Pasager în autobuz, autocar sau tramvai

1. Ce serviciu era și când exact s-a produs incidentul?

2. Transportatorul, conducătorul și asigurătorul au roluri diferite

3. Cum descriu faptele fără concluzii medicale sau tehnice inventate?

4. Leziuni, bagaje și costuri: evidențe separate

5. Când intră în discuție Regulamentul (UE) nr. 181/2011?

6. Drepturi de accident și reclamații de serviciu: nu sunt aceeași cerere

7. Destinatari diferiți pentru cereri diferite

8. Limite utile înainte de a compara cazuri

§Termene și repere procedurale

!De reținut

#Surse și trimiteri

1. 1
   Sursa 1: Codul civil — Legea nr. 287/2009, copie instituțională FGALege · art. 1955–1958 și 1960, paginile fizice 453–454; art. 2002–2006, paginile fizice 465–467 · forma din 19 martie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

   Vezi cele 10 extrase citate

   Art. 1955; textul articolului, extras din copia FGA păstrată

   Art. 1955: Noţiune Prin contractul de transport, o parte, numită transportator, se obligă, cu titlu principal, să transporte o persoană sau un bun dintr-un loc în altul, în schimbul unui preţ pe care pasagerul, expeditorul sau destinatarul se obligă să îl plătească, la timpul şi locul convenite.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Art. 1956; textul articolului, extras din copia FGA păstrată

   Art. 1956: Dovada contractului Contractul de transport se dovedeşte prin documente de transport, precum scrisoare de trăsură, recipisă de bagaje, foaie de parcurs, conosament, tichet ori legitimaţie de călătorie sau altele asemenea, de la caz la caz.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Art. 1957; textul articolului, extras din copia FGA păstrată

   Art. 1957: Modalităţi de transport (1)Transportul poate fi realizat de unul sau mai mulţi transportatori, în acest din urmă caz putând fi succesiv ori combinat. (2)Transportul succesiv este cel efectuat de 2 sau mai mulţi transportatori succesivi care utilizează acelaşi mod de transport, iar transportul combinat este cel în care acelaşi transportator sau aceiaşi transportatori succesivi utilizează moduri de transport diferite. (3)Transportatorii care se succedă îşi predau unul altuia bunurile şi bagajele transportate, până la destinaţie, fără intervenţia expeditorului sau a călătorului.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Art. 1958; textul articolului, extras din copia FGA păstrată

   Art. 1958: Domeniul de aplicare (1)Dispoziţiile prezentului capitol se aplică tuturor modurilor de transport, în măsura în care nu se dispune altfel prin legi speciale sau nu sunt aplicabile practici statornicite între părţi ori uzanţe. (2)Cu excepţia situaţiei în care este efectuat de un transportator care îşi oferă serviciile publicului în cadrul activităţii sale profesionale, transportul cu titlu gratuit nu este supus dispoziţiilor cuprinse în acest capitol. În acest caz, transportatorul este ţinut numai de o obligaţie de prudenţă şi diligenţă. (3)Transportatorul care îşi oferă serviciile publicului trebuie să transporte orice persoană care solicită serviciile sale şi orice bun al cărui transport este solicitat, dacă nu are un motiv întemeiat de refuz. Pasagerul, expeditorul şi destinatarul sunt obligaţi să respecte instrucţiunile transportatorului.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Art. 1960; textul articolului, extras din copia FGA păstrată

   Art. 1960: Substituirea (1)Dacă transportatorul îşi substituie un alt transportator pentru executarea totală sau parţială a obligaţiei sale, acesta din urmă este considerat parte în contractul de transport. (2)Plata efectuată unuia dintre transportatori este liberatorie în privinţa tuturor transportatorilor care i-au substituit pe alţii sau au fost substituiţi.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Art. 2002; textul articolului, extras din copia FGA păstrată

   Art. 2002: Conţinutul obligaţiei de a transporta (1)Obligaţia de transport al persoanelor cuprinde, în afara operaţiunilor de transport, şi operaţiunile de îmbarcare şi debarcare. (2)Transportatorul este ţinut să aducă la timp călătorul, nevătămat şi în siguranţă, la locul de destinaţie. (3)Transportatorul poate refuza sau accepta transportul în anumite condiţii, în cazurile prevăzute de legea specială. (4)Transportatorul este obligat să aibă asigurare de răspundere civilă, încheiată în condiţiile legii.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Art. 2003; textul articolului, extras din copia FGA păstrată

   Art. 2003: Obligaţii ale părţilor (1)În temeiul contractului de transport, transportatorul este obligat faţă de călător: a)să pună la dispoziţia acestuia un loc corespunzător legitimaţiei sale de călătorie; b)să transporte copiii care călătoresc împreună cu acesta, fără plată sau cu tarif redus, în condiţiile legii speciale; c)să transporte fără o altă plată bagajele acestuia, în cantitatea şi condiţiile prevăzute prin dispoziţiile legii speciale. (2)În timpul transportului, călătorul este obligat să se supună măsurilor luate potrivit dispoziţiilor legale de către prepuşii transportatorului.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Art. 2004; textul articolului, extras din copia FGA păstrată

   Art. 2004: Răspunderea pentru persoana călătorului (1)Transportatorul răspunde pentru moartea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii călătorului. (2)El răspunde, de asemenea, pentru daunele directe şi imediate rezultând din neexecutarea transportului, din executarea lui în alte condiţii decât cele stabilite sau din întârzierea executării acestuia. (3)În cazul în care, după împrejurări, din cauza întârzierii executării transportului, contractul nu mai prezintă interes pentru călător, acesta îl poate denunţa, solicitând rambursarea preţului. (4)Transportatorul nu răspunde dacă dovedeşte că paguba a fost cauzată de călător, cu intenţie sau din culpă gravă. De asemenea, transportatorul nu răspunde nici atunci când dovedeşte că paguba a fost cauzată de starea de sănătate a călătorului, fapta unui terţ pentru care nu este ţinut să răspundă sau forţa majoră. Cu toate acestea, transportatorul rămâne răspunzător pentru paguba cauzată de mijlocul de transport folosit sau de starea sa de sănătate ori a angajaţilor lui. (5)Este considerată nescrisă orice clauză prin care se înlătură sau se restrânge răspunderea transportatorului pentru prejudiciile prevăzute în prezentul articol.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Art. 2005; textul articolului, extras din copia FGA păstrată

   Art. 2005: Răspunderea pentru bagaje şi alte bunuri (1)Transportatorul răspunde pentru pierderea sau deteriorarea bagajelor sau a altor bunuri ale călătorului, dacă nu se dovedeşte că prejudiciul a fost cauzat de viciul acestora, culpa călătorului sau forţa majoră. (2)Pentru bagajele de mână sau alte bunuri pe care călătorul le ţine cu sine, transportatorul răspunde numai dacă se dovedeşte intenţia sau culpa acestuia din urmă cu privire la pierderea sau deteriorarea lor. (3)Transportatorul răspunde pentru pierderea sau deteriorarea bagajelor ori a altor bunuri ale călătorului în limita valorii declarate sau, dacă valoarea nu a fost declarată, în raport cu natura, conţinutul obişnuit al acestora şi alte asemenea elemente, după împrejurări. (4)În măsura în care nu se prevede altfel prin prezentul articol, dispoziţiile secţiunii a 2-a din prezentul capitol se aplică în mod corespunzător transportului bagajelor şi al altor bunuri pe care călătorul le ţine cu sine, fără a deosebi după cum acestea au fost sau nu au fost predate transportatorului.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Art. 2006; textul articolului, extras din copia FGA păstrată

   Art. 2006: Răspunderea în cadrul transportului succesiv sau combinat (1)În cadrul transportului succesiv sau combinat, transportatorul pe al cărui parcurs al transportului a intervenit decesul, vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii călătorului, pierderea sau deteriorarea bagajelor ori a altor bunuri ale călătorului răspunde pentru prejudiciul astfel cauzat. Cu toate acestea, transportatorul nu răspunde dacă prin contractul de transport s-a stipulat în mod expres că unul dintre transportatori răspunde integral. (2)Pentru pierderea sau deteriorarea bagajelor sau a altor bunuri ale călătorului ce au fost predate, fiecare dintre transportatori este ţinut să contribuie la despăgubire, potrivit art. 2.000, care se aplică în mod corespunzător. (3)Răspunderea pentru întârzierea sau întreruperea transportului intervine numai dacă, la terminarea întregului parcurs, întârzierea subzistă.

