Când analizez RCA și când CASCO după un accident

01De la ce pornesc: paguba concretă și răspunderea

02Ce documente se aplică, de fapt, evenimentului?

03Cui trimit cererea și cum coordonez notificările?

04Reparația, documentele și cine plătește

05După o plată CASCO: ce pagubă a rămas?

06Calendare separate pentru fiecare demers

07Ce arată jurisprudența și ce nu stabilește

08Limitele alegerii și următorul pas

§Termene și repere procedurale

!De reținut

#Surse și trimiteri

1. 1
   Sursa 1: Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă autoLege · Art.1–2 pct.3; art.11 alin.(1)–(2); art.12 lit.b),h); art.13 · forma din 13 decembrie 2025Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

   Vezi cele 5 extrase citate

   Art. 1

   Articolul 1 Obiectul de reglementare Prezenta lege reglementează:a) asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și de tramvaie, denumită în continuare asigurare RCA; b) domeniul de aplicare a asigurării RCA, respectiv persoanele care au obligația să încheie contracte RCA și excepțiile de la această obligație, limitele teritoriale de aplicare, limitele de răspundere, obligațiile asiguratului, obligațiile asigurătorului RCA, riscurile acoperite și excluderile, elementele privind stabilirea și plata despăgubirilor, verificarea asigurării RCA, facilitățile și penalizările aplicabile asiguraților și asigurătorilor; c) organizarea și funcționarea Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România, denumit în continuare BAAR.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Art. 2

   Articolul 2 Definiții Termenii și expresiile utilizați/utilizate în prezenta lege au înțelesul prevăzut la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea și supravegherea activității de asigurare și reasigurare, cu modificările ulterioare, precum și următoarele semnificații:1. accident de vehicule - eveniment în care a fost implicat cel puțin un vehicul în urma căruia au rezultat prejudicii materiale și/sau vătămarea sănătății și a integrității corporale ori decesul uneia sau mai multor persoane; 2. Acord multilateral - acordul între birourile naționale ale asigurătorilor din statele membre ale Uniunii Europene sau părți la Acordul privind Spațiul Economic European și ale altor state asociate Uniunii Europene încheiat pentru punerea în aplicare a prevederilor art. 2 din Directiva 72/166/CEE a Consiliului în ceea ce privește controlul asigurării de răspundere civilă auto, intrat în vigoare pentru biroul național auto din România în baza Deciziei Comisiei 2007/482/CE; 3. asigurare facultativă - asigurare în care raporturile dintre asigurat și asigurător și drepturile și obligațiile fiecărei părți se stabilesc prin contractul de asigurare; 4. asigurat - proprietarul sau utilizatorul unui vehicul sau unui tramvai a cărui răspundere civilă delictuală este preluată contractual de un asigurător RCA în baza contractului RCA valabil pentru prejudiciile produse terțelor persoane din accidente de vehicule/tramvaie; 5. asigurat cu risc ridicat - persoana pentru care, pe baza încadrării în clasele de risc, cel puțin 3 asigurători RCA ofertează un tarif de primă de N ori mai mare decât tariful de referință; 6. asigurător RCA - asigurător autorizat să practice asigurare RCA; 7. avizarea daunei - notificarea asigurătorului de către persoana prejudiciată, asigurat sau mandatarii acestora, cu privire la producerea evenimentului asigurat; notificarea trebuie să fie însoțită de documentele necesare stabilirii răspunderii asigurătorului RCA; 8. birou național auto - organizație profesională constituită în conformitate cu Recomandarea nr. 5 din 25 ianuarie 1949, adoptată de Subcomitetul de transport rutier al Comitetului de transporturi pe uscat din cadrul Comisiei economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite, și care grupează societățile de asigurare care sunt autorizate într-un stat să practice asigurarea de răspundere civilă auto; 9. BAAR - asociație profesională, independentă și autonomă a tuturor societăților de asigurare, indiferent de forma de organizare și de statul în care își au sediul social, care, în baza legii, au dreptul să practice în România asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și care îndeplinește atribuțiile de birou național auto, de organism de plată a despăgubirilor, de organism de compensare, de centru de informare, precum și alte atribuții conferite prin lege; 10. bonus/malus - sistem prin care asiguratul este încadrat în una dintre clasele de bonus (ceea ce conduce la reducerea primei de asigurare) sau în una dintre clasele de malus (ceea ce conduce la majorarea primei de asigurare), în funcție de istoricul de daunalitate al acestuia în perioada de referință; 11. Carte Verde - document internațional de asigurare emis în numele biroului național auto, în conformitate cu Recomandarea nr. 5 din 25 ianuarie 1949, adoptată de Subcomitetul de transport rutier al Comitetului de transporturi pe uscat din cadrul Comisiei economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite; 12. cerere de despăgubire - documentul prin care partea prejudiciată sau asiguratul formulează către asigurătorul RCA sau către BAAR pretențiile de despăgubire; 13. contract RCA - contractul de asigurare de răspundere civilă auto obligatorie pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și de tramvaie, a cărui încheiere se constată prin polița de asigurare RCA, care atestă existența asigurării de răspundere civilă pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule; condițiile contractuale pentru asigurarea RCA sunt stabilite de prezenta lege și de reglementările Autorității de Supraveghere Financiară, denumită în continuare A.S.F., emise în aplicarea acesteia; forma și conținutul contractului RCA se stabilesc prin reglementări ale A.S.F.; 14. contractant - persoana care încheie contractul RCA și care se obligă față de asigurătorul RCA să plătească prima de asigurare; 15. corespondent - persoana pe care biroul național auto din România o desemnează pentru a reprezenta unul sau mai mulți asigurători din străinătate, membri ai altor birouri naționale auto, pentru soluționarea cererilor de despăgubire formulate de persoanele prejudiciate prin accidente de vehicule produse pe teritoriul României prin intermediul unor vehicule asigurate RCA de asigurătorii respectivi; 16. daună totală economică - situația unui vehicul sau unui bun avariat a cărui valoare de reparație depășește valoarea de piață a acestuia; 17. decontare directă - serviciul auxiliar de gestionare a daunelor de către asigurătorii RCA a propriilor asigurați, care se ofertează obligatoriu de către asigurator, iar achiziția acestuia este opțională de către asigurat; 18. limitele teritoriale de aplicare ale asigurării de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule:a) teritoriul României; b) teritoriile statelor membre ale Uniunii Europene, ale statelor părți la Acordul privind Spațiul Economic European, denumite în continuare state membre, și teritoriul Confederației Elvețiene; c) teritoriile statelor situate între două state care leagă direct două state membre ale Uniunii Europene, în care nu există birou național auto; d) teritoriile statelor în care sunt competente birourile naționale auto care au semnat Acordul multilateral; 19. mandatar - orice persoană fizică sau juridică împuternicită în condițiile legii să reprezinte interesele persoanei prejudiciate în raporturile acesteia cu asigurătorul RCA și cu unitatea reparatoare auto; 20. persoană prejudiciată - persoana îndreptățită să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract RCA; 21. polița de asigurare RCA - documentul prin care se constată încheierea contractului de asigurare RCA și se atestă existența asigurării de răspundere civilă pentru prejudicii produse terțelor persoane prin accidente de vehicule și de tramvaie; 22. prejudiciu - efectul negativ suferit de către persoana prejudiciată prin producerea unui risc acoperit printr-un contract RCA; 23. răscumpărare - prejudiciul suportat de către asigurat în condițiile prezentei legi și ale contractului de asigurare RCA; 24. tarif de referință - prima de asigurare cu caracter orientativ determinată pe baza datelor statistice de la nivelul pieței de asigurări RCA. Tariful de referință se calculează conform formulei:T. ref = PR x (1+IBNR) x (1+f)^t x (1+i)^t/ (1-Ch-P) x (1-BM), în care: PR = prima de risc = dauna medie (Dm) x frecvența medie (Fm), rezultate pe baza datelor statistice; IBNR = factorul de încărcare aferent rezervei de daune întâmplate, dar neavizate sau insuficient avizate; f = rata anuală de modificare a frecvenței daunei, pe baza datelor statistice; i = rata anuală de modificare a inflației (severității) daunelor, pe baza datelor statistice; t = diferența în ani dintre data medie de apariție a daunelor din perioada de aplicare a tarifului de referință și data medie de apariție a daunelor din perioada de analiză; Ch = cheltuielile asigurătorului determinate la valoare medie exprimat ca procent din prima brută; P = marja de profit exprimată ca procent din prima brută; BM = încărcare datorită aplicării sistemului bonus-malus; Dm și Fm sunt factori raportați la ultimii 5 ani; 25. teritoriul în care staționează în mod obișnuit vehiculul:a) teritoriul statului de unde vehiculul are o plăcuță de înmatriculare sau înregistrare, fie că aceasta este permanentă sau temporară; sau b) în cazurile în care nu există înmatriculare/înregistrare pentru un anumit tip de vehicul, dar vehiculul are un contract RCA ori un semn distinctiv similar plăcuței de înmatriculare/înregistrare, teritoriul statului în care s-a eliberat contractul RCA sau semnul respectiv; sau c) în cazurile în care pentru anumite tipuri de vehicule nu există plăcuță de înmatriculare/înregistrare, contract RCA și nici vreun semn distinctiv, teritoriul statului în care proprietarul vehiculului este rezident permanent; sau d) în cazul în care vehiculul nu are plăcuță de înmatriculare/înregistrare sau are o plăcuță care nu corespunde ori nu mai corespunde cu vehiculul și a fost implicat într-un accident, teritoriul statului în care a avut loc accidentul, cu scopul de a soluționa cererea de despăgubire de către biroul național auto sau organismul de plată a despăgubirilor; 26. unitate reparatoare auto - persoană juridică care are înscris ca obiect de activitate executarea de lucrări de întreținere și reparație a vehiculelor și este autorizată pentru aceste activități; pentru reparațiile efectuate pe teritoriul României autorizația este eliberată de către Regia Autonomă "Registrul Auto Român", conform legii; 27. vehicul: a) orice mijloc de transport pe uscat cu propulsie proprie, dar care nu se deplasează pe șine, cu:(i) o viteză maximă constructivă mai mare de 25 km/h; sau (ii) masă proprie mai mare de 25 kg și o viteză maximă constructivă mai mare de 14 km/h; b) orice remorcă destinată utilizării cu vehiculul menționat la lit. a), indiferent dacă este cuplată sau necuplată; c) tramvai; 27^1. utilizarea unui vehicul - orice utilizare a unui vehicul care este conformă cu funcția vehiculului de mijloc de transport la momentul accidentului, indiferent de caracteristicile vehiculului, de terenul pe care este utilizat și indiferent dacă acesta staționează sau este în mișcare; 28. utilizator - persoană fizică sau juridică, căreia proprietarul vehiculului îi acordă dreptul de folosință asupra acestuia, pe o anumită perioadă, în baza unui contract de închiriere, contract de leasing sau alt act întocmit în condițiile legii.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Art. 11

