Jurisprudență despre culpa comună, pietoni și pasageri

1. Trei întrebări înainte de a discuta procentul

2. Decizia nr. 12/2016: contribuție culpabilă, nu doar faptă ilicită

3. Cele două probleme din aceeași decizie nu se confundă

4. Pietonul și condiția privitoare la conducător

5. Decizia ÎCCJ nr. 75/2022: STOP, expertiză și răspundere comună

6. Pasagerul și centura: accidentul nu este identic cu leziunea

7. Marques Almeida: răspunderea civilă și asigurarea nu se confundă

8. Dreptul pasagerului și excluderea referitoare la șofer

9. Cotele egale sunt o regulă condiționată, nu un punct de plecare

10. Ce face expertul și ce decide instanța

11. Cum recunosc o comparație care mă poate induce în eroare

12. Pregătirea probelor și limitele unui ghid

§Termene și repere procedurale

!De reținut

#Surse și trimiteri

1. 1
   Sursa 1: Codul civil — Legea nr. 287/2009 (copia FGA/Sintact din 19.03.2026)Lege · Art. 1371 alin. (1); PDF pp. 324–325 · forma din 19 martie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

   Vezi extrasul citat

   Art. 1371 alin. (1); PDF pp. 324–325

   (1)În cazul în care victima a contribuit cu intenţie sau din culpă la cauzarea ori la mărirea prejudiciului sau nu le-a evitat, în tot sau în parte, deşi putea să o facă, cel chemat să răspundă va fi ţinut numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o.

   Textul în documentul-sursă ↗
2. 2
   Sursa 2: ÎCCJ, Decizia nr. 12 din 16 mai 2016 — hotărâre prealabilă în materie penalăHotărâre · Secțiunea VIII, a doua chestiune: paragraful „Prin urmare, în legătură…”Înalta Curte de Casație și Justiție · 12 · 16 mai 2016 · Caracter definitiv neprecizatTextul oficial ↗Explicația noastră a actului →

   Vezi extrasul citat

   Secțiunea VIII, a doua chestiune: paragraful „Prin urmare, în legătură…”

   Prin urmare, în legătură cu cea de-a doua chestiune de drept care face obiectul sesizării, ceea ce interesează este vinovăţia, sub forma intenţiei sau culpei, aşa cum sunt definite prin dispoziţiile art. 16 alin. (2) şi (3) din Codul civil, şi nu caracterul licit sau ilicit al faptei victimei, atât timp cât se reţine existenţa unei fapte culpabile concurente care se înscrie în lanţul cauzal generator al prejudiciului şi care constituie o circumstanţă legală de diminuare a obligaţiei de despăgubire aflate în sarcina făptuitorului.

   Textul în documentul-sursă ↗
3. 3
   Sursa 3: Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă autoLege · Art. 13 alin. (1), ambele frazeTextul oficial ↗Explicația noastră a actului →

   Vezi extrasul citat

   Art. 13 alin. (1), ambele fraze

   În situația în care persoana prejudiciată a contribuit, din culpă, la producerea accidentului sau la mărirea prejudiciului, cel chemat să răspundă va fi ținut răspunzător numai pentru partea din prejudiciu care îi este imputabilă. În astfel de situații întinderea răspunderii fiecărei persoane va fi cea constatată prin orice mijloc de probă.

   Textul în documentul-sursă ↗
4. 4
   Sursa 4: Codul civil — Legea nr. 287/2009 (copia FGA/Sintact din 19.03.2026)Lege · Art. 1371 alin. (2); PDF pp. 324–325 · forma din 19 martie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

   Vezi extrasul citat

   Art. 1371 alin. (2); PDF pp. 324–325

   (2)Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul în care la cauzarea prejudiciului au contribuit atât fapta săvârşită de autor, cu intenţie sau din culpă, cât şi forţa majoră, cazul fortuit ori fapta terţului pentru care autorul nu este obligat să răspundă.