   Textul în documentul-sursă ↗
2. 2
   Sursa 2: Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă autoLege · art. 1; art. 10 alin. (1); art. 11 alin. (1)–(3) · forma din 13 decembrie 2025Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

   Vezi cele 3 extrase citate

   Art. 1

   Articolul 1 Obiectul de reglementare Prezenta lege reglementează:a) asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și de tramvaie, denumită în continuare asigurare RCA; b) domeniul de aplicare a asigurării RCA, respectiv persoanele care au obligația să încheie contracte RCA și excepțiile de la această obligație, limitele teritoriale de aplicare, limitele de răspundere, obligațiile asiguratului, obligațiile asigurătorului RCA, riscurile acoperite și excluderile, elementele privind stabilirea și plata despăgubirilor, verificarea asigurării RCA, facilitățile și penalizările aplicabile asiguraților și asigurătorilor; c) organizarea și funcționarea Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România, denumit în continuare BAAR.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Art. 10

   Articolul 10 Prevederi generale(1) În baza unei prime unice, asigurarea RCA acoperă prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și de tramvaie. (2) Asigurătorul RCA acordă despăgubiri pentru prejudiciile produse terților prin accidente de vehicule și de tramvaie și pentru cheltuielile făcute de aceștia în procesul civil, în conformitate cu:a) nivelul impus de legislația statului membru pe teritoriul căruia s-a produs accidentul sau la nivelul legislației din România în cazul în care acesta din urmă este mai mare; b) nivelul impus de legislația din România, în cazul în care persoanele prejudiciate sunt cetățeni ai unor state membre, în timpul unei călătorii ce leagă direct două teritorii în care se aplică Tratatul privind Uniunea Europeană și Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, dacă nu există birou național auto competent pe teritoriul traversat în care s-a produs accidentul. (3) Despăgubirile se acordă în cuantum egal cu întinderea prejudiciului până la limita maximă de răspundere a asigurătorului RCA care este egală cu valoarea cea mai mare dintre limita de răspundere prevăzută în legislația aplicabilă, conform prevederilor alin. (2), și cea prevăzută în contractul RCA.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Art. 11

   Articolul 11 Riscurile acoperite(1) Asigurătorul RCA are obligația de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile dovedite suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat.(2) Fără a se depăși limitele de răspundere prevăzute în contractul RCA, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (4) și (5) și în condițiile în care evenimentul asigurat s-a produs în perioada de valabilitate a contractului RCA, asigurătorul RCA acordă despăgubiri în bani pentru:a) vătămări corporale sau deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial; b) prejudicii materiale, inclusiv costuri de radiere și înmatriculare, costuri cu taxe de timbru, cheltuieli cu limitarea prejudiciului, dovedite cu acte, cheltuieli aferente diminuării valorii vehiculului după reparații, dovedite cu acte sau expertiză; c) costuri privind readucerea vehiculului la starea dinaintea evenimentului asigurat, dovedite cu documente emise prin sisteme specializate sau prin documente emise în condițiile legii; d) prejudicii reprezentând consecința lipsei de folosință a vehiculului avariat, inclusiv înlocuirea temporară a vehiculului, pe baza opțiunii persoanei prejudiciate; e) cheltuieli de judecată efectuate de către persoana prejudiciată sau cheltuieli aferente în cazul soluționării alternative a litigiului dacă soluția este favorabilă persoanei prejudiciate; f) cheltuielile legate de transportul vehiculului avariat, aparținând terțului păgubit, de la locul accidentului la locația în care se găsește centrul de constatare daune, la unitatea reparatoare aleasă de păgubit în vederea reparării vehiculului, cel/cea mai apropiat/apropiată de locul producerii accidentului sau de domiciliul persoanei prejudiciate, după caz, dacă respectivul vehicul nu se mai poate deplasa prin mijloace proprii, iar asigurătorul nu asigură transportul. (3) Indiferent de locul în care s-a produs accidentul, respectiv pe drumuri publice, pe drumuri care nu sunt deschise circulației publice, în incinte și în orice alte locuri, atât în timpul deplasării, cât și în timpul staționării vehiculului asigurat, asigurătorul RCA acordă despăgubiri pentru prejudiciile produse ca urmare a unor accidente generate prin utilizarea vehiculului asigurat, până la limita de răspundere prevăzută în contractul RCA pentru: a) prejudiciul produs de dispozitivele sau instalațiile cu care a fost echipat vehiculul, inclusiv pentru prejudiciul produs din cauza desprinderii accidentale a remorcii, semiremorcii ori a atașului tractat de vehicul; b) prejudiciul produs din culpa conducătorului vehiculului asigurat; c) prejudiciul produs prin fapta lucrului, când prejudiciul își are cauza în însușirile, acțiunea sau inacțiunea vehiculului, prin intermediul altui lucru antrenat de deplasarea vehiculului, prin scurgerea, risipirea ori căderea accidentală a substanțelor, materialelor sau a obiectelor transportate; d) prejudiciile provocate terților, drept consecință a deschiderii ușilor vehiculului, în timpul mersului sau atunci când vehiculul este oprit ori staționează, de către pasagerii acestuia, fără asigurarea că nu se pune în pericol siguranța deplasării celorlalți participanți la trafic; e) prejudiciile provocate terților, drept consecință a conducerii vehiculului sub influența băuturilor alcoolice sau a stupefiantelor. (4) Prevederile alin. (3) lit. b) se aplică inclusiv în cazurile în care la data accidentului conducătorul vehiculului:a) a condus vehiculul fără consimțământul expres sau prezumat al asiguratului; b) nu este titularul unui permis care atestă dreptul să conducă vehiculul respectiv; c) nu a respectat obligațiile legale cu privire la starea și siguranța vehiculului respectiv. (5) Membrii familiei asiguratului, conducătorului auto sau oricărei altei persoane a cărei răspundere civilă este angajată într-un accident de vehicule și este acoperită de asigurarea obligatorie RCA nu sunt excluși de la beneficiul asigurării pentru propriile lor vătămări corporale.