   Articolul 11 Riscurile acoperite(1) Asigurătorul RCA are obligația de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile dovedite suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat.(2) Fără a se depăși limitele de răspundere prevăzute în contractul RCA, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (4) și (5) și în condițiile în care evenimentul asigurat s-a produs în perioada de valabilitate a contractului RCA, asigurătorul RCA acordă despăgubiri în bani pentru:a) vătămări corporale sau deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial; b) prejudicii materiale, inclusiv costuri de radiere și înmatriculare, costuri cu taxe de timbru, cheltuieli cu limitarea prejudiciului, dovedite cu acte, cheltuieli aferente diminuării valorii vehiculului după reparații, dovedite cu acte sau expertiză; c) costuri privind readucerea vehiculului la starea dinaintea evenimentului asigurat, dovedite cu documente emise prin sisteme specializate sau prin documente emise în condițiile legii; d) prejudicii reprezentând consecința lipsei de folosință a vehiculului avariat, inclusiv înlocuirea temporară a vehiculului, pe baza opțiunii persoanei prejudiciate; e) cheltuieli de judecată efectuate de către persoana prejudiciată sau cheltuieli aferente în cazul soluționării alternative a litigiului dacă soluția este favorabilă persoanei prejudiciate; f) cheltuielile legate de transportul vehiculului avariat, aparținând terțului păgubit, de la locul accidentului la locația în care se găsește centrul de constatare daune, la unitatea reparatoare aleasă de păgubit în vederea reparării vehiculului, cel/cea mai apropiat/apropiată de locul producerii accidentului sau de domiciliul persoanei prejudiciate, după caz, dacă respectivul vehicul nu se mai poate deplasa prin mijloace proprii, iar asigurătorul nu asigură transportul. (3) Indiferent de locul în care s-a produs accidentul, respectiv pe drumuri publice, pe drumuri care nu sunt deschise circulației publice, în incinte și în orice alte locuri, atât în timpul deplasării, cât și în timpul staționării vehiculului asigurat, asigurătorul RCA acordă despăgubiri pentru prejudiciile produse ca urmare a unor accidente generate prin utilizarea vehiculului asigurat, până la limita de răspundere prevăzută în contractul RCA pentru: a) prejudiciul produs de dispozitivele sau instalațiile cu care a fost echipat vehiculul, inclusiv pentru prejudiciul produs din cauza desprinderii accidentale a remorcii, semiremorcii ori a atașului tractat de vehicul; b) prejudiciul produs din culpa conducătorului vehiculului asigurat; c) prejudiciul produs prin fapta lucrului, când prejudiciul își are cauza în însușirile, acțiunea sau inacțiunea vehiculului, prin intermediul altui lucru antrenat de deplasarea vehiculului, prin scurgerea, risipirea ori căderea accidentală a substanțelor, materialelor sau a obiectelor transportate; d) prejudiciile provocate terților, drept consecință a deschiderii ușilor vehiculului, în timpul mersului sau atunci când vehiculul este oprit ori staționează, de către pasagerii acestuia, fără asigurarea că nu se pune în pericol siguranța deplasării celorlalți participanți la trafic; e) prejudiciile provocate terților, drept consecință a conducerii vehiculului sub influența băuturilor alcoolice sau a stupefiantelor. (4) Prevederile alin. (3) lit. b) se aplică inclusiv în cazurile în care la data accidentului conducătorul vehiculului:a) a condus vehiculul fără consimțământul expres sau prezumat al asiguratului; b) nu este titularul unui permis care atestă dreptul să conducă vehiculul respectiv; c) nu a respectat obligațiile legale cu privire la starea și siguranța vehiculului respectiv. (5) Membrii familiei asiguratului, conducătorului auto sau oricărei altei persoane a cărei răspundere civilă este angajată într-un accident de vehicule și este acoperită de asigurarea obligatorie RCA nu sunt excluși de la beneficiul asigurării pentru propriile lor vătămări corporale.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Art. 12

   Articolul 12 Neacordarea despăgubirii Asigurătorul RCA nu acordă despăgubiri pentru:a) cazurile în care proprietarul, utilizatorul sau conducătorul vehiculului vinovat nu are răspundere civilă, dacă accidentul a fost produs:(i) într-un caz de forță majoră; (ii) din culpa exclusivă a persoanei prejudiciate; (iii) din culpa exclusivă a unei terțe persoane, cu excepția situațiilor prevăzute la art. 11 alin. (3) lit. d); b) prejudiciile produse bunurilor aparținând conducătorului vehiculului răspunzător de producerea accidentului, precum și cele produse ca urmare a vătămării corporale sau decesului acestuia, indiferent cine solicită aceste despăgubiri; c) în următoarele situații:(i) prejudiciile au fost produse bunurilor aparținând persoanelor fizice sau persoanelor juridice, dacă au fost provocate de un vehicul asigurat RCA, aflat în proprietatea ori utilizat de aceeași persoană fizică sau juridică și care este condus de un prepus al aceleiași persoane juridice ori de o altă persoană pentru care răspunde persoana fizică sau persoana juridică; (ii) bunul avariat și vehiculul asigurat fac parte din patrimoniul comun al soților; (iii) bunul avariat este utilizat de proprietarul vehiculului asigurat, care a produs dauna; d) prejudiciile cauzate în situațiile în care nu se face dovada valabilității la data accidentului a asigurării RCA sau asigurătorul RCA nu are răspundere; e) partea din prejudiciu care depășește limitele de răspundere stabilite prin contractul RCA, produs în unul și același accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate și de numărul persoanelor răspunzătoare de producerea prejudiciului; f) amenzile de orice fel și cheltuielile penale la care ar fi obligat proprietarul, utilizatorul sau conducătorul vehiculului asigurat, răspunzător de producerea prejudiciului; g) cheltuielile făcute în procesul penal de proprietarul, utilizatorul sau conducătorul vehiculului asigurat, răspunzător de producerea prejudiciului, chiar dacă în cadrul procesului penal s-a soluționat și latura civilă; h) sumele pe care conducătorul vehiculului răspunzător de producerea prejudiciului este obligat să le plătească proprietarului sau utilizatorului care i-a încredințat vehiculul asigurat, pentru avarierea ori distrugerea acestui vehicul; i) prejudiciile produse bunurilor transportate, dacă între proprietarul sau utilizatorul vehiculului care a produs accidentul ori conducătorul auto răspunzător și persoanele prejudiciate a existat un raport contractual la data producerii accidentului; j) prejudiciile produse persoanelor sau bunurilor aflate în vehiculul cu care s-a produs accidentul, dacă asigurătorul RCA poate dovedi că persoanele prejudiciate știau că vehiculul respectiv era furat; k) prejudiciile produse de dispozitivele sau de instalațiile montate pe vehicule, atunci când acestea sunt utilizate ca utilaje ori instalații de lucru, acestea constituind riscuri ale activității profesionale; l) prejudiciile produse prin accidente survenite în timpul operațiunilor de încărcare și de descărcare, acestea constituind riscuri ale activității profesionale; m) prejudiciile produse ca urmare a transportului de produse periculoase: radioactive, ionizante, inflamabile, explozive, corozive, combustibile, care au determinat sau au agravat producerea prejudiciului; n) prejudiciile cauzate prin utilizarea unui vehicul în timpul unui atac terorist sau război, dacă evenimentul are directă legătură cu respectivul atac ori război.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Art. 13

   Articolul 13 Culpa comună(1) În situația în care persoana prejudiciată a contribuit, din culpă, la producerea accidentului sau la mărirea prejudiciului, cel chemat să răspundă va fi ținut răspunzător numai pentru partea din prejudiciu care îi este imputabilă. În astfel de situații întinderea răspunderii fiecărei persoane va fi cea constatată prin orice mijloc de probă.(2) În situația în care nu se poate stabili întinderea răspunderii fiecărei persoane, aceasta se va stabili în cote egale, în raport cu numărul părților implicate în accident, fiecare parte având dreptul la despăgubire în proporția în care nu s-a făcut răspunzătoare de producerea accidentului.

   Textul în documentul-sursă ↗
2. 2
   Sursa 2: Codul civil — Legea nr. 287/2009 (copia FGA/Sintact din 19.03.2026)Lege · Art.2199–2201,2206,2214–2219; PDFpp.513–519 · forma din 19 martie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

   Vezi cele 10 extrase citate

   Art. 2199

   Art. 2199: Noţiune (1)Prin contractul de asigurare, contractantul asigurării sau asiguratul se obligă să plătească o primă asigurătorului, iar acesta din urmă se obligă ca, în cazul producerii riscului asigurat, să plătească o indemnizaţie, după caz, asiguratului, beneficiarului asigurării sau terţului păgubit. (2)Contractantul asigurării este persoana care încheie contractul pentru asigurarea unui risc privind o altă persoană ori pentru bunuri sau activităţi ale acesteia şi se obligă faţă de asigurător să plătească prima de asigurare.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Art. 2200

   Art. 2200: Forma şi dovada (1)Pentru a putea fi dovedit, contractul de asigurare trebuie să fie încheiat în scris. Contractul nu poate fi probat cu martori, chiar atunci când există un început de dovadă scrisă. Dacă documentele de asigurare au dispărut prin forţă majoră sau caz fortuit şi nu există posibilitatea obţinerii unui duplicat, existenţa şi conţinutul lor pot fi dovedite prin orice mijloc de probă. (2)Încheierea contractului de asigurare se constată prin poliţa de asigurare sau certificatul de asigurare emis şi semnat de asigurător ori prin nota de acoperire emisă şi semnată de brokerul de asigurare. (3)Documentele care atestă încheierea unei asigurări pot fi semnate şi certificate prin mijloace electronice.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Art. 2201

   Art. 2201: Poliţa de asigurare (1)Poliţa de asigurare trebuie să indice cel puţin: a)numele sau denumirea, domiciliul ori sediul părţilor contractante, precum şi numele beneficiarului asigurării, dacă acesta nu este parte la contract; b)obiectul asigurării; c)riscurile ce se asigură; d)momentul începerii şi cel al încetării răspunderii asigurătorului; e)primele de asigurare; f)sumele asigurate. (2)Alte elemente pe care trebuie să le cuprindă poliţa de asigurare se stabilesc prin norme adoptate de organul de stat în a cărui competenţă, potrivit legii, intră supravegherea activităţii din domeniul asigurărilor.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Art. 2206

   Art. 2206: Plata primelor de asigurare (1)Asiguratul este obligat să plătească primele de asigurare la termenele stabilite în contract. (2)Părţile pot conveni ca plata primelor de asigurare să se facă integral ori în rate. Dacă nu s-a convenit altfel, plata se face la sediul asigurătorului sau al împuterniciţilor acestuia. (3)Dovada plăţii primelor de asigurare revine asiguratului. (4)Dacă nu s-a convenit altfel, asigurătorul poate rezilia contractul în cazul în care sumele datorate de asigurat, cu titlu de primă, nu sunt plătite la scadenţă. (5)Asigurătorul este obligat să îl informeze pe asigurat în privinţa consecinţelor neplăţii primelor la termenul de plată pentru cazul prevăzut la alin. (4) şi să prevadă aceste consecinţe în contractul de asigurare. (6)Asigurătorul are dreptul de a compensa primele ce i se datorează până la sfârşitul anului de asigurare, în temeiul oricărui contract, cu orice indemnizaţie cuvenită asiguratului sau beneficiarului.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Art. 2214

   Art. 2214: Noţiune În cazul asigurării de bunuri, asigurătorul se obligă ca, la producerea riscului asigurat, să plătească o despăgubire asiguratului, beneficiarului asigurării sau altor persoane îndreptăţite.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Art. 2215

   Art. 2215: Interesul asigurării Asiguratul trebuie să aibă un interes cu privire la bunul asigurat.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Art. 2216

   Art. 2216: Prevenirea producerii riscului asigurat (1)Asiguratul este obligat să întreţină bunul asigurat în condiţii corespunzătoare, în scopul prevenirii producerii riscului asigurat. (2)Asigurătorul are dreptul să verifice modul în care bunul asigurat este întreţinut, în condiţiile stabilite prin contract. (3)În cazurile prevăzute în contract, la producerea riscului, asiguratul este obligat să ia pe seama asigurătorului şi în cadrul sumei asigurate, potrivit cu împrejurările, măsuri pentru limitarea pagubelor.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Art. 2217

   Art. 2217: Despăgubirea (1)Despăgubirea se stabileşte în funcţie de starea bunului din momentul producerii riscului asigurat. Ea nu poate depăşi valoarea bunului din acel moment, cuantumul pagubei şi nici suma asigurată. (2)Părţile pot stipula o clauză conform căreia asiguratul rămâne propriul său asigurător pentru o franşiză, în privinţa căreia asigurătorul nu este obligat să plătească despăgubire.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Art. 2218

   Art. 2218: Asigurarea parţială În cazul în care contractul de asigurare s-a încheiat pentru o sumă asigurată care este inferioară valorii bunului şi dacă părţile nu au stipulat altfel, despăgubirea cuvenită se reduce corespunzător raportului dintre suma prevăzută în contract şi valoarea bunului.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Art. 2219

   Art. 2219: Asigurarea multiplă (1)Asiguratul trebuie să declare existenţa tuturor asigurărilor referitoare la acelaşi bun, această obligaţie revenindu-i atât la data încheierii contractelor de asigurare, cât şi pe parcursul executării acestora. (2)Atunci când există mai multe asigurări încheiate pentru acelaşi bun, fiecare asigurător este obligat la plată proporţional cu suma asigurată şi până la concurenţa acesteia, fără ca asiguratul să poată încasa o despăgubire mai mare decât prejudiciul efectiv, consecinţă directă a riscului.

