Răspunderea angajatorului și a altor persoane în accidentul rutier

01De unde încep: persoana prejudiciată și temeiul cererii

02Când salariatul formulează o cerere împotriva angajatorului

03Ce înseamnă comitent și prepus

04Legătura cursei cu serviciul și excepția care trebuie dovedită

05Mai multe firme, muncă temporară și servicii externalizate

06Alte persoane: autorul faptei și paza juridică a lucrului

07Ce schimbă și ce nu schimbă asigurarea RCA

08Dosarul de probe: obligație, control, faptă și prejudiciu

09Instituția și procedura depind de cererea formulată

10Termene: nu există un singur ceas pentru toate cererile

11Mai mulți responsabili nu înseamnă automat aceeași solidaritate

12Plățile deja primite și recuperarea de la altă persoană

13Exemplu fictiv: aceeași cursă, întrebări diferite

14Data accidentului și limitele ghidului

§Termene și repere procedurale

!De reținut

#Surse și trimiteri

1. 1
   Sursa 1: Codul muncii — Legea nr. 53/2003, republicatăLege · Art. 253 alin. (1)–(2): prejudiciu material/moral, culpa angajatorului, serviciu sau legătură cu serviciul; acțiunea salariatului.Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

   Vezi extrasul citat

   Art. 253

   Articolul 253(1) Angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.(2) În cazul în care angajatorul refuză să îl despăgubească pe salariat, acesta se poate adresa cu plângere instanțelor judecătorești competente.(3) Angajatorul care a plătit despăgubirea își va recupera suma aferentă de la salariatul vinovat de producerea pagubei, în condițiile art. 254 și următoarele.

   Textul în documentul-sursă ↗
2. 2
   Sursa 2: Codul civil — Legea nr. 287/2009 (copia FGA/Sintact din 19.03.2026)Lege · Art. 1373 alin. (1)–(2), PDF p. 325: raport de direcție/supraveghere/control și legătura cu atribuțiile ori scopul funcției. · forma din 19 martie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

   Vezi extrasul citat

   Art. 1373 — Răspunderea comitenţilor pentru prepuşi; textul articolului; PDF p. 325

   (1)Comitentul este obligat să repare prejudiciul cauzat de prepuşii săi ori de câte ori fapta săvârşită de aceştia are legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate. (2)Este comitent cel care, în virtutea unui contract sau în temeiul legii, exercită direcţia, supravegherea şi controlul asupra celui care îndeplineşte anumite funcţii sau însărcinări în interesul său ori al altuia. (3)Comitentul nu răspunde dacă dovedeşte că victima cunoştea sau, după împrejurări, putea să cunoască, la data săvârşirii faptei prejudiciabile, că prepusul a acţionat fără nicio legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate.

   Textul în documentul-sursă ↗
3. 3
   Sursa 3: Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă autoLege · Art. 10 alin. (1), art. 11 alin. (1)–(2), art. 22 alin. (1): obligația RCA, prejudicii dovedite și cadrul procesual. · forma din 13 decembrie 2025Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

   Vezi cele 3 extrase citate

   Art. 10

   Articolul 10 Prevederi generale(1) În baza unei prime unice, asigurarea RCA acoperă prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și de tramvaie. (2) Asigurătorul RCA acordă despăgubiri pentru prejudiciile produse terților prin accidente de vehicule și de tramvaie și pentru cheltuielile făcute de aceștia în procesul civil, în conformitate cu:a) nivelul impus de legislația statului membru pe teritoriul căruia s-a produs accidentul sau la nivelul legislației din România în cazul în care acesta din urmă este mai mare; b) nivelul impus de legislația din România, în cazul în care persoanele prejudiciate sunt cetățeni ai unor state membre, în timpul unei călătorii ce leagă direct două teritorii în care se aplică Tratatul privind Uniunea Europeană și Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, dacă nu există birou național auto competent pe teritoriul traversat în care s-a produs accidentul. (3) Despăgubirile se acordă în cuantum egal cu întinderea prejudiciului până la limita maximă de răspundere a asigurătorului RCA care este egală cu valoarea cea mai mare dintre limita de răspundere prevăzută în legislația aplicabilă, conform prevederilor alin. (2), și cea prevăzută în contractul RCA.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Art. 11

   Articolul 11 Riscurile acoperite(1) Asigurătorul RCA are obligația de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile dovedite suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat.(2) Fără a se depăși limitele de răspundere prevăzute în contractul RCA, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (4) și (5) și în condițiile în care evenimentul asigurat s-a produs în perioada de valabilitate a contractului RCA, asigurătorul RCA acordă despăgubiri în bani pentru:a) vătămări corporale sau deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial; b) prejudicii materiale, inclusiv costuri de radiere și înmatriculare, costuri cu taxe de timbru, cheltuieli cu limitarea prejudiciului, dovedite cu acte, cheltuieli aferente diminuării valorii vehiculului după reparații, dovedite cu acte sau expertiză; c) costuri privind readucerea vehiculului la starea dinaintea evenimentului asigurat, dovedite cu documente emise prin sisteme specializate sau prin documente emise în condițiile legii; d) prejudicii reprezentând consecința lipsei de folosință a vehiculului avariat, inclusiv înlocuirea temporară a vehiculului, pe baza opțiunii persoanei prejudiciate; e) cheltuieli de judecată efectuate de către persoana prejudiciată sau cheltuieli aferente în cazul soluționării alternative a litigiului dacă soluția este favorabilă persoanei prejudiciate; f) cheltuielile legate de transportul vehiculului avariat, aparținând terțului păgubit, de la locul accidentului la locația în care se găsește centrul de constatare daune, la unitatea reparatoare aleasă de păgubit în vederea reparării vehiculului, cel/cea mai apropiat/apropiată de locul producerii accidentului sau de domiciliul persoanei prejudiciate, după caz, dacă respectivul vehicul nu se mai poate deplasa prin mijloace proprii, iar asigurătorul nu asigură transportul. (3) Indiferent de locul în care s-a produs accidentul, respectiv pe drumuri publice, pe drumuri care nu sunt deschise circulației publice, în incinte și în orice alte locuri, atât în timpul deplasării, cât și în timpul staționării vehiculului asigurat, asigurătorul RCA acordă despăgubiri pentru prejudiciile produse ca urmare a unor accidente generate prin utilizarea vehiculului asigurat, până la limita de răspundere prevăzută în contractul RCA pentru: a) prejudiciul produs de dispozitivele sau instalațiile cu care a fost echipat vehiculul, inclusiv pentru prejudiciul produs din cauza desprinderii accidentale a remorcii, semiremorcii ori a atașului tractat de vehicul; b) prejudiciul produs din culpa conducătorului vehiculului asigurat; c) prejudiciul produs prin fapta lucrului, când prejudiciul își are cauza în însușirile, acțiunea sau inacțiunea vehiculului, prin intermediul altui lucru antrenat de deplasarea vehiculului, prin scurgerea, risipirea ori căderea accidentală a substanțelor, materialelor sau a obiectelor transportate; d) prejudiciile provocate terților, drept consecință a deschiderii ușilor vehiculului, în timpul mersului sau atunci când vehiculul este oprit ori staționează, de către pasagerii acestuia, fără asigurarea că nu se pune în pericol siguranța deplasării celorlalți participanți la trafic; e) prejudiciile provocate terților, drept consecință a conducerii vehiculului sub influența băuturilor alcoolice sau a stupefiantelor. (4) Prevederile alin. (3) lit. b) se aplică inclusiv în cazurile în care la data accidentului conducătorul vehiculului:a) a condus vehiculul fără consimțământul expres sau prezumat al asiguratului; b) nu este titularul unui permis care atestă dreptul să conducă vehiculul respectiv; c) nu a respectat obligațiile legale cu privire la starea și siguranța vehiculului respectiv. (5) Membrii familiei asiguratului, conducătorului auto sau oricărei altei persoane a cărei răspundere civilă este angajată într-un accident de vehicule și este acoperită de asigurarea obligatorie RCA nu sunt excluși de la beneficiul asigurării pentru propriile lor vătămări corporale.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Art. 22 alin. (1)

   Despăgubirea se stabilește și se plătește în conformitate cu prevederile art. 14, iar în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor prejudiciate prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului RCA, în limitele obligației acestuia cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenienți forțați.