   Textul în documentul-sursă ↗
3. 3
   Sursa 3: Codul civil — Legea nr. 287/2009, copie instituțională FGALege · art. 2002 alin. (1)–(2); art. 2004 alin. (1), (3)–(5) · forma din 19 martie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

   Vezi cele 2 extrase citate

   Art. 2002; textul articolului, extras din copia FGA păstrată

   Art. 2002: Conţinutul obligaţiei de a transporta (1)Obligaţia de transport al persoanelor cuprinde, în afara operaţiunilor de transport, şi operaţiunile de îmbarcare şi debarcare. (2)Transportatorul este ţinut să aducă la timp călătorul, nevătămat şi în siguranţă, la locul de destinaţie. (3)Transportatorul poate refuza sau accepta transportul în anumite condiţii, în cazurile prevăzute de legea specială. (4)Transportatorul este obligat să aibă asigurare de răspundere civilă, încheiată în condiţiile legii.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Art. 2004; textul articolului, extras din copia FGA păstrată

   Art. 2004: Răspunderea pentru persoana călătorului (1)Transportatorul răspunde pentru moartea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii călătorului. (2)El răspunde, de asemenea, pentru daunele directe şi imediate rezultând din neexecutarea transportului, din executarea lui în alte condiţii decât cele stabilite sau din întârzierea executării acestuia. (3)În cazul în care, după împrejurări, din cauza întârzierii executării transportului, contractul nu mai prezintă interes pentru călător, acesta îl poate denunţa, solicitând rambursarea preţului. (4)Transportatorul nu răspunde dacă dovedeşte că paguba a fost cauzată de călător, cu intenţie sau din culpă gravă. De asemenea, transportatorul nu răspunde nici atunci când dovedeşte că paguba a fost cauzată de starea de sănătate a călătorului, fapta unui terţ pentru care nu este ţinut să răspundă sau forţa majoră. Cu toate acestea, transportatorul rămâne răspunzător pentru paguba cauzată de mijlocul de transport folosit sau de starea sa de sănătate ori a angajaţilor lui. (5)Este considerată nescrisă orice clauză prin care se înlătură sau se restrânge răspunderea transportatorului pentru prejudiciile prevăzute în prezentul articol.

   Textul în documentul-sursă ↗
4. 4
   Sursa 4: Norma ASF nr. 20/2017 privind asigurările auto din RomâniaNormă · art. 22 alin. (2); art. 29 alin. (3) · forma din 21 august 2023Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

   Vezi cele 2 extrase citate

   Art. 22

   Articolul 22 Prevederi generale (1) Despăgubirile se stabilesc după depunerea cererii de despăgubire de către persoana prejudiciată sau asigurat, astfel: a) pe cale amiabilă, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare; b) prin mecanisme de soluționare alternativă a litigiului; c) prin hotărâre judecătorească definitivă, în cazul în care nu s-a realizat înțelegerea între părți. (2) Cererea de despăgubire se soluționează după depunerea următoarelor categorii de documente: a) din care rezultă dreptul de proprietate asupra bunului avariat sau orice probe pe baza cărora poate fi dovedit dreptul la despăgubire; b) din care rezultă răspunderea civilă a proprietarului sau a conducătorului vehiculului asigurat în producerea pagubei; c) din care rezultă întinderea prejudiciului; d) din care rezultă legătura de cauzalitate dintre întinderea prejudiciului și modul de producere a evenimentului. (3) Stabilirea despăgubirilor conform prevederilor alin. (1) lit. a) se poate realiza dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: a) să rezulte răspunderea civilă a proprietarului sau a conducătorului vehiculului asigurat în producerea pagubei din: (i) cuprinsul formularului de constatare amiabilă de accident; (ii) documentele încheiate de organele de poliție, serviciile de urgență profesioniste sau de celelalte autorități publice competente să constate și să cerceteze accidentele de vehicule; (iii) înștiințarea asiguraților, respectiv a conducătorilor auto vinovați; (iv) alte mijloace de probă; b) persoana prejudiciată face dovada prejudiciului suferit prin orice mijloc de probă; c) există legătură de cauzalitate între prejudiciul suferit și fapta care a condus la producerea evenimentului. (4) În situația în care se formulează pretenții de despăgubiri pentru hârtii de valoare, acte, manuscrise, bijuterii, pietre prețioase, obiecte de artă, alte obiecte din platină, aur sau argint, mărci poștale, timbre și pentru dispariția sau distrugerea banilor, despăgubirile se stabilesc prin hotărâre judecătorească. (5) În cazul în care accidentul de vehicul face obiectul unui proces penal, despăgubirile se stabilesc pe cale amiabilă, dacă: a) potrivit legii, acțiunea penală a fost stinsă sau poate fi stinsă prin împăcarea părților; b) hotărârea instanței penale a rămas definitivă, însă stabilirea despăgubirilor civile ar urma să se facă ulterior; c) acțiunea penală nu poate fi stinsă prin împăcarea părților, dacă: (i) s-a dat rechizitoriu de trimitere în judecată și persoana prejudiciată își ia un angajament scris prin care se obligă să restituie de îndată, parțial sau total, despăgubirea primită, în funcție de hotărârea instanței penale în ceea ce privește fapta, făptuitorul și vinovăția; sau (ii) din actele încheiate de autoritățile publice rezultă atât răspunderea civilă, prejudiciile cauzate, cât și vinovăția conducătorului auto care urmează să fie trimis în judecată după finalizarea cercetărilor aflate în curs și persoana prejudiciată își ia un angajament scris prin care se obligă să restituie de îndată, parțial sau total, despăgubirea primită, în funcție de hotărârea instanței penale în ceea ce privește fapta, făptuitorul și vinovăția. (6) La stabilirea despăgubirii, în cazul avarierii sau al distrugerii bunurilor, se iau ca bază de calcul pretențiile formulate de către persoanele prejudiciate cu respectarea prevederilor art. 22 alin. (2) din Legea nr. 132/2017 . (7) În cazul în care cuantumul despăgubirilor în același accident de vehicule depășește, la data producerii accidentului, limita de despăgubire stabilită prin contractul RCA, exclusiv cheltuielile făcute în procesul civil, indiferent de numărul persoanelor vătămate sau decedate, după caz, și de numărul persoanelor răspunzătoare de producerea pagubei, despăgubirile se acordă, în limita acestei sume, fiecărei persoane prejudiciate, proporțional cu raportul dintre limita de despăgubire prevăzută în contractul RCA și totalul cuantumului despăgubirilor.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Art. 29

   Articolul 29 Oferta de despăgubire (1) Oferta de despăgubire este înaintată persoanei prejudiciate de către asigurătorul RCA sau BAAR, după caz, și cuprinde: a) modul detaliat de calcul al costurilor reparației, inclusiv tarifele la care este calculată manopera de reparație; b) în cazul daunei totale economice: (i) modul de calcul al valorii bunului la data evenimentului; (ii) modul de calcul al valorii epavei; c) sursele de referință ale costurilor avute în vedere. (2) Asigurătorul RCA este responsabil pentru erorile materiale, omisiunile și diferențele de cost rezultate din înaintarea unei oferte de despăgubire care exclude costurile de readucere a bunului la starea anterioară producerii evenimentului. (3) Oferta de despăgubire pentru vătămări corporale sau deces este înaintată persoanei prejudiciate de către asigurătorul RCA sau BAAR, după caz, și cuprinde modul detaliat de calcul și sursele de referință.

   Textul în documentul-sursă ↗
5. 5
   Sursa 5: OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publiceLege · art. 77 alin. (2)–(3) · forma din 25 august 2026Forma din 25 august 2026 ↗Explicația noastră a actului →

   Vezi cele 2 extrase citate

   OUG 195/2002, art. 77 alin. (2)

   Orice persoană care este implicată sau are cunoștință de producerea unui accident de circulație în urma căruia a rezultat decesul sau rănirea uneia sau a mai multor persoane, precum și în situația în care în eveniment este implicat un vehicul care transportă mărfuri periculoase este obligată să anunțe de îndată poliția și să apeleze numărul național unic pentru apeluri de urgență 112, existent în rețelele de telefonie din România.