   Textul în documentul-sursă ↗
3. 3
   Sursa 3: Ghidul consumatorului — Asigurarea CASCOGhid oficial · PDFpp.1–5, în specialp.3 (varietatea condițiilor) șip.5 (franșiza)Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

   Vezi cele 3 extrase citate

   PDF p. 1

   ASIGURAREA CASCO GHIDUL CONSUMATORULUI CASCO este o asigurare facultativă care vă poate ajuta să vă protejați propriul vehicul (mașina sau motocicleta). Această asigurare este destinată despăgubirilor necesare în cazul unor avarii accidentale (parțiale sau totale) și/sau în cazul furtului (parțial sau total) și oricare alte riscuri asigurate, suferite de propriul vehicul asigurat. Asigurarea CASCO nu trebuie confundată cu asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto RCA, care acoperă daunele materiale și/sau vătămările corporale suferite de alte persoane în urma unui accident rutier produs din vina dumneavoastră.

   Textul în documentul-sursă ↗

   PDF p. 3

   Despăgubirile prevăzute de mecanismul de funcționare a unei asigurări sunt stabilite conform condițiilor contractuale, urmărindu-se efectuarea de reparații pentru repunerea vehiculului în starea de dinaintea producerii accidentului sau furtului parțial. În cazul avariilor totale sau a furtului total, suma asigurată este stabilită în contract și se urmărește o evaluare a valorii vehiculului înaintea producerii riscului asigurat. Condițiile contractului de asigurare CASCO pot diferi de la o societate de asigurare la alta, atât în ceea ce privește riscurile asigurate, riscurile excluse, valoarea franșizei (dacă este cazul) și alte elemente specifice, cât și în ceea ce privește primele de asigurare și condițiile de plată a acestora. Fiind o asigurare facultativă, contractul CASCO este stabilit între părți (asigurat și asigurător), inclusiv în privința drepturilor și obligațiilor.

   Textul în documentul-sursă ↗

   PDF p. 5, definiția franșizei

   Asigurătorul plătește contravaloarea daunei conform condițiilor contractuale, mai puțin franșiza aplicabilă (dacă este cazul) și (posibil) ratele care au mai rămas de plată pentru prima de asigurare. Franșiza este acea parte din valoarea daunei pe care o suportă asiguratul și poate fi stabilită de asigurător ca valoare fixă sau ca procent din suma asigurată sau din valoarea daunei.

   Textul în documentul-sursă ↗
4. 4
   Sursa 4: Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă autoLege · Art.26 alin.(1)–(4) · forma din 13 decembrie 2025Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

   Vezi extrasul citat

   Art. 26

   Articolul 26 Decontarea directă între asigurătorii RCA(1) Decontarea directă între asiguratorii RCA este aplicabilă la îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:a) accidentele auto se produc pe teritoriul României; b) vehiculele implicate în accidentele auto sunt înmatriculate/înregistrate în România; c) prejudiciile sunt produse exclusiv vehiculelor; d) ambele vehicule implicate în accidentul auto au asigurare RCA valabilă la data evenimentului; e) prejudiciile exclud vătămările corporale. (2) Serviciul de decontare directă se ofertează obligatoriu de către asigurător, dar achiziția acesteia este opțională de către asigurat.(3) Procedura de decontare directă se stabilește prin reglementări ale A.S.F.(4) Decontarea directă nu afectează dreptul persoanei prejudiciate în urma unui accident auto produs de un vehicul asigurat RCA de a exercita acțiunea directă pentru recuperarea prejudiciului produs împotriva asigurătorului RCA al persoanei vinovate de producerea accidentului auto.

   Textul în documentul-sursă ↗
5. 5
   Sursa 5: Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă autoLege · Art.2 pct.7,12; art.20 alin.(1)–(3); art.21 alin.(1)–(6) · forma din 13 decembrie 2025Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

   Vezi cele 3 extrase citate

   Art. 2

   Articolul 2 Definiții Termenii și expresiile utilizați/utilizate în prezenta lege au înțelesul prevăzut la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea și supravegherea activității de asigurare și reasigurare, cu modificările ulterioare, precum și următoarele semnificații:1. accident de vehicule - eveniment în care a fost implicat cel puțin un vehicul în urma căruia au rezultat prejudicii materiale și/sau vătămarea sănătății și a integrității corporale ori decesul uneia sau mai multor persoane; 2. Acord multilateral - acordul între birourile naționale ale asigurătorilor din statele membre ale Uniunii Europene sau părți la Acordul privind Spațiul Economic European și ale altor state asociate Uniunii Europene încheiat pentru punerea în aplicare a prevederilor art. 2 din Directiva 72/166/CEE a Consiliului în ceea ce privește controlul asigurării de răspundere civilă auto, intrat în vigoare pentru biroul național auto din România în baza Deciziei Comisiei 2007/482/CE; 3. asigurare facultativă - asigurare în care raporturile dintre asigurat și asigurător și drepturile și obligațiile fiecărei părți se stabilesc prin contractul de asigurare; 4. asigurat - proprietarul sau utilizatorul unui vehicul sau unui tramvai a cărui răspundere civilă delictuală este preluată contractual de un asigurător RCA în baza contractului RCA valabil pentru prejudiciile produse terțelor persoane din accidente de vehicule/tramvaie; 5. asigurat cu risc ridicat - persoana pentru care, pe baza încadrării în clasele de risc, cel puțin 3 asigurători RCA ofertează un tarif de primă de N ori mai mare decât tariful de referință; 6. asigurător RCA - asigurător autorizat să practice asigurare RCA; 7. avizarea daunei - notificarea asigurătorului de către persoana prejudiciată, asigurat sau mandatarii acestora, cu privire la producerea evenimentului asigurat; notificarea trebuie să fie însoțită de documentele necesare stabilirii răspunderii asigurătorului RCA; 8. birou național auto - organizație profesională constituită în conformitate cu Recomandarea nr. 5 din 25 ianuarie 1949, adoptată de Subcomitetul de transport rutier al Comitetului de transporturi pe uscat din cadrul Comisiei economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite, și care grupează societățile de asigurare care sunt autorizate într-un stat să practice asigurarea de răspundere civilă auto; 9. BAAR - asociație profesională, independentă și autonomă a tuturor societăților de asigurare, indiferent de forma de organizare și de statul în care își au sediul social, care, în baza legii, au dreptul să practice în România asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și care îndeplinește atribuțiile de birou național auto, de organism de plată a despăgubirilor, de organism de compensare, de centru de informare, precum și alte atribuții conferite prin lege; 10. bonus/malus - sistem prin care asiguratul este încadrat în una dintre clasele de bonus (ceea ce conduce la reducerea primei de asigurare) sau în una dintre clasele de malus (ceea ce conduce la majorarea primei de asigurare), în funcție de istoricul de daunalitate al acestuia în perioada de referință; 11. Carte Verde - document internațional de asigurare emis în numele biroului național auto, în conformitate cu Recomandarea nr. 5 din 25 ianuarie 1949, adoptată de Subcomitetul de transport rutier al Comitetului de transporturi pe uscat din cadrul Comisiei economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite; 12. cerere de despăgubire - documentul prin care partea prejudiciată sau asiguratul formulează către asigurătorul RCA sau către BAAR pretențiile de despăgubire; 13. contract RCA - contractul de asigurare de răspundere civilă auto obligatorie pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și de tramvaie, a cărui încheiere se constată prin polița de asigurare RCA, care atestă existența asigurării de răspundere civilă pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule; condițiile contractuale pentru asigurarea RCA sunt stabilite de prezenta lege și de reglementările Autorității de Supraveghere Financiară, denumită în continuare A.S.F., emise în aplicarea acesteia; forma și conținutul contractului RCA se stabilesc prin reglementări ale A.S.F.; 14. contractant - persoana care încheie contractul RCA și care se obligă față de asigurătorul RCA să plătească prima de asigurare; 15. corespondent - persoana pe care biroul național auto din România o desemnează pentru a reprezenta unul sau mai mulți asigurători din străinătate, membri ai altor birouri naționale auto, pentru soluționarea cererilor de despăgubire formulate de persoanele prejudiciate prin accidente de vehicule produse pe teritoriul României prin intermediul unor vehicule asigurate RCA de asigurătorii respectivi; 16. daună totală economică - situația unui vehicul sau unui bun avariat a cărui valoare de reparație depășește valoarea de piață a acestuia; 17. decontare directă - serviciul auxiliar de gestionare a daunelor de către asigurătorii RCA a propriilor asigurați, care se ofertează obligatoriu de către asigurator, iar achiziția acestuia este opțională de către asigurat; 18. limitele teritoriale de aplicare ale asigurării de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule:a) teritoriul României; b) teritoriile statelor membre ale Uniunii Europene, ale statelor părți la Acordul privind Spațiul Economic European, denumite în continuare state membre, și teritoriul Confederației Elvețiene; c) teritoriile statelor situate între două state care leagă direct două state membre ale Uniunii Europene, în care nu există birou național auto; d) teritoriile statelor în care sunt competente birourile naționale auto care au semnat Acordul multilateral; 19. mandatar - orice persoană fizică sau juridică împuternicită în condițiile legii să reprezinte interesele persoanei prejudiciate în raporturile acesteia cu asigurătorul RCA și cu unitatea reparatoare auto; 20. persoană prejudiciată - persoana îndreptățită să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract RCA; 21. polița de asigurare RCA - documentul prin care se constată încheierea contractului de asigurare RCA și se atestă existența asigurării de răspundere civilă pentru prejudicii produse terțelor persoane prin accidente de vehicule și de tramvaie; 22. prejudiciu - efectul negativ suferit de către persoana prejudiciată prin producerea unui risc acoperit printr-un contract RCA; 23. răscumpărare - prejudiciul suportat de către asigurat în condițiile prezentei legi și ale contractului de asigurare RCA; 24. tarif de referință - prima de asigurare cu caracter orientativ determinată pe baza datelor statistice de la nivelul pieței de asigurări RCA. Tariful de referință se calculează conform formulei:T. ref = PR x (1+IBNR) x (1+f)^t x (1+i)^t/ (1-Ch-P) x (1-BM), în care: PR = prima de risc = dauna medie (Dm) x frecvența medie (Fm), rezultate pe baza datelor statistice; IBNR = factorul de încărcare aferent rezervei de daune întâmplate, dar neavizate sau insuficient avizate; f = rata anuală de modificare a frecvenței daunei, pe baza datelor statistice; i = rata anuală de modificare a inflației (severității) daunelor, pe baza datelor statistice; t = diferența în ani dintre data medie de apariție a daunelor din perioada de aplicare a tarifului de referință și data medie de apariție a daunelor din perioada de analiză; Ch = cheltuielile asigurătorului determinate la valoare medie exprimat ca procent din prima brută; P = marja de profit exprimată ca procent din prima brută; BM = încărcare datorită aplicării sistemului bonus-malus; Dm și Fm sunt factori raportați la ultimii 5 ani; 25. teritoriul în care staționează în mod obișnuit vehiculul:a) teritoriul statului de unde vehiculul are o plăcuță de înmatriculare sau înregistrare, fie că aceasta este permanentă sau temporară; sau b) în cazurile în care nu există înmatriculare/înregistrare pentru un anumit tip de vehicul, dar vehiculul are un contract RCA ori un semn distinctiv similar plăcuței de înmatriculare/înregistrare, teritoriul statului în care s-a eliberat contractul RCA sau semnul respectiv; sau c) în cazurile în care pentru anumite tipuri de vehicule nu există plăcuță de înmatriculare/înregistrare, contract RCA și nici vreun semn distinctiv, teritoriul statului în care proprietarul vehiculului este rezident permanent; sau d) în cazul în care vehiculul nu are plăcuță de înmatriculare/înregistrare sau are o plăcuță care nu corespunde ori nu mai corespunde cu vehiculul și a fost implicat într-un accident, teritoriul statului în care a avut loc accidentul, cu scopul de a soluționa cererea de despăgubire de către biroul național auto sau organismul de plată a despăgubirilor; 26. unitate reparatoare auto - persoană juridică care are înscris ca obiect de activitate executarea de lucrări de întreținere și reparație a vehiculelor și este autorizată pentru aceste activități; pentru reparațiile efectuate pe teritoriul României autorizația este eliberată de către Regia Autonomă "Registrul Auto Român", conform legii; 27. vehicul: a) orice mijloc de transport pe uscat cu propulsie proprie, dar care nu se deplasează pe șine, cu:(i) o viteză maximă constructivă mai mare de 25 km/h; sau (ii) masă proprie mai mare de 25 kg și o viteză maximă constructivă mai mare de 14 km/h; b) orice remorcă destinată utilizării cu vehiculul menționat la lit. a), indiferent dacă este cuplată sau necuplată; c) tramvai; 27^1. utilizarea unui vehicul - orice utilizare a unui vehicul care este conformă cu funcția vehiculului de mijloc de transport la momentul accidentului, indiferent de caracteristicile vehiculului, de terenul pe care este utilizat și indiferent dacă acesta staționează sau este în mișcare; 28. utilizator - persoană fizică sau juridică, căreia proprietarul vehiculului îi acordă dreptul de folosință asupra acestuia, pe o anumită perioadă, în baza unui contract de închiriere, contract de leasing sau alt act întocmit în condițiile legii.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Art. 20