   Textul în documentul-sursă ↗
4. 4
   Sursa 4: Codul civil — Legea nr. 287/2009 (copia FGA/Sintact din 19.03.2026)Lege · Art. 1357–1358: fapta ilicită culpabilă și analiza circumstanțelor, inclusiv activitatea profesională. · forma din 19 martie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

   Vezi cele 2 extrase citate

   Art. 1357 — Condiţiile răspunderii; textul articolului; PDF p. 322

   (1)Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare. (2)Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Art. 1358 — Criterii particulare de apreciere a vinovăţiei; textul articolului; PDF p. 322

   Pentru aprecierea vinovăţiei se va ţine seama de împrejurările în care s-a produs prejudiciul, străine de persoana autorului faptei, precum şi, dacă este cazul, de faptul că prejudiciul a fost cauzat de un profesionist în exploatarea unei întreprinderi.

   Textul în documentul-sursă ↗
5. 5
   Sursa 5: Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006Lege · Art. 6 alin. (1)–(3); art. 7 alin. (1)–(4): obligații ale angajatorului, servicii externe și prevenire. · forma din 25 iulie 2021Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

   Vezi cele 2 extrase citate

   Art. 6

   Articolul 6(1) Angajatorul are obligația de a asigura securitatea și sănătatea lucrătorilor în toate aspectele legate de muncă.(2) În cazul în care un angajator apelează la servicii externe, acesta nu este exonerat de responsabilitățile sale în acest domeniu.(3) Obligațiile lucrătorilor în domeniul securității și sănătății în munca nu aduc atingere principiului responsabilității angajatorului.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Art. 7

   Articolul 7(1) În cadrul responsabilităților sale, angajatorul are obligația sa ia măsurile necesare pentru:a) asigurarea securității și protecția sănătății lucrătorilor; b) prevenirea riscurilor profesionale; c) informarea și instruirea lucrătorilor; d) asigurarea cadrului organizatoric și a mijloacelor necesare securității și sănătății în munca. (2) Angajatorul are obligația sa urmărească adaptarea măsurilor prevăzute la alin. (1), ținând seama de modificarea condițiilor, și pentru îmbunătățirea situațiilor existente.(3) Angajatorul are obligația sa implementeze măsurile prevăzute la alin. (1) și (2) pe baza următoarelor principii generale de prevenire:a) evitarea riscurilor; b) evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate; c) combaterea riscurilor la sursa; d) adaptarea muncii la om, în special în ceea ce privește proiectarea posturilor de muncă, alegerea echipamentelor de muncă, a metodelor de muncă și de producție, în vederea reducerii monotoniei muncii, a muncii cu ritm predeterminat și a diminuării efectelor acestora asupra sănătății; e) adaptarea la progresul tehnic; f) înlocuirea a ceea ce este periculos cu ceea ce nu este periculos sau cu ceea ce este mai puțin periculos; g) dezvoltarea unei politici de prevenire coerente care să cuprindă tehnologiile, organizarea muncii, condițiile de muncă, relațiile sociale și influența factorilor din mediul de muncă; h) adoptarea, în mod prioritar, a măsurilor de protecție colectivă fata de măsurile de protecție individuală; i) furnizarea de instrucțiuni corespunzătoare lucrătorilor. (4) Fără a aduce atingere altor prevederi ale prezentei legi, ținând seama de natura activităților din întreprindere și/sau unitate, angajatorul are obligația:a) sa evalueze riscurile pentru securitatea și sănătatea lucrătorilor, inclusiv la alegerea echipamentelor de muncă, a substanțelor sau preparatelor chimice utilizate și la amenajarea locurilor de muncă; b) ca, ulterior evaluării prevăzute la lit. a) și dacă este necesar, măsurile de prevenire, precum și metodele de lucru și de producție aplicate de către angajator să asigure îmbunătățirea nivelului securității și al protecției sănătății lucrătorilor și să fie integrate în ansamblul activităților întreprinderii și/sau unității respective și la toate nivelurile ierarhice; c) sa ia în considerare capacitățile lucrătorului în ceea ce privește securitatea și sănătatea în munca, atunci când îi încredințează sarcini; d) să asigure ca planificarea și introducerea de noi tehnologii să facă obiectul consultărilor cu lucrătorii și/sau reprezentanții acestora în ceea ce privește consecințele asupra securității și sănătății lucrătorilor, determinate de alegerea echipamentelor, de condițiile și mediul de muncă; e) sa ia măsurile corespunzătoare pentru ca, în zonele cu risc ridicat și specific, accesul să fie permis numai lucrătorilor care au primit și și-au insusit instrucțiunile adecvate. (5) Fără a aduce atingere altor prevederi ale prezentei legi, atunci când în același loc de muncă își desfășoară activitatea lucrători din mai multe întreprinderi și/sau unități, angajatorii acestora au următoarele obligații:a) sa coopereze în vederea implementării prevederilor privind securitatea, sănătatea și igiena în munca, luând în considerare natura activităților; b) să își coordoneze acțiunile în vederea protecției lucrătorilor și prevenirii riscurilor profesionale, luând în considerare natura activităților; c) să se informeze reciproc despre riscurile profesionale; d) sa informeze lucrătorii și/sau reprezentanții acestora despre riscurile profesionale. (6) Măsurile privind securitatea, sănătatea și igiena în munca nu trebuie să comporte în nicio situație obligații financiare pentru lucrători.

   Textul în documentul-sursă ↗
6. 6
   Sursa 6: Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006Lege · Art. 12 alin. (1); art. 13 lit. a), b), d)–f), h), j), q)–s): evaluare, organizare, instruire și echipamente. · forma din 25 iulie 2021Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

   Vezi cele 2 extrase citate

   Art. 12

   Articolul 12(1) Angajatorul are următoarele obligații:a) sa realizeze și să fie în posesia unei evaluări a riscurilor pentru securitatea și sănătatea în munca, inclusiv pentru acele grupuri sensibile la riscuri specifice; b) sa decidă asupra măsurilor de protecție care trebuie luate și, după caz, asupra echipamentului de protecție care trebuie utilizat; c) sa țină evidenta accidentelor de muncă ce au ca urmare o incapacitate de muncă mai mare de 3 zile de lucru, a accidentelor ușoare, a bolilor profesionale, a incidentelor periculoase, precum și a accidentelor de muncă, astfel cum sunt definite la art. 5 lit. g); d) sa elaboreze pentru autoritățile competente și în conformitate cu reglementările legale rapoarte privind accidentele de muncă suferite de lucrătorii săi. (2) Prin ordin al ministrului muncii, solidarității sociale și familiei, în funcție de natura activităților și de mărimea întreprinderilor, se vor stabili obligațiile ce revin diferitelor categorii de întreprinderi cu privire la întocmirea documentelor prevăzute la alin. (1).

   Textul în documentul-sursă ↗

   Art. 13

   Articolul 13 În vederea asigurării condițiilor de securitate și sănătate în munca și pentru prevenirea accidentelor de muncă și a bolilor profesionale, angajatorii au următoarele obligații:a) sa adopte, din faza de cercetare, proiectare și execuție a construcțiilor, a echipamentelor de muncă, precum și de elaborare a tehnologiilor de fabricație, soluții conforme prevederilor legale în vigoare privind securitatea și sănătatea în munca, prin a căror aplicare să fie eliminate sau diminuate riscurile de accidentare și de imbolnavire profesională a lucrătorilor; b) sa întocmească un plan de prevenire și protecție compus din măsuri tehnice, sanitare, organizatorice și de alta natura, bazat pe evaluarea riscurilor, pe care să îl aplice corespunzător condițiilor de muncă specifice unității; c) să obțină autorizația de funcționare din punctul de vedere al securității și sănătății în munca, înainte de începerea oricărei activități, conform prevederilor legale; d) sa stabilească pentru lucrători, prin fișa postului, atribuțiile și răspunderile ce le revin în domeniul securității și sănătății în munca, corespunzător funcțiilor exercitate; e) sa elaboreze instrucțiuni proprii, în spiritul prezentei legi, pentru completarea și/sau aplicarea reglementărilor de securitate și sănătate în munca, ținând seama de particularitățile activităților și ale locurilor de muncă aflate în responsabilitatea lor; f) să asigure și sa controleze cunoașterea și aplicarea de către toți lucrătorii a măsurilor prevăzute în planul de prevenire și de protecție stabilit, precum și a prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în munca, prin lucrătorii desemnați, prin propria competența sau prin servicii externe; g) sa ia măsuri pentru asigurarea de materiale necesare informării și instruirii lucrătorilor, cum ar fi afișe, pliante, filme și diafilme cu privire la securitatea și sănătatea în munca; h) să asigure informarea fiecărei persoane, anterior angajării în munca, asupra riscurilor la care aceasta este expusă la locul de muncă, precum și asupra măsurilor de prevenire și de protecție necesare; i) sa ia măsuri pentru autorizarea exercitării meseriilor și a profesiilor prevăzute de legislația specifica; j) sa angajeze numai persoane care, în urma examenului medical și, după caz, a testarii psihologice a aptitudinilor, corespund sarcinii de muncă pe care urmează sa o execute și să asigure controlul medical periodic și, după caz, controlul psihologic periodic, ulterior angajării; k) sa țină evidenta zonelor cu risc ridicat și specific prevăzute la art. 7 alin. (4) lit. e); l) să asigure funcționarea permanenta și corecta a sistemelor și dispozitivelor de protecție, a aparaturii de măsura și control, precum și a instalațiilor de captare, reținere și neutralizare a substanțelor nocive degajate în desfășurarea proceselor tehnologice; m) să prezinte documentele și sa dea relațiile solicitate de inspectorii de muncă în timpul controlului sau al efectuării cercetării evenimentelor; n) să asigure realizarea măsurilor dispuse de inspectorii de muncă cu prilejul vizitelor de control și al cercetării evenimentelor; o) sa desemneze, la solicitarea inspectorului de muncă, lucrătorii care să participe la efectuarea controlului sau la cercetarea evenimentelor; p) sa nu modifice starea de fapt rezultată din producerea unui accident mortal sau colectiv, în afară de cazurile în care menținerea acestei stări ar genera alte accidente ori ar periclita viața accidentaților și a altor persoane; q) să asigure echipamente de muncă fără pericol pentru securitatea și sănătatea lucrătorilor; r) să asigure echipamente individuale de protecție; s) sa acorde obligatoriu echipament individual de protecție nou, în cazul degradării sau al pierderii calităților de protecție.