   Textul în documentul-sursă ↗

   OUG 195/2002, art. 77 alin. (3)

   Este interzis oricărei persoane să schimbe poziția vehiculului implicat într-un accident de circulație în urma căruia a rezultat decesul sau rănirea uneia sau a mai multor persoane, să modifice starea locului sau să șteargă urmele accidentului fără încuviințarea poliției care cercetează accidentul.

   Textul în documentul-sursă ↗
6. 6
   Sursa 6: Norma ASF nr. 20/2017 privind asigurările auto din RomâniaNormă · art. 22 alin. (2), ca bază de organizare a probelor · forma din 21 august 2023Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

   Vezi extrasul citat

   Art. 22

   Articolul 22 Prevederi generale (1) Despăgubirile se stabilesc după depunerea cererii de despăgubire de către persoana prejudiciată sau asigurat, astfel: a) pe cale amiabilă, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare; b) prin mecanisme de soluționare alternativă a litigiului; c) prin hotărâre judecătorească definitivă, în cazul în care nu s-a realizat înțelegerea între părți. (2) Cererea de despăgubire se soluționează după depunerea următoarelor categorii de documente: a) din care rezultă dreptul de proprietate asupra bunului avariat sau orice probe pe baza cărora poate fi dovedit dreptul la despăgubire; b) din care rezultă răspunderea civilă a proprietarului sau a conducătorului vehiculului asigurat în producerea pagubei; c) din care rezultă întinderea prejudiciului; d) din care rezultă legătura de cauzalitate dintre întinderea prejudiciului și modul de producere a evenimentului. (3) Stabilirea despăgubirilor conform prevederilor alin. (1) lit. a) se poate realiza dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: a) să rezulte răspunderea civilă a proprietarului sau a conducătorului vehiculului asigurat în producerea pagubei din: (i) cuprinsul formularului de constatare amiabilă de accident; (ii) documentele încheiate de organele de poliție, serviciile de urgență profesioniste sau de celelalte autorități publice competente să constate și să cerceteze accidentele de vehicule; (iii) înștiințarea asiguraților, respectiv a conducătorilor auto vinovați; (iv) alte mijloace de probă; b) persoana prejudiciată face dovada prejudiciului suferit prin orice mijloc de probă; c) există legătură de cauzalitate între prejudiciul suferit și fapta care a condus la producerea evenimentului. (4) În situația în care se formulează pretenții de despăgubiri pentru hârtii de valoare, acte, manuscrise, bijuterii, pietre prețioase, obiecte de artă, alte obiecte din platină, aur sau argint, mărci poștale, timbre și pentru dispariția sau distrugerea banilor, despăgubirile se stabilesc prin hotărâre judecătorească. (5) În cazul în care accidentul de vehicul face obiectul unui proces penal, despăgubirile se stabilesc pe cale amiabilă, dacă: a) potrivit legii, acțiunea penală a fost stinsă sau poate fi stinsă prin împăcarea părților; b) hotărârea instanței penale a rămas definitivă, însă stabilirea despăgubirilor civile ar urma să se facă ulterior; c) acțiunea penală nu poate fi stinsă prin împăcarea părților, dacă: (i) s-a dat rechizitoriu de trimitere în judecată și persoana prejudiciată își ia un angajament scris prin care se obligă să restituie de îndată, parțial sau total, despăgubirea primită, în funcție de hotărârea instanței penale în ceea ce privește fapta, făptuitorul și vinovăția; sau (ii) din actele încheiate de autoritățile publice rezultă atât răspunderea civilă, prejudiciile cauzate, cât și vinovăția conducătorului auto care urmează să fie trimis în judecată după finalizarea cercetărilor aflate în curs și persoana prejudiciată își ia un angajament scris prin care se obligă să restituie de îndată, parțial sau total, despăgubirea primită, în funcție de hotărârea instanței penale în ceea ce privește fapta, făptuitorul și vinovăția. (6) La stabilirea despăgubirii, în cazul avarierii sau al distrugerii bunurilor, se iau ca bază de calcul pretențiile formulate de către persoanele prejudiciate cu respectarea prevederilor art. 22 alin. (2) din Legea nr. 132/2017 . (7) În cazul în care cuantumul despăgubirilor în același accident de vehicule depășește, la data producerii accidentului, limita de despăgubire stabilită prin contractul RCA, exclusiv cheltuielile făcute în procesul civil, indiferent de numărul persoanelor vătămate sau decedate, după caz, și de numărul persoanelor răspunzătoare de producerea pagubei, despăgubirile se acordă, în limita acestei sume, fiecărei persoane prejudiciate, proporțional cu raportul dintre limita de despăgubire prevăzută în contractul RCA și totalul cuantumului despăgubirilor.

   Textul în documentul-sursă ↗
7. 7
   Sursa 7: Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă autoLege · art. 12 lit. i); art. 20 alin. (1)–(3); art. 21 alin. (1), (4) · forma din 13 decembrie 2025Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

   Vezi cele 3 extrase citate

   Art. 12

   Articolul 12 Neacordarea despăgubirii Asigurătorul RCA nu acordă despăgubiri pentru:a) cazurile în care proprietarul, utilizatorul sau conducătorul vehiculului vinovat nu are răspundere civilă, dacă accidentul a fost produs:(i) într-un caz de forță majoră; (ii) din culpa exclusivă a persoanei prejudiciate; (iii) din culpa exclusivă a unei terțe persoane, cu excepția situațiilor prevăzute la art. 11 alin. (3) lit. d); b) prejudiciile produse bunurilor aparținând conducătorului vehiculului răspunzător de producerea accidentului, precum și cele produse ca urmare a vătămării corporale sau decesului acestuia, indiferent cine solicită aceste despăgubiri; c) în următoarele situații:(i) prejudiciile au fost produse bunurilor aparținând persoanelor fizice sau persoanelor juridice, dacă au fost provocate de un vehicul asigurat RCA, aflat în proprietatea ori utilizat de aceeași persoană fizică sau juridică și care este condus de un prepus al aceleiași persoane juridice ori de o altă persoană pentru care răspunde persoana fizică sau persoana juridică; (ii) bunul avariat și vehiculul asigurat fac parte din patrimoniul comun al soților; (iii) bunul avariat este utilizat de proprietarul vehiculului asigurat, care a produs dauna; d) prejudiciile cauzate în situațiile în care nu se face dovada valabilității la data accidentului a asigurării RCA sau asigurătorul RCA nu are răspundere; e) partea din prejudiciu care depășește limitele de răspundere stabilite prin contractul RCA, produs în unul și același accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate și de numărul persoanelor răspunzătoare de producerea prejudiciului; f) amenzile de orice fel și cheltuielile penale la care ar fi obligat proprietarul, utilizatorul sau conducătorul vehiculului asigurat, răspunzător de producerea prejudiciului; g) cheltuielile făcute în procesul penal de proprietarul, utilizatorul sau conducătorul vehiculului asigurat, răspunzător de producerea prejudiciului, chiar dacă în cadrul procesului penal s-a soluționat și latura civilă; h) sumele pe care conducătorul vehiculului răspunzător de producerea prejudiciului este obligat să le plătească proprietarului sau utilizatorului care i-a încredințat vehiculul asigurat, pentru avarierea ori distrugerea acestui vehicul; i) prejudiciile produse bunurilor transportate, dacă între proprietarul sau utilizatorul vehiculului care a produs accidentul ori conducătorul auto răspunzător și persoanele prejudiciate a existat un raport contractual la data producerii accidentului; j) prejudiciile produse persoanelor sau bunurilor aflate în vehiculul cu care s-a produs accidentul, dacă asigurătorul RCA poate dovedi că persoanele prejudiciate știau că vehiculul respectiv era furat; k) prejudiciile produse de dispozitivele sau de instalațiile montate pe vehicule, atunci când acestea sunt utilizate ca utilaje ori instalații de lucru, acestea constituind riscuri ale activității profesionale; l) prejudiciile produse prin accidente survenite în timpul operațiunilor de încărcare și de descărcare, acestea constituind riscuri ale activității profesionale; m) prejudiciile produse ca urmare a transportului de produse periculoase: radioactive, ionizante, inflamabile, explozive, corozive, combustibile, care au determinat sau au agravat producerea prejudiciului; n) prejudiciile cauzate prin utilizarea unui vehicul în timpul unui atac terorist sau război, dacă evenimentul are directă legătură cu respectivul atac ori război.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Art. 20 alin. (1)–(3)

