Mașină de firmă: separarea drepturilor șoferului și societății

01Un accident, dar nu un singur titular al tuturor drepturilor

02Ce verific despre proprietate, folosință și leasing înainte de a formula cererea?

03Cum separ pierderile înainte de a împărți documentele

04RCA, CASCO și accidentele între vehicule ale firmei

05Cine depune, cine semnează și cine poate accepta oferta

06Cum organizez probele: un nucleu comun și dosare separate pe titular

07Răspunderea firmei față de terți nu este aceeași cu datoria șoferului față de firmă

08Când angajatorul îi cere șoferului să achite paguba

09Repere procedurale: fiecare cerere are propriul calendar

10Ce arată hotărârea și ce nu poate dovedi

11Aplicarea în timp și limitele ghidului

§Termene și repere procedurale

!De reținut

#Surse și trimiteri

1. 1
   Sursa 1: Codul civil — copia FGA din 19 martie 2026: persoana juridică, mandat, prejudicii și asigurareLege · Art. 193 alin. (1)–(2), pagina fizică 50 · forma din 19 martie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

   Vezi extrasul citat

   Art. 193

   Art. 193: Efectele personalităţii juridice (1)Persoana juridică participă în nume propriu la circuitul civil şi răspunde pentru obligaţiile asumate cu bunurile proprii, afară de cazul în care prin lege s-ar dispune altfel. (2)Nimeni nu poate invoca împotriva unei persoane de bună-credinţă calitatea de subiect de drept a unei persoane juridice, dacă prin aceasta se urmăreşte ascunderea unei fraude, a unui abuz de drept sau a unei atingeri aduse ordinii publice.

   Textul în documentul-sursă ↗
2. 2
   Sursa 2: Codul civil — copia FGA din 19 martie 2026: persoana juridică, mandat, prejudicii și asigurareLege · Art. 1385 alin. (1)–(3), art. 1387 alin. (1), paginile fizice 328–329 · forma din 19 martie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

   Vezi cele 2 extrase citate

   Art. 1385 alin. (1), (2), (3); PDF p. 328

   (1)Prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel. (2)Se vor putea acorda despăgubiri şi pentru un prejudiciu viitor dacă producerea lui este neîndoielnică. (3)Despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea suferită de cel prejudiciat, câştigul pe care în condiţii obişnuite el ar fi putut să îl realizeze şi de care a fost lipsit, precum şi cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Art. 1387 alin. (1); PDF p. 328–329

   În caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii unei persoane, despăgubirea trebuie să cuprindă, în condiţiile art. 1.388 şi 1.389, după caz, echivalentul câştigului din muncă de care cel păgubit a fost lipsit sau pe care este împiedicat să îl dobândească, prin efectul pierderii sau reducerii capacităţii sale de muncă. În afară de aceasta, despăgubirea trebuie să acopere cheltuielile de îngrijire medicală şi, dacă va fi cazul, cheltuielile determinate de sporirea nevoilor de viaţă ale celui păgubit, precum şi orice alte prejudicii materiale.

   Textul în documentul-sursă ↗
3. 3
   Sursa 3: Norma ASF 20/2017 — documentarea dreptului la despăgubire și lipsa de folosințăNormă · Art. 22 alin. (2) lit. a)–d) și alin. (3) · forma din 21 august 2023Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

   Vezi extrasul citat

   Art.22 alin.(2), introducere · forma extrasului din 4 decembrie 2023

   Cererea de despăgubire se soluţionează după depunerea următoarelor categorii de documente:

   Textul în documentul-sursă ↗
4. 4
   Sursa 4: Codul civil — copia FGA din 19 martie 2026: persoana juridică, mandat, prejudicii și asigurareLege · Art. 209 alin. (1)–(3), pagina fizică 54 · forma din 19 martie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

   Vezi extrasul citat

   Art. 209

   Art. 209: Data dobândirii capacităţii de exerciţiu (1)Persoana juridică îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte obligaţiile prin organele sale de administrare, de la data constituirii lor. (2)Au calitatea de organe de administrare, în sensul alin. (1), persoanele fizice sau persoanele juridice care, prin lege, actul de constituire sau statut, sunt desemnate să acţioneze, în raporturile cu terţii, individual sau colectiv, în numele şi pe seama persoanei juridice. (3)Raporturile dintre persoana juridică şi cei care alcătuiesc organele sale de administrare sunt supuse, prin analogie, regulilor mandatului, dacă nu s-a prevăzut altfel prin lege, actul de constituire sau statut.

   Textul în documentul-sursă ↗
5. 5
   Sursa 5: OG 51/1997 — proprietarul, utilizatorul și asigurarea în leasingLege · Art. 1 alin. (1); art. 9 lit. c),f); art. 10 lit. e),f); art. 11 · forma din 19 aprilie 2021Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

   Vezi cele 4 extrase citate

   Art. 1

   Articolul 1(1) Prezenta ordonanță se aplică operațiunilor de leasing prin care o parte, denumită locator/finanțator, transmite pentru o perioadă determinată dreptul de folosință asupra unui bun, al cărui proprietar este, celeilalte părți, denumită locatar/utilizator, la solicitarea acesteia, contra unei plăți periodice, denumită rată de leasing, iar la sfârșitul perioadei de leasing locatorul/finanțatorul se obligă să respecte dreptul de opțiune al locatarului/utilizatorului de a cumpăra bunul, de a prelungi contractul de leasing fără a schimba natura leasingului ori de a înceta raporturile contractuale. Locatarul/utilizatorul poate opta pentru cumpărarea bunului înainte de sfârșitul perioadei de leasing, dar nu mai devreme de 12 luni, dacă părțile convin astfel și dacă achită toate obligațiile asumate prin contract. (la 12-08-2006, Alin. (1) al art. 1 a fost modificat de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 287 din 6 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 606 din 13 iulie 2006. ) (1^1) Prezenta ordonanță se aplică și în situația în care locatarul/utilizatorul unui bun care face obiectul unui contract de leasing încheie cu un alt locatar/utilizator, denumit locatar/utilizator final, un contract de leasing având ca obiect același bun. Contractul de leasing încheiat cu locatarul/utilizatorul final se va încheia după obținerea acordului prealabil scris al locatorului/finanțatorului inițial și îndeplinirea de către locatar/utilizator a condițiilor cerute societăților de leasing. În aceste cazuri, desființarea titlului locatarului/utilizatorului inițial din orice motive va conduce la încetarea de drept a contractului de leasing încheiat între acesta din urmă și locatarul/utilizatorul final. (la 12-08-2006, Alin. (1^1) al art. 1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 287 din 6 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 606 din 13 iulie 2006. ) (2) Operațiunile de leasing au ca obiect bunuri imobile prin natura lor sau care devin imobile prin destinație, precum și bunuri mobile, aflate în circuitul civil, cu excepția înregistrărilor pe bandă audio și video, a pieselor de teatru, a manuscriselor, a brevetelor, a drepturilor de autor și a bunurilor necorporale. (la 12-08-2006, Alin. (2) al art. 1 a fost modificat de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 287 din 6 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 606 din 13 iulie 2006. ) (3) Prin derogare de la prevederile alin. (2), dreptul de utilizare a programelor pentru calculator, ca drept patrimonial de autor asupra programelor pentru calculator, poate face obiectul operațiunilor de leasing, dacă titularul dreptului de autor a autorizat această operațiune. În acest caz locatorul/finanțatorul transmite către utilizator, pentru o perioadă determinată, dreptul de utilizare a unui program pentru calculator asupra căruia deține un drept definitiv de utilizare. Transmiterea se realizează la solicitarea utilizatorului, contra unei plăți periodice, denumită rată de leasing, la sfârșitul perioadei de leasing locatorul/finanțatorul obligându-se să respecte dreptul de opțiune al utilizatorului de a dobândi dreptul definitiv de utilizare asupra programului pentru calculator, de a prelungi contractul de leasing ori de a înceta raporturile contractuale. Utilizatorul poate opta pentru dobândirea dreptului definitiv de utilizare asupra programului pentru calculator, înainte de sfârșitul perioadei de leasing, dacă părțile convin astfel și dacă utilizatorul achită toate obligațiile asumate prin contract. (la 04-12-2004, Alin. (3) al art. 1 a fost introdus de pct. 1 al articolului unic din LEGEA nr. 533 din 25 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.135 din 1 decembrie 2004. )

   Textul în documentul-sursă ↗

   Art. 9

   Articolul 9 Locatorul/finanțatorul se obligă:a) să respecte dreptul locatarului/utilizatorului de a alege furnizorul de bunuri, potrivit intereselor sale; b) să contracteze bunul cu furnizorul desemnat de locatar/utilizator, în condițiile expres formulate de către acesta sau, după caz, să dobândească dreptul definitiv de utilizare asupra programului pentru calculator; c) să încheie contract de leasing cu locatarul/utilizatorul și să transmită acestuia, în temeiul contractului de leasing, drepturile ce derivă din contract, cu excepția dreptului de dispoziție, iar în cazul programelor pentru calculator, să transmită dreptul de utilizare asupra programelor pentru calculator către locatar/utilizator, fără a-și mai putea exercita acest drept pe perioada derulării contractului de leasing; d) să respecte dreptul de opțiune al locatarului/utilizatorului de a cumpăra bunul, de a prelungi contractul de leasing, fără a schimba natura leasingului, ori de a înceta raporturile contractuale; e) să îi garanteze locatarului/utilizatorului folosința liniștită a bunului, în condițiile în care acesta a respectat toate clauzele contractuale; f) să asigure, printr-o societate de asigurare, bunurile oferite în leasing, dacă prin contractul de leasing părțile nu au convenit altfel. (la 12-08-2006, Art. 9 a fost modificat de pct. 11 al art. I din LEGEA nr. 287 din 6 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 606 din 13 iulie 2006. ) ...

   Textul în documentul-sursă ↗

   Art. 10

   Articolul 10 Locatarul/utilizatorul se obligă: (la 12-08-2006, Partea introductivă a art. 10 a fost modificată de pct. 12 al art. I din LEGEA nr. 287 din 6 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 606 din 13 iulie 2006. ) a) să efectueze recepția și să primească bunul la termenul și în condițiile de livrare agreate cu furnizorul; (la 12-08-2006, Litera a) a art. 10 a fost modificată de pct. 12 al art. I din LEGEA nr. 287 din 6 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 606 din 13 iulie 2006. ) b) sa exploateze bunul conform instrucțiunilor elaborate de către furnizor și să asigure instruirea personalului desemnat sa îl exploateze; c) să nu greveze de sarcini bunul care face obiectul contractului de leasing decât cu acordul finanțatorului; (la 12-08-2006, Litera c) a art. 10 a fost modificată de pct. 12 al art. I din LEGEA nr. 287 din 6 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 606 din 13 iulie 2006. ) d) să achite toate sumele datorate conform contractului de leasing - rate de leasing, asigurări, impozite, taxe -, în cuantumul și la termenele menționate în contract; (la 12-08-2006, Litera d) a art. 10 a fost modificată de pct. 12 al art. I din LEGEA nr. 287 din 6 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 606 din 13 iulie 2006. ) e) să suporte cheltuielile de întreținere, precum și orice alte cheltuieli aferente bunului sau din contractul de leasing; (la 12-08-2006, Litera e) a art. 10 a fost modificată de pct. 12 al art. I din LEGEA nr. 287 din 6 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 606 din 13 iulie 2006. ) f) să își asume pentru întreaga perioadă a contractului, în lipsa unei stipulații contrare, totalitatea obligațiilor care decurg din folosirea bunului direct sau prin prepușii săi, inclusiv riscul pierderii, distrugerii sau avarierii bunului utilizat, din cauze fortuite, și continuitatea plăților cu titlu de rata de leasing până la achitarea integrală a valorii contractului de leasing; g) să permită locatorului/finanțatorului verificarea periodică a stării și a modului de exploatare a bunului care face obiectul contractului de leasing; (la 12-08-2006, Litera g) a art. 10 a fost modificată de pct. 12 al art. I din LEGEA nr. 287 din 6 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 606 din 13 iulie 2006. ) h) să îl informeze pe locator/finanțator, în timp util, despre orice tulburare a dreptului de proprietate venită din partea unui terț; (la 12-08-2006, Litera h) a art. 10 a fost modificată de pct. 12 al art. I din LEGEA nr. 287 din 6 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 606 din 13 iulie 2006. ) i) să nu aducă modificări bunului și să nu schimbe locul declarat în contract fără acordul locatorului/finanțatorului. (la 12-08-2006, Litera i) a art. 10 a fost modificată de pct. 12 al art. I din LEGEA nr. 287 din 6 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 606 din 13 iulie 2006. ) j) sa restituie bunul în conformitate cu prevederile contractului de leasing. ...