   Textul în documentul-sursă ↗
7. 7
   Sursa 7: Codul muncii — Legea nr. 53/2003, republicatăLege · Art. 253 alin. (1), coroborat cu Legea 319/2006 art. 6 și 44.Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

   Vezi cele 2 extrase citate

   Art. 253

   Articolul 253(1) Angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.(2) În cazul în care angajatorul refuză să îl despăgubească pe salariat, acesta se poate adresa cu plângere instanțelor judecătorești competente.(3) Angajatorul care a plătit despăgubirea își va recupera suma aferentă de la salariatul vinovat de producerea pagubei, în condițiile art. 254 și următoarele.

   Textul în documentul-sursă ↗

   Art. 6

   Articolul 6(1) Orice salariat care prestează o muncă beneficiază de condiții de muncă adecvate activității desfășurate, de protecție socială, de securitate și sănătate în muncă, precum și de respectarea demnității și a conștiinței sale, fără nicio discriminare.(2) Tuturor salariaților care prestează o muncă le sunt recunoscute dreptul la negocieri colective, dreptul la protecția datelor cu caracter personal, precum și dreptul la protecție împotriva concedierilor nelegale.(3) Pentru munca egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare bazată pe criteriul de sex cu privire la toate elementele și condițiile de remunerare.(4) În cazul în care salariații, reprezentanții salariaților sau membrii de sindicat înaintează angajatorului o plângere sau inițiază proceduri în scopul asigurării respectării drepturilor prevăzute în prezenta lege, beneficiază de protecție împotriva oricărui tratament advers din partea angajatorului. (5) Salariatul care se consideră victima unui tratament advers din partea angajatorului în sensul alin. (4) se poate adresa instanței de judecată competente cu o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare sau anularea situației create ca urmare a tratamentului advers, cu prezentarea faptelor în baza cărora poate fi prezumată existența respectivului tratament.

   Textul în documentul-sursă ↗
8. 8
   Sursa 8: Codul civil — Legea nr. 287/2009 (copia FGA/Sintact din 19.03.2026)Lege · Art. 1373 alin. (3), PDF p. 325: proba cunoașterii ori posibilității de cunoaștere de către victimă a lipsei oricărei legături cu atribuțiile/scopul. · forma din 19 martie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

   Vezi extrasul citat

   Art. 1373 — Răspunderea comitenţilor pentru prepuşi; textul articolului; PDF p. 325

   (1)Comitentul este obligat să repare prejudiciul cauzat de prepuşii săi ori de câte ori fapta săvârşită de aceştia are legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate. (2)Este comitent cel care, în virtutea unui contract sau în temeiul legii, exercită direcţia, supravegherea şi controlul asupra celui care îndeplineşte anumite funcţii sau însărcinări în interesul său ori al altuia. (3)Comitentul nu răspunde dacă dovedeşte că victima cunoştea sau, după împrejurări, putea să cunoască, la data săvârşirii faptei prejudiciabile, că prepusul a acţionat fără nicio legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate.

   Textul în documentul-sursă ↗
9. 9
   Sursa 9: Codul civil — Legea nr. 287/2009 (copia FGA/Sintact din 19.03.2026)Lege · Art. 1373 alin. (1)–(3): elementele care justifică întrebările despre instrucțiuni, cursă, control și cunoașterea victimei. · forma din 19 martie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

   Vezi extrasul citat

   Art. 1373 — Răspunderea comitenţilor pentru prepuşi; textul articolului; PDF p. 325

   (1)Comitentul este obligat să repare prejudiciul cauzat de prepuşii săi ori de câte ori fapta săvârşită de aceştia are legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate. (2)Este comitent cel care, în virtutea unui contract sau în temeiul legii, exercită direcţia, supravegherea şi controlul asupra celui care îndeplineşte anumite funcţii sau însărcinări în interesul său ori al altuia. (3)Comitentul nu răspunde dacă dovedeşte că victima cunoştea sau, după împrejurări, putea să cunoască, la data săvârşirii faptei prejudiciabile, că prepusul a acţionat fără nicio legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate.

   Textul în documentul-sursă ↗
10. 10
    Sursa 10: Codul muncii — Legea nr. 53/2003, republicatăLege · Art. 98 alin. (1)–(2): condițiile de muncă ale salariatului temporar în misiune și notificarea agentului de muncă temporară.Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi extrasul citat

    Art. 98

    Articolul 98(1) Pe parcursul misiunii utilizatorul răspunde pentru asigurarea condițiilor de muncă pentru salariatul temporar, în conformitate cu legislația în vigoare.(2) Utilizatorul va notifica de îndată agentului de muncă temporară orice accident de muncă sau îmbolnăvire profesională de care a luat cunoștință și a cărei victimă a fost un salariat temporar pus la dispoziție de agentul de muncă temporară.

    Textul în documentul-sursă ↗
11. 11
    Sursa 11: Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006Lege · Art. 7 alin. (5): cooperare, coordonare și informare când lucrători ai mai multor întreprinderi lucrează în același loc. · forma din 25 iulie 2021Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi extrasul citat

