la aplicarea în timp a legii civile, instituite de art. 6 alin. (1)-(6) din Codul civil. Notă ^1) Legea nr. 136/1995 a fost abrogată prin art. 40 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2016 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terțelor persoane prin accidente de vehicule și de tramvaie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 723 din 19 septembrie 2016. Acest din urmă act normativ, la rândul său, a fost abrogat prin art. 45 lit. b) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 12 iunie 2017. În mod asemănător, Norma nr. 23/2014 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară în aplicarea Legii nr. 136/1995 a fost abrogată și înlocuită de Norma Autorității de Supraveghere Financiară nr. 39/2016 privind asigurările auto din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 986 din 8 decembrie 2016, cu modificările și completările ulterioare (Norma nr. 39/2016). În fine, Norma nr. 39/2016 a fost abrogată prin art. 48 din Norma Autorității de Supraveghere Financiară nr. 20/2017 privind asigurările auto din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 624 din 1 august 2017.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Par. 46

   46. Pe de altă parte, persoana prejudiciată într-un accident de autovehicule din culpa unui terț poate avea calitatea de asigurat într-un contract de asigurare facultativă de bunuri, situație în care se poate adresa pentru recuperarea pagubei materiale asigurătorului său de bunuri. Este situația în care asigurătorul de bunuri se subrogă în drepturile asiguratului său plătit și se îndreaptă în regres împotriva asigurătorului de răspundere civilă al terțului. Această concluzie reiese din interpretarea coroborată a prevederilor art. 2.210 alin. (1) din Codul civil cu art. 55 alin. (2) din Legea nr. 136/1995.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Par. 47

   47. În ceea ce privește mecanismul de funcționare a subrogației asigurătorului de bunuri în drepturile asiguratului său dezdăunat și dreptul său de regres împotriva asigurătorului de răspundere civilă auto se constată că prin dispozițiile art. 58 alin. (2) din Norma nr. 23/2014 se instituie o adevărată procedură de plată a despăgubirilor și un termen imperativ de executare a obligațiilor ce îi revin asigurătorului RCA, după cum urmează: Articolul 58 (2) În cazul în care în drepturile persoanei păgubite s-a subrogat asigurătorul acesteia, asigurătorul RCA efectuează plata despăgubirilor astfel: a) dacă nu există obiecții asupra sumelor solicitate, acestea se vor achita în cel mult 15 zile calendaristice de la data avizării scrise, efectuată de asigurătorul subrogat în drepturile persoanei păgubite, însoțită de documentele justificative; avizarea de plată poate fi făcută la sediile asigurătorului RCA sau la persoana mandatată pentru activitatea de constatare și lichidare a daunelor; b) dacă există obiecții întemeiate asupra sumelor solicitate, acestea se vor comunica asigurătorului CASCO în termenul prevăzut la lit. a). ...

   Textul în documentul-sursă ↗

   Par. 48

   48. Prin faptul plății făcute asiguratului, drepturile și acțiunile acestuia împotriva terțului răspunzător de producerea prejudiciului și, desigur, împotriva asigurătorului de răspundere civilă auto al terțului se transferă în patrimoniul asigurătorului de bunuri, în acest moment născându-se și dreptul de regres al acestuia din urmă. Așadar, problema de drept supusă analizei constă în stabilirea efectelor subrogației, respectiv de a stabili dacă asigurătorul de bunuri, devenit titularul dreptului de creanță transferat în patrimoniul său, poate solicita asigurătorului RCA, pentru executarea cu întârziere a obligațiilor sale, daunele-interese moratorii stabilite pe cale legală de art. 38 din Norma nr. 23/2014, avantaj de care asiguratul său ar fi beneficiat anterior transmiterii creanței, în condițiile în care prin prevederile art. 58 alin. (2) nu se mai face o evaluare legală a unor astfel de daune.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Par. 49

   49. Prealabil analizei propriu-zise a chestiunii de drept cu care a fost învestită instanța supremă, se impun câteva precizări teoretice:

   Textul în documentul-sursă ↗

   Par. 50

   50. Asigurarea este obligatorie atunci când persoanele (fizice sau juridice) sunt obligate de norma imperativă să încheie un contract de asigurare într-un anumit domeniu și în condițiile stabilite, de asemenea, tot de lege. Caracterul obligatoriu (și legal) al acestei asigurări se referă la determinarea sferei persoanelor îndatorate a încheia un contract de asigurare, într-un domeniu și în condițiile stabilite de lege, drepturile și obligațiile părților contractante nefiind lăsate la latitudinea acestora.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Par. 51

   51. Subrogația, privită ca mijloc de transmitere a obligațiilor, constă în înlocuirea creditorului dintr-un raport juridic obligațional (subrogant, creditor inițial sau accipiens) cu o altă persoană, care, plătind datoria debitorului, devine creditor al acestuia din urmă (subrogat, solvens sau creditor prin subrogație), dobândind toate drepturile creditorului plătit.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Par. 52

   52. Legiuitorul instituie două tipuri de subrogație prin plată, subrogația convențională (art. 1.594-1.595 din Codul civil) și subrogația legală (art. 1.596 din Codul civil), pentru prezenta analiză prezentând relevanță acest din urmă tip. Astfel, subrogația legală operează de plin drept, ex lege, fără a fi necesar consimțământul creditorului plătit sau al debitorului a cărui datorie se plătește, în toate cazurile prevăzute de lege, așa cum rezultă din prevederile art. 1.596 lit. e) din Codul civil. Or, prin dispozițiile art. 2.210 alin. (1) din Codul civil se instituie, în cazul asigurărilor de bunuri, un astfel de caz de subrogare legală, în sensul că, dacă riscul asigurat s-a produs, societatea de asigurări se subrogă ex lege în drepturile asiguratului despăgubit împotriva celui vinovat de producerea prejudiciului.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Par. 53

   53. Efectul principal al subrogației este acela că subrogatul ia locul creditorului plătit și poate exercita toate drepturile și acțiunile acestuia împotriva debitorului. De asemenea el beneficiază și de toate accesoriile și garanțiile care însoțesc creanța (de exemplu: ipoteci, fideiusiune), așa cum rezultă în mod explicit din prevederile art. 1.597 alin. (2) din Codul civil.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Par. 54

   54. Prin urmare, atunci când indemnizația de asigurare acoperă în întregime paguba suferită de asigurat, acesta nu va mai avea interes și calitate pentru a exercita acțiunea în răspundere civilă împotriva terțului vinovat. Pe cale de consecință, autorul prejudiciului nu se va mai afla în niciun fel de raporturi juridice cu asiguratul, fiindcă locul acestuia din urmă a fost luat de asigurător, care va exercita un drept de regres în nume propriu, ca titular al dreptului de creanță transferat în patrimoniul său. Așadar, asigurătorul de bunuri exercită acțiunea pe care asiguratul ar fi intentat-o împotriva terțului răspunzător sau asigurătorului RCA al terțului, ocazie cu care va beneficia de toate avantajele, putând opune celui chemat în judecată toate excepțiile, garanțiile și mijloacele de apărare care ar fi fost invocate de asigurat.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Par. 58

   58. Este știut faptul că daunele-interese moratorii sunt despăgubirile în bani care reprezintă echivalentul prejudiciului cauzat creditorului prin întârzierea executării obligației de către debitor. Prin dispozițiile art. 38 din Norma nr. 23/2014 au fost evaluate legal daunele-interese moratorii cuvenite persoanei prejudiciate prin neîndeplinirea în termenele prevăzute de lege a obligațiilor ce îi revin asigurătorului RCA, cu consecința prevăzută de art. 1.535 alin. (1) din Codul civil, constând în inexistența obligației creditorului de a face dovada existenței și întinderii prejudiciului. În plus, cuantumul daunelor-interese moratorii, stabilit legal, este unul fix, astfel încât el nu poate fi modificat prin proba faptului că prejudiciul creditorului este mai mic.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Par. 59