   Textul în documentul-sursă ↗

   Art. 11

   Articolul 11 În cadrul operațiunilor de leasing drepturile și obligațiile părților vor fi stipulate în contract și nu vor fi limitate la prevederile art. 9 și 10.

   Textul în documentul-sursă ↗
6. 6
   Sursa 6: Legea 132/2017 — titularul cererii, excluderile RCA și plata despăgubirilorLege · Art. 11 alin. (1)–(2) și art. 13 · forma din 13 decembrie 2025Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

   Vezi cele 2 extrase citate

   Art. 11

   Articolul 11 Riscurile acoperite(1) Asigurătorul RCA are obligația de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile dovedite suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat.(2) Fără a se depăși limitele de răspundere prevăzute în contractul RCA, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (4) și (5) și în condițiile în care evenimentul asigurat s-a produs în perioada de valabilitate a contractului RCA, asigurătorul RCA acordă despăgubiri în bani pentru:a) vătămări corporale sau deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial; b) prejudicii materiale, inclusiv costuri de radiere și înmatriculare, costuri cu taxe de timbru, cheltuieli cu limitarea prejudiciului, dovedite cu acte, cheltuieli aferente diminuării valorii vehiculului după reparații, dovedite cu acte sau expertiză; c) costuri privind readucerea vehiculului la starea dinaintea evenimentului asigurat, dovedite cu documente emise prin sisteme specializate sau prin documente emise în condițiile legii; d) prejudicii reprezentând consecința lipsei de folosință a vehiculului avariat, inclusiv înlocuirea temporară a vehiculului, pe baza opțiunii persoanei prejudiciate; e) cheltuieli de judecată efectuate de către persoana prejudiciată sau cheltuieli aferente în cazul soluționării alternative a litigiului dacă soluția este favorabilă persoanei prejudiciate; f) cheltuielile legate de transportul vehiculului avariat, aparținând terțului păgubit, de la locul accidentului la locația în care se găsește centrul de constatare daune, la unitatea reparatoare aleasă de păgubit în vederea reparării vehiculului, cel/cea mai apropiat/apropiată de locul producerii accidentului sau de domiciliul persoanei prejudiciate, după caz, dacă respectivul vehicul nu se mai poate deplasa prin mijloace proprii, iar asigurătorul nu asigură transportul. (3) Indiferent de locul în care s-a produs accidentul, respectiv pe drumuri publice, pe drumuri care nu sunt deschise circulației publice, în incinte și în orice alte locuri, atât în timpul deplasării, cât și în timpul staționării vehiculului asigurat, asigurătorul RCA acordă despăgubiri pentru prejudiciile produse ca urmare a unor accidente generate prin utilizarea vehiculului asigurat, până la limita de răspundere prevăzută în contractul RCA pentru: a) prejudiciul produs de dispozitivele sau instalațiile cu care a fost echipat vehiculul, inclusiv pentru prejudiciul produs din cauza desprinderii accidentale a remorcii, semiremorcii ori a atașului tractat de vehicul; b) prejudiciul produs din culpa conducătorului vehiculului asigurat; c) prejudiciul produs prin fapta lucrului, când prejudiciul își are cauza în însușirile, acțiunea sau inacțiunea vehiculului, prin intermediul altui lucru antrenat de deplasarea vehiculului, prin scurgerea, risipirea ori căderea accidentală a substanțelor, materialelor sau a obiectelor transportate; d) prejudiciile provocate terților, drept consecință a deschiderii ușilor vehiculului, în timpul mersului sau atunci când vehiculul este oprit ori staționează, de către pasagerii acestuia, fără asigurarea că nu se pune în pericol siguranța deplasării celorlalți participanți la trafic; e) prejudiciile provocate terților, drept consecință a conducerii vehiculului sub influența băuturilor alcoolice sau a stupefiantelor. (4) Prevederile alin. (3) lit. b) se aplică inclusiv în cazurile în care la data accidentului conducătorul vehiculului:a) a condus vehiculul fără consimțământul expres sau prezumat al asiguratului; b) nu este titularul unui permis care atestă dreptul să conducă vehiculul respectiv; c) nu a respectat obligațiile legale cu privire la starea și siguranța vehiculului respectiv. (5) Membrii familiei asiguratului, conducătorului auto sau oricărei altei persoane a cărei răspundere civilă este angajată într-un accident de vehicule și este acoperită de asigurarea obligatorie RCA nu sunt excluși de la beneficiul asigurării pentru propriile lor vătămări corporale.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Art. 13

   Articolul 13 Culpa comună(1) În situația în care persoana prejudiciată a contribuit, din culpă, la producerea accidentului sau la mărirea prejudiciului, cel chemat să răspundă va fi ținut răspunzător numai pentru partea din prejudiciu care îi este imputabilă. În astfel de situații întinderea răspunderii fiecărei persoane va fi cea constatată prin orice mijloc de probă.(2) În situația în care nu se poate stabili întinderea răspunderii fiecărei persoane, aceasta se va stabili în cote egale, în raport cu numărul părților implicate în accident, fiecare parte având dreptul la despăgubire în proporția în care nu s-a făcut răspunzătoare de producerea accidentului.

   Textul în documentul-sursă ↗
7. 7
   Sursa 7: Legea 132/2017 — titularul cererii, excluderile RCA și plata despăgubirilorLege · Art. 12 lit. b) și h) · forma din 13 decembrie 2025Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

   Vezi extrasul citat

   Art. 12

   Articolul 12 Neacordarea despăgubirii Asigurătorul RCA nu acordă despăgubiri pentru:a) cazurile în care proprietarul, utilizatorul sau conducătorul vehiculului vinovat nu are răspundere civilă, dacă accidentul a fost produs:(i) într-un caz de forță majoră; (ii) din culpa exclusivă a persoanei prejudiciate; (iii) din culpa exclusivă a unei terțe persoane, cu excepția situațiilor prevăzute la art. 11 alin. (3) lit. d); b) prejudiciile produse bunurilor aparținând conducătorului vehiculului răspunzător de producerea accidentului, precum și cele produse ca urmare a vătămării corporale sau decesului acestuia, indiferent cine solicită aceste despăgubiri; c) în următoarele situații:(i) prejudiciile au fost produse bunurilor aparținând persoanelor fizice sau persoanelor juridice, dacă au fost provocate de un vehicul asigurat RCA, aflat în proprietatea ori utilizat de aceeași persoană fizică sau juridică și care este condus de un prepus al aceleiași persoane juridice ori de o altă persoană pentru care răspunde persoana fizică sau persoana juridică; (ii) bunul avariat și vehiculul asigurat fac parte din patrimoniul comun al soților; (iii) bunul avariat este utilizat de proprietarul vehiculului asigurat, care a produs dauna; d) prejudiciile cauzate în situațiile în care nu se face dovada valabilității la data accidentului a asigurării RCA sau asigurătorul RCA nu are răspundere; e) partea din prejudiciu care depășește limitele de răspundere stabilite prin contractul RCA, produs în unul și același accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate și de numărul persoanelor răspunzătoare de producerea prejudiciului; f) amenzile de orice fel și cheltuielile penale la care ar fi obligat proprietarul, utilizatorul sau conducătorul vehiculului asigurat, răspunzător de producerea prejudiciului; g) cheltuielile făcute în procesul penal de proprietarul, utilizatorul sau conducătorul vehiculului asigurat, răspunzător de producerea prejudiciului, chiar dacă în cadrul procesului penal s-a soluționat și latura civilă; h) sumele pe care conducătorul vehiculului răspunzător de producerea prejudiciului este obligat să le plătească proprietarului sau utilizatorului care i-a încredințat vehiculul asigurat, pentru avarierea ori distrugerea acestui vehicul; i) prejudiciile produse bunurilor transportate, dacă între proprietarul sau utilizatorul vehiculului care a produs accidentul ori conducătorul auto răspunzător și persoanele prejudiciate a existat un raport contractual la data producerii accidentului; j) prejudiciile produse persoanelor sau bunurilor aflate în vehiculul cu care s-a produs accidentul, dacă asigurătorul RCA poate dovedi că persoanele prejudiciate știau că vehiculul respectiv era furat; k) prejudiciile produse de dispozitivele sau de instalațiile montate pe vehicule, atunci când acestea sunt utilizate ca utilaje ori instalații de lucru, acestea constituind riscuri ale activității profesionale; l) prejudiciile produse prin accidente survenite în timpul operațiunilor de încărcare și de descărcare, acestea constituind riscuri ale activității profesionale; m) prejudiciile produse ca urmare a transportului de produse periculoase: radioactive, ionizante, inflamabile, explozive, corozive, combustibile, care au determinat sau au agravat producerea prejudiciului; n) prejudiciile cauzate prin utilizarea unui vehicul în timpul unui atac terorist sau război, dacă evenimentul are directă legătură cu respectivul atac ori război.

   Textul în documentul-sursă ↗
8. 8
   Sursa 8: Legea 132/2017 — titularul cererii, excluderile RCA și plata despăgubirilorLege · Art. 12 lit. c) pct. (i)–(iii) · forma din 13 decembrie 2025Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

   Vezi extrasul citat

   Art. 12

   Articolul 12 Neacordarea despăgubirii Asigurătorul RCA nu acordă despăgubiri pentru:a) cazurile în care proprietarul, utilizatorul sau conducătorul vehiculului vinovat nu are răspundere civilă, dacă accidentul a fost produs:(i) într-un caz de forță majoră; (ii) din culpa exclusivă a persoanei prejudiciate; (iii) din culpa exclusivă a unei terțe persoane, cu excepția situațiilor prevăzute la art. 11 alin. (3) lit. d); b) prejudiciile produse bunurilor aparținând conducătorului vehiculului răspunzător de producerea accidentului, precum și cele produse ca urmare a vătămării corporale sau decesului acestuia, indiferent cine solicită aceste despăgubiri; c) în următoarele situații:(i) prejudiciile au fost produse bunurilor aparținând persoanelor fizice sau persoanelor juridice, dacă au fost provocate de un vehicul asigurat RCA, aflat în proprietatea ori utilizat de aceeași persoană fizică sau juridică și care este condus de un prepus al aceleiași persoane juridice ori de o altă persoană pentru care răspunde persoana fizică sau persoana juridică; (ii) bunul avariat și vehiculul asigurat fac parte din patrimoniul comun al soților; (iii) bunul avariat este utilizat de proprietarul vehiculului asigurat, care a produs dauna; d) prejudiciile cauzate în situațiile în care nu se face dovada valabilității la data accidentului a asigurării RCA sau asigurătorul RCA nu are răspundere; e) partea din prejudiciu care depășește limitele de răspundere stabilite prin contractul RCA, produs în unul și același accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate și de numărul persoanelor răspunzătoare de producerea prejudiciului; f) amenzile de orice fel și cheltuielile penale la care ar fi obligat proprietarul, utilizatorul sau conducătorul vehiculului asigurat, răspunzător de producerea prejudiciului; g) cheltuielile făcute în procesul penal de proprietarul, utilizatorul sau conducătorul vehiculului asigurat, răspunzător de producerea prejudiciului, chiar dacă în cadrul procesului penal s-a soluționat și latura civilă; h) sumele pe care conducătorul vehiculului răspunzător de producerea prejudiciului este obligat să le plătească proprietarului sau utilizatorului care i-a încredințat vehiculul asigurat, pentru avarierea ori distrugerea acestui vehicul; i) prejudiciile produse bunurilor transportate, dacă între proprietarul sau utilizatorul vehiculului care a produs accidentul ori conducătorul auto răspunzător și persoanele prejudiciate a existat un raport contractual la data producerii accidentului; j) prejudiciile produse persoanelor sau bunurilor aflate în vehiculul cu care s-a produs accidentul, dacă asigurătorul RCA poate dovedi că persoanele prejudiciate știau că vehiculul respectiv era furat; k) prejudiciile produse de dispozitivele sau de instalațiile montate pe vehicule, atunci când acestea sunt utilizate ca utilaje ori instalații de lucru, acestea constituind riscuri ale activității profesionale; l) prejudiciile produse prin accidente survenite în timpul operațiunilor de încărcare și de descărcare, acestea constituind riscuri ale activității profesionale; m) prejudiciile produse ca urmare a transportului de produse periculoase: radioactive, ionizante, inflamabile, explozive, corozive, combustibile, care au determinat sau au agravat producerea prejudiciului; n) prejudiciile cauzate prin utilizarea unui vehicul în timpul unui atac terorist sau război, dacă evenimentul are directă legătură cu respectivul atac ori război.