   Articolul 20 Cererea de despăgubire(1) Persoana prejudiciată are dreptul să înainteze cererea de despăgubire către asigurătorul RCA sau către propriul asigurător RCA în cazul decontării directe, în cazul producerii unui risc acoperit prin asigurarea RCA sau către BAAR, în cazul producerii unui risc acoperit de acesta în condițiile prevăzute de prezenta lege.(2) Persoana prejudiciată are dreptul, direct sau prin mandatari, să înainteze cererea de despăgubire către asigurătorul RCA sau către propriul asigurător RCA în cazul decontării directe, în cazul producerii unui risc acoperit prin asigurarea RCA, sau către BAAR, în cazul producerii unui risc acoperit de acesta în condițiile prevăzute de prezenta lege.(3) Cererea de despăgubire se poate înainta și prin mijloace electronice.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Art. 21

   Articolul 21 Soluționarea cererii de despăgubire(1) În termen de 30 de zile de la data înaintării cererii de despăgubire de către asigurat ori de către partea prejudiciată, asigurătorul RCA este obligat:a) fie să răspundă cererii părții solicitante, formulând în scris o ofertă de despăgubire justificată, transmisă cu confirmare de primire, în cazul în care se dovedește răspunderea asiguratului în producerea riscurilor acoperite prin asigurarea RCA, iar prejudiciul a fost cuantificat; b) fie să notifice părții prejudiciate în scris, cu confirmare de primire, motivele pentru care nu a aprobat, în totalitate sau parțial, pretențiile de despăgubire. (2) Dacă în termen de 30 de zile de la depunerea cererii de despăgubire de către partea prejudiciată ori de către asigurat, asigurătorul RCA nu a notificat părții prejudiciate respingerea pretențiilor de despăgubire, precum și motivele respingerii, asigurătorul RCA este obligat la plata despăgubirii. (3) Deschiderea procedurii privind efectuarea investigațiilor se face de către asigurător dacă există indicii temeinice asupra producerii evenimentului, în baza unui raport de expertiză realizat de un expert autorizat, și dacă acesta a notificat în scris persoana prejudiciată/asiguratul, în termen de 5 zile lucrătoare de la data deschiderii dosarului de daună și întocmirea procesului-verbal de constatare, cu privire la intenția de a desfășura investigații. Dacă în urma cercetărilor efectuate s-a constatat faptul că despăgubirea se cuvine persoanei prejudiciate, se aplică dispozițiile art. 11 alin. (2) lit. d). Necomunicarea notificării privind intenția de a desfășura investigații în termenul de 5 zile decade asigurătorul RCA din acest drept, fiind obligat la plata despăgubirii. Rezultatul motivat al investigațiilor se comunică părții prejudiciate în termen de 3 zile lucrătoare de la finalizare, dar fără a depăși termenul prevăzut la alin. (1).(4) Despăgubirea se plătește de către asigurătorul RCA în termen de 10 zile de la data acceptării ofertei de despăgubire prevăzută la alin. (1) lit. a) sau de la data la care asigurătorul RCA a primit o hotărâre judecătorească definitivă sau acordul entității de soluționare a litigiului cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească. Documentele care stau la baza cererii de despăgubire sunt stabilite prin reglementări ale A.S.F.(5) Dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenul prevăzut la alin. (4) sau și le îndeplinește defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea sau întârzie achitarea despăgubirii, acesta este obligat la plata unor penalități de 0,2% pe zi de întârziere calculate la nivelul sumei de despăgubire cuvenită sau la diferența de sumă neachitată. Plata penalităților se face odată cu plata despăgubirii. (6) În cazurile privind vătămările corporale și daunele morale care fac obiectul unui litigiu, penalitățile și plata acestora sunt stabilite de către instanța judecătorească.

   Textul în documentul-sursă ↗
6. 6
   Sursa 6: Codul civil — Legea nr. 287/2009 (copia FGA/Sintact din 19.03.2026)Lege · Art.2207 alin.(1)–(3), PDFp.516 · forma din 19 martie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

   Vezi extrasul citat

   Art. 2207

   Art. 2207: Comunicarea producerii riscului asigurat (1)Asiguratul este obligat să comunice asigurătorului producerea riscului asigurat, în termenul prevăzut în contractul de asigurare. (2)În caz de neîndeplinire a obligaţiei prevăzute la alin. (1), asigurătorul are dreptul să refuze plata indemnizaţiei, dacă din acest motiv nu a putut determina cauza producerii evenimentului asigurat şi întinderea pagubei. (3)Comunicarea producerii riscului asigurat se poate face şi către brokerul de asigurare care, în acest caz, are obligaţia de a face la rândul său comunicarea către asigurător, în termenul prevăzut în contractul de asigurare.

   Textul în documentul-sursă ↗
7. 7
   Sursa 7: Norma ASF nr. 20/2017 privind asigurările auto din RomâniaNormă · Art.18 alin.(1)–(5); art.19 alin.(6),(9)–(10),(14)–(15); art.22 alin.(1)–(3)Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

   Vezi cele 3 extrase citate

   Art. 18 — PDF pp. 16–17 · forma extrasului din 4 decembrie 2023

   ARTICOLUL 18 Avizarea prejudiciilor (1) Pentru acoperirea prejudiciilor suferite în urma producerii unor accidente de vehicule, persoanele prejudiciate se adresează în vederea avizării daunei: a) asigurătorului RCA cu care proprietarul/utilizatorul vehiculului răspunzător de producerea accidentului a încheiat asigurarea RCA; b) reprezentantului de despăgubiri; c) propriului asigurător RCA în cazul utilizării decontării directe; d) BAAR, în calitatea acestuia de birou gestionar. (2) La avizarea daunelor în legătură cu producerea unui eveniment asigurat prin contractul RCA, asigurătorul RCA deschide dosarul de daună procedând la: a) efectuarea constatării prejudiciilor şi evaluarea iniţială a daunelor; b) informarea în scris a părţii prejudiciate cu privire la documentele care trebuie depuse pentru soluţionarea pretenţiilor de despăgubire; c) soluţionarea cererii în termenul legal. (3) Asigurătorul RCA înregistrează toate documentele depuse la dosarul de daună. (4) Asigurătorul RCA efectuează constatarea prejudiciilor în termen de 3 zile lucrătoare de la data avizării sau la o dată ulterioară convenită de către părţi. (5) Obligaţia prevăzută la alin. (4) poate fi invocată de către persoana prejudiciată numai în condiţiile în care aceasta permite accesul asigurătorului RCA la bunul avariat şi asigură condiţiile necesare în vederea efectuării constatării.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Art. 19 — PDF pp. 17–19 · forma extrasului din 4 decembrie 2023