   59. Dreptul de a solicita daune-interese moratorii reprezintă un accesoriu al creanței, ce se transmite în patrimoniul asigurătorului de bunuri prin efectul subrogației. Aceasta rezultă în mod evident din faptul că, în general, pentru realizarea oricărei obligații civile este nevoie ca legea să pună la dispoziția creditorului mijloacele juridice necesare la care să poată recurge pentru a-și realiza creanța, prin executarea voluntară sau silită a prestației pe care debitorul o datorează. Doctrina a statuat că, din perspectiva creditorului, sancțiunea obligației constă în totalitatea mijloacelor juridice ofensive și defensive pe care le poate exercita, de regulă, cu ajutorul forței de constrângere a statului pentru a obține prestația care i se datorează de către debitor.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Par. 60

   60. Or, în cadrul mijloacelor juridice ofensive, daunele-interese moratorii ocupă un loc important, alături de punerea în întârziere a debitorului, acțiunea în justiție, executarea silită etc. Așadar, atunci când textul de lege prevede că, prin însuși faptul plății, drepturile și acțiunile asiguratului împotriva terțului răspunzător și asigurătorului RCA al terțului se transferă de drept, automat, în patrimoniul asigurătorului de bunuri se subînțelege că se transferă și mijlocul juridic ofensiv pus la dispoziția creditorului pentru realizarea creanței, respectiv dreptul de a solicita daune-interese moratorii.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Par. 61

   61. Ca atare, este neîntemeiată susținerea că asigurătorul de bunuri, subrogat în drepturile asiguratului său dezdăunat, nu este îndreptățit să solicite asigurătorului RCA daune-interese moratorii evaluate legal de dispozițiile art. 38 din Norma nr. 23/2014, întrucât prevederile art. 58 nu cuprind o dispoziție expresă în acest sens. O mențiune referitoare la transmiterea unui drept accesoriu creanței era inutilă, față de mecanismul și efectele subrogației personale legale.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Par. 62

   62. De asemenea nu poate reprezenta un argument în sensul inaplicabilității sancțiunii penalităților de întârziere pentru neîndeplinirea obligațiilor ce îi revin asigurătorului RCA față de asigurătorul de bunuri faptul că termenele de scadență a obligațiilor de plată prevăzute de art. 58 sunt diferite de cele stipulate de art. 37 din Norma nr. 23/2014. Daunele-interese moratorii evaluate legal de art. 38 se circumscriu atât sferei obligațiilor care au ca obiect prestația de a da o sumă de bani, cât și obligațiilor de a face care pot fi evaluate în bani. În esență, se sancționează nesoluționarea cererii de despăgubire în termenele legale, precum și neplata despăgubirilor în termenele defipte de lege, atât în cazul în care cererea de despăgubire este formulată de persoana prejudiciată, cât și atunci când o atare cerere este înaintată de asigurătorul de bunuri.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Par. 63

   63. Prin urmare, este vorba de mijlocul juridic ofensiv pus la dispoziția creditorului pentru a obține aceeași prestație, iar daunele-interese moratorii sunt datorate de către debitor după regula de drept comun prevăzută de art. 1.535 alin. (1) din Codul civil, respectiv din ziua scadenței obligației de plată. De altfel, pretinsele diferențe dintre procedura reglementată de art. 37 și cea prevăzută de art. 58 din Norma nr. 23/2014 derivă din faptul că obligațiile ce îi revin asigurătorului RCA atunci când cererea de despăgubire îi este adresată de către terțul păgubit (deschiderea dosarului de daună, constatarea pagubelor, comunicările referitoare la documentele necesare, efectuarea de eventuale investigații, stabilirea cuantumului despăgubirilor ș.a.m.d.) sunt preluate de către asigurătorul de bunuri atunci când asiguratul său îl învestește în scopul recuperării pagubei materiale. Altfel spus, procedura de avizare și constatare a prejudiciilor este preluată de asigurătorul de bunuri, care întocmește acte pe deplin opozabile asigurătorului RCA, în condițiile art. 40 din Norma nr. 23/2014, astfel că nu există niciun argument care să îl excludă pe subrogat de la avantajul obținerii de daune-interese moratorii evaluate legal, avantaj de care asiguratul său ar fi beneficiat dacă nu ar fi intervenit subrogarea prin plată.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Par. 64

   64. În fine, adepții opiniei potrivit căreia asigurătorul de bunuri nu ar fi îndreptățit să obțină daune-interese moratorii potrivit art. 38 din Norma nr. 23/2014 aduc în sprijinul acesteia argumente decurgând din evoluția în timp a legislației în materia asigurărilor obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule. În esență, s-a susținut că, atunci când legiuitorul a dorit ca și asigurătorul de bunuri să obțină penalități de întârziere în cazul neîndeplinirii la scadență a obligațiilor ce îi revin asigurătorului RCA, a prevăzut în mod expres aceasta în textul legii.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Par. 65

   65. Într-adevăr, în normele emise de fosta Comisie de Supraveghere a Asigurărilor, ce au precedat Norma nr. 23/2014, sancțiunea plății penalităților de întârziere în cazul neîndeplinirii sau îndeplinirii defectuoase a obligațiilor asigurătorului RCA față de societatea de asigurare subrogată în drepturile persoanei prejudiciate era stipulată de dispozițiile art. 64 alin. (4) din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, puse în aplicare prin Ordinul președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 5/2010, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 344 din 25 mai 2010, și, ulterior, de același articol din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, puse în aplicare prin Ordinul președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 14/2011, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 858 din 6 decembrie 2011, cu modificările și completările ulterioare. Mai mult decât atât, cuantumul penalităților de întârziere datorate asigurătorului de bunuri, în cazul normelor puse în aplicare prin Ordinul președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 14/2011, era diferit de cel aplicabil în cazul cererii de despăgubire formulate de persoana prejudiciată (0,1% pe zi, față de 0,2% pe zi).

   Textul în documentul-sursă ↗

   Par. 66

   66. Însă, prevederile Codului civil constituie dreptul comun pentru toate domeniile la care se referă litera sau spiritul dispozițiilor sale, așa cum rezultă în mod explicit din art. 2 alin. (2) din cod. De altfel, legea specială, respectiv Legea nr. 136/1995, în aplicarea căreia s-a adoptat norma ce face obiectul prezentei sesizări, cuprinde o dispoziție expresă în acest sens (norma de trimitere cuprinsă în art. 69^1). În consecință, atâta vreme cât prin mecanismul și efectele subrogației personale legale, prin însuși faptul plății, creanța de despăgubire, cu toate accesoriile acesteia, se transferă de drept, automat, din patrimoniul asiguratului, ce însumează și calitatea de persoană prejudiciată, în patrimoniul asigurătorului de bunuri, este inutilă precizarea în legea specială a acestei consecințe a transmiterii obligației. Cât privește soluția adoptată de legiuitor, de a stabili, într-o normă anterioară, un cuantum diferit al daunelor-interese moratorii în cazul cererii de despăgubire formulate de asigurătorul de bunuri, în raport cu cuantumul penalităților cuvenite persoanei prejudiciate, nimic nu împiedică legea specială să deroge, printr-o reglementare expresă, de la legea generală.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Par. 67

   67. Cert este faptul că textele a căror interpretare fac obiectul prezentei sesizări de pronunțare a unei hotărâri prealabile, cuprinse într-o reglementare specială, nu cuprind nicio dispoziție derogatorie de la dreptul comun în materia efectelor subrogației personale legale. Astfel, se cuvine a concluziona că, urmare a plății despăgubirii către persoana prejudiciată, în patrimoniul asigurătorului de bunuri se transferă dreptul de creanță cu toate garanțiile și accesoriile acesteia, inclusiv dreptul de a obține de la debitorul asigurător RCA daunele-interese moratorii evaluate legal de dispozițiile art. 38 din Norma nr. 23/2014. ...