   Textul în documentul-sursă ↗
9. 9
   Sursa 9: Legea 132/2017 — titularul cererii, excluderile RCA și plata despăgubirilorLege · Art. 12 lit. i) · forma din 13 decembrie 2025Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

   Vezi extrasul citat

   Art. 12

   Articolul 12 Neacordarea despăgubirii Asigurătorul RCA nu acordă despăgubiri pentru:a) cazurile în care proprietarul, utilizatorul sau conducătorul vehiculului vinovat nu are răspundere civilă, dacă accidentul a fost produs:(i) într-un caz de forță majoră; (ii) din culpa exclusivă a persoanei prejudiciate; (iii) din culpa exclusivă a unei terțe persoane, cu excepția situațiilor prevăzute la art. 11 alin. (3) lit. d); b) prejudiciile produse bunurilor aparținând conducătorului vehiculului răspunzător de producerea accidentului, precum și cele produse ca urmare a vătămării corporale sau decesului acestuia, indiferent cine solicită aceste despăgubiri; c) în următoarele situații:(i) prejudiciile au fost produse bunurilor aparținând persoanelor fizice sau persoanelor juridice, dacă au fost provocate de un vehicul asigurat RCA, aflat în proprietatea ori utilizat de aceeași persoană fizică sau juridică și care este condus de un prepus al aceleiași persoane juridice ori de o altă persoană pentru care răspunde persoana fizică sau persoana juridică; (ii) bunul avariat și vehiculul asigurat fac parte din patrimoniul comun al soților; (iii) bunul avariat este utilizat de proprietarul vehiculului asigurat, care a produs dauna; d) prejudiciile cauzate în situațiile în care nu se face dovada valabilității la data accidentului a asigurării RCA sau asigurătorul RCA nu are răspundere; e) partea din prejudiciu care depășește limitele de răspundere stabilite prin contractul RCA, produs în unul și același accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate și de numărul persoanelor răspunzătoare de producerea prejudiciului; f) amenzile de orice fel și cheltuielile penale la care ar fi obligat proprietarul, utilizatorul sau conducătorul vehiculului asigurat, răspunzător de producerea prejudiciului; g) cheltuielile făcute în procesul penal de proprietarul, utilizatorul sau conducătorul vehiculului asigurat, răspunzător de producerea prejudiciului, chiar dacă în cadrul procesului penal s-a soluționat și latura civilă; h) sumele pe care conducătorul vehiculului răspunzător de producerea prejudiciului este obligat să le plătească proprietarului sau utilizatorului care i-a încredințat vehiculul asigurat, pentru avarierea ori distrugerea acestui vehicul; i) prejudiciile produse bunurilor transportate, dacă între proprietarul sau utilizatorul vehiculului care a produs accidentul ori conducătorul auto răspunzător și persoanele prejudiciate a existat un raport contractual la data producerii accidentului; j) prejudiciile produse persoanelor sau bunurilor aflate în vehiculul cu care s-a produs accidentul, dacă asigurătorul RCA poate dovedi că persoanele prejudiciate știau că vehiculul respectiv era furat; k) prejudiciile produse de dispozitivele sau de instalațiile montate pe vehicule, atunci când acestea sunt utilizate ca utilaje ori instalații de lucru, acestea constituind riscuri ale activității profesionale; l) prejudiciile produse prin accidente survenite în timpul operațiunilor de încărcare și de descărcare, acestea constituind riscuri ale activității profesionale; m) prejudiciile produse ca urmare a transportului de produse periculoase: radioactive, ionizante, inflamabile, explozive, corozive, combustibile, care au determinat sau au agravat producerea prejudiciului; n) prejudiciile cauzate prin utilizarea unui vehicul în timpul unui atac terorist sau război, dacă evenimentul are directă legătură cu respectivul atac ori război.

   Textul în documentul-sursă ↗
10. 10
    Sursa 10: Codul civil — copia FGA din 19 martie 2026: persoana juridică, mandat, prejudicii și asigurareLege · Art. 2199–2201, paginile fizice 513–514; art. 2210–2211, pagina fizică 517 · forma din 19 martie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi cele 5 extrase citate

    Art. 2199

    Art. 2199: Noţiune (1)Prin contractul de asigurare, contractantul asigurării sau asiguratul se obligă să plătească o primă asigurătorului, iar acesta din urmă se obligă ca, în cazul producerii riscului asigurat, să plătească o indemnizaţie, după caz, asiguratului, beneficiarului asigurării sau terţului păgubit. (2)Contractantul asigurării este persoana care încheie contractul pentru asigurarea unui risc privind o altă persoană ori pentru bunuri sau activităţi ale acesteia şi se obligă faţă de asigurător să plătească prima de asigurare.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 2200

    Art. 2200: Forma şi dovada (1)Pentru a putea fi dovedit, contractul de asigurare trebuie să fie încheiat în scris. Contractul nu poate fi probat cu martori, chiar atunci când există un început de dovadă scrisă. Dacă documentele de asigurare au dispărut prin forţă majoră sau caz fortuit şi nu există posibilitatea obţinerii unui duplicat, existenţa şi conţinutul lor pot fi dovedite prin orice mijloc de probă. (2)Încheierea contractului de asigurare se constată prin poliţa de asigurare sau certificatul de asigurare emis şi semnat de asigurător ori prin nota de acoperire emisă şi semnată de brokerul de asigurare. (3)Documentele care atestă încheierea unei asigurări pot fi semnate şi certificate prin mijloace electronice.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 2201

    Art. 2201: Poliţa de asigurare (1)Poliţa de asigurare trebuie să indice cel puţin: a)numele sau denumirea, domiciliul ori sediul părţilor contractante, precum şi numele beneficiarului asigurării, dacă acesta nu este parte la contract; b)obiectul asigurării; c)riscurile ce se asigură; d)momentul începerii şi cel al încetării răspunderii asigurătorului; e)primele de asigurare; f)sumele asigurate. (2)Alte elemente pe care trebuie să le cuprindă poliţa de asigurare se stabilesc prin norme adoptate de organul de stat în a cărui competenţă, potrivit legii, intră supravegherea activităţii din domeniul asigurărilor.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 2210

    Art. 2210: Subrogarea asigurătorului (1)În limitele indemnizaţiei plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepţia asigurărilor de persoane. (2)Asiguratul răspunde pentru prejudiciile aduse asigurătorului prin acte care ar împiedica realizarea dreptului prevăzut la alin. (1). (3)Asigurătorul poate renunţa, în tot sau în parte, la exercitarea dreptului conferit de alin. (1).

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 2211

    Art. 2211: Opozabilitatea contractului Asigurătorul poate opune titularului sau deţinătorului documentului de asigurare ori terţului sau beneficiarului asigurării care invocă drepturi ce decurg din acest document toate apărările întemeiate pe contractul încheiat iniţial.

    Textul în documentul-sursă ↗
11. 11
    Sursa 11: Codul civil — copia FGA din 19 martie 2026: persoana juridică, mandat, prejudicii și asigurareLege · Art. 1373 alin. (1)–(3), pagina fizică 325 · forma din 19 martie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi extrasul citat

    Art. 1373 — Răspunderea comitenţilor pentru prepuşi; textul articolului; PDF p. 325

    (1)Comitentul este obligat să repare prejudiciul cauzat de prepuşii săi ori de câte ori fapta săvârşită de aceştia are legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate. (2)Este comitent cel care, în virtutea unui contract sau în temeiul legii, exercită direcţia, supravegherea şi controlul asupra celui care îndeplineşte anumite funcţii sau însărcinări în interesul său ori al altuia. (3)Comitentul nu răspunde dacă dovedeşte că victima cunoştea sau, după împrejurări, putea să cunoască, la data săvârşirii faptei prejudiciabile, că prepusul a acţionat fără nicio legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate.

    Textul în documentul-sursă ↗
12. 12
    Sursa 12: Codul muncii — paguba angajatorului, acordul ulterior și reținerile salarialeLege · Art. 253 alin. (1)–(3) · forma din 27 aprilie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi extrasul citat

    Art. 253

    Articolul 253(1) Angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.(2) În cazul în care angajatorul refuză să îl despăgubească pe salariat, acesta se poate adresa cu plângere instanțelor judecătorești competente.(3) Angajatorul care a plătit despăgubirea își va recupera suma aferentă de la salariatul vinovat de producerea pagubei, în condițiile art. 254 și următoarele.

    Textul în documentul-sursă ↗
13. 13
    Sursa 13: Legea 132/2017 — titularul cererii, excluderile RCA și plata despăgubirilorLege · Art. 20 alin. (1)–(3) · forma din 13 decembrie 2025Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi extrasul citat

    Art. 20 alin. (1)–(3)

    (1) Persoana prejudiciată are dreptul să înainteze cererea de despăgubire către asigurătorul RCA sau către propriul asigurător RCA în cazul decontării directe, în cazul producerii unui risc acoperit prin asigurarea RCA sau către BAAR, în cazul producerii unui risc acoperit de acesta în condițiile prevăzute de prezenta lege. (2) Persoana prejudiciată are dreptul, direct sau prin mandatari, să înainteze cererea de despăgubire către asigurătorul RCA sau către propriul asigurător RCA în cazul decontării directe, în cazul producerii unui risc acoperit prin asigurarea RCA, sau către BAAR, în cazul producerii unui risc acoperit de acesta în condițiile prevăzute de prezenta lege. (3) Cererea de despăgubire se poate înainta și prin mijloace electronice.