   (1) Persoana prejudiciată are dreptul să înainteze cererea de despăgubire către asigurătorul RCA sau către propriul asigurător RCA în cazul decontării directe, în cazul producerii unui risc acoperit prin asigurarea RCA sau către BAAR, în cazul producerii unui risc acoperit de acesta în condițiile prevăzute de prezenta lege. (2) Persoana prejudiciată are dreptul, direct sau prin mandatari, să înainteze cererea de despăgubire către asigurătorul RCA sau către propriul asigurător RCA în cazul decontării directe, în cazul producerii unui risc acoperit prin asigurarea RCA, sau către BAAR, în cazul producerii unui risc acoperit de acesta în condițiile prevăzute de prezenta lege. (3) Cererea de despăgubire se poate înainta și prin mijloace electronice.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Art. 21

   Articolul 21 Soluționarea cererii de despăgubire(1) În termen de 30 de zile de la data înaintării cererii de despăgubire de către asigurat ori de către partea prejudiciată, asigurătorul RCA este obligat:a) fie să răspundă cererii părții solicitante, formulând în scris o ofertă de despăgubire justificată, transmisă cu confirmare de primire, în cazul în care se dovedește răspunderea asiguratului în producerea riscurilor acoperite prin asigurarea RCA, iar prejudiciul a fost cuantificat; b) fie să notifice părții prejudiciate în scris, cu confirmare de primire, motivele pentru care nu a aprobat, în totalitate sau parțial, pretențiile de despăgubire. (2) Dacă în termen de 30 de zile de la depunerea cererii de despăgubire de către partea prejudiciată ori de către asigurat, asigurătorul RCA nu a notificat părții prejudiciate respingerea pretențiilor de despăgubire, precum și motivele respingerii, asigurătorul RCA este obligat la plata despăgubirii. (3) Deschiderea procedurii privind efectuarea investigațiilor se face de către asigurător dacă există indicii temeinice asupra producerii evenimentului, în baza unui raport de expertiză realizat de un expert autorizat, și dacă acesta a notificat în scris persoana prejudiciată/asiguratul, în termen de 5 zile lucrătoare de la data deschiderii dosarului de daună și întocmirea procesului-verbal de constatare, cu privire la intenția de a desfășura investigații. Dacă în urma cercetărilor efectuate s-a constatat faptul că despăgubirea se cuvine persoanei prejudiciate, se aplică dispozițiile art. 11 alin. (2) lit. d). Necomunicarea notificării privind intenția de a desfășura investigații în termenul de 5 zile decade asigurătorul RCA din acest drept, fiind obligat la plata despăgubirii. Rezultatul motivat al investigațiilor se comunică părții prejudiciate în termen de 3 zile lucrătoare de la finalizare, dar fără a depăși termenul prevăzut la alin. (1).(4) Despăgubirea se plătește de către asigurătorul RCA în termen de 10 zile de la data acceptării ofertei de despăgubire prevăzută la alin. (1) lit. a) sau de la data la care asigurătorul RCA a primit o hotărâre judecătorească definitivă sau acordul entității de soluționare a litigiului cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească. Documentele care stau la baza cererii de despăgubire sunt stabilite prin reglementări ale A.S.F.(5) Dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenul prevăzut la alin. (4) sau și le îndeplinește defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea sau întârzie achitarea despăgubirii, acesta este obligat la plata unor penalități de 0,2% pe zi de întârziere calculate la nivelul sumei de despăgubire cuvenită sau la diferența de sumă neachitată. Plata penalităților se face odată cu plata despăgubirii. (6) În cazurile privind vătămările corporale și daunele morale care fac obiectul unui litigiu, penalitățile și plata acestora sunt stabilite de către instanța judecătorească.

   Textul în documentul-sursă ↗
8. 8
   Sursa 8: Codul civil — Legea nr. 287/2009, copie instituțională FGALege · art. 2005 alin. (1)–(4), paginile fizice 466–467 · forma din 19 martie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

   Vezi extrasul citat

   Art. 2005; textul articolului, extras din copia FGA păstrată

   Art. 2005: Răspunderea pentru bagaje şi alte bunuri (1)Transportatorul răspunde pentru pierderea sau deteriorarea bagajelor sau a altor bunuri ale călătorului, dacă nu se dovedeşte că prejudiciul a fost cauzat de viciul acestora, culpa călătorului sau forţa majoră. (2)Pentru bagajele de mână sau alte bunuri pe care călătorul le ţine cu sine, transportatorul răspunde numai dacă se dovedeşte intenţia sau culpa acestuia din urmă cu privire la pierderea sau deteriorarea lor. (3)Transportatorul răspunde pentru pierderea sau deteriorarea bagajelor ori a altor bunuri ale călătorului în limita valorii declarate sau, dacă valoarea nu a fost declarată, în raport cu natura, conţinutul obişnuit al acestora şi alte asemenea elemente, după împrejurări. (4)În măsura în care nu se prevede altfel prin prezentul articol, dispoziţiile secţiunii a 2-a din prezentul capitol se aplică în mod corespunzător transportului bagajelor şi al altor bunuri pe care călătorul le ţine cu sine, fără a deosebi după cum acestea au fost sau nu au fost predate transportatorului.

   Textul în documentul-sursă ↗
9. 9
   Sursa 9: Regulamentul (UE) nr. 181/2011 — domeniu și aplicare; acces incomplet la dispozițiile de accidentNormă · art. 2 alin. (1)–(3); art. 34Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

   Vezi cele 2 extrase citate

   Art. 2 alin. (1)–(3)

   (1) Prezentul regulament se aplică pasagerilor care călătoresc cu servicii regulate pentru categorii nespecificate de pasageri în cazul cărora punctul de îmbarcare sau de debarcare a pasagerilor se află pe teritoriul unui stat membru și lungimea planificată a traseului este de minim 250 de km. (2) În ceea ce privește serviciile menționate la alineatul (1), dar în cazul cărora lungimea planificată a traseului este mai mică de 250 de km, se aplică articolul 4 alineatul (2), articolul 9, articolul 10 alineatul (1), articolul 16 alineatul (1) litera (b) și alineatul (2), articolul 17 alineatele (1) și (2) și articolele 24-28. (3) În plus, prezentul regulament, cu excepția articolelor 9-16, a articolului 17 alineatul (3) și a capitolelor IV, V și VI, se aplică pasagerilor care utilizează servicii ocazionale atunci când punctul inițial de îmbarcare sau punctul final de debarcare a pasagerului se află pe teritoriul unui stat membru.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Art. 34 — intrarea în vigoare și aplicarea

   Articolul 34 Intrarea în vigoare Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Prezentul regulament se aplică de la 1 martie 2013.