   Textul în documentul-sursă ↗

   Par. 68

   68. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 521, cu referire la art. 519 din Codul de procedură civilă,

   Textul în documentul-sursă ↗

   Dispozitiv

   DECIDE: Admite sesizarea formulată de Tribunalul București - Secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. 114.907/299/2015, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile și, în consecință, stabilește că: În interpretarea și aplicarea prevederilor art. 58 alin. (2) din Norma Autorității de Supraveghere Financiară nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, cu modificările și completările ulterioare, asigurătorul subrogat în drepturile persoanei păgubite este îndreptățit să obțină penalizările prevăzute de dispozițiile art. 38 din același act normativ dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile la scadență sau și le îndeplinește necorespunzător. Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

   Textul în documentul-sursă ↗
6. 6
   Sursa 6: Codul civil — Legea nr. 287/2009 (copia FGA/Sintact din 19.03.2026)Lege · Art. 2210 alin. (1), PDF p. 517; art. 1385 alin. (1) și (3), PDF p. 328 · forma din 19 martie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

   Vezi cele 2 extrase citate

   Art. 2210

   Art. 2210: Subrogarea asigurătorului (1)În limitele indemnizaţiei plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepţia asigurărilor de persoane. (2)Asiguratul răspunde pentru prejudiciile aduse asigurătorului prin acte care ar împiedica realizarea dreptului prevăzut la alin. (1). (3)Asigurătorul poate renunţa, în tot sau în parte, la exercitarea dreptului conferit de alin. (1).

   Textul în documentul-sursă ↗

   Art. 1385 — Întinderea reparaţiei; textul articolului; PDF p. 328

   (1)Prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel. (2)Se vor putea acorda despăgubiri şi pentru un prejudiciu viitor dacă producerea lui este neîndoielnică. (3)Despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea suferită de cel prejudiciat, câştigul pe care în condiţii obişnuite el ar fi putut să îl realizeze şi de care a fost lipsit, precum şi cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului. (4)Dacă fapta ilicită a determinat şi pierderea şansei de a obţine un avantaj sau de a evita o pagubă, reparaţia va fi proporţională cu probabilitatea obţinerii avantajului ori, după caz, a evitării pagubei, ţinând cont de împrejurări şi de situaţia concretă a victimei.

   Textul în documentul-sursă ↗
7. 7
   Sursa 7: Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă autoLege · Legea 132/2017, art. 11 alin. (1)–(2), art. 12 lit. a), d), e), art. 13 și art. 14 alin. (1) · forma din 13 decembrie 2025Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

   Vezi cele 4 extrase citate

   Art. 11

   Articolul 11 Riscurile acoperite(1) Asigurătorul RCA are obligația de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile dovedite suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat.(2) Fără a se depăși limitele de răspundere prevăzute în contractul RCA, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (4) și (5) și în condițiile în care evenimentul asigurat s-a produs în perioada de valabilitate a contractului RCA, asigurătorul RCA acordă despăgubiri în bani pentru:a) vătămări corporale sau deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial; b) prejudicii materiale, inclusiv costuri de radiere și înmatriculare, costuri cu taxe de timbru, cheltuieli cu limitarea prejudiciului, dovedite cu acte, cheltuieli aferente diminuării valorii vehiculului după reparații, dovedite cu acte sau expertiză; c) costuri privind readucerea vehiculului la starea dinaintea evenimentului asigurat, dovedite cu documente emise prin sisteme specializate sau prin documente emise în condițiile legii; d) prejudicii reprezentând consecința lipsei de folosință a vehiculului avariat, inclusiv înlocuirea temporară a vehiculului, pe baza opțiunii persoanei prejudiciate; e) cheltuieli de judecată efectuate de către persoana prejudiciată sau cheltuieli aferente în cazul soluționării alternative a litigiului dacă soluția este favorabilă persoanei prejudiciate; f) cheltuielile legate de transportul vehiculului avariat, aparținând terțului păgubit, de la locul accidentului la locația în care se găsește centrul de constatare daune, la unitatea reparatoare aleasă de păgubit în vederea reparării vehiculului, cel/cea mai apropiat/apropiată de locul producerii accidentului sau de domiciliul persoanei prejudiciate, după caz, dacă respectivul vehicul nu se mai poate deplasa prin mijloace proprii, iar asigurătorul nu asigură transportul. (3) Indiferent de locul în care s-a produs accidentul, respectiv pe drumuri publice, pe drumuri care nu sunt deschise circulației publice, în incinte și în orice alte locuri, atât în timpul deplasării, cât și în timpul staționării vehiculului asigurat, asigurătorul RCA acordă despăgubiri pentru prejudiciile produse ca urmare a unor accidente generate prin utilizarea vehiculului asigurat, până la limita de răspundere prevăzută în contractul RCA pentru: a) prejudiciul produs de dispozitivele sau instalațiile cu care a fost echipat vehiculul, inclusiv pentru prejudiciul produs din cauza desprinderii accidentale a remorcii, semiremorcii ori a atașului tractat de vehicul; b) prejudiciul produs din culpa conducătorului vehiculului asigurat; c) prejudiciul produs prin fapta lucrului, când prejudiciul își are cauza în însușirile, acțiunea sau inacțiunea vehiculului, prin intermediul altui lucru antrenat de deplasarea vehiculului, prin scurgerea, risipirea ori căderea accidentală a substanțelor, materialelor sau a obiectelor transportate; d) prejudiciile provocate terților, drept consecință a deschiderii ușilor vehiculului, în timpul mersului sau atunci când vehiculul este oprit ori staționează, de către pasagerii acestuia, fără asigurarea că nu se pune în pericol siguranța deplasării celorlalți participanți la trafic; e) prejudiciile provocate terților, drept consecință a conducerii vehiculului sub influența băuturilor alcoolice sau a stupefiantelor. (4) Prevederile alin. (3) lit. b) se aplică inclusiv în cazurile în care la data accidentului conducătorul vehiculului:a) a condus vehiculul fără consimțământul expres sau prezumat al asiguratului; b) nu este titularul unui permis care atestă dreptul să conducă vehiculul respectiv; c) nu a respectat obligațiile legale cu privire la starea și siguranța vehiculului respectiv. (5) Membrii familiei asiguratului, conducătorului auto sau oricărei altei persoane a cărei răspundere civilă este angajată într-un accident de vehicule și este acoperită de asigurarea obligatorie RCA nu sunt excluși de la beneficiul asigurării pentru propriile lor vătămări corporale.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Art. 12