    Art. 7

    Articolul 7(1) În cadrul responsabilităților sale, angajatorul are obligația sa ia măsurile necesare pentru:a) asigurarea securității și protecția sănătății lucrătorilor; b) prevenirea riscurilor profesionale; c) informarea și instruirea lucrătorilor; d) asigurarea cadrului organizatoric și a mijloacelor necesare securității și sănătății în munca. (2) Angajatorul are obligația sa urmărească adaptarea măsurilor prevăzute la alin. (1), ținând seama de modificarea condițiilor, și pentru îmbunătățirea situațiilor existente.(3) Angajatorul are obligația sa implementeze măsurile prevăzute la alin. (1) și (2) pe baza următoarelor principii generale de prevenire:a) evitarea riscurilor; b) evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate; c) combaterea riscurilor la sursa; d) adaptarea muncii la om, în special în ceea ce privește proiectarea posturilor de muncă, alegerea echipamentelor de muncă, a metodelor de muncă și de producție, în vederea reducerii monotoniei muncii, a muncii cu ritm predeterminat și a diminuării efectelor acestora asupra sănătății; e) adaptarea la progresul tehnic; f) înlocuirea a ceea ce este periculos cu ceea ce nu este periculos sau cu ceea ce este mai puțin periculos; g) dezvoltarea unei politici de prevenire coerente care să cuprindă tehnologiile, organizarea muncii, condițiile de muncă, relațiile sociale și influența factorilor din mediul de muncă; h) adoptarea, în mod prioritar, a măsurilor de protecție colectivă fata de măsurile de protecție individuală; i) furnizarea de instrucțiuni corespunzătoare lucrătorilor. (4) Fără a aduce atingere altor prevederi ale prezentei legi, ținând seama de natura activităților din întreprindere și/sau unitate, angajatorul are obligația:a) sa evalueze riscurile pentru securitatea și sănătatea lucrătorilor, inclusiv la alegerea echipamentelor de muncă, a substanțelor sau preparatelor chimice utilizate și la amenajarea locurilor de muncă; b) ca, ulterior evaluării prevăzute la lit. a) și dacă este necesar, măsurile de prevenire, precum și metodele de lucru și de producție aplicate de către angajator să asigure îmbunătățirea nivelului securității și al protecției sănătății lucrătorilor și să fie integrate în ansamblul activităților întreprinderii și/sau unității respective și la toate nivelurile ierarhice; c) sa ia în considerare capacitățile lucrătorului în ceea ce privește securitatea și sănătatea în munca, atunci când îi încredințează sarcini; d) să asigure ca planificarea și introducerea de noi tehnologii să facă obiectul consultărilor cu lucrătorii și/sau reprezentanții acestora în ceea ce privește consecințele asupra securității și sănătății lucrătorilor, determinate de alegerea echipamentelor, de condițiile și mediul de muncă; e) sa ia măsurile corespunzătoare pentru ca, în zonele cu risc ridicat și specific, accesul să fie permis numai lucrătorilor care au primit și și-au insusit instrucțiunile adecvate. (5) Fără a aduce atingere altor prevederi ale prezentei legi, atunci când în același loc de muncă își desfășoară activitatea lucrători din mai multe întreprinderi și/sau unități, angajatorii acestora au următoarele obligații:a) sa coopereze în vederea implementării prevederilor privind securitatea, sănătatea și igiena în munca, luând în considerare natura activităților; b) să își coordoneze acțiunile în vederea protecției lucrătorilor și prevenirii riscurilor profesionale, luând în considerare natura activităților; c) să se informeze reciproc despre riscurile profesionale; d) sa informeze lucrătorii și/sau reprezentanții acestora despre riscurile profesionale. (6) Măsurile privind securitatea, sănătatea și igiena în munca nu trebuie să comporte în nicio situație obligații financiare pentru lucrători.

    Textul în documentul-sursă ↗
12. 12
    Sursa 12: Codul civil — Legea nr. 287/2009 (copia FGA/Sintact din 19.03.2026)Lege · Art. 1376 alin. (1)–(2), art. 1377 și art. 1380, PDF pp. 326–327: paza lucrului, coliziuni și cauze de exonerare. · forma din 19 martie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi cele 3 extrase citate

    Art. 1376 — Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri; textul articolului; PDF p. 326

    (1)Oricine este obligat să repare, independent de orice culpă, prejudiciul cauzat de lucrul aflat sub paza sa. (2)Dispoziţiile alin. (1) sunt aplicabile şi în cazul coliziunii unor vehicule sau în alte cazuri similare. Cu toate acestea, în astfel de cazuri, sarcina reparării tuturor prejudiciilor va reveni numai celui a cărui faptă culpabilă întruneşte, faţă de ceilalţi, condiţiile forţei majore.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 1377 — Noţiunea de pază; textul articolului; PDF p. 326

    În înţelesul dispoziţiilor art. 1.375 şi 1.376, are paza animalului sau a lucrului proprietarul ori cel care, în temeiul unei dispoziţii legale sau al unui contract ori chiar numai în fapt, exercită în mod independent controlul şi supravegherea asupra animalului sau a lucrului şi se serveşte de acesta în interes propriu.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 1380 — Cauze de exonerare; textul articolului; PDF p. 326

    În cazurile prevăzute la art. 1.375, 1.376, 1.378 şi 1.379 nu există obligaţie de reparare a prejudiciului, atunci când acesta este cauzat exclusiv de fapta victimei înseşi ori a unui terţ sau este urmarea unui caz de forţă majoră.

    Textul în documentul-sursă ↗
13. 13
    Sursa 13: Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă autoLege · Art. 11 alin. (3)–(5); art. 14 alin. (5), (9): utilizare, pasageri și conducător diferit de asigurat. · forma din 13 decembrie 2025Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi cele 2 extrase citate

    Art. 11

    Articolul 11 Riscurile acoperite(1) Asigurătorul RCA are obligația de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile dovedite suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat.(2) Fără a se depăși limitele de răspundere prevăzute în contractul RCA, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (4) și (5) și în condițiile în care evenimentul asigurat s-a produs în perioada de valabilitate a contractului RCA, asigurătorul RCA acordă despăgubiri în bani pentru:a) vătămări corporale sau deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial; b) prejudicii materiale, inclusiv costuri de radiere și înmatriculare, costuri cu taxe de timbru, cheltuieli cu limitarea prejudiciului, dovedite cu acte, cheltuieli aferente diminuării valorii vehiculului după reparații, dovedite cu acte sau expertiză; c) costuri privind readucerea vehiculului la starea dinaintea evenimentului asigurat, dovedite cu documente emise prin sisteme specializate sau prin documente emise în condițiile legii; d) prejudicii reprezentând consecința lipsei de folosință a vehiculului avariat, inclusiv înlocuirea temporară a vehiculului, pe baza opțiunii persoanei prejudiciate; e) cheltuieli de judecată efectuate de către persoana prejudiciată sau cheltuieli aferente în cazul soluționării alternative a litigiului dacă soluția este favorabilă persoanei prejudiciate; f) cheltuielile legate de transportul vehiculului avariat, aparținând terțului păgubit, de la locul accidentului la locația în care se găsește centrul de constatare daune, la unitatea reparatoare aleasă de păgubit în vederea reparării vehiculului, cel/cea mai apropiat/apropiată de locul producerii accidentului sau de domiciliul persoanei prejudiciate, după caz, dacă respectivul vehicul nu se mai poate deplasa prin mijloace proprii, iar asigurătorul nu asigură transportul. (3) Indiferent de locul în care s-a produs accidentul, respectiv pe drumuri publice, pe drumuri care nu sunt deschise circulației publice, în incinte și în orice alte locuri, atât în timpul deplasării, cât și în timpul staționării vehiculului asigurat, asigurătorul RCA acordă despăgubiri pentru prejudiciile produse ca urmare a unor accidente generate prin utilizarea vehiculului asigurat, până la limita de răspundere prevăzută în contractul RCA pentru: a) prejudiciul produs de dispozitivele sau instalațiile cu care a fost echipat vehiculul, inclusiv pentru prejudiciul produs din cauza desprinderii accidentale a remorcii, semiremorcii ori a atașului tractat de vehicul; b) prejudiciul produs din culpa conducătorului vehiculului asigurat; c) prejudiciul produs prin fapta lucrului, când prejudiciul își are cauza în însușirile, acțiunea sau inacțiunea vehiculului, prin intermediul altui lucru antrenat de deplasarea vehiculului, prin scurgerea, risipirea ori căderea accidentală a substanțelor, materialelor sau a obiectelor transportate; d) prejudiciile provocate terților, drept consecință a deschiderii ușilor vehiculului, în timpul mersului sau atunci când vehiculul este oprit ori staționează, de către pasagerii acestuia, fără asigurarea că nu se pune în pericol siguranța deplasării celorlalți participanți la trafic; e) prejudiciile provocate terților, drept consecință a conducerii vehiculului sub influența băuturilor alcoolice sau a stupefiantelor. (4) Prevederile alin. (3) lit. b) se aplică inclusiv în cazurile în care la data accidentului conducătorul vehiculului:a) a condus vehiculul fără consimțământul expres sau prezumat al asiguratului; b) nu este titularul unui permis care atestă dreptul să conducă vehiculul respectiv; c) nu a respectat obligațiile legale cu privire la starea și siguranța vehiculului respectiv. (5) Membrii familiei asiguratului, conducătorului auto sau oricărei altei persoane a cărei răspundere civilă este angajată într-un accident de vehicule și este acoperită de asigurarea obligatorie RCA nu sunt excluși de la beneficiul asigurării pentru propriile lor vătămări corporale.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 14