   Textul în documentul-sursă ↗
10. 10
    Sursa 10: Comisia Europeană — Road passenger rightsGhid oficial · secțiunea Legislation, inclusiv mențiunea privind 1 martie 2021Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi extrasul citat

    Legislation — aplicare și încetarea derogărilor la1martie2021 · limba originalului: en

    Legislation EU legislation governing road passenger rights apply from 1 March 2013, following the adoption of EU Regulation 181/2011. The rules cover the rights of passengers when travelling by bus and coach. Since 1 March 2021, there are no exemptions from the Regulation. Before this date, exemptions were applied.

    Textul în documentul-sursă ↗
11. 11
    Sursa 11: Comisia Europeană — Summary of the rights of passengers travelling by bus and coachGhid oficial · p. 1 și nota 1; p. 3 secțiunea 3; p. 5–6 secțiunea 7 și excepția pentru compensațiile de accidentTextul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi cele 4 extrase citate

    PDF, p. 1 — introducere privind domeniul serviciilor regulate · limba originalului: en

    Summary of the rights of passengers travelling by bus and coach1 Regulation (EU) 181/2011 (hereinafter the Regulation) becomes applicable on 1 March 2013. It provides for a minimum set of rights for passengers travelling by bus and coach services within the European Union. In principle, the Regulation applies to "regular services" (in other words services provided at specified intervals along specified routes, passengers being picked up and set down at predetermined stopping points) for non-specified categories of passengers, where the boarding or alighting point of the passengers is situated in the territory of a Member State2.

    Textul în documentul-sursă ↗

    PDF, p. 1, nota 1 — caracterul neobligatoriu al rezumatului · limba originalului: en

    1 Summary drafted in accordance with Article 25(2) of Regulation (EU) N° 181/2011 concerning the rights of passengers in bus and coach transport and amending Regulation (EC) No 2006/2004 [OJ L 55, 28,2,2011, p 1]. This summary is not legally binding.

    Textul în documentul-sursă ↗

    PDF, p. 3, secțiunea 3 — accidente · limba originalului: en

    3) Right of compensation and assistance in the event of accidents In case of long-distance regular services, passengers are entitled to compensation for death, personal injury as well as for loss of and damage to luggage due to accidents arising out of the use of bus and coach services. The conditions and amount of compensation is governed by applicable national law, and only certain minimum amounts are stipulated in the Regulation. This financial compensation is not automatic, it must be claimed in national courts. In addition, the carrier shall provide reasonable and proportionate assistance covering the immediate practical needs of passengers travelling on long-distance regular services following the accident. Such assistance shall include, where necessary, accommodation, food, clothes, transport and the facilitation of first aid.

    Textul în documentul-sursă ↗

    PDF, pp. 5–6, secțiunea 7 — reclamații și excepția pentru accidente · limba originalului: en

    7) Right to submit complaints to the carriers and national enforcement bodies Passengers may submit complaints to the carrier within 3 months from the date on which the regular service was performed or when a regular service should have been performed. Within 1 month of receiving the complaint, the carrier shall give notice to the passenger that his complaint has been substantiated, rejected or is still being considered. The carrier shall provide the final reply within 3 months from the receipt of the complaint. The above mentioned deadlines do not apply to issues related to compensation for death, personal injury or damage and loss of luggage in the event of accidents.

    Textul în documentul-sursă ↗
12. 12
    Sursa 12: Comisia Europeană — National Enforcement Bodies, bus and coach passenger rightsGhid oficial · p. 12, rândul România: ISCTR și reclamația prealabilă la transportatorTextul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi extrasul citat

    PDF, p. 12 — antetul tabelului și rândul România · limba originalului: en

    Member State Organisation Contact details Obligation to submit the complaint first to the carrier

    Textul în documentul-sursă ↗
13. 13
    Sursa 13: Codul de procedură penală — Legea nr. 135/2010Lege · art. 20 alin. (1)–(4); art. 81 alin. (1) lit. b), d), e) · forma din 13 iunie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi cele 2 extrase citate

    Art. 20

    Articolul 20 Constituirea ca parte civilă (1) Constituirea ca parte civilă se poate face până la începerea cercetării judecătorești. Organele judiciare au obligația de a aduce la cunoștința persoanei vătămate acest drept. (1^1) Anterior rezolvării cauzei, organul de urmărire penală are obligația de a întreba persoana vătămată dacă se constituie parte civilă și dacă cere introducerea în cauză a părții responsabile civilmente, încheind un proces-verbal în acest sens. (2) Constituirea ca parte civilă se face în scris sau oral, cu indicarea naturii și a întinderii pretențiilor, a motivelor și a probelor pe care acestea se întemeiază. (3) În cazul în care constituirea ca parte civilă se face oral, organele judiciare au obligația de a consemna aceasta într-un proces-verbal sau, după caz, în încheiere. (4) În cazul nerespectării vreuneia dintre condițiile prevăzute la alin. (1) și (2) , persoana vătămată sau succesorii acesteia nu se mai pot constitui parte civilă în cadrul procesului penal, putând introduce acțiunea la instanța civilă. (5) Până la terminarea cercetării judecătorești, partea civilă poate: a) îndrepta erorile materiale din cuprinsul cererii de constituire ca parte civilă; b) mări sau micșora întinderea pretențiilor; c) solicita repararea prejudiciului material prin plata unei despăgubiri bănești, dacă repararea în natură nu mai este posibilă. (6) În cazul în care un număr mare de persoane care nu au interese contrarii s-au constituit parte civilă, acestea pot desemna o persoană care să le reprezinte interesele în cadrul procesului penal. În cazul în care părțile civile nu și-au desemnat un reprezentant comun, pentru buna desfășurare a procesului penal, procurorul sau instanța de judecată poate desemna, prin ordonanță, respectiv prin încheiere motivată, un avocat din oficiu pentru a le reprezenta interesele. Încheierea sau ordonanța va fi comunicată părților civile, care trebuie să încunoștințeze procurorul sau instanța în cazul în care refuză să fie reprezentați prin avocatul desemnat din oficiu. Toate actele de procedură comunicate reprezentantului sau de care reprezentantul a luat cunoștință sunt prezumate a fi cunoscute de către persoanele reprezentate. (7) Dacă dreptul la repararea prejudiciului a fost transmis pe cale convențională unei alte persoane, aceasta nu poate exercita acțiunea civilă în cadrul procesului penal. Dacă transmiterea acestui drept are loc după constituirea ca parte civilă, acțiunea civilă poate fi disjunsă. (8) Acțiunea civilă care are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului și părții responsabile civilmente, exercitată la instanța penală sau la instanța civilă, este scutită de taxă de timbru.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 81