   ARTICOLUL 19 Constatarea prejudiciilor (1) Procesul-verbal de constatare se întocmeşte de către specialistul constatare daune şi se semnează de către acesta şi persoana prejudiciată. (2) În cazul în care despăgubirea urmează a fi recuperată în condiţiile prevăzute la art. 25 din Legea nr. 132/2017, procesul- verbal de constatare se semnează de către persoana prejudiciată, asigurat sau conducătorul vehiculului asigurat şi specialistul constatare daune. (3) Specialistul constatare daune înmânează câte un exemplar al procesului-verbal de constatare părţilor semnatare, la momentul efectuării constatării. (4) Persoana prejudiciată este îndreptăţită la obţinerea despăgubirii chiar şi în cazul în care asiguratul sau conducătorul vehiculului asigurat refuză semnarea procesului-verbal de constatare, în situaţia prevăzută la alin. (2). (5) Procesul-verbal de constatare cuprinde cel puţin următoarele informaţii: a) numărul dosarului de daună deschis; b) numele şi prenumele în clar ale părţilor semnatare; c) data şi locul producerii evenimentului; d) data avizării evenimentului; e) datele de identificare ale bunului avariat; f) elementele constatate ca avariate în acelaşi accident; g) soluţiile tehnice propuse iniţial; h) lista documentelor necesare a fi depuse de către persoana prejudiciată pentru finalizarea dosarului de daună şi efectuarea plăţii; i) rubrica menţiuni şi observaţii; j) datele de contact ale părţilor semnatare; k) informarea persoanei prejudiciate cu privire la dreptul acesteia de a se putea adresa pentru efectuarea reparaţiei oricărei unităţi reparatoare auto, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (8) din Legea nr. 132/2017, fără nicio restricţie sau constrângere din partea asigurătorului RCA sau a unităţii reparatoare auto care ar putea să îi influenţeze opţiunea. (6) În cazul în care, pentru recuperarea pagubei materiale produse într-un accident de vehicul, persoana prejudiciată se adresează asigurătorului său RCA ca urmare a utilizării decontării directe sau asigurătorului său de bunuri, sunt opozabile asigurătorului RCA al persoanei vinovate următoarele: a) constatarea avariilor; b) soluţiile tehnice adoptate; c) modul de stabilire a cuantumului despăgubirilor, cuvenite în baza contractului RCA. (7) În limitele despăgubirii achitate pe baza utilizării serviciului decontării directe, asigurătorul RCA al persoanei prejudiciate este subrogat în toate drepturile propriului asigurat împotriva asigurătorului RCA al persoanei vinovate de producerea prejudiciului. (8) În situaţia prevăzută la alin. (6), asigurătorul persoanei prejudiciate recuperează despăgubirea plătită de la asigurătorul RCA al persoanei vinovate, acesta având obligaţia de transmitere, prevăzută la art. 7 alin. (1) lit. g), către baza de date cu asigurările obligatorii de răspundere civilă auto încheiate pe teritoriul României. (9) Specialistul în constatarea daunelor este obligat să înscrie eventualele obiecţii ale părţilor cu privire la prejudiciile constatate în procesul-verbal de constatare sau într-o anexă la acesta; lipsa obiecţiilor nu poate fi invocată în sensul restricţionării drepturilor părţilor. (10) Dacă ulterior demontării elementelor avariate sau la introducerea în reparaţie a vehiculului se constată şi alte pagube produse ca urmare a accidentului, care nu au putut fi constatate iniţial, sau este necesară modificarea soluţiei tehnice adoptate iniţial, se întocmeşte un proces-verbal suplimentar de constatare. (11) În cazul prevăzut la alin. (10), asigurătorul RCA întocmeşte procesul-verbal suplimentar de constatare într-un termen de 3 zile lucrătoare de la solicitare. (12) Soluţiile tehnice finale de remediere a avariilor se stabilesc de către unitatea reparatoare, în acord cu documentaţia tehnică din manualul de reparaţie al producătorului auto, şi sunt acceptate de către persoana prejudiciată. (13) Părţile pot agrea constatarea avariilor şi întocmirea procesului-verbal de constatare prin transmiterea de informaţii şi documente prin mijloace electronice de comunicare. (14) Asigurătorii RCA acordă despăgubiri şi în cazul în care persoana prejudiciată a procedat la repararea vehiculului avariat înainte ca asigurătorii să efectueze constatarea avariilor, dacă împrejurările, cauzele producerii evenimentului asigurat şi cuantumul pagubei rezultă din actele aflate la dosar. (15) În situaţia prevăzută la alin. (14), evaluarea avariilor şi întocmirea procesului-verbal de constatare se fac prin coroborarea informaţiilor: a) consemnate în constatarea amiabilă de accident, în actele încheiate de organele de poliţie, de unităţile de pompieri sau de celelalte autorităţi publice competente; b) din documentaţia privind costul efectiv al reparaţiilor efectuate, depusă la dosarul de daună; c) din declaraţiile scrise ale părţilor implicate în accident şi ale martorilor cu privire la accidentul produs, precum şi din alte dovezi prezentate; d) din propriile constatări ale asigurătorului RCA rezultate în urma examinării reparaţiilor executate la vehicul; e) din investigaţiile privind dinamica accidentului; f) din alte mijloace legale de probă. (16) Constatarea vătămării integrităţii corporale sau a sănătăţii ori a decesului rezultate în urma unui accident de vehicule se realizează pe baza documentelor justificative emise de instituţiile sanitare cu caracter public de medicină legală.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Art. 22 — PDF pp. 22–24 · forma extrasului din 4 decembrie 2023

   ARTICOLUL 22 Prevederi generale (1) Despăgubirile se stabilesc după depunerea cererii de despăgubire de către persoana prejudiciată sau asigurat, astfel: a) pe cale amiabilă, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare; b) prin mecanisme de soluţionare alternativă a litigiului; c) prin hotărâre judecătorească definitivă, în cazul în care nu s-a realizat înţelegerea între părţi. (2) Cererea de despăgubire se soluţionează după depunerea următoarelor categorii de documente: a) din care rezultă dreptul de proprietate asupra bunului avariat sau orice probe pe baza cărora poate fi dovedit dreptul la despăgubire; b) din care rezultă răspunderea civilă a proprietarului sau a conducătorului vehiculului asigurat în producerea pagubei; c) din care rezultă întinderea prejudiciului; d) din care rezultă legătura de cauzalitate dintre întinderea prejudiciului şi modul de producere a evenimentului. (3) Stabilirea despăgubirilor conform prevederilor alin. (1) lit. a) se poate realiza dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: a) să rezulte răspunderea civilă a proprietarului sau a conducătorului vehiculului asigurat în producerea pagubei din: (i) cuprinsul formularului de constatare amiabilă de accident; (ii) documentele încheiate de organele de poliţie, serviciile de urgenţă profesioniste sau de celelalte autorităţi publice competente să constate şi să cerceteze accidentele de vehicule; (iii) înştiinţarea asiguraţilor, respectiv a conducătorilor auto vinovaţi; (iv) alte mijloace de probă; b) persoana prejudiciată face dovada prejudiciului suferit prin orice mijloc de probă; c) există legătură de cauzalitate între prejudiciul suferit şi fapta care a condus la producerea evenime ntului. (4) În situaţia în care se formulează pretenţii de despăgubiri pentru hârtii de valoare, acte, manuscrise, bijuterii, pietre preţioase, obiecte de artă, alte obiecte din platină, aur sau argint, mărci poştale, timbre şi pentru dispariţia sau distrugerea banilor, despăgubirile se stabilesc prin hotărâre judecătorească. (5) În cazul în care accidentul de vehicul face obiectul unui proces penal, despăgubirile se stabilesc pe cale amiabilă, dacă: a) potrivit legii, acţiunea penală a fost stinsă sau poate fi stinsă prin împăcarea părţilor; b) hotărârea instanţei penale a rămas definitivă, însă stabilirea despăgubirilor civile ar urma să se facă ulterior; c) acţiunea penală nu poate fi stinsă prin împăcarea părţilor, dacă: (i) s-a dat rechizitoriu de trimitere în judecată şi persoana prejudiciată îşi ia un angajament scris prin care se obligă să restituie de îndată, parţial sau total, despăgubirea primită, în funcţie de hotărârea instanţei penale în ceea ce priveşte fapta, făptuitorul şi vinovăţia; sau (ii) din actele încheiate de autorităţile publice rezultă atât răspunderea civilă, prejudiciile cauzate, cât şi vinovăţia conducătorului auto care urmează să fie trimis în judecată după finalizarea cercetărilor aflate în curs şi persoana prejudiciată îşi ia un angajament scris prin care se obligă să restituie de îndată, parţial sau total, despăgubirea primită, în funcţie de hotărârea instanţei penale în ceea ce priveşte fapta, făptuitorul şi vinovăţia. (6) La stabilirea despăgubirii, în cazul avarierii sau al distrugerii bunurilor, se iau ca bază de calcul pretenţiile formulate de către persoanele prejudiciate cu respectarea prevederilor art. 22 alin. (2) din Legea nr. 132/2017. (7) În cazul în care cuantumul despăgubirilor în acelaşi accident de vehicule depăşeşte, la data producerii accidentului, limita de despăgubire stabilită prin contractul RCA, exclusiv cheltuielile făcute în procesul civil, indiferent de numărul persoanelor vătămate sau decedate, după caz, şi de numărul persoanelor răspunzătoare de producerea pagubei, despăgubirile se acordă, în limita acestei sume, fiecărei persoane prejudiciate, proporţional cu raportul dintre limita de despăgubire prevăzută în contractul RCA şi totalul cuantumului despăgubirilor.

   Textul în documentul-sursă ↗
8. 8
   Sursa 8: Norma ASF nr. 20/2017 privind asigurările auto din RomâniaNormă · Art.37 alin.(1)–(3)Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

   Vezi extrasul citat

   Art. 37 — PDF pp. 32–33 · forma extrasului din 4 decembrie 2023

   ARTICOLUL 37 Prevederi generale (1) Documentul de intrare în reparaţie se eliberează de către asigurători, BAAR sau FGA, în limitele legale de răspundere şi competenţă, prin specialiştii constatare daună, în condiţiile prevăzute la art. 7 9 alin. (2) lit. b), art. 80 alin. (2) şi la art. 801 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. (2) Procesul-verbal de constatare prevăzut la art. 19 poate înlocui documentul de intrare în reparaţie, în condiţiile respectării prevederilor prezentului capitol. (3) Eliberarea documentului prevăzut la alin. (1) nu reprezintă nota tehnică finală de constatare a daunelor şi nici obligaţie de plată a emitentului, fapt care se precizează în conţinutul documentului.

   Textul în documentul-sursă ↗
9. 9
   Sursa 9: Codul civil — Legea nr. 287/2009 (copia FGA/Sintact din 19.03.2026)Lege · Art.2210 alin.(1)–(3), PDFp.517; art.2217–2219, PDFpp.518–519; art.2267–2270, PDFp.529 · forma din 19 martie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

   Vezi cele 8 extrase citate

   Art. 2210

   Art. 2210: Subrogarea asigurătorului (1)În limitele indemnizaţiei plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepţia asigurărilor de persoane. (2)Asiguratul răspunde pentru prejudiciile aduse asigurătorului prin acte care ar împiedica realizarea dreptului prevăzut la alin. (1). (3)Asigurătorul poate renunţa, în tot sau în parte, la exercitarea dreptului conferit de alin. (1).