    Articolul 14 Cuantumul despăgubirilor(1) Despăgubirile se acordă în cuantum egal cu întinderea prejudiciului până la limita maximă de răspundere a asigurătorului RCA care este egală cu cea mai mare valoare dintre limita de răspundere prevăzută în legislația aplicabilă și cea prevăzută în contractul RCA, iar asigurătorul este obligat să comunice valoarea maximă de despăgubire, la cererea păgubitului sau a mandatarului acestuia, în termen de 7 zile calendaristice.(2) În cazul daunei totale economice, asigurătorul evaluează vehiculul avariat, printr-un sistem de evaluare specializat sau prin documente emise în condițiile legii pentru a-i determina valoarea de piață din momentul premergător evenimentului. Păgubitul poate opta pentru reparare până la valoarea de piață a vehiculului, calculată în urma evaluării, sau pentru soluționarea cazului ca daună totală prin plata diferenței dintre valoarea de piață a vehiculului și valoarea epavei.(3) Valoarea reparației se stabilește folosind sistemele de evaluare specializate sau prin documente emise în condițiile legii în care unitatea reparatoare auto își poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afișată.(4) Despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul le plătește cu titlu de dezdăunare și pentru cheltuielile de judecată și/sau cheltuielile aferente în cazul soluționării alternative a litigiului persoanelor prejudiciate prin vătămare corporală sau deces și prin avarierea ori distrugerea de bunuri.(5) În caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății ori decesului, despăgubirile se acordă atât pentru persoanele aflate în afara vehiculului care a produs accidentul, cât și pentru persoanele aflate în acel vehicul, cu excepția conducătorului vehiculului din vina căruia s-a produs accidentul.(6) În caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății ori decesului altor persoane în afara conducătorului auto răspunzător de producerea accidentului, se acordă despăgubiri și pentru prejudiciile produse soțului/soției sau persoanelor care se află în întreținerea proprietarului ori conducătorului vehiculului asigurat.(7) În caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății ori decesului unei persoane ori de avariere sau distrugere de bunuri, se acordă despăgubiri dacă vehiculul care a produs accidentul este identificat și asigurat, chiar dacă autorul accidentului a rămas neidentificat.(8) Pentru avarierea sau distrugerea bunurilor, despăgubirile se acordă pentru bunurile aflate în afara vehiculului care a produs accidentul, iar pentru bunurile aflate în acel vehicul, numai dacă acestea nu erau transportate în baza unui raport contractual existent cu proprietarul sau cu utilizatorul vehiculului respectiv, precum și dacă nu aparțineau proprietarului, utilizatorului ori conducătorului vehiculului răspunzător de producerea accidentului.(9) Despăgubirile, astfel cum sunt prevăzute la alin. (1)-(6) și (8) se acordă și în cazul în care conducătorul vehiculului, răspunzător de producerea accidentului, este o altă persoană decât asiguratul.(10) Despăgubirile se plătesc și atunci când persoanele prejudiciate nu au domiciliul, reședința sau sediul în România.

    Textul în documentul-sursă ↗
14. 14
    Sursa 14: Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă autoLege · Art. 12 lit. b), c), k), l): prejudiciul conducătorului răspunzător, anumite bunuri și riscuri operaționale specifice. · forma din 13 decembrie 2025Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi extrasul citat

    Art. 12

    Articolul 12 Neacordarea despăgubirii Asigurătorul RCA nu acordă despăgubiri pentru:a) cazurile în care proprietarul, utilizatorul sau conducătorul vehiculului vinovat nu are răspundere civilă, dacă accidentul a fost produs:(i) într-un caz de forță majoră; (ii) din culpa exclusivă a persoanei prejudiciate; (iii) din culpa exclusivă a unei terțe persoane, cu excepția situațiilor prevăzute la art. 11 alin. (3) lit. d); b) prejudiciile produse bunurilor aparținând conducătorului vehiculului răspunzător de producerea accidentului, precum și cele produse ca urmare a vătămării corporale sau decesului acestuia, indiferent cine solicită aceste despăgubiri; c) în următoarele situații:(i) prejudiciile au fost produse bunurilor aparținând persoanelor fizice sau persoanelor juridice, dacă au fost provocate de un vehicul asigurat RCA, aflat în proprietatea ori utilizat de aceeași persoană fizică sau juridică și care este condus de un prepus al aceleiași persoane juridice ori de o altă persoană pentru care răspunde persoana fizică sau persoana juridică; (ii) bunul avariat și vehiculul asigurat fac parte din patrimoniul comun al soților; (iii) bunul avariat este utilizat de proprietarul vehiculului asigurat, care a produs dauna; d) prejudiciile cauzate în situațiile în care nu se face dovada valabilității la data accidentului a asigurării RCA sau asigurătorul RCA nu are răspundere; e) partea din prejudiciu care depășește limitele de răspundere stabilite prin contractul RCA, produs în unul și același accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate și de numărul persoanelor răspunzătoare de producerea prejudiciului; f) amenzile de orice fel și cheltuielile penale la care ar fi obligat proprietarul, utilizatorul sau conducătorul vehiculului asigurat, răspunzător de producerea prejudiciului; g) cheltuielile făcute în procesul penal de proprietarul, utilizatorul sau conducătorul vehiculului asigurat, răspunzător de producerea prejudiciului, chiar dacă în cadrul procesului penal s-a soluționat și latura civilă; h) sumele pe care conducătorul vehiculului răspunzător de producerea prejudiciului este obligat să le plătească proprietarului sau utilizatorului care i-a încredințat vehiculul asigurat, pentru avarierea ori distrugerea acestui vehicul; i) prejudiciile produse bunurilor transportate, dacă între proprietarul sau utilizatorul vehiculului care a produs accidentul ori conducătorul auto răspunzător și persoanele prejudiciate a existat un raport contractual la data producerii accidentului; j) prejudiciile produse persoanelor sau bunurilor aflate în vehiculul cu care s-a produs accidentul, dacă asigurătorul RCA poate dovedi că persoanele prejudiciate știau că vehiculul respectiv era furat; k) prejudiciile produse de dispozitivele sau de instalațiile montate pe vehicule, atunci când acestea sunt utilizate ca utilaje ori instalații de lucru, acestea constituind riscuri ale activității profesionale; l) prejudiciile produse prin accidente survenite în timpul operațiunilor de încărcare și de descărcare, acestea constituind riscuri ale activității profesionale; m) prejudiciile produse ca urmare a transportului de produse periculoase: radioactive, ionizante, inflamabile, explozive, corozive, combustibile, care au determinat sau au agravat producerea prejudiciului; n) prejudiciile cauzate prin utilizarea unui vehicul în timpul unui atac terorist sau război, dacă evenimentul are directă legătură cu respectivul atac ori război.

    Textul în documentul-sursă ↗
15. 15
    Sursa 15: Codul de procedură civilă — Legea nr. 134/2010 (copia FGA/Sintact din 10.03.2026)Lege · Art. 249–250 și art. 255 alin. (1): sarcina probei de drept comun, mijloace și pertinență, PDF pp. 90–92. · forma din 10 martie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi cele 3 extrase citate

    Art. 249 — Sarcina probei; textul articolului; PDF p. 90

    Cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 250 — Obiectul probei şi mijloacele de probă; textul articolului; PDF p. 90

    Dovada unui act juridic sau a unui fapt se poate face prin înscrisuri, martori, prezumţii, mărturisirea uneia dintre părţi, făcută din proprie iniţiativă sau obţinută la interogatoriu, prin expertiză, prin mijloacele materiale de probă, prin cercetarea la faţa locului sau prin orice alte mijloace prevăzute de lege.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art.255 alin.(1)

    Probele trebuie să fie admisibile potrivit legii și să ducă la soluționarea procesului.

    Textul în documentul-sursă ↗
16. 16
    Sursa 16: Codul muncii — Legea nr. 53/2003, republicatăLege · Art. 272, coroborat cu art. 253: sarcina probei în conflictele de muncă; nu regulă generală RCA.Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi cele 2 extrase citate

    Art. 272

    Articolul 272 Sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 253

    Articolul 253(1) Angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.(2) În cazul în care angajatorul refuză să îl despăgubească pe salariat, acesta se poate adresa cu plângere instanțelor judecătorești competente.(3) Angajatorul care a plătit despăgubirea își va recupera suma aferentă de la salariatul vinovat de producerea pagubei, în condițiile art. 254 și următoarele.

    Textul în documentul-sursă ↗
17. 17
    Sursa 17: Codul de procedură civilă — Legea nr. 134/2010 (copia FGA/Sintact din 10.03.2026)Lege · Art. 249–250, 255 alin. (1). · forma din 10 martie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi cele 3 extrase citate

    Art. 249 — Sarcina probei; textul articolului; PDF p. 90

    Cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 250 — Obiectul probei şi mijloacele de probă; textul articolului; PDF p. 90

    Dovada unui act juridic sau a unui fapt se poate face prin înscrisuri, martori, prezumţii, mărturisirea uneia dintre părţi, făcută din proprie iniţiativă sau obţinută la interogatoriu, prin expertiză, prin mijloacele materiale de probă, prin cercetarea la faţa locului sau prin orice alte mijloace prevăzute de lege.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art.255 alin.(1)

    Probele trebuie să fie admisibile potrivit legii și să ducă la soluționarea procesului.