    Textul în documentul-sursă ↗
14. 14
    Sursa 14: Codul civil — copia FGA din 19 martie 2026: persoana juridică, mandat, prejudicii și asigurareLege · Art. 2016 alin. (1)–(3), art. 2017 alin. (1), pagina fizică 469 · forma din 19 martie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi cele 2 extrase citate

    Art.2016 alin.(1)–(3); PDF, p.469

    (1)Mandatul general îl autorizează pe mandatar să efectueze numai acte de conservare şi de administrare. (2)Pentru a încheia acte de înstrăinare sau grevare, tranzacţii ori compromisuri, pentru a se putea obliga prin cambii sau bilete la ordin ori pentru a intenta acţiuni în justiţie, precum şi pentru a încheia orice alte acte de dispoziţie, mandatarul trebuie să fie împuternicit în mod expres, cu excepţia cazului în care prin mandatul de ocrotire mandatarul a fost împuternicit expres cu administrarea deplină a bunurilor mandantului. (3)Mandatul se întinde şi asupra tuturor actelor necesare executării lui, chiar dacă nu sunt precizate în mod expres.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 2017

    Art. 2017: Executarea mandatului (1)Mandatarul nu poate să depăşească limitele stabilite prin mandat. (2)Cu toate acestea, el se poate abate de la instrucţiunile primite, dacă îi este imposibil să îl înştiinţeze în prealabil pe mandant şi se poate prezuma că acesta ar fi aprobat abaterea dacă ar fi cunoscut împrejurările ce o justifică. În acest caz, mandatarul este obligat să îl înştiinţeze de îndată pe mandant cu privire la schimbările aduse executării mandatului.

    Textul în documentul-sursă ↗
15. 15
    Sursa 15: Codul de procedură civilă — reprezentarea societății, acte de dispoziție și legea proceduralăLege · Art. 80 alin. (1),(5); art. 81 alin. (1); art. 84 alin. (1) · forma din 14 decembrie 2025Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi cele 3 extrase citate

    Art. 80 · forma extrasului din 10 martie 2026

    Art. 80: Formele reprezentării (1)Părţile pot să exercite drepturile procedurale personal sau prin reprezentant. Reprezentarea poate fi legală, convenţională sau judiciară. (2)Persoanele fizice lipsite de capacitate de exerciţiu vor sta în judecată prin reprezentant legal. (3)Părţile pot să stea în judecată printr-un reprezentant ales, în condiţiile legii, cu excepţia cazului în care legea impune prezenţa lor personală în faţa instanţei. (4)Când legea prevede sau când circumstanţele cauzei o impun pentru a se asigura dreptul la un proces echitabil, judecătorul poate numi pentru oricare parte din proces un reprezentant în condiţiile art. 58 alin. (3), arătând în încheiere limitele şi durata reprezentării. (5)Când dreptul de reprezentare izvorăşte din lege sau dintr-o hotărâre judecătorească, asistarea reprezentantului de către un avocat nu este obligatorie.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 81 alin. (1)

    Renunțarea la judecată sau la dreptul dedus judecății, achiesarea la hotărârea pronunțată, încheierea unei tranzacții, precum și orice alte acte procedurale de dispoziție nu se pot face de reprezentant decât în baza unui mandat special ori cu încuviințarea prealabilă a instanței sau a autorității administrative competente.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 84 · forma extrasului din 10 martie 2026

    Art. 84: Reprezentarea convenţională a persoanelor juridice (1)Persoanele juridice pot fi reprezentate convenţional în faţa instanţelor de judecată numai prin consilier juridic sau avocat, în condiţiile legii. (2) [textul din Art. 84, alin. (2) din cartea I, titlul II, capitolul II, sectiunea 4, subsectiunea 2 a fost abrogat la 21-dec-2018 de Art. I, punctul 6. din Legea 310/2018] (3)Dispoziţiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi entităţilor arătate la art. 56 alin. (2).

    Textul în documentul-sursă ↗
16. 16
    Sursa 16: Legea 132/2017 — titularul cererii, excluderile RCA și plata despăgubirilorLege · Art. 23 alin. (1), (4)–(5) · forma din 13 decembrie 2025Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi extrasul citat

    Art. 23

    Articolul 23 Plata despăgubirilor(1) Despăgubirile se plătesc de către asigurătorul RCA persoanelor fizice sau juridice prejudiciate, în contul indicat de către persoana prejudiciată sau mandatarul acesteia, în condițiile legii.(2) Despăgubirile nu pot fi urmărite de creditorii asiguratului RCA.(3) Despăgubirile se plătesc asiguraților dacă aceștia dovedesc că au despăgubit persoanele prejudiciate și despăgubirile nu urmează să fie recuperate potrivit prevederilor art. 25.(4) În cazul în care în drepturile persoanei prejudiciate s-a subrogat asigurătorul facultativ al acesteia, eventuala diferență de despăgubire dintre cea rezultată potrivit contractului de asigurare facultativă și cea care rezultă potrivit contractului RCA rămâne pe contul contractului de asigurare facultativă, neputând fi recuperată de la asigurat, dacă despăgubirea plătită din contractul facultativ nu depășește limita maximă a despăgubirii ce poate fi acordată de asigurătorul RCA pentru prejudiciile cauzate în unul și același accident de vehicul, prevăzută de legislația în vigoare.(5) În situația în care părțile nu se înțeleg asupra cuantumului despăgubirii, suma care nu face obiectul litigiului este plătită de către asigurătorul RCA înainte ca acesta să se fi soluționat prin negocieri, prin soluționarea alternativă a litigiilor sau de către instanța judecătorească.(6) În cazurile în care despăgubirile se stabilesc prin soluționarea alternativă a litigiilor sau prin hotărâre judecătorească, asigurătorul RCA acordă despăgubiri în baza acordului rezultat în urma soluționării alternative a litigiului sau în baza hotărârii judecătorești rămase definitivă.

    Textul în documentul-sursă ↗
17. 17
    Sursa 17: Norma ASF 20/2017 — documentarea dreptului la despăgubire și lipsa de folosințăNormă · Art. 18 alin. (2),(4); art. 19 alin. (12); art. 22 alin. (2)–(3) · forma din 21 august 2023Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi cele 3 extrase citate

    Art. 18 — PDF pp. 16–17 · forma extrasului din 4 decembrie 2023

    ARTICOLUL 18 Avizarea prejudiciilor (1) Pentru acoperirea prejudiciilor suferite în urma producerii unor accidente de vehicule, persoanele prejudiciate se adresează în vederea avizării daunei: a) asigurătorului RCA cu care proprietarul/utilizatorul vehiculului răspunzător de producerea accidentului a încheiat asigurarea RCA; b) reprezentantului de despăgubiri; c) propriului asigurător RCA în cazul utilizării decontării directe; d) BAAR, în calitatea acestuia de birou gestionar. (2) La avizarea daunelor în legătură cu producerea unui eveniment asigurat prin contractul RCA, asigurătorul RCA deschide dosarul de daună procedând la: a) efectuarea constatării prejudiciilor şi evaluarea iniţială a daunelor; b) informarea în scris a părţii prejudiciate cu privire la documentele care trebuie depuse pentru soluţionarea pretenţiilor de despăgubire; c) soluţionarea cererii în termenul legal. (3) Asigurătorul RCA înregistrează toate documentele depuse la dosarul de daună. (4) Asigurătorul RCA efectuează constatarea prejudiciilor în termen de 3 zile lucrătoare de la data avizării sau la o dată ulterioară convenită de către părţi. (5) Obligaţia prevăzută la alin. (4) poate fi invocată de către persoana prejudiciată numai în condiţiile în care aceasta permite accesul asigurătorului RCA la bunul avariat şi asigură condiţiile necesare în vederea efectuării constatării.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art.19 alin.(12); PDF p.19 · forma extrasului din 4 decembrie 2023

    Soluţiile tehnice finale de remediere a avariilor se stabilesc de către unitatea reparatoare, în acord cu documentaţia tehnică din manualul de reparaţie al producătorului auto, şi sunt acceptate de către persoana prejudiciată.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 22 — PDF pp. 22–24 · forma extrasului din 4 decembrie 2023

    ARTICOLUL 22 Prevederi generale (1) Despăgubirile se stabilesc după depunerea cererii de despăgubire de către persoana prejudiciată sau asigurat, astfel: a) pe cale amiabilă, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare; b) prin mecanisme de soluţionare alternativă a litigiului; c) prin hotărâre judecătorească definitivă, în cazul în care nu s-a realizat înţelegerea între părţi. (2) Cererea de despăgubire se soluţionează după depunerea următoarelor categorii de documente: a) din care rezultă dreptul de proprietate asupra bunului avariat sau orice probe pe baza cărora poate fi dovedit dreptul la despăgubire; b) din care rezultă răspunderea civilă a proprietarului sau a conducătorului vehiculului asigurat în producerea pagubei; c) din care rezultă întinderea prejudiciului; d) din care rezultă legătura de cauzalitate dintre întinderea prejudiciului şi modul de producere a evenimentului. (3) Stabilirea despăgubirilor conform prevederilor alin. (1) lit. a) se poate realiza dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: a) să rezulte răspunderea civilă a proprietarului sau a conducătorului vehiculului asigurat în producerea pagubei din: (i) cuprinsul formularului de constatare amiabilă de accident; (ii) documentele încheiate de organele de poliţie, serviciile de urgenţă profesioniste sau de celelalte autorităţi publice competente să constate şi să cerceteze accidentele de vehicule; (iii) înştiinţarea asiguraţilor, respectiv a conducătorilor auto vinovaţi; (iv) alte mijloace de probă; b) persoana prejudiciată face dovada prejudiciului suferit prin orice mijloc de probă; c) există legătură de cauzalitate între prejudiciul suferit şi fapta care a condus la producerea evenime ntului. (4) În situaţia în care se formulează pretenţii de despăgubiri pentru hârtii de valoare, acte, manuscrise, bijuterii, pietre preţioase, obiecte de artă, alte obiecte din platină, aur sau argint, mărci poştale, timbre şi pentru dispariţia sau distrugerea banilor, despăgubirile se stabilesc prin hotărâre judecătorească. (5) În cazul în care accidentul de vehicul face obiectul unui proces penal, despăgubirile se stabilesc pe cale amiabilă, dacă: a) potrivit legii, acţiunea penală a fost stinsă sau poate fi stinsă prin împăcarea părţilor; b) hotărârea instanţei penale a rămas definitivă, însă stabilirea despăgubirilor civile ar urma să se facă ulterior; c) acţiunea penală nu poate fi stinsă prin împăcarea părţilor, dacă: (i) s-a dat rechizitoriu de trimitere în judecată şi persoana prejudiciată îşi ia un angajament scris prin care se obligă să restituie de îndată, parţial sau total, despăgubirea primită, în funcţie de hotărârea instanţei penale în ceea ce priveşte fapta, făptuitorul şi vinovăţia; sau (ii) din actele încheiate de autorităţile publice rezultă atât răspunderea civilă, prejudiciile cauzate, cât şi vinovăţia conducătorului auto care urmează să fie trimis în judecată după finalizarea cercetărilor aflate în curs şi persoana prejudiciată îşi ia un angajament scris prin care se obligă să restituie de îndată, parţial sau total, despăgubirea primită, în funcţie de hotărârea instanţei penale în ceea ce priveşte fapta, făptuitorul şi vinovăţia. (6) La stabilirea despăgubirii, în cazul avarierii sau al distrugerii bunurilor, se iau ca bază de calcul pretenţiile formulate de către persoanele prejudiciate cu respectarea prevederilor art. 22 alin. (2) din Legea nr. 132/2017. (7) În cazul în care cuantumul despăgubirilor în acelaşi accident de vehicule depăşeşte, la data producerii accidentului, limita de despăgubire stabilită prin contractul RCA, exclusiv cheltuielile făcute în procesul civil, indiferent de numărul persoanelor vătămate sau decedate, după caz, şi de numărul persoanelor răspunzătoare de producerea pagubei, despăgubirile se acordă, în limita acestei sume, fiecărei persoane prejudiciate, proporţional cu raportul dintre limita de despăgubire prevăzută în contractul RCA şi totalul cuantumului despăgubirilor.