   Articolul 12 Neacordarea despăgubirii Asigurătorul RCA nu acordă despăgubiri pentru:a) cazurile în care proprietarul, utilizatorul sau conducătorul vehiculului vinovat nu are răspundere civilă, dacă accidentul a fost produs:(i) într-un caz de forță majoră; (ii) din culpa exclusivă a persoanei prejudiciate; (iii) din culpa exclusivă a unei terțe persoane, cu excepția situațiilor prevăzute la art. 11 alin. (3) lit. d); b) prejudiciile produse bunurilor aparținând conducătorului vehiculului răspunzător de producerea accidentului, precum și cele produse ca urmare a vătămării corporale sau decesului acestuia, indiferent cine solicită aceste despăgubiri; c) în următoarele situații:(i) prejudiciile au fost produse bunurilor aparținând persoanelor fizice sau persoanelor juridice, dacă au fost provocate de un vehicul asigurat RCA, aflat în proprietatea ori utilizat de aceeași persoană fizică sau juridică și care este condus de un prepus al aceleiași persoane juridice ori de o altă persoană pentru care răspunde persoana fizică sau persoana juridică; (ii) bunul avariat și vehiculul asigurat fac parte din patrimoniul comun al soților; (iii) bunul avariat este utilizat de proprietarul vehiculului asigurat, care a produs dauna; d) prejudiciile cauzate în situațiile în care nu se face dovada valabilității la data accidentului a asigurării RCA sau asigurătorul RCA nu are răspundere; e) partea din prejudiciu care depășește limitele de răspundere stabilite prin contractul RCA, produs în unul și același accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate și de numărul persoanelor răspunzătoare de producerea prejudiciului; f) amenzile de orice fel și cheltuielile penale la care ar fi obligat proprietarul, utilizatorul sau conducătorul vehiculului asigurat, răspunzător de producerea prejudiciului; g) cheltuielile făcute în procesul penal de proprietarul, utilizatorul sau conducătorul vehiculului asigurat, răspunzător de producerea prejudiciului, chiar dacă în cadrul procesului penal s-a soluționat și latura civilă; h) sumele pe care conducătorul vehiculului răspunzător de producerea prejudiciului este obligat să le plătească proprietarului sau utilizatorului care i-a încredințat vehiculul asigurat, pentru avarierea ori distrugerea acestui vehicul; i) prejudiciile produse bunurilor transportate, dacă între proprietarul sau utilizatorul vehiculului care a produs accidentul ori conducătorul auto răspunzător și persoanele prejudiciate a existat un raport contractual la data producerii accidentului; j) prejudiciile produse persoanelor sau bunurilor aflate în vehiculul cu care s-a produs accidentul, dacă asigurătorul RCA poate dovedi că persoanele prejudiciate știau că vehiculul respectiv era furat; k) prejudiciile produse de dispozitivele sau de instalațiile montate pe vehicule, atunci când acestea sunt utilizate ca utilaje ori instalații de lucru, acestea constituind riscuri ale activității profesionale; l) prejudiciile produse prin accidente survenite în timpul operațiunilor de încărcare și de descărcare, acestea constituind riscuri ale activității profesionale; m) prejudiciile produse ca urmare a transportului de produse periculoase: radioactive, ionizante, inflamabile, explozive, corozive, combustibile, care au determinat sau au agravat producerea prejudiciului; n) prejudiciile cauzate prin utilizarea unui vehicul în timpul unui atac terorist sau război, dacă evenimentul are directă legătură cu respectivul atac ori război.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Art. 13

   Articolul 13 Culpa comună(1) În situația în care persoana prejudiciată a contribuit, din culpă, la producerea accidentului sau la mărirea prejudiciului, cel chemat să răspundă va fi ținut răspunzător numai pentru partea din prejudiciu care îi este imputabilă. În astfel de situații întinderea răspunderii fiecărei persoane va fi cea constatată prin orice mijloc de probă.(2) În situația în care nu se poate stabili întinderea răspunderii fiecărei persoane, aceasta se va stabili în cote egale, în raport cu numărul părților implicate în accident, fiecare parte având dreptul la despăgubire în proporția în care nu s-a făcut răspunzătoare de producerea accidentului.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Art. 14

   Articolul 14 Cuantumul despăgubirilor(1) Despăgubirile se acordă în cuantum egal cu întinderea prejudiciului până la limita maximă de răspundere a asigurătorului RCA care este egală cu cea mai mare valoare dintre limita de răspundere prevăzută în legislația aplicabilă și cea prevăzută în contractul RCA, iar asigurătorul este obligat să comunice valoarea maximă de despăgubire, la cererea păgubitului sau a mandatarului acestuia, în termen de 7 zile calendaristice.(2) În cazul daunei totale economice, asigurătorul evaluează vehiculul avariat, printr-un sistem de evaluare specializat sau prin documente emise în condițiile legii pentru a-i determina valoarea de piață din momentul premergător evenimentului. Păgubitul poate opta pentru reparare până la valoarea de piață a vehiculului, calculată în urma evaluării, sau pentru soluționarea cazului ca daună totală prin plata diferenței dintre valoarea de piață a vehiculului și valoarea epavei.(3) Valoarea reparației se stabilește folosind sistemele de evaluare specializate sau prin documente emise în condițiile legii în care unitatea reparatoare auto își poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afișată.(4) Despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul le plătește cu titlu de dezdăunare și pentru cheltuielile de judecată și/sau cheltuielile aferente în cazul soluționării alternative a litigiului persoanelor prejudiciate prin vătămare corporală sau deces și prin avarierea ori distrugerea de bunuri.(5) În caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății ori decesului, despăgubirile se acordă atât pentru persoanele aflate în afara vehiculului care a produs accidentul, cât și pentru persoanele aflate în acel vehicul, cu excepția conducătorului vehiculului din vina căruia s-a produs accidentul.(6) În caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății ori decesului altor persoane în afara conducătorului auto răspunzător de producerea accidentului, se acordă despăgubiri și pentru prejudiciile produse soțului/soției sau persoanelor care se află în întreținerea proprietarului ori conducătorului vehiculului asigurat.(7) În caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății ori decesului unei persoane ori de avariere sau distrugere de bunuri, se acordă despăgubiri dacă vehiculul care a produs accidentul este identificat și asigurat, chiar dacă autorul accidentului a rămas neidentificat.(8) Pentru avarierea sau distrugerea bunurilor, despăgubirile se acordă pentru bunurile aflate în afara vehiculului care a produs accidentul, iar pentru bunurile aflate în acel vehicul, numai dacă acestea nu erau transportate în baza unui raport contractual existent cu proprietarul sau cu utilizatorul vehiculului respectiv, precum și dacă nu aparțineau proprietarului, utilizatorului ori conducătorului vehiculului răspunzător de producerea accidentului.(9) Despăgubirile, astfel cum sunt prevăzute la alin. (1)-(6) și (8) se acordă și în cazul în care conducătorul vehiculului, răspunzător de producerea accidentului, este o altă persoană decât asiguratul.(10) Despăgubirile se plătesc și atunci când persoanele prejudiciate nu au domiciliul, reședința sau sediul în România.

   Textul în documentul-sursă ↗
8. 8
   Sursa 8: Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă autoLege · Legea 132/2017, art. 23 alin. (4) · forma din 13 decembrie 2025Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

   Vezi extrasul citat

   Art. 23

   Articolul 23 Plata despăgubirilor(1) Despăgubirile se plătesc de către asigurătorul RCA persoanelor fizice sau juridice prejudiciate, în contul indicat de către persoana prejudiciată sau mandatarul acesteia, în condițiile legii.(2) Despăgubirile nu pot fi urmărite de creditorii asiguratului RCA.(3) Despăgubirile se plătesc asiguraților dacă aceștia dovedesc că au despăgubit persoanele prejudiciate și despăgubirile nu urmează să fie recuperate potrivit prevederilor art. 25.(4) În cazul în care în drepturile persoanei prejudiciate s-a subrogat asigurătorul facultativ al acesteia, eventuala diferență de despăgubire dintre cea rezultată potrivit contractului de asigurare facultativă și cea care rezultă potrivit contractului RCA rămâne pe contul contractului de asigurare facultativă, neputând fi recuperată de la asigurat, dacă despăgubirea plătită din contractul facultativ nu depășește limita maximă a despăgubirii ce poate fi acordată de asigurătorul RCA pentru prejudiciile cauzate în unul și același accident de vehicul, prevăzută de legislația în vigoare.(5) În situația în care părțile nu se înțeleg asupra cuantumului despăgubirii, suma care nu face obiectul litigiului este plătită de către asigurătorul RCA înainte ca acesta să se fi soluționat prin negocieri, prin soluționarea alternativă a litigiilor sau de către instanța judecătorească.(6) În cazurile în care despăgubirile se stabilesc prin soluționarea alternativă a litigiilor sau prin hotărâre judecătorească, asigurătorul RCA acordă despăgubiri în baza acordului rezultat în urma soluționării alternative a litigiului sau în baza hotărârii judecătorești rămase definitivă.