    Textul în documentul-sursă ↗
18. 18
    Sursa 18: Codul muncii — Legea nr. 53/2003, republicatăLege · Art. 266–267; art. 269 alin. (1)–(3); art. 270; art. 275: jurisdicție, tribunal, competență teritorială, taxă și completare procedurală.Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi cele 5 extrase citate

    Art. 266

    Articolul 266 Jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 267

    Articolul 267 Pot fi părți în conflictele de muncă:a) salariații, precum și orice altă persoană titulară a unui drept sau a unei obligații în temeiul prezentului cod, al altor legi sau al contractelor colective de muncă; b) angajatorii - persoane fizice și/sau persoane juridice -, agenții de muncă temporară, utilizatorii, precum și orice altă persoană care beneficiază de o muncă desfășurată în condițiile prezentului cod; c) sindicatele și patronatele; d) alte persoane juridice sau fizice care au această vocație în temeiul legilor speciale sau al Codului de procedură civilă; e) părțile unui raport juridic de muncă neîntemeiat pe un contract individual de muncă, reglementat prin legi speciale.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 269

    Articolul 269(1) Cauzele referitoare la conflictele individuale de muncă și conflictele colective de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunal.(2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează tribunalului în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul, reședința sau locul de muncă ori, după caz, sediul.(3) Dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Codul de procedură civilă pentru coparticiparea procesuală activă, cererea poate fi formulată la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 270

    Articolul 270 Cauzele prevăzute la art. 266 sunt scutite de taxa judiciară de timbru și de timbrul judiciar.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 275

    Articolul 275 Dispozițiile prezentului titlu se completează cu prevederile Codului de procedură civilă.

    Textul în documentul-sursă ↗
19. 19
    Sursa 19: Codul de procedură penală — Legea nr. 135/2010 (copia FGA/Sintact din 23.03.2026)Lege · Art. 19 alin. (1), (2), (5), art. 86: obiectul acțiunii civile și partea responsabilă civilmente. · forma din 23 martie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi cele 4 extrase citate

    Art. 19 alin. (1)

    Acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acţiunii penale.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 19 alin. (2)

    Acţiunea civilă se exercită de persoana vătămată sau de succesorii acesteia, care se constituie parte civilă împotriva inculpatului şi, după caz, a părţii responsabile civilmente.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art.19 alin. (5)

    Repararea prejudiciului material şi moral se face potrivit dispoziţiilor legii civile.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art.86; PDF p.39

    Persoana care, potrivit legii civile, are obligaţia legală sau convenţională de a repara în întregime sau în parte, singură sau în solidar, prejudiciul cauzat prin infracţiune şi care este chemată să răspundă în proces este parte în procesul penal şi se numeşte parte responsabilă civilmente.

    Textul în documentul-sursă ↗
20. 20
    Sursa 20: Codul de procedură penală — Legea nr. 135/2010 (copia FGA/Sintact din 23.03.2026)Lege · Art. 20 alin. (1)–(5): momentul constituirii, natura/întinderea/motivele/probele, consecințe și modificări. · forma din 23 martie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi extrasul citat

    Art. 20, PDF p. 8–9

    Art. 20: Constituirea ca parte civilă (1)Constituirea ca parte civilă se poate face până la începerea cercetării judecătoreşti. Organele judiciare au obligaţia de a aduce la cunoştinţa persoanei vătămate acest drept. (1^1)Anterior rezolvării cauzei, organul de urmărire penală are obligaţia de a întreba persoana vătămată dacă se constituie parte civilă şi dacă cere introducerea în cauză a părţii responsabile civilmente, încheind un proces-verbal în acest sens. (2)Constituirea ca parte civilă se face în scris sau oral, cu indicarea naturii şi a întinderii pretenţiilor, a motivelor şi a probelor pe care acestea se întemeiază. (3)În cazul în care constituirea ca parte civilă se face oral, organele judiciare au obligaţia de a consemna aceasta într-un proces-verbal sau, după caz, în încheiere. (4)În cazul nerespectării vreuneia dintre condiţiile prevăzute la alin. (1) şi (2), persoana vătămată sau succesorii acesteia nu se mai pot constitui parte civilă în cadrul procesului penal, putând introduce acţiunea la instanţa civilă. (5)Până la terminarea cercetării judecătoreşti, partea civilă poate: a)îndrepta erorile materiale din cuprinsul cererii de constituire ca parte civilă; b)mări sau micşora întinderea pretenţiilor; c)solicita repararea prejudiciului material prin plata unei despăgubiri băneşti, dacă repararea în natură nu mai este posibilă. (6)În cazul în care un număr mare de persoane care nu au interese contrarii s-au constituit parte civilă, acestea pot desemna o persoană care să le reprezinte interesele în cadrul procesului penal. În cazul în care părţile civile nu şi-au desemnat un reprezentant comun, pentru buna desfăşurare a procesului penal, procurorul sau instanţa de judecată poate desemna, prin ordonanţă, respectiv prin încheiere motivată, un avocat din oficiu pentru a le reprezenta interesele. Încheierea sau ordonanţa va fi comunicată părţilor civile, care trebuie să încunoştinţeze procurorul sau instanţa în cazul în care refuză să fie reprezentaţi prin avocatul desemnat din oficiu. Toate actele de procedură comunicate reprezentantului sau de care reprezentantul a luat cunoştinţă sunt prezumate a fi cunoscute de către persoanele reprezentate. (7)Dacă dreptul la repararea prejudiciului a fost transmis pe cale convenţională unei alte persoane, aceasta nu poate exercita acţiunea civilă în cadrul procesului penal. Dacă transmiterea acestui drept are loc după constituirea ca parte civilă, acţiunea civilă poate fi disjunsă. (8)Acţiunea civilă care are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului şi părţii responsabile civilmente, exercitată la instanţa penală sau la instanţa civilă, este scutită de taxă de timbru.

    Textul în documentul-sursă ↗
21. 21
    Sursa 21: Codul de procedură penală — Legea nr. 135/2010 (copia FGA/Sintact din 23.03.2026)Lege · Art. 21 alin. (1)–(3): solicitarea introducerii, acțiunea procurorului și intervenția voluntară; nu același termen pentru toate mecanismele. · forma din 23 martie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi cele 3 extrase citate

    Art. 21 alin. (1), PDF p. 9

    Introducerea în procesul penal a părţii responsabile civilmente poate avea loc, la cererea părţii civile, până la rezolvarea cauzei de către procuror.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 21 alin. (2)

    Atunci când exercită acţiunea civilă, procurorul este obligat să ceară introducerea în procesul penal a părţii responsabile civilmente, în condiţiile alin. (1).

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art.21 alin. (3)

    Partea responsabilă civilmente poate interveni în procesul penal până la terminarea cercetării judecătoreşti la prima instanţă de judecată, luând procedura din stadiul în care se află în momentul intervenţiei.

    Textul în documentul-sursă ↗
22. 22
    Sursa 22: Codul muncii — Legea nr. 53/2003, republicatăLege · Art. 268 alin. (1) lit. c): trei ani de la nașterea dreptului la acțiune pentru despăgubiri către salariat; distinct de lit. a)–b).Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi extrasul citat

    Art. 268

    Articolul 268(1) Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate:a) în termen de 45 de zile calendaristice de la data la care cel interesat a luat cunoștință de măsura dispusă referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă, inclusiv angajamentele de plată a unor sume de bani; din Alineatul (1) , Articolul 268 , Capitolul I , Titlul XII a fost modificată de Articolul II din LEGEA nr. 269 din 9 noiembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1076 din 10 noiembrie 2021 ) b) în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care s-a comunicat decizia de sancționare disciplinară; c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator; (2) În toate situațiile, altele decât cele prevăzute la alin. (1), termenul este de 3 ani de la data nașterii dreptului.

    Textul în documentul-sursă ↗
23. 23
    Sursa 23: Codul civil — Legea nr. 287/2009 (copia FGA/Sintact din 19.03.2026)Lege · Art. 2517 și art. 2528 alin. (1): termenul general și cunoașterea prejudiciului și a persoanei răspunzătoare în răspunderea delictuală. · forma din 19 martie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi cele 2 extrase citate

    Art. 2517; PDF p.579

    Termenul prescripţiei este de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art.2528 alin.(1); PDF p.582

    Prescripţia dreptului la acţiune în repararea unei pagube care a fost cauzată printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea.