    Textul în documentul-sursă ↗
18. 18
    Sursa 18: Norma ASF 20/2017 — documentarea dreptului la despăgubire și lipsa de folosințăNormă · Art. 25 alin. (1)–(6) · forma din 21 august 2023Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi cele 6 extrase citate

    Art.25 alin.(1), PDF p.26 · forma extrasului din 4 decembrie 2023

    Despăgubirile cuvenite persoanelor prejudiciate, ca urmare a consecinţei lipsei de folosinţă a vehiculului avariat, inclusiv pentru înlocuirea temporară a acestuia cu un vehicul dintr-o clasă similară sau inferioară celui avariat, închiriat de la entităţi autorizate cu acest obiect de activitate, sunt stabilite pe baza documentelor justificative care dovedesc prejudiciul suferit ca urmare a imposibilităţii utilizării vehiculului avariat.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art.25 alin.(2), PDF p.26 · forma extrasului din 4 decembrie 2023

    Perioada pentru care se acordă despăgubiri ca urmare a consecinţei lipsei de folosinţă a vehiculului avariat, inclusiv înlocuirea temporară a acestuia cu un vehicul dintr-o clasă similară sau inferioară celui avariat, închiriat de la entităţi autorizate cu acest obiect de activitate, este perioada de timp în care proprietarul poate proceda la repararea acestuia, atunci când vehiculul nu mai poate fi utilizat din punct de vedere tehnic, conform alin. (3) - (6).

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art.25 alin.(3), PDF p.26 · forma extrasului din 4 decembrie 2023

    În cazul în care proprietarul procedează la repararea unui vehicul avariat care nu se încadrează în situaţia de daună totală economică, perioada menţionată la alin. (2) se consideră perioada cuprinsă între data avizării daunei şi data constatării avariilor de către asigurător, la care se adaugă: a) perioada în care proprietarul efectuează demersurile necesare introducerii în reparaţie a vehiculului, fără ca aceasta să depăşească 3 zile lucrătoare de la data efectuării constatării avariilor de către asigurătorul RCA; şi b) perioada de timp justificată necesară reparării vehiculului avariat într-o unitate reparatoare auto; aceasta începe de la data semnării documentelor care fac dovada introducerii în reparaţie a vehiculului.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art.25 alin.(4), PDF p.26 · forma extrasului din 4 decembrie 2023

    În cazul vehiculelor avariate a căror utilizare nu mai este posibilă din punct de vedere tehnic, care se încadrează în categoria daunelor totale economice şi nu se mai repară, perioada pentru care se acordă despăgubiri ca urmare a consecinţei lipsei de folosinţă a vehiculului avariat, inclusiv înlocuirea temporară a acestuia cu un vehicul dintr-o clasă similară sau inferioară celui avariat, închiriat de la entităţi autorizate cu acest obiect de activitate, este perioada cuprinsă între data avizării daunei şi data la care asigurătorul RCA înaintează oferta de despăgubire.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art.25 alin.(5), PDF p.26 · forma extrasului din 4 decembrie 2023

    Perioada cuprinsă între data avizării daunei şi data constatării avariilor de către asigurătorul RCA poate fi invocată de către persoana prejudiciată numai în condiţiile în care aceasta permite accesul asigurătorului RCA la bunul avariat şi asigură condiţiile necesare în vederea efectuării constatării avariilor.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art.25 alin.(6), PDF p.26 · forma extrasului din 4 decembrie 2023

    Perioada prevăzută la alin. (3) se prelungeşte corespunzător cu perioada în care vehiculul nu poate fi introdus în reparaţie atunci când asigurătorul RCA efectuează cercetări suplimentare.

    Textul în documentul-sursă ↗
19. 19
    Sursa 19: Codul civil — copia FGA din 19 martie 2026: persoana juridică, mandat, prejudicii și asigurareLege · Art. 1385 alin. (1)–(3), pagina fizică 328 · forma din 19 martie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi extrasul citat

    Art. 1385 alin. (1), (2), (3); PDF p. 328

    (1)Prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel. (2)Se vor putea acorda despăgubiri şi pentru un prejudiciu viitor dacă producerea lui este neîndoielnică. (3)Despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea suferită de cel prejudiciat, câştigul pe care în condiţii obişnuite el ar fi putut să îl realizeze şi de care a fost lipsit, precum şi cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului.

    Textul în documentul-sursă ↗
20. 20
    Sursa 20: Codul muncii — paguba angajatorului, acordul ulterior și reținerile salarialeLege · Art. 254 alin. (1)–(2) · forma din 27 aprilie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi extrasul citat

    Art. 254

    Articolul 254(1) Salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.(2) Salariații nu răspund de pagubele provocate de forța majoră sau de alte cauze neprevăzute care nu puteau fi înlăturate și nici de pagubele care se încadrează în riscul normal al serviciului.(3) În situația în care angajatorul constată că salariatul său a provocat o pagubă din vina și în legătură cu munca sa, va putea solicita salariatului, printr-o notă de constatare și evaluare a pagubei, recuperarea contravalorii acesteia, prin acordul părților, într-un termen care nu va putea fi mai mic de 30 de zile de la data comunicării.(4) Contravaloarea pagubei recuperate prin acordul părților, conform alin. (3), nu poate fi mai mare decât echivalentul a 5 salarii minime brute pe economie.

    Textul în documentul-sursă ↗
21. 21
    Sursa 21: Codul muncii — paguba angajatorului, acordul ulterior și reținerile salarialeLege · Art. 254 alin. (3)–(4) · forma din 27 aprilie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi extrasul citat

    Art. 254

    Articolul 254(1) Salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.(2) Salariații nu răspund de pagubele provocate de forța majoră sau de alte cauze neprevăzute care nu puteau fi înlăturate și nici de pagubele care se încadrează în riscul normal al serviciului.(3) În situația în care angajatorul constată că salariatul său a provocat o pagubă din vina și în legătură cu munca sa, va putea solicita salariatului, printr-o notă de constatare și evaluare a pagubei, recuperarea contravalorii acesteia, prin acordul părților, într-un termen care nu va putea fi mai mic de 30 de zile de la data comunicării.(4) Contravaloarea pagubei recuperate prin acordul părților, conform alin. (3), nu poate fi mai mare decât echivalentul a 5 salarii minime brute pe economie.

    Textul în documentul-sursă ↗
22. 22
    Sursa 22: Codul muncii — paguba angajatorului, acordul ulterior și reținerile salarialeLege · Art. 169 alin. (1)–(2) · forma din 27 aprilie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi extrasul citat

    Art. 169

    Articolul 169 (1) Nicio reținere din salariu nu poate fi operată, în afara cazurilor și condițiilor prevăzute de lege. (2) Reținerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă și exigibilă și a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă. (3) În cazul pluralității de creditori ai salariatului va fi respectată următoarea ordine: a) obligațiile de întreținere, conform Codului familiei; b) contribuțiile și impozitele datorate către stat; c) daunele cauzate proprietății publice prin fapte ilicite; d) acoperirea altor datorii. (4) Reținerile din salariu cumulate nu pot depăși în fiecare lună jumătate din salariul net.

    Textul în documentul-sursă ↗
23. 23
    Sursa 23: ÎCCJ, Decizia 19 din 20 mai 2019 — clauza penală în contractul individual de muncăHotărâre · Par.47–51: condiții cumulative și pagubă nereparată · forma din 20 mai 2019Înalta Curte de Casație și Justiție · 19 · 20 mai 2019 · Caracter definitiv neprecizatTextul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi extrasul citat

    Par. 47–51

    47. Problema de drept cu a cărei dezlegare a fost învestită instanţa supremă prin acest mecanism de unificare a practicii judiciare presupune a oferi un răspuns întrebării dacă angajatul, în cadrul răspunderii sale patrimoniale, are un drept la evaluarea judiciară a pagubei produse angajatorului de către angajat din vina şi în legătură cu munca sa sau la evaluarea convenţională ulterioară producerii pagubei, atunci când contravaloarea pagubei constatate nu este mai mare decât echivalentul a cinci salarii minime brute pe economie. 48. În acest demers, instanţa supremă nu se poate limita la interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 38 şi 254 din Codul muncii, aşa cum se solicită prin sesizare, fără însă a le nega importanţa. O lămurire completă şi judicioasă a problematicii juridice în discuţie presupune o interpretare sistemică a dispoziţiilor Codului muncii, cu relevanţă în cauză, a principiilor ce guvernează această ramură de drept, a ansamblului normelor care guvernează răspunderea patrimonială a angajatului şi a modalităţilor de angajare a acesteia prin raportare la dispoziţiile Codului civil, care reglementează răspunderea civilă contractuală. 49. Dispoziţiile art. 254 alin. (1) din Codul muncii prevăd că salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor. Răspunderea patrimonială este, aşadar, o varietate a răspunderii civile contractuale reglementate de Codul civil, cu particularităţile determinate de specificul raporturilor juridice de muncă, având ca temei dispoziţiile contractului individual de muncă şi legea. 50. Această răspundere poate interveni dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii de fond: calitatea de salariat la angajatorul în patrimoniul căruia s-a produs paguba; fapta ilicită şi personală a salariatului, săvârşită în legătură cu munca sa; paguba cauzată angajatorului; raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi pagubă; vinovăţia salariatului. 51. Paguba cauzată angajatorului trebuie, la rândul ei, să îndeplinească mai multe condiţii, care, de asemenea, se impun a fi întrunite cumulativ. În primul rând, paguba trebuie să fie certă, respectiv să aibă o existenţă sigură şi o întindere determinabilă la momentul evaluării, iar în al doilea rând paguba trebuie să fie cauzată angajatorului de către propriul salariat, să aibă caracter material şi să nu fi fost reparată până la momentul la care angajatorul solicită acoperirea acesteia.

    Textul în documentul-sursă ↗
24. 24
    Sursa 24: ÎCCJ, Decizia 19 din 20 mai 2019 — clauza penală în contractul individual de muncăHotărâre · Par.56–61 și dispozitiv: acord ulterior, limită, instanță și interdicția clauzei penale · forma din 20 mai 2019Înalta Curte de Casație și Justiție · 19 · 20 mai 2019 · Caracter definitiv neprecizatTextul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi cele 2 extrase citate

    Par. 56–61

    56. Art. 254 alin. (3) şi (4) din Codul muncii stabileşte însă că recuperarea contravalorii pagubei produse angajatorului de către salariat, atunci când întinderea acesteia nu depăşeşte cinci salarii minime brute pe economie, se convine între cei doi actori implicaţi, în urma întocmirii unei note de constatare şi evaluare a pagubei întocmite de angajator. 57. Prin urmare, evaluarea pagubei în acest caz este ulterioară producerii pagubei, pe baza elementelor de fapt constatate cu prilejul descoperirii ei, întinderea despăgubirii fiind de natură a acoperi prejudiciul efectiv suferit de angajator, iar nu un prejudiciu evaluat convenţional, prealabil producerii pagubei, care chiar în condiţiile în care ar fi fost convenit prin inserarea unei clauze penale în contractul de muncă sau într-un act adiţional la acesta n-ar putea fi valorificat în această procedură specială. Realizarea acordului de voinţă între cei doi actori, în legătură cu aspectele constatate prin nota anterior menţionată, echivalează cu o convenţie de evaluare a pagubei, ulterioară momentului producerii acesteia, prin care se tranzacţionează între părţile contractante cu privire la pretenţiile lor derivate din aceasta. 58. Prin dispoziţiile legale anterior menţionate, legiuitorul a înţeles să reglementeze o procedură specială de constatare şi evaluare a pagubei prin acordul părţilor fără concursul organelor de jurisdicţie a muncii atunci când întinderea pagubei nu depăşeşte cinci salarii minime brute pe economie, legiuitorul înţelegând să deroge de la regula sesizării instanţelor judecătoreşti pentru antrenarea răspunderii patrimoniale, fără a se înţelege prin aceasta că derogarea este mai amplă şi ar viza şi cerinţa evaluării pagubei ulterior producerii ei. 59. Nota de constatare şi evaluare a pagubei întocmită de angajator în cadrul acestei proceduri are, în mod evident, valenţe probatorii în ce priveşte existenţa şi întinderea pagubei produse acestuia de salariatul său în legătură cu munca sa, în măsura realizării acordului dintre angajator şi salariat. În acest mod legiuitorul, cel puţin în cazul pagubelor care nu depăşesc cinci salarii minime brute pe economie, a exclus o evaluare anticipată a întinderii pagubei. În cazul în care salariatul nu îşi dă acordul pentru recuperarea pe cale convenţională a pagubei, angajatorul trebuie, în vederea constatării şi recuperării ei, să se adreseze instanţelor judecătoreşti competente, nota de constatare şi evaluare a pagubei constituind cel mult un început de dovadă scrisă, în ansamblul materialului probator administrat în cauză. 60. În cazul pagubelor care depăşesc limita anterior menţionată, procedura simplificată prevăzută de art. 254 alin. (3) şi (4) din Codul muncii nu este aplicabilă şi, prin urmare, nu este permisă evaluarea convenţională a întinderii pagubei posterior producerii acesteia şi, cu atât mai puţin, nu este permisă evaluarea convenţională prealabilă producerii pagubei prin negocierea unei clauze penale. 61. Aşadar, în situaţia dată, angajatorul ca titular al cererii de chemare în judecată prin care tinde să angajeze răspunderea patrimonială a salariatului său trebuie să facă dovada îndeplinirii condiţiilor angajării acestui tip de răspundere, inclusiv a existenţei şi întinderii concrete a pagubei suferite prin fapta ilicită a salariatului său, iar stabilirea cuantumului creanţei necesare pentru îndestularea sa este în competenţa exclusivă a instanţei de judecată învestite.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Dispozitiv