    Articolul 81 Drepturile persoanei vătămate (1) În cadrul procesului penal, persoana vătămată are următoarele drepturi: a) dreptul de a fi informată cu privire la drepturile sale; a^1) dreptul de a fi informată cu celeritate despre împrejurarea că persoana aflată în arest, urmărită penal sau condamnată pentru infracțiunea care o afectează este eliberată sau a evadat din detenție, precum și cu privire la orice măsuri relevante adoptate pentru protecția sa în caz de eliberare sau evadare a autorului infracțiunii; b) dreptul de a propune administrarea de probe de către organele judiciare, de a ridica excepții și de a pune concluzii; c) dreptul de a formula orice alte cereri ce țin de soluționarea laturii penale a cauzei; d) dreptul de a fi informată, într-un termen rezonabil, cu privire la stadiul urmăririi penale, la cererea sa expresă, cu condiția de a indica o adresă pe teritoriul României, o adresă de poștă electronică sau mesagerie electronică, la care aceste informații să îi fie comunicate; e) dreptul de a consulta dosarul, în condițiile legii; f) dreptul de a fi ascultată; g) dreptul de a adresa întrebări inculpatului, martorilor și experților; g^1) dreptul de a beneficia în mod gratuit de un interpret atunci când nu înțelege, nu se exprimă bine sau nu poate comunica în limba română. În cazurile urgente se pot folosi mijloace tehnice de comunicare, dacă se apreciază că acest lucru este necesar și că nu împiedică exercitarea drepturilor persoanei vătămate; g^2) dreptul de a i se comunica traducerea într-o limbă pe care o înțelege a oricărei soluții de netrimitere în judecată, atunci când nu înțelege limba română; h) dreptul de a fi asistată de avocat sau reprezentată; i) dreptul de a apela la un mediator, în cazurile permise de lege; j) alte drepturi prevăzute de lege. (2) Persoana care a suferit o vătămare fizică, materială sau morală printr-o faptă penală pentru care acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu și care nu dorește să participe la procesul penal trebuie să înștiințeze despre aceasta organul judiciar, care, dacă apreciază necesar, o va putea audia în calitate de martor.

    Textul în documentul-sursă ↗
14. 14
    Sursa 14: Comisia Europeană — Summary of the rights of passengers travelling by bus and coachGhid oficial · p. 1 și 3, în raport cu art. 2 din RegulamentTextul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi cele 2 extrase citate

    PDF, p. 1 — introducere privind domeniul serviciilor regulate · limba originalului: en

    Summary of the rights of passengers travelling by bus and coach1 Regulation (EU) 181/2011 (hereinafter the Regulation) becomes applicable on 1 March 2013. It provides for a minimum set of rights for passengers travelling by bus and coach services within the European Union. In principle, the Regulation applies to "regular services" (in other words services provided at specified intervals along specified routes, passengers being picked up and set down at predetermined stopping points) for non-specified categories of passengers, where the boarding or alighting point of the passengers is situated in the territory of a Member State2.

    Textul în documentul-sursă ↗

    PDF, p. 3, secțiunea 3 — accidente · limba originalului: en

    3) Right of compensation and assistance in the event of accidents In case of long-distance regular services, passengers are entitled to compensation for death, personal injury as well as for loss of and damage to luggage due to accidents arising out of the use of bus and coach services. The conditions and amount of compensation is governed by applicable national law, and only certain minimum amounts are stipulated in the Regulation. This financial compensation is not automatic, it must be claimed in national courts. In addition, the carrier shall provide reasonable and proportionate assistance covering the immediate practical needs of passengers travelling on long-distance regular services following the accident. Such assistance shall include, where necessary, accommodation, food, clothes, transport and the facilitation of first aid.

    Textul în documentul-sursă ↗
15. 15
    Sursa 15: Regulamentul (UE) nr.181/2011 — textul original românNormă · Articolul 2, text original român; Articolul 3, text original român; Articolul 34, text original român · forma din 16 februarie 2011Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi cele 3 extrase citate

    Articolul 2, text original român

    Articolul 2 Domeniul de aplicare (1)   Prezentul regulament se aplică pasagerilor care călătoresc cu servicii regulate pentru categorii nespecificate de pasageri în cazul cărora punctul de îmbarcare sau de debarcare a pasagerilor se află pe teritoriul unui stat membru și lungimea planificată a traseului este de minim 250 de km. (2)   În ceea ce privește serviciile menționate la alineatul (1), dar în cazul cărora lungimea planificată a traseului este mai mică de 250 de km, se aplică articolul 4 alineatul (2), articolul 9, articolul 10 alineatul (1), articolul 16 alineatul (1) litera (b) și alineatul (2), articolul 17 alineatele (1) și (2) și articolele 24-28. (3)   În plus, prezentul regulament, cu excepția articolelor 9-16, a articolului 17 alineatul (3) și a capitolelor IV, V și VI, se aplică pasagerilor care utilizează servicii ocazionale atunci când punctul inițial de îmbarcare sau punctul final de debarcare a pasagerului se află pe teritoriul unui stat membru. (4)   Cu excepția articolului 4 alineatul (2), a articolului 9, a articolului 10 alineatul (1), a articolului 16 alineatul (1) litera (b) și alineatul (2), a articolului 17 alineatele (1) și (2) și a articolelor 24-28, statele membre pot, într-un mod transparent și nediscriminatoriu, excepta serviciile regulate naționale de la aplicarea prezentului regulament. Aceste derogări pot fi acordate începând cu data aplicării prezentului regulament pentru o perioadă de maximum patru ani, care poate fi reînnoită o singură dată. (5)   Pentru o perioadă de maximum patru ani de la data aplicării prezentului regulament, statele membre pot, într-un mod transparent și nediscriminatoriu, excepta de la aplicarea prezentului regulament anumite servicii regulate, pe motivul că o parte semnificativă a serviciilor regulate respective, ce include cel puțin o oprire programată, se desfășoară în afara Uniunii. Aceste derogări pot fi reînnoite o singură dată. (6)   Statele membre informează Comisia cu privire la derogările pentru diferite tipuri de servicii acordate în temeiul alineatelor (4) și (5). Comisia ia măsurile necesare dacă o asemenea derogare nu este considerată conformă cu dispozițiile prezentului articol. Până la 2 martie 2018, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport privind derogările acordate în temeiul alineatelor (4) și (5). (7)   Nicio dispoziție din prezentul regulament nu trebuie înțeleasă ca fiind în conflict cu sau ca introducând cerințe suplimentare celor din legislația existentă cu privire la cerințele tehnice pentru autobuze sau autocare sau infrastructura sau echipamentele din stațiile de autobuz și terminale. (8)   Prezentul regulament nu afectează drepturile pe care le au pasagerii în temeiul Directivei 90/314/CEE și nu se aplică în cazul în care un circuit menționat în directiva respectivă este anulat din alte motive decât anularea unui serviciu regulat.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Articolul 3, text original român