    Textul în documentul-sursă ↗
24. 24
    Sursa 24: Codul civil — Legea nr. 287/2009 (copia FGA/Sintact din 19.03.2026)Lege · Art. 1394–1395; art. 2552, 2554: excepții privind prescripția și repere generale de calcul; nu calcul individual. · forma din 19 martie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi cele 4 extrase citate

    Art. 1394 — Prorogarea termenului prescripţiei; textul articolului; PDF p. 331

    În toate cazurile în care despăgubirea derivă dintr-un fapt supus de legea penală unei prescripţii mai lungi decât cea civilă, termenul de prescripţie a răspunderii penale se aplică şi dreptului la acţiunea în răspundere civilă.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 2552 alin. (1)–(4); PDF arhivat, paginile fizice 589–590

    (1)Când termenul este stabilit pe săptămâni, luni sau ani, el se împlineşte în ziua corespunzătoare din ultima săptămână ori lună sau din ultimul an. (2)Dacă ultima lună nu are o zi corespunzătoare celei în care termenul a început să curgă, termenul se împlineşte în ultima zi a acestei luni. (3)Mijlocul lunii se socoteşte a cincisprezecea zi. (4)Dacă termenul este stabilit pe o lună şi jumătate sau pe mai multe luni şi jumătate, cele 15 zile se vor socoti la sfârşitul termenului.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 2554

    Dacă ultima zi a termenului este o zi nelucrătoare, termenul se consideră împlinit la sfârşitul primei zile lucrătoare care îi urmează.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 1395

    Art. 1395: Suspendarea prescripţiei Prescripţia dreptului la acţiune cu privire la repararea prejudiciului cauzat prin vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii ori prin decesul unei persoane este suspendată până la stabilirea pensiei sau a ajutoarelor ce s-ar cuveni, în cadrul asigurărilor sociale, celui îndreptăţit la reparaţie.

    Textul în documentul-sursă ↗
25. 25
    Sursa 25: Codul civil — Legea nr. 287/2009 (copia FGA/Sintact din 19.03.2026)Lege · Art. 1382–1384, PDF p. 327: solidaritatea persoanelor răspunzătoare, raporturile interne și regresul, cu limitele legii speciale. · forma din 19 martie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi cele 3 extrase citate

    Art. 1382 — Răspunderea solidară; textul articolului; PDF p. 327

    Cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă sunt ţinuţi solidar la reparaţie faţă de cel prejudiciat.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 1383 — Raporturile dintre debitori; textul articolului; PDF p. 327

    Între cei care răspund solidar, sarcina reparaţiei se împarte proporţional în măsura în care fiecare a participat la cauzarea prejudiciului ori potrivit cu intenţia sau cu gravitatea culpei fiecăruia, dacă această participare nu poate fi stabilită. În cazul în care nici astfel nu se poate împărţi sarcina reparaţiei, fiecare va contribui în mod egal la repararea prejudiciului.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 1384 — Dreptul de regres; textul articolului; PDF p. 327

    (1)Cel care răspunde pentru fapta altuia se poate întoarce împotriva aceluia care a cauzat prejudiciul, cu excepţia cazului în care acesta din urmă nu este răspunzător pentru prejudiciul cauzat. (2)Când cel care răspunde pentru fapta altuia este statul, Ministerul Finanţelor Publice se va întoarce în mod obligatoriu, pe cale judiciară, împotriva aceluia care a cauzat prejudiciul, în măsura în care acesta din urmă este răspunzător, potrivit legii speciale, pentru producerea acelui prejudiciu. (3)Dacă prejudiciul a fost cauzat de mai multe persoane, cel care, fiind răspunzător pentru fapta uneia dintre ele, a plătit despăgubirea se poate întoarce şi împotriva celorlalte persoane care au contribuit la cauzarea prejudiciului sau, dacă va fi cazul, împotriva celor care răspund pentru acestea. În toate cazurile, regresul va fi limitat la ceea ce depăşeşte partea ce revine persoanei pentru care se răspunde şi nu poate depăşi partea din despăgubire ce revine fiecăreia dintre persoanele împotriva cărora se exercită regresul. (4)În toate cazurile, cel care exercită regresul nu poate recupera partea din despăgubire care corespunde propriei sale contribuţii la cauzarea prejudiciului.

    Textul în documentul-sursă ↗
26. 26
    Sursa 26: ÎCCJ — Decizia nr. 1 din 15 februarie 2016, recurs în interesul legiiHotărâre · Considerente finale despre natura obligației asigurătorului, solidaritate și diferența neacoperită; dispozitiv (aproximativ liniile web 193–205). · forma din 15 februarie 2016Înalta Curte de Casație și Justiție · 1/2016 · 15 februarie 2016 · Caracter definitiv neprecizatTextul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi cele 3 extrase citate

    RIL1/15.02.2016, dispozitiv

    În cazul asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, societatea de asigurare are calitate de parte responsabilă civilmente și are obligația de a repara singură prejudiciul cauzat prin infracțiune, în limitele stabilite în contractul de asigurare și prin dispozițiile legale privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Considerente finale — diferența nesuportată de asigurător

    În realitate, răspunderea de care este ținut asigurătorul R.C.A. este una limitată de contractul de asigurare și de lege, așa cum s-a argumentat în precedent, dar nimic nu împiedică antrenarea răspunderii civile delictuale a asiguratului, în temeiul principiului reparației integrale a prejudiciului, pentru diferența de despăgubire nesuportată de asigurător.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Considerente finale: obligația asigurătorului, răspundere exclusivă și diferența neacoperită (liniile oficiale 193–199)

    În concluzie, față de împrejurarea că, de principiu, părțile dintr-un contract de asigurare pot stabili întinderea despăgubirii, se poate conchide că limitele în care asigurătorul de răspundere civilă obligatorie este ținut să răspundă în procesul penal ca parte responsabilă civilmente sunt cele din contractul de asigurare, cu precizarea că în respectivul contract părțile nu pot stipula limite inferioare celor stabilite de autoritatea de supraveghere în materie.În ceea ce privește răspunderea solidară sau exclusivă, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că dispozițiile art. 49 și ale art. 55 din Legea nr. 136/1995 instituie răspunderea exclusivă a asigurătorului pentru prejudiciile cauzate de asigurat.Acest fapt este, de altfel, în acord, atât cu dispozițiile legale care reglementează asigurarea de răspundere civilă obligatorie, cât, mai ales, cu cadrul contractual care fundamentează raporturile juridice dintre părți.Astfel, părțile încheie un contract aleatoriu, în care riscul producerii unei fapte prejudiciabile trece de la asigurat la asigurător, este asumat de acesta din urmă, care răspunde la producerea riscului asigurat, întrucât a încasat în acest scop o primă de asigurare stabilită în raport cu specificul riscului. Ca urmare, obligația de dezdăunare a persoanelor păgubite prin infracțiune își are cauza în contraprestația asiguratului, respectiv în plata primei de asigurare.Împrejurarea că asigurătorul răspunde în limitele prevăzute în contract și că această limitare ar putea aduce atingere principiului reparației integrale a prejudiciului nu justifică legal răspunderea solidară cu autorul faptei ilicite, întrucât solidaritatea nu rezultă din lege sau din contract, iar asigurătorul răspunde pentru asigurat în temeiul legii și al contractului, asumându-și o obligație proprie și nefiind ținut la reparație în condițiile art. 1.382 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, întrucât nu răspunde pentru o faptă prejudiciabilă pe care să fi comis-o alături de asigurat.În realitate, răspunderea de care este ținut asigurătorul R.C.A. este una limitată de contractul de asigurare și de lege, așa cum s-a argumentat în precedent, dar nimic nu împiedică antrenarea răspunderii civile delictuale a asiguratului, în temeiul principiului reparației integrale a prejudiciului, pentru diferența de despăgubire nesuportată de asigurător.În considerarea celor expuse, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 86 din Codul de procedură penală , Completul pentru judecarea recursului în interesul legii va stabili că în cazul asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, societatea de asigurare are calitate de parte responsabilă civilmente și că are obligația de a repara singură prejudiciul cauzat prin infracțiune, în limitele stabilite în contractul de asigurare și prin dispozițiile legale privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă.