    În numele legii D E C I D E: Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău - Secţia I civilă, în Dosarul nr. 1.621/110/2016, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că: În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 10, art. 38, art. 57, art. 134 alin. (1) şi art. 254 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, stipularea clauzei penale în contractul individual de muncă sau într-un act adiţional al acestuia, prin care este evaluată paguba produsă angajatorului de salariat din vina şi în legătură cu munca sa, este interzisă şi este sancţionată cu nulitatea clauzei astfel negociate. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 mai 2019.

    Textul în documentul-sursă ↗
25. 25
    Sursa 25: Codul muncii — paguba angajatorului, acordul ulterior și reținerile salarialeLege · Art. 257 alin. (1)–(2); art. 169 alin. (4) · forma din 27 aprilie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi cele 2 extrase citate

    Art. 257

    Articolul 257 (1) Suma stabilită pentru acoperirea daunelor se reține în rate lunare din drepturile salariale care se cuvin persoanei în cauză din partea angajatorului la care este încadrată în muncă. (2) Ratele nu pot fi mai mari de o treime din salariul lunar net, fără a putea depăși împreună cu celelalte rețineri pe care le-ar avea cel în cauză jumătate din salariul respectiv.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 169

    Articolul 169 (1) Nicio reținere din salariu nu poate fi operată, în afara cazurilor și condițiilor prevăzute de lege. (2) Reținerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă și exigibilă și a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă. (3) În cazul pluralității de creditori ai salariatului va fi respectată următoarea ordine: a) obligațiile de întreținere, conform Codului familiei; b) contribuțiile și impozitele datorate către stat; c) daunele cauzate proprietății publice prin fapte ilicite; d) acoperirea altor datorii. (4) Reținerile din salariu cumulate nu pot depăși în fiecare lună jumătate din salariul net.

    Textul în documentul-sursă ↗
26. 26
    Sursa 26: Legea 132/2017 — titularul cererii, excluderile RCA și plata despăgubirilorLege · Art. 21 alin. (1)–(3) · forma din 13 decembrie 2025Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi extrasul citat

    Art. 21

    Articolul 21 Soluționarea cererii de despăgubire(1) În termen de 30 de zile de la data înaintării cererii de despăgubire de către asigurat ori de către partea prejudiciată, asigurătorul RCA este obligat:a) fie să răspundă cererii părții solicitante, formulând în scris o ofertă de despăgubire justificată, transmisă cu confirmare de primire, în cazul în care se dovedește răspunderea asiguratului în producerea riscurilor acoperite prin asigurarea RCA, iar prejudiciul a fost cuantificat; b) fie să notifice părții prejudiciate în scris, cu confirmare de primire, motivele pentru care nu a aprobat, în totalitate sau parțial, pretențiile de despăgubire. (2) Dacă în termen de 30 de zile de la depunerea cererii de despăgubire de către partea prejudiciată ori de către asigurat, asigurătorul RCA nu a notificat părții prejudiciate respingerea pretențiilor de despăgubire, precum și motivele respingerii, asigurătorul RCA este obligat la plata despăgubirii. (3) Deschiderea procedurii privind efectuarea investigațiilor se face de către asigurător dacă există indicii temeinice asupra producerii evenimentului, în baza unui raport de expertiză realizat de un expert autorizat, și dacă acesta a notificat în scris persoana prejudiciată/asiguratul, în termen de 5 zile lucrătoare de la data deschiderii dosarului de daună și întocmirea procesului-verbal de constatare, cu privire la intenția de a desfășura investigații. Dacă în urma cercetărilor efectuate s-a constatat faptul că despăgubirea se cuvine persoanei prejudiciate, se aplică dispozițiile art. 11 alin. (2) lit. d). Necomunicarea notificării privind intenția de a desfășura investigații în termenul de 5 zile decade asigurătorul RCA din acest drept, fiind obligat la plata despăgubirii. Rezultatul motivat al investigațiilor se comunică părții prejudiciate în termen de 3 zile lucrătoare de la finalizare, dar fără a depăși termenul prevăzut la alin. (1).(4) Despăgubirea se plătește de către asigurătorul RCA în termen de 10 zile de la data acceptării ofertei de despăgubire prevăzută la alin. (1) lit. a) sau de la data la care asigurătorul RCA a primit o hotărâre judecătorească definitivă sau acordul entității de soluționare a litigiului cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească. Documentele care stau la baza cererii de despăgubire sunt stabilite prin reglementări ale A.S.F.(5) Dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenul prevăzut la alin. (4) sau și le îndeplinește defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea sau întârzie achitarea despăgubirii, acesta este obligat la plata unor penalități de 0,2% pe zi de întârziere calculate la nivelul sumei de despăgubire cuvenită sau la diferența de sumă neachitată. Plata penalităților se face odată cu plata despăgubirii. (6) În cazurile privind vătămările corporale și daunele morale care fac obiectul unui litigiu, penalitățile și plata acestora sunt stabilite de către instanța judecătorească.

    Textul în documentul-sursă ↗
27. 27
    Sursa 27: Legea 132/2017 — titularul cererii, excluderile RCA și plata despăgubirilorLege · Art. 21 alin. (4) și alin. (6) · forma din 13 decembrie 2025Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi extrasul citat

    Art. 21

    Articolul 21 Soluționarea cererii de despăgubire(1) În termen de 30 de zile de la data înaintării cererii de despăgubire de către asigurat ori de către partea prejudiciată, asigurătorul RCA este obligat:a) fie să răspundă cererii părții solicitante, formulând în scris o ofertă de despăgubire justificată, transmisă cu confirmare de primire, în cazul în care se dovedește răspunderea asiguratului în producerea riscurilor acoperite prin asigurarea RCA, iar prejudiciul a fost cuantificat; b) fie să notifice părții prejudiciate în scris, cu confirmare de primire, motivele pentru care nu a aprobat, în totalitate sau parțial, pretențiile de despăgubire. (2) Dacă în termen de 30 de zile de la depunerea cererii de despăgubire de către partea prejudiciată ori de către asigurat, asigurătorul RCA nu a notificat părții prejudiciate respingerea pretențiilor de despăgubire, precum și motivele respingerii, asigurătorul RCA este obligat la plata despăgubirii. (3) Deschiderea procedurii privind efectuarea investigațiilor se face de către asigurător dacă există indicii temeinice asupra producerii evenimentului, în baza unui raport de expertiză realizat de un expert autorizat, și dacă acesta a notificat în scris persoana prejudiciată/asiguratul, în termen de 5 zile lucrătoare de la data deschiderii dosarului de daună și întocmirea procesului-verbal de constatare, cu privire la intenția de a desfășura investigații. Dacă în urma cercetărilor efectuate s-a constatat faptul că despăgubirea se cuvine persoanei prejudiciate, se aplică dispozițiile art. 11 alin. (2) lit. d). Necomunicarea notificării privind intenția de a desfășura investigații în termenul de 5 zile decade asigurătorul RCA din acest drept, fiind obligat la plata despăgubirii. Rezultatul motivat al investigațiilor se comunică părții prejudiciate în termen de 3 zile lucrătoare de la finalizare, dar fără a depăși termenul prevăzut la alin. (1).(4) Despăgubirea se plătește de către asigurătorul RCA în termen de 10 zile de la data acceptării ofertei de despăgubire prevăzută la alin. (1) lit. a) sau de la data la care asigurătorul RCA a primit o hotărâre judecătorească definitivă sau acordul entității de soluționare a litigiului cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească. Documentele care stau la baza cererii de despăgubire sunt stabilite prin reglementări ale A.S.F.(5) Dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenul prevăzut la alin. (4) sau și le îndeplinește defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea sau întârzie achitarea despăgubirii, acesta este obligat la plata unor penalități de 0,2% pe zi de întârziere calculate la nivelul sumei de despăgubire cuvenită sau la diferența de sumă neachitată. Plata penalităților se face odată cu plata despăgubirii. (6) În cazurile privind vătămările corporale și daunele morale care fac obiectul unui litigiu, penalitățile și plata acestora sunt stabilite de către instanța judecătorească.

    Textul în documentul-sursă ↗
28. 28
    Sursa 28: Legea 71/2011 — regimul temporal al contractului și al faptei extracontractualeLege · Art. 102 alin. (1)–(2); art. 103 · forma din 16 iulie 2025Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi cele 2 extrase citate

    Art.102 alin.(1)–(2)

    (1) Contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa. (2) Modificarea contractului se face cu respectarea tuturor condițiilor prevăzute de legea în vigoare la data modificării. În privința elementelor ce nu fac obiectul modificării, sunt aplicabile dispozițiile alin. (1).

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art.103

    Obligațiile născute din faptele juridice extracontractuale sunt supuse dispozițiilor legii în vigoare la data producerii ori, după caz, a săvârșirii lor.

    Textul în documentul-sursă ↗
29. 29
    Sursa 29: Codul de procedură civilă — reprezentarea societății, acte de dispoziție și legea proceduralăLege · Art. 24–26 · forma din 14 decembrie 2025Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi cele 3 extrase citate

    Art.24, integral

    Dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 25 — Legea aplicabilă proceselor în curs; textul articolului; PDF p. 7 · forma extrasului din 10 martie 2026

    (1)Procesele în curs de judecată, precum şi executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi. (2)Procesele în curs de judecată la data schimbării competenţei instanţelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanţe, potrivit legii sub care au început. În caz de trimitere spre rejudecare, dispoziţiile legale privitoare la competenţă, în vigoare la data când a început procesul, rămân aplicabile. (3)În cazul în care instanţa învestită este desfiinţată, dosarele se vor trimite din oficiu instanţei competente potrivit legii noi. Dispoziţiile alin. (1) rămân aplicabile.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 26 — Legea aplicabilă mijloacelor de probă; textul articolului; PDF p. 7 · forma extrasului din 10 martie 2026

    (1)Legea care guvernează condiţiile de admisibilitate şi puterea doveditoare a probelor preconstituite şi a prezumţiilor legale este cea în vigoare la data producerii ori, după caz, a săvârşirii faptelor juridice care fac obiectul probaţiunii. (2)Administrarea probelor se face potrivit legii în vigoare la data administrării lor.