    Articolul 3 Definiții În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții: (a) „servicii regulate” înseamnă serviciile care asigură transportul de persoane cu autobuzul sau autocarul, la intervale stabilite, pe trasee stabilite, pasagerii fiind îmbarcați și debarcați la puncte de oprire prestabilite; (b) „servicii ocazionale” înseamnă serviciile care nu corespund definiției de servicii regulate și a căror caracteristică principală este faptul că transportă cu autobuzul sau autocarul grupuri de pasageri constituite la inițiativa clienților sau chiar a operatorului de transport; (c) „contract de transport” înseamnă un contract de transport între un transportator și un pasager, în vederea prestării unuia sau mai multor servicii regulate sau ocazionale; (d) „bilet” înseamnă un document valabil sau altă dovadă a unui contract de transport; (e) „transportator” înseamnă o persoană fizică sau juridică, alta decât un operator de turism, agent de voiaj sau vânzător de bilete, care oferă publicului servicii regulate sau ocazionale de transport; (f) „transportator de fapt” înseamnă o persoană fizică sau juridică, alta decât transportatorul, care efectuează de fapt transportul integral sau parțial; (g) „vânzător de bilete” înseamnă orice intermediar care încheie contracte de transport în numele unui transportator; (h) „agent de voiaj” înseamnă orice intermediar care acționează în numele unui pasager pentru încheierea unor contracte de transport; (i) „operator de turism” înseamnă un organizator sau detailist, altul decât un transportator, în sensul articolului 2 alineatele (2) și (3) din Directiva 90/314/CEE; (j) „persoană cu handicap” sau „persoană cu mobilitate redusă” înseamnă orice persoană a cărei mobilitate, atunci când folosește mijloacele de transport, este redusă din cauza unui handicap fizic (senzorial sau locomotor, permanent sau temporar), a unui handicap sau deficiențe intelectuale, a oricărui alt tip de handicap sau a vârstei și a cărei situație necesită o atenție specială și adaptarea serviciilor puse la dispoziția tuturor pasagerilor la nevoile acesteia; (k) „condiții de acces” înseamnă standarde relevante, linii directoare și informații despre accesibilitatea autobuzelor și/sau a terminalelor desemnate, inclusiv facilitățile acestora pentru persoanele cu handicap și persoanele cu mobilitate redusă; (l) „rezervare” înseamnă reținerea unui loc într-un autobuz sau autocar care deservește un serviciu regulat pentru o anumită oră de plecare; (m) „terminal” înseamnă un terminal dotat cu personal unde, conform unei rute specificate a unui serviciu regulat, este prevăzută o oprire pentru îmbarcarea sau debarcarea pasagerilor, care este echipat cu facilități cum ar fi ghișeu de îmbarcare, sală de așteptare sau casă de bilete; (n) „stație de autobuz” înseamnă orice punct, altul decât un terminal unde, conform rutei specificate a unui serviciu regulat, este prevăzută o oprire pentru îmbarcarea sau debarcarea pasagerilor; (o) „organism de administrare a terminalului” înseamnă o entitate organizațională dintr-un stat membru care răspunde de administrarea unui terminal desemnat; (p) „anulare” înseamnă neefectuarea unui serviciu regulat care a fost programat anterior; (q) „întârziere” înseamnă o diferență între momentul în care era programată plecarea serviciului regulat, în conformitate cu orarul publicat, și momentul plecării efective.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Articolul 34, text original român

    Articolul 34 Intrarea în vigoare Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene . Prezentul regulament se aplică de la 1 martie 2013. Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

    Textul în documentul-sursă ↗
16. 16
    Sursa 16: Regulamentul (UE) nr.181/2011 — textul original românNormă · Articolul 7, text original român; Articolul 8, text original român · forma din 16 februarie 2011Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi cele 2 extrase citate

    Articolul 7, text original român

    Articolul 7 Decesul sau vătămarea corporală a pasagerilor și pierderea sau deteriorarea bagajului (1)   În conformitate cu legislația națională aplicabilă, pasagerii au dreptul la despăgubiri în caz de deces, inclusiv pentru cheltuieli rezonabile de înmormântare, sau vătămare corporală, precum și în caz de pierdere sau deteriorare a bagajului, în cazul accidentelor survenite ca urmare a utilizării autobuzului sau autocarului. În caz de deces al pasagerului, acest drept se aplică cel puțin pentru persoanele față de care pasagerul avea sau ar fi avut obligația legală de întreținere. (2)   Valoarea despăgubirii se calculează în conformitate cu legislația națională aplicabilă. Orice limită maximă prevăzută de legislația națională drept despăgubire pentru deces sau vătămare corporală sau pentru pierderea sau deteriorarea bagajului nu poate fi în fiecare situație mai mică de: (a) 220 000 EUR pe pasager; (b) 1 200 EUR per bagaj. În cazul deteriorării scaunelor cu rotile, a altor echipamente de mobilitate sau a dispozitivelor de asistare, valoarea despăgubirii va fi întotdeauna egală cu costul înlocuirii sau reparării echipamentului pierdut sau deteriorat.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Articolul 8, text original român

    Articolul 8 Nevoile imediate de ordin practic ale pasagerilor În caz de accident survenit ca urmare a utilizării autobuzului sau autocarului, transportatorul asigură asistență rezonabilă și proporțională în ceea ce privește nevoile imediate de ordin practic ale pasagerilor după accident. O astfel de asistență include, atunci când este necesar, cazare, hrană, îmbrăcăminte, transport și facilitarea acordării primului ajutor. Asistența acordată nu reprezintă recunoașterea răspunderii. Transportatorul poate limita costul total al cazării pentru fiecare pasager la 80 EUR pe noapte și la un maximum de 2 nopți.

    Textul în documentul-sursă ↗
17. 17
    Sursa 17: Regulamentul (UE) nr.181/2011 — textul original românNormă · Articolul 26, text original român; Articolul 27, text original român; Articolul 28, text original român · forma din 16 februarie 2011Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi cele 3 extrase citate

    Articolul 26, text original român

    Articolul 26 Plângeri Transportatorii pun la punct sau dispun de un mecanism pentru soluționarea plângerilor legate de drepturile și obligațiile prevăzute în prezentul regulament.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Articolul 27, text original român

    Articolul 27 Depunerea plângerilor Fără a aduce atingere cererilor de despăgubire în conformitate cu articolul 7, în cazul în care un pasager căruia i se aplică prezentul regulament dorește să adreseze transportatorului o plângere, acesta o adresează în termen de trei luni de la data prestării serviciului regulat sau de la data la care ar fi trebuit să aibă loc prestarea serviciului. În termen de o lună de la data primirii plângerii, transportatorul îi notifică pasagerului dacă plângerea sa este considerată întemeiată, respinsă sau este încă analizată. Intervalul de timp pentru trimiterea răspunsului final nu trebuie să depășească trei luni de la data primirii plângerii.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Articolul 28, text original român

    Articolul 28 Organismele naționale responsabile cu asigurarea aplicării (1)   Fiecare stat membru desemnează un organism sau organisme, noi sau existente, care să răspundă de asigurarea aplicării prezentului regulament în ceea ce privește serviciile regulate din punctele situate pe teritoriul său și serviciile regulate dintr-o țară terță către respectivele puncte. Fiecare organism adoptă măsurile necesare pentru a asigura respectarea prezentului regulament. Fiecare organism este independent de transportatori, operatori de turism și organismele de administrare a terminalelor în ceea ce privește organizarea, deciziile de finanțare, structura juridică și mecanismul de luare a deciziilor. (2)   Statele membre informează Comisia cu privire la organismul sau organismele desemnate în conformitate cu prezentul articol. (3)   Orice pasager poate adresa, în conformitate cu legislația națională, o plângere organismului competent desemnat în conformitate cu alineatul (1), sau oricărui alt organism competent desemnat de către un stat membru, în legătură cu o presupusă nerespectare a prezentului regulament. Un stat membru poate decide ca, într-o primă etapă, pasagerul să adreseze transportatorului o plângere, caz în care organismul național responsabil cu asigurarea aplicării sau orice alt organism corespunzător desemnat de statul membru are rolul de organism în fața căruia se pot introduce căi de atac împotriva plângerilor nesoluționate în temeiul articolului 27.

    Textul în documentul-sursă ↗