   Textul în documentul-sursă ↗
9. 9
   Sursa 9: Norma ASF nr. 20/2017 privind asigurările auto din RomâniaNormă · Norma ASF 20/2017, art. 19 alin. (6) lit. a)–c), alin. (7)–(8), forma printabilă amendată consultatăTextul oficial ↗Explicația noastră a actului →

   Vezi extrasul citat

   Art. 19 — PDF pp. 17–19 · forma extrasului din 4 decembrie 2023

   ARTICOLUL 19 Constatarea prejudiciilor (1) Procesul-verbal de constatare se întocmeşte de către specialistul constatare daune şi se semnează de către acesta şi persoana prejudiciată. (2) În cazul în care despăgubirea urmează a fi recuperată în condiţiile prevăzute la art. 25 din Legea nr. 132/2017, procesul- verbal de constatare se semnează de către persoana prejudiciată, asigurat sau conducătorul vehiculului asigurat şi specialistul constatare daune. (3) Specialistul constatare daune înmânează câte un exemplar al procesului-verbal de constatare părţilor semnatare, la momentul efectuării constatării. (4) Persoana prejudiciată este îndreptăţită la obţinerea despăgubirii chiar şi în cazul în care asiguratul sau conducătorul vehiculului asigurat refuză semnarea procesului-verbal de constatare, în situaţia prevăzută la alin. (2). (5) Procesul-verbal de constatare cuprinde cel puţin următoarele informaţii: a) numărul dosarului de daună deschis; b) numele şi prenumele în clar ale părţilor semnatare; c) data şi locul producerii evenimentului; d) data avizării evenimentului; e) datele de identificare ale bunului avariat; f) elementele constatate ca avariate în acelaşi accident; g) soluţiile tehnice propuse iniţial; h) lista documentelor necesare a fi depuse de către persoana prejudiciată pentru finalizarea dosarului de daună şi efectuarea plăţii; i) rubrica menţiuni şi observaţii; j) datele de contact ale părţilor semnatare; k) informarea persoanei prejudiciate cu privire la dreptul acesteia de a se putea adresa pentru efectuarea reparaţiei oricărei unităţi reparatoare auto, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (8) din Legea nr. 132/2017, fără nicio restricţie sau constrângere din partea asigurătorului RCA sau a unităţii reparatoare auto care ar putea să îi influenţeze opţiunea. (6) În cazul în care, pentru recuperarea pagubei materiale produse într-un accident de vehicul, persoana prejudiciată se adresează asigurătorului său RCA ca urmare a utilizării decontării directe sau asigurătorului său de bunuri, sunt opozabile asigurătorului RCA al persoanei vinovate următoarele: a) constatarea avariilor; b) soluţiile tehnice adoptate; c) modul de stabilire a cuantumului despăgubirilor, cuvenite în baza contractului RCA. (7) În limitele despăgubirii achitate pe baza utilizării serviciului decontării directe, asigurătorul RCA al persoanei prejudiciate este subrogat în toate drepturile propriului asigurat împotriva asigurătorului RCA al persoanei vinovate de producerea prejudiciului. (8) În situaţia prevăzută la alin. (6), asigurătorul persoanei prejudiciate recuperează despăgubirea plătită de la asigurătorul RCA al persoanei vinovate, acesta având obligaţia de transmitere, prevăzută la art. 7 alin. (1) lit. g), către baza de date cu asigurările obligatorii de răspundere civilă auto încheiate pe teritoriul României. (9) Specialistul în constatarea daunelor este obligat să înscrie eventualele obiecţii ale părţilor cu privire la prejudiciile constatate în procesul-verbal de constatare sau într-o anexă la acesta; lipsa obiecţiilor nu poate fi invocată în sensul restricţionării drepturilor părţilor. (10) Dacă ulterior demontării elementelor avariate sau la introducerea în reparaţie a vehiculului se constată şi alte pagube produse ca urmare a accidentului, care nu au putut fi constatate iniţial, sau este necesară modificarea soluţiei tehnice adoptate iniţial, se întocmeşte un proces-verbal suplimentar de constatare. (11) În cazul prevăzut la alin. (10), asigurătorul RCA întocmeşte procesul-verbal suplimentar de constatare într-un termen de 3 zile lucrătoare de la solicitare. (12) Soluţiile tehnice finale de remediere a avariilor se stabilesc de către unitatea reparatoare, în acord cu documentaţia tehnică din manualul de reparaţie al producătorului auto, şi sunt acceptate de către persoana prejudiciată. (13) Părţile pot agrea constatarea avariilor şi întocmirea procesului-verbal de constatare prin transmiterea de informaţii şi documente prin mijloace electronice de comunicare. (14) Asigurătorii RCA acordă despăgubiri şi în cazul în care persoana prejudiciată a procedat la repararea vehiculului avariat înainte ca asigurătorii să efectueze constatarea avariilor, dacă împrejurările, cauzele producerii evenimentului asigurat şi cuantumul pagubei rezultă din actele aflate la dosar. (15) În situaţia prevăzută la alin. (14), evaluarea avariilor şi întocmirea procesului-verbal de constatare se fac prin coroborarea informaţiilor: a) consemnate în constatarea amiabilă de accident, în actele încheiate de organele de poliţie, de unităţile de pompieri sau de celelalte autorităţi publice competente; b) din documentaţia privind costul efectiv al reparaţiilor efectuate, depusă la dosarul de daună; c) din declaraţiile scrise ale părţilor implicate în accident şi ale martorilor cu privire la accidentul produs, precum şi din alte dovezi prezentate; d) din propriile constatări ale asigurătorului RCA rezultate în urma examinării reparaţiilor executate la vehicul; e) din investigaţiile privind dinamica accidentului; f) din alte mijloace legale de probă. (16) Constatarea vătămării integrităţii corporale sau a sănătăţii ori a decesului rezultate în urma unui accident de vehicule se realizează pe baza documentelor justificative emise de instituţiile sanitare cu caracter public de medicină legală.

   Textul în documentul-sursă ↗
10. 10
    Sursa 10: Codul civil — Legea nr. 287/2009 (copia FGA/Sintact din 19.03.2026)Lege · Art. 2219 alin. (1)–(2), PDF pp. 518–519 · forma din 19 martie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi extrasul citat

    Art. 2219

    Art. 2219: Asigurarea multiplă (1)Asiguratul trebuie să declare existenţa tuturor asigurărilor referitoare la acelaşi bun, această obligaţie revenindu-i atât la data încheierii contractelor de asigurare, cât şi pe parcursul executării acestora. (2)Atunci când există mai multe asigurări încheiate pentru acelaşi bun, fiecare asigurător este obligat la plată proporţional cu suma asigurată şi până la concurenţa acesteia, fără ca asiguratul să poată încasa o despăgubire mai mare decât prejudiciul efectiv, consecinţă directă a riscului.

    Textul în documentul-sursă ↗
11. 11
    Sursa 11: Codul civil — Legea nr. 287/2009 (copia FGA/Sintact din 19.03.2026)Lege · Art. 1598 alin. (1)–(2), p. 373 · forma din 19 martie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi extrasul citat

    Art. 1598

    Art. 1598: Subrogaţia parţială (1)În caz de subrogaţie parţială, creditorul iniţial, titular al unei garanţii, poate exercita drepturile sale pentru partea neplătită din creanţă cu preferinţă faţă de noul creditor. (2)Cu toate acestea, în cazul în care creditorul iniţial s-a obligat faţă de noul creditor să garanteze suma pentru care a operat subrogaţia, cel din urmă este preferat.

    Textul în documentul-sursă ↗
12. 12
    Sursa 12: Codul civil — Legea nr. 287/2009 (copia FGA/Sintact din 19.03.2026)Lege · Art. 2210 alin. (2)–(3), PDF p. 517 · forma din 19 martie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi extrasul citat

    Art. 2210

    Art. 2210: Subrogarea asigurătorului (1)În limitele indemnizaţiei plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepţia asigurărilor de persoane. (2)Asiguratul răspunde pentru prejudiciile aduse asigurătorului prin acte care ar împiedica realizarea dreptului prevăzut la alin. (1). (3)Asigurătorul poate renunţa, în tot sau în parte, la exercitarea dreptului conferit de alin. (1).