    Textul în documentul-sursă ↗
30. 30
    Sursa 30: Norma ASF 20/2017 — documentarea dreptului la despăgubire și lipsa de folosințăNormă · Art. 22 alin. (2)–(3) · forma din 21 august 2023Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi extrasul citat

    Art. 22 — PDF pp. 22–24 · forma extrasului din 4 decembrie 2023

    ARTICOLUL 22 Prevederi generale (1) Despăgubirile se stabilesc după depunerea cererii de despăgubire de către persoana prejudiciată sau asigurat, astfel: a) pe cale amiabilă, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare; b) prin mecanisme de soluţionare alternativă a litigiului; c) prin hotărâre judecătorească definitivă, în cazul în care nu s-a realizat înţelegerea între părţi. (2) Cererea de despăgubire se soluţionează după depunerea următoarelor categorii de documente: a) din care rezultă dreptul de proprietate asupra bunului avariat sau orice probe pe baza cărora poate fi dovedit dreptul la despăgubire; b) din care rezultă răspunderea civilă a proprietarului sau a conducătorului vehiculului asigurat în producerea pagubei; c) din care rezultă întinderea prejudiciului; d) din care rezultă legătura de cauzalitate dintre întinderea prejudiciului şi modul de producere a evenimentului. (3) Stabilirea despăgubirilor conform prevederilor alin. (1) lit. a) se poate realiza dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: a) să rezulte răspunderea civilă a proprietarului sau a conducătorului vehiculului asigurat în producerea pagubei din: (i) cuprinsul formularului de constatare amiabilă de accident; (ii) documentele încheiate de organele de poliţie, serviciile de urgenţă profesioniste sau de celelalte autorităţi publice competente să constate şi să cerceteze accidentele de vehicule; (iii) înştiinţarea asiguraţilor, respectiv a conducătorilor auto vinovaţi; (iv) alte mijloace de probă; b) persoana prejudiciată face dovada prejudiciului suferit prin orice mijloc de probă; c) există legătură de cauzalitate între prejudiciul suferit şi fapta care a condus la producerea evenime ntului. (4) În situaţia în care se formulează pretenţii de despăgubiri pentru hârtii de valoare, acte, manuscrise, bijuterii, pietre preţioase, obiecte de artă, alte obiecte din platină, aur sau argint, mărci poştale, timbre şi pentru dispariţia sau distrugerea banilor, despăgubirile se stabilesc prin hotărâre judecătorească. (5) În cazul în care accidentul de vehicul face obiectul unui proces penal, despăgubirile se stabilesc pe cale amiabilă, dacă: a) potrivit legii, acţiunea penală a fost stinsă sau poate fi stinsă prin împăcarea părţilor; b) hotărârea instanţei penale a rămas definitivă, însă stabilirea despăgubirilor civile ar urma să se facă ulterior; c) acţiunea penală nu poate fi stinsă prin împăcarea părţilor, dacă: (i) s-a dat rechizitoriu de trimitere în judecată şi persoana prejudiciată îşi ia un angajament scris prin care se obligă să restituie de îndată, parţial sau total, despăgubirea primită, în funcţie de hotărârea instanţei penale în ceea ce priveşte fapta, făptuitorul şi vinovăţia; sau (ii) din actele încheiate de autorităţile publice rezultă atât răspunderea civilă, prejudiciile cauzate, cât şi vinovăţia conducătorului auto care urmează să fie trimis în judecată după finalizarea cercetărilor aflate în curs şi persoana prejudiciată îşi ia un angajament scris prin care se obligă să restituie de îndată, parţial sau total, despăgubirea primită, în funcţie de hotărârea instanţei penale în ceea ce priveşte fapta, făptuitorul şi vinovăţia. (6) La stabilirea despăgubirii, în cazul avarierii sau al distrugerii bunurilor, se iau ca bază de calcul pretenţiile formulate de către persoanele prejudiciate cu respectarea prevederilor art. 22 alin. (2) din Legea nr. 132/2017. (7) În cazul în care cuantumul despăgubirilor în acelaşi accident de vehicule depăşeşte, la data producerii accidentului, limita de despăgubire stabilită prin contractul RCA, exclusiv cheltuielile făcute în procesul civil, indiferent de numărul persoanelor vătămate sau decedate, după caz, şi de numărul persoanelor răspunzătoare de producerea pagubei, despăgubirile se acordă, în limita acestei sume, fiecărei persoane prejudiciate, proporţional cu raportul dintre limita de despăgubire prevăzută în contractul RCA şi totalul cuantumului despăgubirilor.

    Textul în documentul-sursă ↗
31. 31
    Sursa 31: ÎCCJ, Decizia 19 din 20 mai 2019 — clauza penală în contractul individual de muncăHotărâre · Par.1–13,47–68 și dispozitiv, lectură selectivă · forma din 20 mai 2019Înalta Curte de Casație și Justiție · 19 · 20 mai 2019 · Caracter definitiv neprecizatTextul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi cele 3 extrase citate

    Par. 1–13

    1. Curtea de Apel Bacău - Secţia I civilă, prin Încheierea din 12 decembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 1.621/110/2016, a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să se dea o rezolvare de principiu următoarei chestiuni de drept: "Art. 38 din Codul muncii, coroborat cu art. 254 din acelaşi cod, se interpretează în sensul că este admisibilă/inadmisibilă clauza penală într-un contract individual de muncă sau într-un act adiţional la contractul individual de muncă?" II. Expunerea succintă a procesului. Obiectul învestirii instanţei care a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile. Stadiul procesual în care se află pricina A. Acţiunea 2. Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău - Secţia I civilă, la data de 3 mai 2016, reclamanta - societate comercială a chemat în judecată pe pârâtul A, solicitând obligarea acestuia la plata unor despăgubiri, în sumă de 1.500 euro, cu titlu de prejudiciu concret, produs în urma neîndeplinirii sarcinilor de serviciu, stabilite şi acceptate bilateral prin contractul individual de muncă şi, respectiv, actul adiţional la acest contract, şi restituirea sumelor nejustificate plătite în avans. 3. Reclamanta a susţinut că pârâtul a fost angajatul său, ca şofer pe maşină de mare tonaj, în temeiul contractului individual de muncă încheiat între părţi. Prin actul adiţional la contractul de muncă, părţile au negociat şi convenit asupra art. II din acest contract, care stipulează că, în cazul în care angajatul predă cheile autovehiculului, cu scopul de a-şi da demisia fără respectarea preavizului de 15 zile lucrătoare, acesta va suporta beneficiul nerealizat al angajatorului, în cuantum de 1.500 euro, plus costul prejudiciului concret cauzat în urma neîndeplinirii sarcinilor de serviciu, precum şi orice alte cheltuieli care sunt rezultatul faptei sale. 4. A arătat reclamanta că, la data de 26 martie 2016, pârâtul, aflat în stare de ebrietate, a fost implicat într-o altercaţie cu colegii de serviciu, dând dovadă de violenţă verbală şi fizică; de asemenea, în seara zilei de 28 martie 2016, ora 20,00, cu două ore înainte de a prelua maşina pentru a pleca în cursă, pârâtul a părăsit garajul, fără a da explicaţii, fără a anunţa în timp util pe administratorul sau pe managerul firmei că ar exista vreo situaţie deosebită care l-ar împiedica să îşi exercite atribuţiile de serviciu. 5. A fost pricinuit astfel un prejudiciu material grav reclamantei, deoarece neprezentarea unui salariat la locul de muncă de la o zi la alta produce dereglări în bunul mers al societăţii, aspect care poate genera nerealizarea comenzilor la termen sau, mai grav, pierderea partenerilor. 6. În temeiul art. 251 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Codul muncii), pârâtul a fost convocat la sediul cabinetului avocatului reclamantei, pentru soluţionarea amiabilă a acestui litigiu, însă acesta nu a fost de acord cu cele susţinute de către reclamantă. 7. Referitor la obligarea pârâtului la restituirea sumelor nejustificate, plătite ca avans, reclamanta a subliniat că pârâtul a efectuat servicii de transport rutier de marfă, în perioada septembrie 2015-martie 2016, în interiorul Uniunii Europene, motiv pentru care pârâtul a fost îndreptăţit la încasarea diurnei zilnice prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 518/1995 privind unele drepturi şi obligaţii ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, cu modificările şi completările ulterioare; drept urmare, reclamanta a virat în contul pârâtului sume cu titlu de avans, însă acesta a încasat sume necuvenite, care depăşesc cu mult contravaloarea diurnei de 35 euro/zi, fără să justifice sumele primite. B. Hotărârea primei instanţe 8. Prin Sentinţa civilă nr. 455 din 2 mai 2018, Tribunalul Bacău - Secţia I civilă a admis acţiunea şi a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 4.303 euro, reprezentând 1.500 euro, conform actului adiţional la contractul individual de muncă, şi 2.804 euro, reprezentând avans diurnă, achitat în plus pentru perioada septembrie 2015-martie 2016. 9. Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că pârâtul a părăsit locul de muncă, demisionând în după-amiaza zilei de 28.03.2016, fără a efectua termenul de preaviz legal, de 20 de zile lucrătoare, prevăzut de art. 81 alin. (4) din Codul muncii; neefectuând acest preaviz, pârâtul intră sub incidenţa prevederilor pct. II din actul adiţional la contractul de muncă (care constituie legea părţilor), fiind obligat să plătească reclamantei angajatoare o sumă de 1.500 euro, cu titlul de despăgubiri, pentru prejudiciul cauzat (beneficiu nerealizat). 10. Referitor la cuantumul diurnei legale încasate, din evidenţele contabile ale reclamantei, expertiza contabilă a reţinut că, pentru perioada septembrie 2015-martie 2016, pârâtul a încasat necuvenit un plus de diurnă în cuantum de 2.804 euro, pe care va trebui să îl restituie reclamantei. C. Calea de atac formulată în cauză 11. Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat apel pârâtul, invocând, în esenţă, lipsa unei motivări clare, care s-a rezumat a face referire la actul adiţional cuprinzând clauza privind prejudiciul, şi susţinând că instanţa a dat mai mult decât s-a cerut. 12. Pe fondul cauzei s-a invocat existenţa unui dubiu cu privire la încheierea actului adiţional şi la respectarea preavizului; s-a arătat, de asemenea, că nu a existat o clauză expresă cu privire la diurnă, instanţa reţinând nelegal că diurna cuvenită pârâtului era de doar 5.880 euro, iar raportul de expertiză trebuie interpretat în sensul că pârâtul trebuie să primească sume în plus. 13. La termenul din 21 noiembrie 2018, conform art. 1.247 alin. (3) din Codul civil, coroborat cu art. 278 alin. (1) din Codul muncii, din oficiu, în temeiul art. 22 din Codul de procedură civilă, instanţa de apel a pus în discuţie inadmisibilitatea clauzei penale stabilite prin actul adiţional la contractul de muncă, prin raportare la art. 38 coroborat cu art. 254 din Codul muncii, şi, în consecinţă, nulitatea acestei clauze, conform dispoziţiilor art. 57 din acelaşi cod.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Par. 47–68