    Textul în documentul-sursă ↗
27. 27
    Sursa 27: Codul civil — Legea nr. 287/2009 (copia FGA/Sintact din 19.03.2026)Lege · Art. 1385 alin. (1)–(3) și art. 1393: repararea prejudiciului și relația cu ajutorul/pensia socială; condiții și despăgubire provizorie. · forma din 19 martie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi cele 2 extrase citate

    Art. 1385 alin. (1), (2), (3); PDF p. 328

    (1)Prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel. (2)Se vor putea acorda despăgubiri şi pentru un prejudiciu viitor dacă producerea lui este neîndoielnică. (3)Despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea suferită de cel prejudiciat, câştigul pe care în condiţii obişnuite el ar fi putut să îl realizeze şi de care a fost lipsit, precum şi cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 1393

    Art. 1393: Despăgubirea în raport cu ajutorul şi pensia (1)Dacă în cadrul asigurărilor sociale s-a recunoscut dreptul la un ajutor sau la o pensie, reparaţia este datorată numai în măsura în care paguba suferită prin vătămare sau moarte depăşeşte ajutorul ori pensia. (2)Cât timp ajutorul sau pensia nu a fost efectiv acordată sau, după caz, refuzată celui păgubit, instanţa nu îl poate obliga pe cel chemat să răspundă decât la o despăgubire provizorie, în condiţiile dispoziţiilor art. 1.387 alin. (3).

    Textul în documentul-sursă ↗
28. 28
    Sursa 28: Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006Lege · Art. 44: răspundere patrimonială potrivit legii civile în măsura prejudiciilor neacoperite integral prin prestațiile asigurărilor sociale de stat. · forma din 25 iulie 2021Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi extrasul citat

    Art. 44

    Articolul 44 Angajatorii răspund patrimonial, potrivit legii civile, pentru prejudiciile cauzate victimelor accidentelor de muncă sau bolilor profesionale, în măsura în care daunele nu sunt acoperite integral prin prestațiile asigurărilor sociale de stat.

    Textul în documentul-sursă ↗
29. 29
    Sursa 29: Codul muncii — Legea nr. 53/2003, republicatăLege · Art. 169 alin. (1)–(2), art. 253 alin. (3) și art. 254: rețineri din salariu și condițiile speciale ale recuperării de la salariat.Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi cele 3 extrase citate

    Art. 253 · forma extrasului din 27 aprilie 2026

    Articolul 253 (1) Angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. (2) În cazul în care angajatorul refuză să îl despăgubească pe salariat, acesta se poate adresa cu plângere instanțelor judecătorești competente. (3) Angajatorul care a plătit despăgubirea își va recupera suma aferentă de la salariatul vinovat de producerea pagubei, în condițiile art. 254 și următoarele.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 254 · forma extrasului din 27 aprilie 2026

    Articolul 254 (1) Salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor. (2) Salariații nu răspund de pagubele provocate de forța majoră sau de alte cauze neprevăzute care nu puteau fi înlăturate și nici de pagubele care se încadrează în riscul normal al serviciului. (3) În situația în care angajatorul constată că salariatul său a provocat o pagubă din vina și în legătură cu munca sa, va putea solicita salariatului, printr-o notă de constatare și evaluare a pagubei, recuperarea contravalorii acesteia, prin acordul părților, într-un termen care nu va putea fi mai mic de 30 de zile de la data comunicării. (4) Contravaloarea pagubei recuperate prin acordul părților, conform alin. (3) , nu poate fi mai mare decât echivalentul a 5 salarii minime brute pe economie.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 169 · forma extrasului din 27 aprilie 2026

    Articolul 169 (1) Nicio reținere din salariu nu poate fi operată, în afara cazurilor și condițiilor prevăzute de lege. (2) Reținerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă și exigibilă și a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă. (3) În cazul pluralității de creditori ai salariatului va fi respectată următoarea ordine: a) obligațiile de întreținere, conform Codului familiei; b) contribuțiile și impozitele datorate către stat; c) daunele cauzate proprietății publice prin fapte ilicite; d) acoperirea altor datorii. (4) Reținerile din salariu cumulate nu pot depăși în fiecare lună jumătate din salariul net.

    Textul în documentul-sursă ↗
30. 30
    Sursa 30: Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă autoLege · Art. 25: cazurile legale de recuperare a sumelor plătite; nu regres automat pentru orice abatere rutieră. · forma din 13 decembrie 2025Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi extrasul citat

    Art. 25

    Articolul 25 Dreptul asigurătorului RCA de a solicita recuperarea sumelor plătite Asigurătorul RCA are dreptul de a recupera sumele plătite drept despăgubire de la persoana răspunzătoare de producerea prejudiciului, în următoarele situații:a) accidentul a fost produs cu intenție; b) accidentul a fost produs în timpul comiterii unor fapte incriminate de dispozițiile legale privind circulația pe drumurile publice ca infracțiuni săvârșite cu intenție, chiar dacă aceste fapte nu s-au produs pe astfel de drumuri sau în timpul comiterii altor infracțiuni săvârșite cu intenție;

    Textul în documentul-sursă ↗
31. 31
    Sursa 31: Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civilLege · Art. 103 și art. 201: legea de la data faptei și prescripțiile începute anterior intrării în vigoare a Codului civil. · forma din 16 iulie 2025Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi cele 2 extrase citate

    Art.103

    Obligațiile născute din faptele juridice extracontractuale sunt supuse dispozițiilor legii în vigoare la data producerii ori, după caz, a săvârșirii lor.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art.201

    Prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.

    Textul în documentul-sursă ↗
32. 32
    Sursa 32: Codul de procedură civilă — Legea nr. 134/2010 (copia FGA/Sintact din 10.03.2026)Lege · Art. 24–26, PDF p. 7: aplicarea în timp a procedurii și a regulilor de probă. · forma din 10 martie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi cele 3 extrase citate

    Art.24, integral

    Dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 25 — Legea aplicabilă proceselor în curs; textul articolului; PDF p. 7

    (1)Procesele în curs de judecată, precum şi executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi. (2)Procesele în curs de judecată la data schimbării competenţei instanţelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanţe, potrivit legii sub care au început. În caz de trimitere spre rejudecare, dispoziţiile legale privitoare la competenţă, în vigoare la data când a început procesul, rămân aplicabile. (3)În cazul în care instanţa învestită este desfiinţată, dosarele se vor trimite din oficiu instanţei competente potrivit legii noi. Dispoziţiile alin. (1) rămân aplicabile.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 26 — Legea aplicabilă mijloacelor de probă; textul articolului; PDF p. 7

    (1)Legea care guvernează condiţiile de admisibilitate şi puterea doveditoare a probelor preconstituite şi a prezumţiilor legale este cea în vigoare la data producerii ori, după caz, a săvârşirii faptelor juridice care fac obiectul probaţiunii. (2)Administrarea probelor se face potrivit legii în vigoare la data administrării lor.

    Textul în documentul-sursă ↗
33. 33
    Sursa 33: Codul civil — Legea nr. 287/2009 (copia FGA/Sintact din 19.03.2026)Lege · Art. 1357 și 1373. · forma din 19 martie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi extrasul citat

    Art. 1357 — Condiţiile răspunderii; textul articolului; PDF p. 322

    (1)Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare. (2)Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă.

    Textul în documentul-sursă ↗
34. 34
    Sursa 34: Codul muncii — Legea nr. 53/2003, republicatăLege · Art. 1 alin. (1)–(2), art. 253 și art. 266.Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi cele 3 extrase citate

    Art. 1

    Articolul 1(1) Prezentul cod reglementează domeniul raporturilor de muncă, modul în care se efectuează controlul aplicării reglementărilor din domeniul raporturilor de muncă, precum și jurisdicția muncii.(2) Prezentul cod se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice derogatorii.(3) De la prevederile art. 39 alin. (1) lit. m^1), art. 40 alin. (2) lit. j), art. 194 alin. (2) pot fi prevăzute prin legi speciale dispoziții specifice derogatorii numai pentru raporturile de muncă sau de serviciu desfășurate de personalul din cadrul serviciilor publice de urgență, personalul din cadrul sistemului de apărare, ordine publică și securitate națională, personalul diplomatic și consular, magistrați, personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, respectiv pentru raporturile de serviciu ale funcționarilor publici. (4) Raportul juridic de muncă este raportul reglementat prin lege în temeiul căruia o persoană fizică, denumită lucrător, se obligă să presteze o activitate pentru și sub autoritatea unei alte persoane fizice sau juridice în schimbul unei remunerații.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 253

    Articolul 253(1) Angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.(2) În cazul în care angajatorul refuză să îl despăgubească pe salariat, acesta se poate adresa cu plângere instanțelor judecătorești competente.(3) Angajatorul care a plătit despăgubirea își va recupera suma aferentă de la salariatul vinovat de producerea pagubei, în condițiile art. 254 și următoarele.

    Textul în documentul-sursă ↗

    Art. 266

    Articolul 266 Jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod.

    Textul în documentul-sursă ↗