    Textul în documentul-sursă ↗
13. 13
    Sursa 13: Codul civil — Legea nr. 287/2009 (copia FGA/Sintact din 19.03.2026)Lege · Art. 2267 și 2270, p. 529 · forma din 19 martie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi cele 2 extrase citate

    Art. 2267 — Noţiune; textul articolului; PDF p. 529

    (1)Tranzacţia este contractul prin care părţile previn sau sting un litigiu, inclusiv în faza executării silite, prin concesii sau renunţări reciproce la drepturi ori prin transferul unor drepturi de la una la cealaltă. (2)Prin tranzacţie se pot naşte, modifica sau stinge raporturi juridice diferite de cele ce fac obiectul litigiului dintre părţi.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 2270 — Întinderea tranzacţiei; textul articolului; PDF p. 529

    (1)Tranzacţia se mărgineşte numai la obiectul ei; renunţarea făcută la toate drepturile, acţiunile şi pretenţiile, nu se întinde decât asupra cauzei cu privire la care s-a făcut tranzacţia. (2)Tranzacţia nu priveşte decât cauza cu privire la care a fost încheiată, fie că părţile şi-au manifestat intenţia prin expresii generale sau speciale, fie că intenţia lor rezultă în mod necesar din ceea ce s-a prevăzut în cuprinsul tranzacţiei.

    Textul în documentul-sursă ↗
14. 14
    Sursa 14: Codul civil — Legea nr. 287/2009 (copia FGA/Sintact din 19.03.2026)Lege · Art. 2207 alin. (1)–(3), PDF p. 516 · forma din 19 martie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi extrasul citat

    Art. 2207

    Art. 2207: Comunicarea producerii riscului asigurat (1)Asiguratul este obligat să comunice asigurătorului producerea riscului asigurat, în termenul prevăzut în contractul de asigurare. (2)În caz de neîndeplinire a obligaţiei prevăzute la alin. (1), asigurătorul are dreptul să refuze plata indemnizaţiei, dacă din acest motiv nu a putut determina cauza producerii evenimentului asigurat şi întinderea pagubei. (3)Comunicarea producerii riscului asigurat se poate face şi către brokerul de asigurare care, în acest caz, are obligaţia de a face la rândul său comunicarea către asigurător, în termenul prevăzut în contractul de asigurare.

    Textul în documentul-sursă ↗
15. 15
    Sursa 15: Codul civil — Legea nr. 287/2009 (copia FGA/Sintact din 19.03.2026)Lege · Art. 1597, PDF p. 372; art. 2519 alin. (1), PDF p. 580; art. 2527–2528, PDF p. 582 · forma din 19 martie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi cele 4 extrase citate

    Art. 1597

    Art. 1597: Efectele subrogaţiei (1)Subrogaţia îşi produce efectele din momentul plăţii pe care terţul o face în folosul creditorului. (2)Subrogaţia produce efecte împotriva debitorului principal şi a celor care au garantat obligaţia. Aceştia pot opune noului creditor mijloacele de apărare pe care le aveau împotriva creditorului iniţial.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 2519

    Art. 2519: Termenul de prescripţie de 2 ani (1)Dreptul la acţiune întemeiat pe un raport de asigurare sau reasigurare se prescrie în termen de 2 ani. (2)De asemenea, se prescrie în termen de 2 ani dreptul la acţiune privitor la plata remuneraţiei cuvenite intermediarilor pentru serviciile prestate în baza contractului de intermediere.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 2527

    Art. 2527: Dreptul la acţiunea în materia asigurărilor În cazul asigurării contractuale, prescripţia începe să curgă de la expirarea termenelor prevăzute de lege ori stabilite de părţi pentru plata primei de asigurare, respectiv pentru plata indemnizaţiei sau, după caz, a despăgubirilor datorate de asigurător.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 2528

    Art. 2528: Dreptul la acţiunea în repararea pagubei cauzate printr-o faptă ilicită (1)Prescripţia dreptului la acţiune în repararea unei pagube care a fost cauzată printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea. (2)Dispoziţiile alin. (1) se aplică, în mod corespunzător, şi în cazul acţiunii în restituire întemeiate pe îmbogăţirea fără justă cauză, plata nedatorată sau gestiunea de afaceri.

    Textul în documentul-sursă ↗
16. 16
    Sursa 16: Codul civil — Legea nr. 287/2009 (copia FGA/Sintact din 19.03.2026)Lege · Art. 6 alin. (2)–(4), pp. 2–3 · forma din 19 martie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi extrasul citat

    Art. 6 — Aplicarea în timp a legii civile; textul articolului; PDF p. 3

    (1)Legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare. Aceasta nu are putere retroactivă. (2)Actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor. (3)Actele juridice nule, anulabile sau afectate de alte cauze de ineficacitate la data intrării în vigoare a legii noi sunt supuse dispoziţiilor legii vechi, neputând fi considerate valabile ori, după caz, eficace potrivit dispoziţiilor legii noi. (4)Prescripţiile, decăderile şi uzucapiunile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit. (5)Dispoziţiile legii noi se aplică tuturor actelor şi faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârşite după intrarea sa în vigoare, precum şi situaţiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare. (6)Dispoziţiile legii noi sunt de asemenea aplicabile şi efectelor viitoare ale situaţiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate din starea şi capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiaţie, adopţie şi obligaţia legală de întreţinere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, şi din raporturile de vecinătate, dacă aceste situaţii juridice subzistă după intrarea în vigoare a legii noi.

    Textul în documentul-sursă ↗
17. 17
    Sursa 17: Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civilLege · Legea 71/2011, art. 102 alin. (1)–(2), art. 103, art. 201 și art. 220 alin. (1)Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi cele 6 extrase citate

    Art. 102 alin. (1) · forma extrasului din 16 iulie 2025

    (1) Contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art.102 alin.(1)–(2)

    (1) Contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa. (2) Modificarea contractului se face cu respectarea tuturor condițiilor prevăzute de legea în vigoare la data modificării. În privința elementelor ce nu fac obiectul modificării, sunt aplicabile dispozițiile alin. (1).

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 103 · forma extrasului din 16 iulie 2025

    Obligațiile născute din faptele juridice extracontractuale sunt supuse dispozițiilor legii în vigoare la data producerii ori, după caz, a săvârșirii lor.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art.103

    Obligațiile născute din faptele juridice extracontractuale sunt supuse dispozițiilor legii în vigoare la data producerii ori, după caz, a săvârșirii lor.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 201 · forma extrasului din 16 iulie 2025

    Articolul 201 Prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit. Notă Decizie de admitere: RIL nr. 13/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 907 din 15 septembrie 2022:1. Regimul juridic aplicabil prescripției dreptului de a obține executarea silită a ipotecii este guvernat de normele de drept substanțial în vigoare la momentul nașterii dreptului creditorului ipotecar de a obține executarea creanței garantate, fiind lipsită de relevanță norma procesuală aplicabilă procedurii de executare silită. 2. Dreptul de a obține executarea silită în temeiul contractului de ipotecă se stinge, pe cale accesorie, prin efectul prescripției executării silite a creanței întemeiate pe contractul de credit, dacă aceasta din urmă începe să curgă anterior datei de 1 octombrie 2011. 3. În cazul în care prescripția dreptului de a obține executarea silită a creanței garantate începe să curgă după 1 octombrie 2011 (inclusiv), executarea silită a ipotecii nu se stinge, pe cale accesorie, chiar dacă dreptul de a obține executarea silită a creanței principale este prescris, situație în care termenul de prescripție aplicabil este de: – 3 ani, potrivit art. 405 alin. 1 teza I din Codul de procedură civilă din 1865, dacă prescripția dreptului creditorului ipotecar de a obține executarea silită în temeiul contractului de credit a început să curgă în intervalul 1 octombrie 2011-14 februarie 2013; – 10 ani, potrivit art. 706 alin. (1) teza a II-a din Codul de procedură civilă, dacă prescripția dreptului creditorului ipotecar de a obține executarea silită în temeiul contractului de credit a început să curgă după 15 februarie 2013 (inclusiv). Decizie de respingere: HP nr. 34/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 905 din 14 septembrie 2022.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 220 · forma extrasului din 16 iulie 2025

    Articolul 220(1) Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 24 iulie 2009, intră în vigoare la data de 1 octombrie 2011.(2) Actele normative prevăzute la art. 214 și 216-218 intră în vigoare la data intrării în vigoare a Codului civil.