   Textul în documentul-sursă ↗

   Art. 2217

   Art. 2217: Despăgubirea (1)Despăgubirea se stabileşte în funcţie de starea bunului din momentul producerii riscului asigurat. Ea nu poate depăşi valoarea bunului din acel moment, cuantumul pagubei şi nici suma asigurată. (2)Părţile pot stipula o clauză conform căreia asiguratul rămâne propriul său asigurător pentru o franşiză, în privinţa căreia asigurătorul nu este obligat să plătească despăgubire.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Art. 2218

   Art. 2218: Asigurarea parţială În cazul în care contractul de asigurare s-a încheiat pentru o sumă asigurată care este inferioară valorii bunului şi dacă părţile nu au stipulat altfel, despăgubirea cuvenită se reduce corespunzător raportului dintre suma prevăzută în contract şi valoarea bunului.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Art. 2219

   Art. 2219: Asigurarea multiplă (1)Asiguratul trebuie să declare existenţa tuturor asigurărilor referitoare la acelaşi bun, această obligaţie revenindu-i atât la data încheierii contractelor de asigurare, cât şi pe parcursul executării acestora. (2)Atunci când există mai multe asigurări încheiate pentru acelaşi bun, fiecare asigurător este obligat la plată proporţional cu suma asigurată şi până la concurenţa acesteia, fără ca asiguratul să poată încasa o despăgubire mai mare decât prejudiciul efectiv, consecinţă directă a riscului.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Art. 2267 — Noţiune; textul articolului; PDF p. 529

   (1)Tranzacţia este contractul prin care părţile previn sau sting un litigiu, inclusiv în faza executării silite, prin concesii sau renunţări reciproce la drepturi ori prin transferul unor drepturi de la una la cealaltă. (2)Prin tranzacţie se pot naşte, modifica sau stinge raporturi juridice diferite de cele ce fac obiectul litigiului dintre părţi.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Art. 2268 — Domeniul de aplicare; textul articolului; PDF p. 529

   (1)Nu se poate tranzacţiona asupra capacităţii sau stării civile a persoanelor şi nici cu privire la drepturi de care părţile nu pot să dispună potrivit legii. (2)Se poate însă tranzacţiona asupra acţiunii civile derivând din săvârşirea unei infracţiuni.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Art. 2269 — Indivizibilitatea tranzacţiei; textul articolului; PDF p. 529

   Tranzacţia este indivizibilă în ceea ce priveşte obiectul său. În lipsa unei stipulaţii contrare, ea nu poate fi desfiinţată în parte.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Art. 2270 — Întinderea tranzacţiei; textul articolului; PDF p. 529

   (1)Tranzacţia se mărgineşte numai la obiectul ei; renunţarea făcută la toate drepturile, acţiunile şi pretenţiile, nu se întinde decât asupra cauzei cu privire la care s-a făcut tranzacţia. (2)Tranzacţia nu priveşte decât cauza cu privire la care a fost încheiată, fie că părţile şi-au manifestat intenţia prin expresii generale sau speciale, fie că intenţia lor rezultă în mod necesar din ceea ce s-a prevăzut în cuprinsul tranzacţiei.

   Textul în documentul-sursă ↗
10. 10
    Sursa 10: Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă autoLege · Art.23 alin.(4) · forma din 13 decembrie 2025Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi extrasul citat

    Art. 23

    Articolul 23 Plata despăgubirilor(1) Despăgubirile se plătesc de către asigurătorul RCA persoanelor fizice sau juridice prejudiciate, în contul indicat de către persoana prejudiciată sau mandatarul acesteia, în condițiile legii.(2) Despăgubirile nu pot fi urmărite de creditorii asiguratului RCA.(3) Despăgubirile se plătesc asiguraților dacă aceștia dovedesc că au despăgubit persoanele prejudiciate și despăgubirile nu urmează să fie recuperate potrivit prevederilor art. 25.(4) În cazul în care în drepturile persoanei prejudiciate s-a subrogat asigurătorul facultativ al acesteia, eventuala diferență de despăgubire dintre cea rezultată potrivit contractului de asigurare facultativă și cea care rezultă potrivit contractului RCA rămâne pe contul contractului de asigurare facultativă, neputând fi recuperată de la asigurat, dacă despăgubirea plătită din contractul facultativ nu depășește limita maximă a despăgubirii ce poate fi acordată de asigurătorul RCA pentru prejudiciile cauzate în unul și același accident de vehicul, prevăzută de legislația în vigoare.(5) În situația în care părțile nu se înțeleg asupra cuantumului despăgubirii, suma care nu face obiectul litigiului este plătită de către asigurătorul RCA înainte ca acesta să se fi soluționat prin negocieri, prin soluționarea alternativă a litigiilor sau de către instanța judecătorească.(6) În cazurile în care despăgubirile se stabilesc prin soluționarea alternativă a litigiilor sau prin hotărâre judecătorească, asigurătorul RCA acordă despăgubiri în baza acordului rezultat în urma soluționării alternative a litigiului sau în baza hotărârii judecătorești rămase definitivă.

    Textul în documentul-sursă ↗
11. 11
    Sursa 11: Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civilLege · Art.102–103, art.201 și art.220 alin.(1)Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi cele 6 extrase citate

    Art. 102 alin. (1) · forma extrasului din 16 iulie 2025

    (1) Contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art.102 alin.(1)–(2)

    (1) Contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa. (2) Modificarea contractului se face cu respectarea tuturor condițiilor prevăzute de legea în vigoare la data modificării. În privința elementelor ce nu fac obiectul modificării, sunt aplicabile dispozițiile alin. (1).

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 103 · forma extrasului din 16 iulie 2025

    Obligațiile născute din faptele juridice extracontractuale sunt supuse dispozițiilor legii în vigoare la data producerii ori, după caz, a săvârșirii lor.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art.103

    Obligațiile născute din faptele juridice extracontractuale sunt supuse dispozițiilor legii în vigoare la data producerii ori, după caz, a săvârșirii lor.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 201 · forma extrasului din 16 iulie 2025

    Articolul 201 Prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit. Notă Decizie de admitere: RIL nr. 13/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 907 din 15 septembrie 2022:1. Regimul juridic aplicabil prescripției dreptului de a obține executarea silită a ipotecii este guvernat de normele de drept substanțial în vigoare la momentul nașterii dreptului creditorului ipotecar de a obține executarea creanței garantate, fiind lipsită de relevanță norma procesuală aplicabilă procedurii de executare silită. 2. Dreptul de a obține executarea silită în temeiul contractului de ipotecă se stinge, pe cale accesorie, prin efectul prescripției executării silite a creanței întemeiate pe contractul de credit, dacă aceasta din urmă începe să curgă anterior datei de 1 octombrie 2011. 3. În cazul în care prescripția dreptului de a obține executarea silită a creanței garantate începe să curgă după 1 octombrie 2011 (inclusiv), executarea silită a ipotecii nu se stinge, pe cale accesorie, chiar dacă dreptul de a obține executarea silită a creanței principale este prescris, situație în care termenul de prescripție aplicabil este de: – 3 ani, potrivit art. 405 alin. 1 teza I din Codul de procedură civilă din 1865, dacă prescripția dreptului creditorului ipotecar de a obține executarea silită în temeiul contractului de credit a început să curgă în intervalul 1 octombrie 2011-14 februarie 2013; – 10 ani, potrivit art. 706 alin. (1) teza a II-a din Codul de procedură civilă, dacă prescripția dreptului creditorului ipotecar de a obține executarea silită în temeiul contractului de credit a început să curgă după 15 februarie 2013 (inclusiv). Decizie de respingere: HP nr. 34/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 905 din 14 septembrie 2022.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 220 · forma extrasului din 16 iulie 2025

    Articolul 220(1) Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 24 iulie 2009, intră în vigoare la data de 1 octombrie 2011.(2) Actele normative prevăzute la art. 214 și 216-218 intră în vigoare la data intrării în vigoare a Codului civil.

    Textul în documentul-sursă ↗
12. 12
    Sursa 12: Codul civil — Legea nr. 287/2009 (copia FGA/Sintact din 19.03.2026)Lege · Art.2208 alin.(1), PDFp.516; art.2213, PDFp.517 · forma din 19 martie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi cele 2 extrase citate

    Art. 2208

    Art. 2208: Plata indemnizaţiei de asigurare (1)În cazul producerii riscului asigurat, asigurătorul trebuie să plătească indemnizaţia de asigurare în condiţiile prevăzute în contract. Atunci când există neînţelegere asupra cuantumului indemnizaţiei de asigurare, partea necontestată din aceasta se va plăti de asigurător anterior soluţionării neînţelegerii prin bună învoială sau de către instanţa judecătorească. (2)În cazurile stabilite prin contractul de asigurare, în asigurările de bunuri şi de răspundere civilă, asigurătorul nu datorează indemnizaţie dacă riscul asigurat a fost produs cu intenţie de către asigurat, de beneficiarul asigurării ori de un membru din conducerea persoanei juridice asigurate, care lucrează în această calitate. (3)În cazul în care părţile convin, dispoziţiile alin. (2) se aplică şi atunci când riscul asigurat a fost produs de către: a)persoanele fizice majore care, în mod statornic, locuiesc şi gospodăresc împreună cu asiguratul sau beneficiarul asigurării; b)prepuşii asiguratului sau ai beneficiarului asigurării.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 2213

    Art. 2213: Domeniul de aplicare Asigurările obligatorii se reglementează prin legi speciale.

    Textul în documentul-sursă ↗
13. 13
    Sursa 13: Legea nr. 181/2025 pentru modificarea și completarea Legii nr. 132/2017Lege · Art.I pct.6: noulart.6 alin.(12)–(13) din Legea132/2017; pct.7 și art.II pentru control temporal · forma din 13 noiembrie 2025Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi cele 21 extrase citate

    Art.I pct.6: art.6 alin.(12)

    Contractul RCA dă dreptul persoanei prejudiciate, în cazul producerii unui prejudiciu, să se poată adresa pentru efectuarea reparației oricărei unități reparatoare auto, în condițiile legii, fără nicio restricție sau constrângere din partea asigurătorului RCA sau a unității reparatoare auto, care ar putea să îi influențeze opțiunea.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Legea 181/2025, art. I pct. 7; art. 11 alin. (3), partea introductivă

    Indiferent de locul în care s-a produs accidentul, respectiv pe drumuri publice, pe drumuri care nu sunt deschise circulației publice, în incinte și în orice alte locuri, atât în timpul deplasării, cât și în timpul staționării vehiculului asigurat, asigurătorul RCA acordă despăgubiri pentru prejudiciile produse ca urmare a unor accidente generate prin utilizarea vehiculului asigurat, până la limita de răspundere prevăzută în contractul RCA pentru:

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art.II

    Prevederile art. I pct. 16-18 intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. II

    Prevederile art. I pct. 16-18 intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. I pct. 6: art. 6 alin. (6)

    Asiguratul poate solicita în scris asigurătorului RCA suspendarea efectelor contractului RCA pe perioada suspendării înmatriculării vehiculului.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. I pct. 6: art. 6 alin. (7)

    Asigurătorul RCA comunică asiguratului, în termen de 5 zile de la data solicitării prevăzute la alin. (6), suspendarea efectelor contractului RCA.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. I pct. 6: art. 6 alin. (8)

    Pe toată durata suspendării efectelor contractului RCA, a înmatriculării vehiculului, vehiculul se imobilizează într-un spațiu privat, în afara domeniului public.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. I pct. 6: art. 6 alin. (9)

    Neîndeplinirea obligației prevăzute la alin. (8) reprezintă încălcarea obligațiilor de asigurare RCA.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. I pct. 6: art. 6 alin. (10), introducere și lit. a)–b)

    În cazul suspendării efectelor contractului RCA, în baza opțiunii asiguratului, conform prevederilor alin. (6), asigurătorul RCA: a) prelungește valabilitatea contractului RCA cu perioada pentru care efectele contractului au fost suspendate, prin emiterea unui act adițional; sau b) restituie asiguratului diferența de primă corespunzătoare perioadei de suspendare, calculată prorata numai în cazurile în care nu s-au plătit ori nu se datorează despăgubiri pentru evenimente produse în perioada de valabilitate a contractului RCA.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. I pct. 6: art. 6 alin. (11)

    Suspendarea efectelor contractului RCA are loc cu începere de la data primirii de către asigurătorul RCA a solicitării de suspendare conform alin. (6), dar nu mai devreme de data suspendării, în condițiile legislației în vigoare, a înmatriculării vehiculului și numai până la data încetării suspendării înmatriculării sau a dreptului de circulație al vehiculului.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. I pct. 6: art. 6 alin. (1)