    47. Problema de drept cu a cărei dezlegare a fost învestită instanţa supremă prin acest mecanism de unificare a practicii judiciare presupune a oferi un răspuns întrebării dacă angajatul, în cadrul răspunderii sale patrimoniale, are un drept la evaluarea judiciară a pagubei produse angajatorului de către angajat din vina şi în legătură cu munca sa sau la evaluarea convenţională ulterioară producerii pagubei, atunci când contravaloarea pagubei constatate nu este mai mare decât echivalentul a cinci salarii minime brute pe economie. 48. În acest demers, instanţa supremă nu se poate limita la interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 38 şi 254 din Codul muncii, aşa cum se solicită prin sesizare, fără însă a le nega importanţa. O lămurire completă şi judicioasă a problematicii juridice în discuţie presupune o interpretare sistemică a dispoziţiilor Codului muncii, cu relevanţă în cauză, a principiilor ce guvernează această ramură de drept, a ansamblului normelor care guvernează răspunderea patrimonială a angajatului şi a modalităţilor de angajare a acesteia prin raportare la dispoziţiile Codului civil, care reglementează răspunderea civilă contractuală. 49. Dispoziţiile art. 254 alin. (1) din Codul muncii prevăd că salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor. Răspunderea patrimonială este, aşadar, o varietate a răspunderii civile contractuale reglementate de Codul civil, cu particularităţile determinate de specificul raporturilor juridice de muncă, având ca temei dispoziţiile contractului individual de muncă şi legea. 50. Această răspundere poate interveni dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii de fond: calitatea de salariat la angajatorul în patrimoniul căruia s-a produs paguba; fapta ilicită şi personală a salariatului, săvârşită în legătură cu munca sa; paguba cauzată angajatorului; raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi pagubă; vinovăţia salariatului. 51. Paguba cauzată angajatorului trebuie, la rândul ei, să îndeplinească mai multe condiţii, care, de asemenea, se impun a fi întrunite cumulativ. În primul rând, paguba trebuie să fie certă, respectiv să aibă o existenţă sigură şi o întindere determinabilă la momentul evaluării, iar în al doilea rând paguba trebuie să fie cauzată angajatorului de către propriul salariat, să aibă caracter material şi să nu fi fost reparată până la momentul la care angajatorul solicită acoperirea acesteia. 52. Verificarea îndeplinirii condiţiei caracterului cert al întinderii pagubei produse de angajat presupune evaluarea acesteia, în ipoteza în care paguba nu poate fi acoperită în natură, dispoziţiile Codului civil reglementând evaluarea judiciară, legală şi convenţională a întinderii acesteia. 53. Evaluarea judiciară a întinderii pagubei este efectuată de instanţa de judecată învestită cu soluţionarea unei cereri de chemare în judecată având ca obiect angajarea răspunderii patrimoniale a unui salariat pentru fapta sa cauzatoare de prejudicii în patrimoniul angajatului său, care în baza probatoriului administrat, după verificarea celorlalte condiţii pentru antrenarea răspunderii, determină contravaloarea pierderii patrimoniale suferite de angajator. 54. În schimb, evaluarea convenţională presupune negocierea unei clauze penale în contract prin care părţile stipulează că debitorul se obligă la o anumită prestaţie în cazul obligaţiei principale [art. 1.538 alin. (1) din Codul civil]. 55. Cu privire la sfera raporturilor de muncă, clauza penală ar reprezenta o stipulaţie în contractul de muncă sau într-un act adiţional la acesta prin care angajatorul şi salariatul evaluează anticipat producerii ei întinderea pagubei pe care angajatorul ar încerca-o din neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligaţiilor de serviciu ale salariatului. Prin stipularea acestei clauze, angajatorul nu ar mai fi obligat să dovedească existenţa şi întinderea pagubei, fiind suficient să facă proba neexecutării sau executării necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale ale salariatului său. 56. Art. 254 alin. (3) şi (4) din Codul muncii stabileşte însă că recuperarea contravalorii pagubei produse angajatorului de către salariat, atunci când întinderea acesteia nu depăşeşte cinci salarii minime brute pe economie, se convine între cei doi actori implicaţi, în urma întocmirii unei note de constatare şi evaluare a pagubei întocmite de angajator. 57. Prin urmare, evaluarea pagubei în acest caz este ulterioară producerii pagubei, pe baza elementelor de fapt constatate cu prilejul descoperirii ei, întinderea despăgubirii fiind de natură a acoperi prejudiciul efectiv suferit de angajator, iar nu un prejudiciu evaluat convenţional, prealabil producerii pagubei, care chiar în condiţiile în care ar fi fost convenit prin inserarea unei clauze penale în contractul de muncă sau într-un act adiţional la acesta n-ar putea fi valorificat în această procedură specială. Realizarea acordului de voinţă între cei doi actori, în legătură cu aspectele constatate prin nota anterior menţionată, echivalează cu o convenţie de evaluare a pagubei, ulterioară momentului producerii acesteia, prin care se tranzacţionează între părţile contractante cu privire la pretenţiile lor derivate din aceasta. 58. Prin dispoziţiile legale anterior menţionate, legiuitorul a înţeles să reglementeze o procedură specială de constatare şi evaluare a pagubei prin acordul părţilor fără concursul organelor de jurisdicţie a muncii atunci când întinderea pagubei nu depăşeşte cinci salarii minime brute pe economie, legiuitorul înţelegând să deroge de la regula sesizării instanţelor judecătoreşti pentru antrenarea răspunderii patrimoniale, fără a se înţelege prin aceasta că derogarea este mai amplă şi ar viza şi cerinţa evaluării pagubei ulterior producerii ei. 59. Nota de constatare şi evaluare a pagubei întocmită de angajator în cadrul acestei proceduri are, în mod evident, valenţe probatorii în ce priveşte existenţa şi întinderea pagubei produse acestuia de salariatul său în legătură cu munca sa, în măsura realizării acordului dintre angajator şi salariat. În acest mod legiuitorul, cel puţin în cazul pagubelor care nu depăşesc cinci salarii minime brute pe economie, a exclus o evaluare anticipată a întinderii pagubei. În cazul în care salariatul nu îşi dă acordul pentru recuperarea pe cale convenţională a pagubei, angajatorul trebuie, în vederea constatării şi recuperării ei, să se adreseze instanţelor judecătoreşti competente, nota de constatare şi evaluare a pagubei constituind cel mult un început de dovadă scrisă, în ansamblul materialului probator administrat în cauză. 60. În cazul pagubelor care depăşesc limita anterior menţionată, procedura simplificată prevăzută de art. 254 alin. (3) şi (4) din Codul muncii nu este aplicabilă şi, prin urmare, nu este permisă evaluarea convenţională a întinderii pagubei posterior producerii acesteia şi, cu atât mai puţin, nu este permisă evaluarea convenţională prealabilă producerii pagubei prin negocierea unei clauze penale. 61. Aşadar, în situaţia dată, angajatorul ca titular al cererii de chemare în judecată prin care tinde să angajeze răspunderea patrimonială a salariatului său trebuie să facă dovada îndeplinirii condiţiilor angajării acestui tip de răspundere, inclusiv a existenţei şi întinderii concrete a pagubei suferite prin fapta ilicită a salariatului său, iar stabilirea cuantumului creanţei necesare pentru îndestularea sa este în competenţa exclusivă a instanţei de judecată învestite. 62. De altfel, acesta este şi sensul dispoziţiilor art. 169 alin. (1) din Codul muncii, care stabilesc că pot fi efectuate reţineri din salariu, cu titlu de daune cauzate angajatorului, numai în cazul unor creanţe certe, lichide şi exigibile "constatate ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă", sintagmă echivalentă cu evaluarea judiciară a întinderii pagubei. 63. Astfel trebuie înţeleasă şi dispoziţia legală prevăzută de art. 272 din Codul muncii referitoare la sarcina probei, în sensul că angajatorul are obligaţia legală a dovedirii tuturor condiţiilor răspunderii patrimoniale, care, în mod corelativ, presupune un drept în favoarea salariatului, care implică ca angajarea răspunderii sale, sub acest aspect, să fie făcută în condiţii de contradictorialitate, oralitate şi publicitate, prin administrarea de mijloace de probă apte a dovedi toate elementele acestei răspunderi, inclusiv a certitudinii, efectivităţii şi întinderii pagubei pretins a fi provocată angajatorului său. 64. De altfel, diferenţa terminologică între dispoziţiile Codului muncii şi cele ale Codului civil nu este întâmplătoare. Noţiunea de pagubă are un sens mai restrâns decât cea de prejudiciu, prima semnificând dauna materială efectivă şi actuală (damnum emergens) cauzată patrimoniului angajatorului prin fapta ilicită a salariatului său în legătură cu munca sa, precum şi foloasele nerealizate (lucrum censans, fiind excluse aşadar daunele morale. Or, dauna materială actuală şi efectivă nu poate fi evaluată anticipat prin negocierea şi stipularea unei clauze penale în contractul individual de muncă sau în orice act modificator al acestuia. 65. Pe de altă parte, stipularea unei clauze penale în contractul individual de muncă nu suportă exigenţele compatibilităţii nici cu dispoziţiile art. 255 din Codul muncii, referitoare la divizibilitatea răspunderii salariaţilor. În situaţia unei pagube produse de mai mulţi salariaţi, legiuitorul prevede că răspunderea fiecăruia se stabileşte în raport cu măsura în care a contribuit la producerea ei, iar dacă această contribuţie nu poate fi determinată, răspunderea fiecărui salariat se stabileşte proporţional cu salariul său net de la data constatării pagubei şi, atunci când este cazul, şi în funcţie de timpul efectiv lucrat de la ultimul său inventar. Aceste elemente temporare pentru determinarea întinderii răspunderii fiecărui coparticipant la producerea pagubei exclud convenţia prealabilă de evaluare a prejudiciului în cazul fiecăruia, dispoziţiile normei anterior menţionate constituind de fapt criterii legale pentru evaluarea judiciară a pagubei produse de fiecare salariat participant. 66. Constituind un drept legal al angajatului, acesta nu poate renunţa la el, conform art. 38 din Codul muncii. Clauza penală stipulată în contractul individual de muncă sau într-un act adiţional la acesta are o asemenea semnificaţie, de renunţare implicită la dreptul salariatului de a-i fi angajată răspunderea patrimonială numai în justiţie, pe baza unei evaluări judiciare a pagubei, fiind interzisă conform art. 10 din Codul muncii şi, în consecinţă, lovită de nulitate, în temeiul art. 57 din acelaşi cod, sancţiune juridică care poate fi constatată pe cale de acţiune sau pe cale de excepţie. 67. Nu în ultimul rând, este de menţionat că stipularea clauzei penale în cadrul contractului individual de muncă pentru neexecutarea, executarea cu întârziere sau necorespunzătoare a unei obligaţii principale din contract are un puternic efect cominatoriu, constituind un mijloc de presiune asupra salariatului care, sub presiunea ameninţării cu plata unei sume forfetare ridicate, este determinat să renunţe la alte drepturi fundamentale ale sale, cum sunt dreptul la alegerea locului de muncă, dreptul la negocieri ulterioare etc. 68. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 521 alin. (1) din Codul de procedură civilă,

    Textul în documentul-sursă ↗

    Dispozitiv

    În numele legii D E C I D E: Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău - Secţia I civilă, în Dosarul nr. 1.621/110/2016, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că: În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 10, art. 38, art. 57, art. 134 alin. (1) şi art. 254 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, stipularea clauzei penale în contractul individual de muncă sau într-un act adiţional al acestuia, prin care este evaluată paguba produsă angajatorului de salariat din vina şi în legătură cu munca sa, este interzisă şi este sancţionată cu nulitatea clauzei astfel negociate. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 mai 2019.

    Textul în documentul-sursă ↗
32. 32
    Sursa 32: Codul de procedură civilă — reprezentarea societății, acte de dispoziție și legea proceduralăLege · Art. 249–250 · forma din 14 decembrie 2025Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi cele 2 extrase citate

    Art.249

    Cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 250

    Dovada unui act juridic sau a unui fapt se poate face prin înscrisuri, martori, prezumții, mărturisirea uneia dintre părți, făcută din proprie inițiativă sau obținută la interogatoriu, prin expertiză, prin mijloacele materiale de probă, prin cercetarea la fața locului sau prin orice alte mijloace prevăzute de lege.

    Textul în documentul-sursă ↗