    Textul în documentul-sursă ↗
18. 18
    Sursa 18: Codul civil — Legea nr. 287/2009 (copia FGA/Sintact din 19.03.2026)Lege · Art. 2200–2201, PDF p. 514; art. 2210, PDF p. 517; art. 2217–2219, PDF pp. 518–519 · forma din 19 martie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi cele 6 extrase citate

    Art. 2200

    Art. 2200: Forma şi dovada (1)Pentru a putea fi dovedit, contractul de asigurare trebuie să fie încheiat în scris. Contractul nu poate fi probat cu martori, chiar atunci când există un început de dovadă scrisă. Dacă documentele de asigurare au dispărut prin forţă majoră sau caz fortuit şi nu există posibilitatea obţinerii unui duplicat, existenţa şi conţinutul lor pot fi dovedite prin orice mijloc de probă. (2)Încheierea contractului de asigurare se constată prin poliţa de asigurare sau certificatul de asigurare emis şi semnat de asigurător ori prin nota de acoperire emisă şi semnată de brokerul de asigurare. (3)Documentele care atestă încheierea unei asigurări pot fi semnate şi certificate prin mijloace electronice.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 2201

    Art. 2201: Poliţa de asigurare (1)Poliţa de asigurare trebuie să indice cel puţin: a)numele sau denumirea, domiciliul ori sediul părţilor contractante, precum şi numele beneficiarului asigurării, dacă acesta nu este parte la contract; b)obiectul asigurării; c)riscurile ce se asigură; d)momentul începerii şi cel al încetării răspunderii asigurătorului; e)primele de asigurare; f)sumele asigurate. (2)Alte elemente pe care trebuie să le cuprindă poliţa de asigurare se stabilesc prin norme adoptate de organul de stat în a cărui competenţă, potrivit legii, intră supravegherea activităţii din domeniul asigurărilor.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 2210

    Art. 2210: Subrogarea asigurătorului (1)În limitele indemnizaţiei plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepţia asigurărilor de persoane. (2)Asiguratul răspunde pentru prejudiciile aduse asigurătorului prin acte care ar împiedica realizarea dreptului prevăzut la alin. (1). (3)Asigurătorul poate renunţa, în tot sau în parte, la exercitarea dreptului conferit de alin. (1).

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 2217

    Art. 2217: Despăgubirea (1)Despăgubirea se stabileşte în funcţie de starea bunului din momentul producerii riscului asigurat. Ea nu poate depăşi valoarea bunului din acel moment, cuantumul pagubei şi nici suma asigurată. (2)Părţile pot stipula o clauză conform căreia asiguratul rămâne propriul său asigurător pentru o franşiză, în privinţa căreia asigurătorul nu este obligat să plătească despăgubire.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 2218

    Art. 2218: Asigurarea parţială În cazul în care contractul de asigurare s-a încheiat pentru o sumă asigurată care este inferioară valorii bunului şi dacă părţile nu au stipulat altfel, despăgubirea cuvenită se reduce corespunzător raportului dintre suma prevăzută în contract şi valoarea bunului.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 2219

    Art. 2219: Asigurarea multiplă (1)Asiguratul trebuie să declare existenţa tuturor asigurărilor referitoare la acelaşi bun, această obligaţie revenindu-i atât la data încheierii contractelor de asigurare, cât şi pe parcursul executării acestora. (2)Atunci când există mai multe asigurări încheiate pentru acelaşi bun, fiecare asigurător este obligat la plată proporţional cu suma asigurată şi până la concurenţa acesteia, fără ca asiguratul să poată încasa o despăgubire mai mare decât prejudiciul efectiv, consecinţă directă a riscului.

    Textul în documentul-sursă ↗
19. 19
    Sursa 19: Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă autoLege · Art. 11 alin. (2) lit. b)–d) și f), art. 14 alin. (1) · forma din 13 decembrie 2025Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi cele 2 extrase citate

    Art. 11

    Articolul 11 Riscurile acoperite(1) Asigurătorul RCA are obligația de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile dovedite suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat.(2) Fără a se depăși limitele de răspundere prevăzute în contractul RCA, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (4) și (5) și în condițiile în care evenimentul asigurat s-a produs în perioada de valabilitate a contractului RCA, asigurătorul RCA acordă despăgubiri în bani pentru:a) vătămări corporale sau deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial; b) prejudicii materiale, inclusiv costuri de radiere și înmatriculare, costuri cu taxe de timbru, cheltuieli cu limitarea prejudiciului, dovedite cu acte, cheltuieli aferente diminuării valorii vehiculului după reparații, dovedite cu acte sau expertiză; c) costuri privind readucerea vehiculului la starea dinaintea evenimentului asigurat, dovedite cu documente emise prin sisteme specializate sau prin documente emise în condițiile legii; d) prejudicii reprezentând consecința lipsei de folosință a vehiculului avariat, inclusiv înlocuirea temporară a vehiculului, pe baza opțiunii persoanei prejudiciate; e) cheltuieli de judecată efectuate de către persoana prejudiciată sau cheltuieli aferente în cazul soluționării alternative a litigiului dacă soluția este favorabilă persoanei prejudiciate; f) cheltuielile legate de transportul vehiculului avariat, aparținând terțului păgubit, de la locul accidentului la locația în care se găsește centrul de constatare daune, la unitatea reparatoare aleasă de păgubit în vederea reparării vehiculului, cel/cea mai apropiat/apropiată de locul producerii accidentului sau de domiciliul persoanei prejudiciate, după caz, dacă respectivul vehicul nu se mai poate deplasa prin mijloace proprii, iar asigurătorul nu asigură transportul. (3) Indiferent de locul în care s-a produs accidentul, respectiv pe drumuri publice, pe drumuri care nu sunt deschise circulației publice, în incinte și în orice alte locuri, atât în timpul deplasării, cât și în timpul staționării vehiculului asigurat, asigurătorul RCA acordă despăgubiri pentru prejudiciile produse ca urmare a unor accidente generate prin utilizarea vehiculului asigurat, până la limita de răspundere prevăzută în contractul RCA pentru: a) prejudiciul produs de dispozitivele sau instalațiile cu care a fost echipat vehiculul, inclusiv pentru prejudiciul produs din cauza desprinderii accidentale a remorcii, semiremorcii ori a atașului tractat de vehicul; b) prejudiciul produs din culpa conducătorului vehiculului asigurat; c) prejudiciul produs prin fapta lucrului, când prejudiciul își are cauza în însușirile, acțiunea sau inacțiunea vehiculului, prin intermediul altui lucru antrenat de deplasarea vehiculului, prin scurgerea, risipirea ori căderea accidentală a substanțelor, materialelor sau a obiectelor transportate; d) prejudiciile provocate terților, drept consecință a deschiderii ușilor vehiculului, în timpul mersului sau atunci când vehiculul este oprit ori staționează, de către pasagerii acestuia, fără asigurarea că nu se pune în pericol siguranța deplasării celorlalți participanți la trafic; e) prejudiciile provocate terților, drept consecință a conducerii vehiculului sub influența băuturilor alcoolice sau a stupefiantelor. (4) Prevederile alin. (3) lit. b) se aplică inclusiv în cazurile în care la data accidentului conducătorul vehiculului:a) a condus vehiculul fără consimțământul expres sau prezumat al asiguratului; b) nu este titularul unui permis care atestă dreptul să conducă vehiculul respectiv; c) nu a respectat obligațiile legale cu privire la starea și siguranța vehiculului respectiv. (5) Membrii familiei asiguratului, conducătorului auto sau oricărei altei persoane a cărei răspundere civilă este angajată într-un accident de vehicule și este acoperită de asigurarea obligatorie RCA nu sunt excluși de la beneficiul asigurării pentru propriile lor vătămări corporale.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 14