    Contractul RCA conține informații privind: numărul și data încheierii contractului, părțile contractului RCA, perioada de valabilitate, limitele maxime de răspundere stabilite de către asigurătorul RCA, prima de asigurare, numărul ratelor, scadența ratelor, intermediarul, clasa bonus/malus, numărul de înmatriculare/înregistrare, numărul de identificare a vehiculului, precum și statele în care acest document are valabilitate.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. I pct. 6: art. 6 alin. (2)

    Asigurătorii RCA solicită informațiile necesare pentru evaluarea riscului, conform propriilor criterii stabilite în tariful de primă, și verifică corectitudinea informațiilor privind datele de identificare și tehnice ale vehiculului, datele proprietarului/ utilizatorului acestuia.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. I pct. 6: art. 6 alin. (3)

    Asigurătorii RCA își asumă răspunderea pentru toate contractele RCA, inclusiv pentru cele alocate de către BAAR potrivit art. 19 alin. (3), precum și pentru erorile sau omisiunile apărute la emiterea contractelor RCA fie direct, fie prin intermediarii de asigurări sau de asigurări auxiliare, definiți potrivit Legii nr. 236/2018 privind distribuția de asigurări, cu modificările și completările ulterioare.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Legea nr. 181/2025, art. I pct. 6 — Legea nr. 132/2017 art. 6 alin. (4)

    (4) Limitele minime de răspundere acoperite prin asigurarea RCA conform reglementărilor Uniunii Europene sunt următoarele: a) pentru prejudicii materiale produse în unul și același accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire se stabilește, pentru accidente, la un nivel de 6.434.740 lei; b) pentru vătămări corporale și decese, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial produse în unul și același accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire se stabilește la un nivel de 31.926.210 lei.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Legea nr. 181/2025, art. I pct. 6 — Legea nr. 132/2017 art. 6 alin. (5)

    (5) A.S.F. poate revizui prin reglementări proprii limitele prevăzute la alin. (4) conform actelor delegate emise de către Comisia Europeană în conformitate cu art. 9 alin. (2) din Directiva 2009/103/CE, astfel cum se modifică prin art. 1 pct. 5 din Directiva (UE) 2021/2.118.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art.I pct.7: art.11 alin.(3), teza introductivă

    Indiferent de locul în care s-a produs accidentul, respectiv pe drumuri publice, pe drumuri care nu sunt deschise circulației publice, în incinte și în orice alte locuri, atât în timpul deplasării, cât și în timpul staționării vehiculului asigurat, asigurătorul RCA acordă despăgubiri pentru prejudiciile produse ca urmare a unor accidente generate prin utilizarea vehiculului asigurat, până la limita de răspundere prevăzută în contractul RCA pentru:

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art.I pct.6: art.6 alin.(4), teza introductivă

    Limitele minime de răspundere acoperite prin asigurarea RCA conform reglementărilor Uniunii Europene sunt următoarele:

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art.I pct.6: art.6 alin.(4) lit.a)

    pentru prejudicii materiale produse în unul și același accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire se stabilește, pentru accidente, la un nivel de 6.434.740 lei;

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art.I pct.6: art.6 alin.(4) lit.b)

    pentru vătămări corporale și decese, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial produse în unul și același accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire se stabilește la un nivel de 31.926.210 lei.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art.I pct.6: art.6 alin.(5)

    A.S.F. poate revizui prin reglementări proprii limitele prevăzute la alin. (4) conform actelor delegate emise de către Comisia Europeană în conformitate cu art. 9 alin. (2) din Directiva 2009/103/CE, astfel cum se modifică prin art. 1 pct. 5 din Directiva (UE) 2021/2.118.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. I pct. 6 — Legea nr.132/2017 art.6 alin.(13)

    (13) În aplicarea prevederilor alin. (12), contractul RCA va cuprinde o clauză potrivit căreia, în cazul producerii unei daune, persoana prejudiciată să se poată adresa pentru efectuarea reparației oricărui operator economic care desfășoară activități de reparații ale autovehiculelor, în condițiile legii, fără nicio restricție sau constrângere care ar putea să îi influențeze opțiunea.

    Textul în documentul-sursă ↗
14. 14
    Sursa 14: Codul civil — Legea nr. 287/2009 (copia FGA/Sintact din 19.03.2026)Lege · Art.2200–2201,2206–2208,2210,2214–2219; PDFpp.514–519 · forma din 19 martie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi cele 12 extrase citate

    Art. 2200

    Art. 2200: Forma şi dovada (1)Pentru a putea fi dovedit, contractul de asigurare trebuie să fie încheiat în scris. Contractul nu poate fi probat cu martori, chiar atunci când există un început de dovadă scrisă. Dacă documentele de asigurare au dispărut prin forţă majoră sau caz fortuit şi nu există posibilitatea obţinerii unui duplicat, existenţa şi conţinutul lor pot fi dovedite prin orice mijloc de probă. (2)Încheierea contractului de asigurare se constată prin poliţa de asigurare sau certificatul de asigurare emis şi semnat de asigurător ori prin nota de acoperire emisă şi semnată de brokerul de asigurare. (3)Documentele care atestă încheierea unei asigurări pot fi semnate şi certificate prin mijloace electronice.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 2201

    Art. 2201: Poliţa de asigurare (1)Poliţa de asigurare trebuie să indice cel puţin: a)numele sau denumirea, domiciliul ori sediul părţilor contractante, precum şi numele beneficiarului asigurării, dacă acesta nu este parte la contract; b)obiectul asigurării; c)riscurile ce se asigură; d)momentul începerii şi cel al încetării răspunderii asigurătorului; e)primele de asigurare; f)sumele asigurate. (2)Alte elemente pe care trebuie să le cuprindă poliţa de asigurare se stabilesc prin norme adoptate de organul de stat în a cărui competenţă, potrivit legii, intră supravegherea activităţii din domeniul asigurărilor.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 2206

    Art. 2206: Plata primelor de asigurare (1)Asiguratul este obligat să plătească primele de asigurare la termenele stabilite în contract. (2)Părţile pot conveni ca plata primelor de asigurare să se facă integral ori în rate. Dacă nu s-a convenit altfel, plata se face la sediul asigurătorului sau al împuterniciţilor acestuia. (3)Dovada plăţii primelor de asigurare revine asiguratului. (4)Dacă nu s-a convenit altfel, asigurătorul poate rezilia contractul în cazul în care sumele datorate de asigurat, cu titlu de primă, nu sunt plătite la scadenţă. (5)Asigurătorul este obligat să îl informeze pe asigurat în privinţa consecinţelor neplăţii primelor la termenul de plată pentru cazul prevăzut la alin. (4) şi să prevadă aceste consecinţe în contractul de asigurare. (6)Asigurătorul are dreptul de a compensa primele ce i se datorează până la sfârşitul anului de asigurare, în temeiul oricărui contract, cu orice indemnizaţie cuvenită asiguratului sau beneficiarului.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 2207

    Art. 2207: Comunicarea producerii riscului asigurat (1)Asiguratul este obligat să comunice asigurătorului producerea riscului asigurat, în termenul prevăzut în contractul de asigurare. (2)În caz de neîndeplinire a obligaţiei prevăzute la alin. (1), asigurătorul are dreptul să refuze plata indemnizaţiei, dacă din acest motiv nu a putut determina cauza producerii evenimentului asigurat şi întinderea pagubei. (3)Comunicarea producerii riscului asigurat se poate face şi către brokerul de asigurare care, în acest caz, are obligaţia de a face la rândul său comunicarea către asigurător, în termenul prevăzut în contractul de asigurare.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 2208

    Art. 2208: Plata indemnizaţiei de asigurare (1)În cazul producerii riscului asigurat, asigurătorul trebuie să plătească indemnizaţia de asigurare în condiţiile prevăzute în contract. Atunci când există neînţelegere asupra cuantumului indemnizaţiei de asigurare, partea necontestată din aceasta se va plăti de asigurător anterior soluţionării neînţelegerii prin bună învoială sau de către instanţa judecătorească. (2)În cazurile stabilite prin contractul de asigurare, în asigurările de bunuri şi de răspundere civilă, asigurătorul nu datorează indemnizaţie dacă riscul asigurat a fost produs cu intenţie de către asigurat, de beneficiarul asigurării ori de un membru din conducerea persoanei juridice asigurate, care lucrează în această calitate. (3)În cazul în care părţile convin, dispoziţiile alin. (2) se aplică şi atunci când riscul asigurat a fost produs de către: a)persoanele fizice majore care, în mod statornic, locuiesc şi gospodăresc împreună cu asiguratul sau beneficiarul asigurării; b)prepuşii asiguratului sau ai beneficiarului asigurării.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 2210

    Art. 2210: Subrogarea asigurătorului (1)În limitele indemnizaţiei plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepţia asigurărilor de persoane. (2)Asiguratul răspunde pentru prejudiciile aduse asigurătorului prin acte care ar împiedica realizarea dreptului prevăzut la alin. (1). (3)Asigurătorul poate renunţa, în tot sau în parte, la exercitarea dreptului conferit de alin. (1).

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 2214

    Art. 2214: Noţiune În cazul asigurării de bunuri, asigurătorul se obligă ca, la producerea riscului asigurat, să plătească o despăgubire asiguratului, beneficiarului asigurării sau altor persoane îndreptăţite.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 2215

    Art. 2215: Interesul asigurării Asiguratul trebuie să aibă un interes cu privire la bunul asigurat.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 2216

    Art. 2216: Prevenirea producerii riscului asigurat (1)Asiguratul este obligat să întreţină bunul asigurat în condiţii corespunzătoare, în scopul prevenirii producerii riscului asigurat. (2)Asigurătorul are dreptul să verifice modul în care bunul asigurat este întreţinut, în condiţiile stabilite prin contract. (3)În cazurile prevăzute în contract, la producerea riscului, asiguratul este obligat să ia pe seama asigurătorului şi în cadrul sumei asigurate, potrivit cu împrejurările, măsuri pentru limitarea pagubelor.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 2217

    Art. 2217: Despăgubirea (1)Despăgubirea se stabileşte în funcţie de starea bunului din momentul producerii riscului asigurat. Ea nu poate depăşi valoarea bunului din acel moment, cuantumul pagubei şi nici suma asigurată. (2)Părţile pot stipula o clauză conform căreia asiguratul rămâne propriul său asigurător pentru o franşiză, în privinţa căreia asigurătorul nu este obligat să plătească despăgubire.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 2218

    Art. 2218: Asigurarea parţială În cazul în care contractul de asigurare s-a încheiat pentru o sumă asigurată care este inferioară valorii bunului şi dacă părţile nu au stipulat altfel, despăgubirea cuvenită se reduce corespunzător raportului dintre suma prevăzută în contract şi valoarea bunului.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 2219

    Art. 2219: Asigurarea multiplă (1)Asiguratul trebuie să declare existenţa tuturor asigurărilor referitoare la acelaşi bun, această obligaţie revenindu-i atât la data încheierii contractelor de asigurare, cât şi pe parcursul executării acestora. (2)Atunci când există mai multe asigurări încheiate pentru acelaşi bun, fiecare asigurător este obligat la plată proporţional cu suma asigurată şi până la concurenţa acesteia, fără ca asiguratul să poată încasa o despăgubire mai mare decât prejudiciul efectiv, consecinţă directă a riscului.