    Articolul 14 Cuantumul despăgubirilor(1) Despăgubirile se acordă în cuantum egal cu întinderea prejudiciului până la limita maximă de răspundere a asigurătorului RCA care este egală cu cea mai mare valoare dintre limita de răspundere prevăzută în legislația aplicabilă și cea prevăzută în contractul RCA, iar asigurătorul este obligat să comunice valoarea maximă de despăgubire, la cererea păgubitului sau a mandatarului acestuia, în termen de 7 zile calendaristice.(2) În cazul daunei totale economice, asigurătorul evaluează vehiculul avariat, printr-un sistem de evaluare specializat sau prin documente emise în condițiile legii pentru a-i determina valoarea de piață din momentul premergător evenimentului. Păgubitul poate opta pentru reparare până la valoarea de piață a vehiculului, calculată în urma evaluării, sau pentru soluționarea cazului ca daună totală prin plata diferenței dintre valoarea de piață a vehiculului și valoarea epavei.(3) Valoarea reparației se stabilește folosind sistemele de evaluare specializate sau prin documente emise în condițiile legii în care unitatea reparatoare auto își poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afișată.(4) Despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul le plătește cu titlu de dezdăunare și pentru cheltuielile de judecată și/sau cheltuielile aferente în cazul soluționării alternative a litigiului persoanelor prejudiciate prin vătămare corporală sau deces și prin avarierea ori distrugerea de bunuri.(5) În caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății ori decesului, despăgubirile se acordă atât pentru persoanele aflate în afara vehiculului care a produs accidentul, cât și pentru persoanele aflate în acel vehicul, cu excepția conducătorului vehiculului din vina căruia s-a produs accidentul.(6) În caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății ori decesului altor persoane în afara conducătorului auto răspunzător de producerea accidentului, se acordă despăgubiri și pentru prejudiciile produse soțului/soției sau persoanelor care se află în întreținerea proprietarului ori conducătorului vehiculului asigurat.(7) În caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății ori decesului unei persoane ori de avariere sau distrugere de bunuri, se acordă despăgubiri dacă vehiculul care a produs accidentul este identificat și asigurat, chiar dacă autorul accidentului a rămas neidentificat.(8) Pentru avarierea sau distrugerea bunurilor, despăgubirile se acordă pentru bunurile aflate în afara vehiculului care a produs accidentul, iar pentru bunurile aflate în acel vehicul, numai dacă acestea nu erau transportate în baza unui raport contractual existent cu proprietarul sau cu utilizatorul vehiculului respectiv, precum și dacă nu aparțineau proprietarului, utilizatorului ori conducătorului vehiculului răspunzător de producerea accidentului.(9) Despăgubirile, astfel cum sunt prevăzute la alin. (1)-(6) și (8) se acordă și în cazul în care conducătorul vehiculului, răspunzător de producerea accidentului, este o altă persoană decât asiguratul.(10) Despăgubirile se plătesc și atunci când persoanele prejudiciate nu au domiciliul, reședința sau sediul în România.

    Textul în documentul-sursă ↗
20. 20
    Sursa 20: Codul civil — Legea nr. 287/2009 (copia FGA/Sintact din 19.03.2026)Lege · Art. 1341–1344, p. 319, corelate cu art. 2210 și 2217–2219 · forma din 19 martie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi cele 8 extrase citate

    Art. 1341

    Art. 1341: Noţiune (1)Cel care plăteşte fără a datora are dreptul la restituire. (2)Nu este supus restituirii ceea ce s-a plătit cu titlu de liberalitate sau gestiune de afaceri. (3)Se prezumă, până la proba contrară, că plata s-a făcut cu intenţia de a stinge o datorie proprie.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 1342

    Art. 1342: Plata primită cu bună-credinţă de creditor (1)Restituirea nu poate fi dispusă atunci când, în urma plăţii, cel care a primit-o cu bună-credinţă a lăsat să se împlinească termenul de prescripţie ori s-a lipsit, în orice mod, de titlul său de creanţă sau a renunţat la garanţiile creanţei. (2)În acest caz, cel care a plătit are drept de regres împotriva adevăratului debitor în temeiul subrogaţiei legale în drepturile creditorului plătit.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 1343

    Art. 1343: Restituirea plăţii anticipate Ceea ce debitorul a plătit înainte de împlinirea termenului suspensiv nu se poate restitui decât atunci când plata s-a făcut prin dol sau violenţă. De asemenea, este supusă restituirii şi plata făcută înainte de îndeplinirea condiţiei suspensive.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 1344

    Art. 1344: Reguli aplicabile restituirii Restituirea plăţii nedatorate se face potrivit dispoziţiilor art. 1.635-1.649.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 2210

    Art. 2210: Subrogarea asigurătorului (1)În limitele indemnizaţiei plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepţia asigurărilor de persoane. (2)Asiguratul răspunde pentru prejudiciile aduse asigurătorului prin acte care ar împiedica realizarea dreptului prevăzut la alin. (1). (3)Asigurătorul poate renunţa, în tot sau în parte, la exercitarea dreptului conferit de alin. (1).

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 2217

    Art. 2217: Despăgubirea (1)Despăgubirea se stabileşte în funcţie de starea bunului din momentul producerii riscului asigurat. Ea nu poate depăşi valoarea bunului din acel moment, cuantumul pagubei şi nici suma asigurată. (2)Părţile pot stipula o clauză conform căreia asiguratul rămâne propriul său asigurător pentru o franşiză, în privinţa căreia asigurătorul nu este obligat să plătească despăgubire.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 2218

    Art. 2218: Asigurarea parţială În cazul în care contractul de asigurare s-a încheiat pentru o sumă asigurată care este inferioară valorii bunului şi dacă părţile nu au stipulat altfel, despăgubirea cuvenită se reduce corespunzător raportului dintre suma prevăzută în contract şi valoarea bunului.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 2219

    Art. 2219: Asigurarea multiplă (1)Asiguratul trebuie să declare existenţa tuturor asigurărilor referitoare la acelaşi bun, această obligaţie revenindu-i atât la data încheierii contractelor de asigurare, cât şi pe parcursul executării acestora. (2)Atunci când există mai multe asigurări încheiate pentru acelaşi bun, fiecare asigurător este obligat la plată proporţional cu suma asigurată şi până la concurenţa acesteia, fără ca asiguratul să poată încasa o despăgubire mai mare decât prejudiciul efectiv, consecinţă directă a riscului.

    Textul în documentul-sursă ↗
21. 21
    Sursa 21: Codul civil — Legea nr. 287/2009 (copia FGA/Sintact din 19.03.2026)Lege · Art. 2218, p. 518 · forma din 19 martie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi extrasul citat

    Art. 2218

    Art. 2218: Asigurarea parţială În cazul în care contractul de asigurare s-a încheiat pentru o sumă asigurată care este inferioară valorii bunului şi dacă părţile nu au stipulat altfel, despăgubirea cuvenită se reduce corespunzător raportului dintre suma prevăzută în contract şi valoarea bunului.

    Textul în documentul-sursă ↗