    Textul în documentul-sursă ↗
15. 15
    Sursa 15: ÎCCJ, Decizia 86 din 20 noiembrie 2017 — subrogarea asigurătorului CASCO și penalități în regimul Normei ASF23/2014Hotărâre · ÎCCJ HP86/20.11.2017, par.46–54, în special48,52 și54; par.37 și dispozitiv pentru limite · forma din 17 ianuarie 2018Înalta Curte de Casație și Justiție · 86/2017 · 20 noiembrie 2017 · Caracter definitiv neprecizatTextul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi cele 11 extrase citate

    Par. 37

    37. În plus, deși textele a căror interpretare se solicită prin prezenta sesizare sunt incluse în acte normative abrogate la data învestirii Înaltei Curți de Casație și Justiție cu cererea de pronunțare a unei hotărâri prealabile^1), utilitatea dezlegării chestiunii de drept ce derivă din interpretarea și aplicarea normelor legale abrogate subzistă, câtă vreme acestea se aplică tuturor contractelor RCA încheiate în perioada în care au fost în vigoare și în legătură cu toate prejudiciile ce se despăgubesc în baza acestora, potrivit principiilor generale relative la aplicarea în timp a legii civile, instituite de art. 6 alin. (1)-(6) din Codul civil. Notă ^1) Legea nr. 136/1995 a fost abrogată prin art. 40 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2016 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terțelor persoane prin accidente de vehicule și de tramvaie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 723 din 19 septembrie 2016. Acest din urmă act normativ, la rândul său, a fost abrogat prin art. 45 lit. b) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 12 iunie 2017. În mod asemănător, Norma nr. 23/2014 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară în aplicarea Legii nr. 136/1995 a fost abrogată și înlocuită de Norma Autorității de Supraveghere Financiară nr. 39/2016 privind asigurările auto din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 986 din 8 decembrie 2016, cu modificările și completările ulterioare (Norma nr. 39/2016). În fine, Norma nr. 39/2016 a fost abrogată prin art. 48 din Norma Autorității de Supraveghere Financiară nr. 20/2017 privind asigurările auto din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 624 din 1 august 2017.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Par. 46

    46. Pe de altă parte, persoana prejudiciată într-un accident de autovehicule din culpa unui terț poate avea calitatea de asigurat într-un contract de asigurare facultativă de bunuri, situație în care se poate adresa pentru recuperarea pagubei materiale asigurătorului său de bunuri. Este situația în care asigurătorul de bunuri se subrogă în drepturile asiguratului său plătit și se îndreaptă în regres împotriva asigurătorului de răspundere civilă al terțului. Această concluzie reiese din interpretarea coroborată a prevederilor art. 2.210 alin. (1) din Codul civil cu art. 55 alin. (2) din Legea nr. 136/1995.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Par. 47

    47. În ceea ce privește mecanismul de funcționare a subrogației asigurătorului de bunuri în drepturile asiguratului său dezdăunat și dreptul său de regres împotriva asigurătorului de răspundere civilă auto se constată că prin dispozițiile art. 58 alin. (2) din Norma nr. 23/2014 se instituie o adevărată procedură de plată a despăgubirilor și un termen imperativ de executare a obligațiilor ce îi revin asigurătorului RCA, după cum urmează: Articolul 58 (2) În cazul în care în drepturile persoanei păgubite s-a subrogat asigurătorul acesteia, asigurătorul RCA efectuează plata despăgubirilor astfel: a) dacă nu există obiecții asupra sumelor solicitate, acestea se vor achita în cel mult 15 zile calendaristice de la data avizării scrise, efectuată de asigurătorul subrogat în drepturile persoanei păgubite, însoțită de documentele justificative; avizarea de plată poate fi făcută la sediile asigurătorului RCA sau la persoana mandatată pentru activitatea de constatare și lichidare a daunelor; b) dacă există obiecții întemeiate asupra sumelor solicitate, acestea se vor comunica asigurătorului CASCO în termenul prevăzut la lit. a). ...

    Textul în documentul-sursă ↗

    Par. 48

    48. Prin faptul plății făcute asiguratului, drepturile și acțiunile acestuia împotriva terțului răspunzător de producerea prejudiciului și, desigur, împotriva asigurătorului de răspundere civilă auto al terțului se transferă în patrimoniul asigurătorului de bunuri, în acest moment născându-se și dreptul de regres al acestuia din urmă. Așadar, problema de drept supusă analizei constă în stabilirea efectelor subrogației, respectiv de a stabili dacă asigurătorul de bunuri, devenit titularul dreptului de creanță transferat în patrimoniul său, poate solicita asigurătorului RCA, pentru executarea cu întârziere a obligațiilor sale, daunele-interese moratorii stabilite pe cale legală de art. 38 din Norma nr. 23/2014, avantaj de care asiguratul său ar fi beneficiat anterior transmiterii creanței, în condițiile în care prin prevederile art. 58 alin. (2) nu se mai face o evaluare legală a unor astfel de daune.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Par. 49

    49. Prealabil analizei propriu-zise a chestiunii de drept cu care a fost învestită instanța supremă, se impun câteva precizări teoretice:

    Textul în documentul-sursă ↗

    Par. 50

    50. Asigurarea este obligatorie atunci când persoanele (fizice sau juridice) sunt obligate de norma imperativă să încheie un contract de asigurare într-un anumit domeniu și în condițiile stabilite, de asemenea, tot de lege. Caracterul obligatoriu (și legal) al acestei asigurări se referă la determinarea sferei persoanelor îndatorate a încheia un contract de asigurare, într-un domeniu și în condițiile stabilite de lege, drepturile și obligațiile părților contractante nefiind lăsate la latitudinea acestora.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Par. 51

    51. Subrogația, privită ca mijloc de transmitere a obligațiilor, constă în înlocuirea creditorului dintr-un raport juridic obligațional (subrogant, creditor inițial sau accipiens) cu o altă persoană, care, plătind datoria debitorului, devine creditor al acestuia din urmă (subrogat, solvens sau creditor prin subrogație), dobândind toate drepturile creditorului plătit.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Par. 52

    52. Legiuitorul instituie două tipuri de subrogație prin plată, subrogația convențională (art. 1.594-1.595 din Codul civil) și subrogația legală (art. 1.596 din Codul civil), pentru prezenta analiză prezentând relevanță acest din urmă tip. Astfel, subrogația legală operează de plin drept, ex lege, fără a fi necesar consimțământul creditorului plătit sau al debitorului a cărui datorie se plătește, în toate cazurile prevăzute de lege, așa cum rezultă din prevederile art. 1.596 lit. e) din Codul civil. Or, prin dispozițiile art. 2.210 alin. (1) din Codul civil se instituie, în cazul asigurărilor de bunuri, un astfel de caz de subrogare legală, în sensul că, dacă riscul asigurat s-a produs, societatea de asigurări se subrogă ex lege în drepturile asiguratului despăgubit împotriva celui vinovat de producerea prejudiciului.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Par. 53

    53. Efectul principal al subrogației este acela că subrogatul ia locul creditorului plătit și poate exercita toate drepturile și acțiunile acestuia împotriva debitorului. De asemenea el beneficiază și de toate accesoriile și garanțiile care însoțesc creanța (de exemplu: ipoteci, fideiusiune), așa cum rezultă în mod explicit din prevederile art. 1.597 alin. (2) din Codul civil.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Par. 54

    54. Prin urmare, atunci când indemnizația de asigurare acoperă în întregime paguba suferită de asigurat, acesta nu va mai avea interes și calitate pentru a exercita acțiunea în răspundere civilă împotriva terțului vinovat. Pe cale de consecință, autorul prejudiciului nu se va mai afla în niciun fel de raporturi juridice cu asiguratul, fiindcă locul acestuia din urmă a fost luat de asigurător, care va exercita un drept de regres în nume propriu, ca titular al dreptului de creanță transferat în patrimoniul său. Așadar, asigurătorul de bunuri exercită acțiunea pe care asiguratul ar fi intentat-o împotriva terțului răspunzător sau asigurătorului RCA al terțului, ocazie cu care va beneficia de toate avantajele, putând opune celui chemat în judecată toate excepțiile, garanțiile și mijloacele de apărare care ar fi fost invocate de asigurat.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Dispozitiv

    DECIDE: Admite sesizarea formulată de Tribunalul București - Secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. 114.907/299/2015, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile și, în consecință, stabilește că: În interpretarea și aplicarea prevederilor art. 58 alin. (2) din Norma Autorității de Supraveghere Financiară nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, cu modificările și completările ulterioare, asigurătorul subrogat în drepturile persoanei păgubite este îndreptățit să obțină penalizările prevăzute de dispozițiile art. 38 din același act normativ dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile la scadență sau și le îndeplinește necorespunzător. Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

    Textul în documentul-sursă ↗
16. 16
    Sursa 16: Codul civil — Legea nr. 287/2009 (copia FGA/Sintact din 19.03.2026)Lege · Art.2519 și2527, PDFpp.580,582; art.2551–2556, PDFpp.589–590 · forma din 19 martie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi cele 8 extrase citate

    Art. 2519

    Art. 2519: Termenul de prescripţie de 2 ani (1)Dreptul la acţiune întemeiat pe un raport de asigurare sau reasigurare se prescrie în termen de 2 ani. (2)De asemenea, se prescrie în termen de 2 ani dreptul la acţiune privitor la plata remuneraţiei cuvenite intermediarilor pentru serviciile prestate în baza contractului de intermediere.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 2527

    Art. 2527: Dreptul la acţiunea în materia asigurărilor În cazul asigurării contractuale, prescripţia începe să curgă de la expirarea termenelor prevăzute de lege ori stabilite de părţi pentru plata primei de asigurare, respectiv pentru plata indemnizaţiei sau, după caz, a despăgubirilor datorate de asigurător.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 2551

    Art. 2551: Regulile aplicabile Durata termenelor, fără deosebire de natura şi izvorul lor, se calculează potrivit regulilor stabilite de prezentul titlu.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 2552

    Art. 2552: Termenul stabilit pe săptămâni, luni sau ani (1)Când termenul este stabilit pe săptămâni, luni sau ani, el se împlineşte în ziua corespunzătoare din ultima săptămână ori lună sau din ultimul an. (2)Dacă ultima lună nu are o zi corespunzătoare celei în care termenul a început să curgă, termenul se împlineşte în ultima zi a acestei luni. (3)Mijlocul lunii se socoteşte a cincisprezecea zi. (4)Dacă termenul este stabilit pe o lună şi jumătate sau pe mai multe luni şi jumătate, cele 15 zile se vor socoti la sfârşitul termenului.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 2553

    Art. 2553: Termenul stabilit pe zile (1)Când termenul se stabileşte pe zile, nu se iau în calcul prima şi ultima zi a termenului. (2)Termenul se va împlini la ora 24,00 a ultimei zile. (3)Cu toate acestea, dacă este vorba de un act ce trebuie îndeplinit într-un loc de muncă, termenul se va împlini la ora la care încetează programul normal de lucru. Dispoziţiile art. 2.556 rămân aplicabile.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 2554

    Art. 2554: Prorogarea termenului Dacă ultima zi a termenului este o zi nelucrătoare, termenul se consideră împlinit la sfârşitul primei zile lucrătoare care îi urmează.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 2555

    Art. 2555: Termenul stabilit pe ore Când termenul se stabileşte pe ore, nu se iau în calcul prima şi ultima oră a termenului.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 2556

    Art. 2556: Prezumţia efectuării în termen a actelor Actele de orice fel se socotesc făcute în termen, dacă înscrisurile care le constată au fost predate oficiului poştal sau telegrafic cel mai târziu în ultima zi a termenului, până la ora când încetează în mod obişnuit activitatea la acel oficiu.

    Textul în documentul-sursă ↗