   Textul în documentul-sursă ↗
5. 5
   Sursa 5: ÎCCJ, Decizia nr. 12 din 16 mai 2016 — hotărâre prealabilă în materie penalăHotărâre · Dispozitiv, a doua dezlegare (art. 1371); nu prima dezlegare despre vechiul art. 1391(1)Înalta Curte de Casație și Justiție · 12 · 16 mai 2016 · Caracter definitiv neprecizatTextul oficial ↗Explicația noastră a actului →

   Vezi extrasul citat

   Dispozitiv, a doua dezlegare (art. 1371); nu prima dezlegare despre vechiul art. 1391(1)

   Dispoziţiile art. 1.371 alin. (1) din Codul civil se interpretează în sensul că autorul faptei va fi ţinut să răspundă numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o în cazul în care victima prejudiciului a contribuit şi ea cu vinovăţie la cauzarea ori la mărirea prejudiciului sau nu l-a evitat, în tot sau în parte, deşi putea să o facă.

   Textul în documentul-sursă ↗
6. 6
   Sursa 6: ÎCCJ, Decizia nr. 12 din 16 mai 2016 — hotărâre prealabilă în materie penalăHotărâre · Secțiunea VIII, a doua chestiune: paragraful „Dispoziţiile art. 1.371…”Înalta Curte de Casație și Justiție · 12 · 16 mai 2016 · Caracter definitiv neprecizatTextul oficial ↗Explicația noastră a actului →

   Vezi extrasul citat

   Secțiunea VIII, a doua chestiune: paragraful „Dispoziţiile art. 1.371…”

   Dispoziţiile art. 1.371 alin. (1) din Codul civil nu instituie condiţia ca victima să săvârşească ea însăşi o faptă ilicită, cum este în cazul făptuitorului, fiind relevantă în ipoteza reglementată de norma juridică în discuţie doar examinarea atitudinii victimei, din perspectiva vinovăţiei acesteia.

   Textul în documentul-sursă ↗
7. 7
   Sursa 7: Legea nr. 231/2025 pentru modificarea art. 1391 alin. (1) din Codul civilLege · Articol unic, noul art. 1391 alin. (1); Monitorul Oficial 1164/16.12.2025 · forma din 16 decembrie 2025Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

   Vezi extrasul citat

   Articol unic, noul art. 1391 alin. (1); Monitorul Oficial 1164/16.12.2025

   În caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății, poate fi acordată victimei directe și o despăgubire pentru restrângerea posibilităților de viață familială și socială. Au dreptul la despăgubiri pentru restrângerea posibilităților de viață familială și socială și persoanele prevăzute la alin. (2). La stabilirea acestora, instanța va avea în vedere aspecte precum relația dintre victima directă și persoana care se pretinde indirect vătămată, gravitatea vătămării corporale a victimei directe, caracterul său permanent și iremediabil, care să afecteze sever ori în mod excepțional posibilitățile de viață familială ale victimelor indirecte în interacțiunea lor cu victima directă.

   Textul în documentul-sursă ↗
8. 8
   Sursa 8: Codul civil — Legea nr. 287/2009 (copia FGA/Sintact din 19.03.2026)Lege · Art. 6 alin. (1); PDF pp. 3–3 · forma din 19 martie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

   Vezi extrasul citat

   Art. 6 alin. (1); PDF pp. 3–3

   (1)Legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare. Aceasta nu are putere retroactivă.

   Textul în documentul-sursă ↗
9. 9
   Sursa 9: Codul civil — Legea nr. 287/2009 (copia FGA/Sintact din 19.03.2026)Lege · Art. 6 alin. (2); PDF pp. 3–3 · forma din 19 martie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

   Vezi extrasul citat

   Art. 6 alin. (2); PDF pp. 3–3

   (2)Actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor.

   Textul în documentul-sursă ↗
10. 10
    Sursa 10: OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publiceLege · Art. 72 alin. (4), integral inclusiv condiția referitoare la conducător · forma din 25 august 2026Forma din 25 august 2026 ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi extrasul citat

    Art. 72 alin. (4), integral inclusiv condiția referitoare la conducător

    Pietonii surprinși și accidentați ca urmare a traversării prin locuri nepermise, la culoarea roșie a semaforului destinat acestora, sau a nerespectării altor obligații stabilite de normele rutiere poarta întreaga răspundere a accidentării lor, în condițiile în care conducătorul vehiculului respectiv a respectat prevederile legale privind circulația prin acel sector.

    Textul în documentul-sursă ↗
11. 11
    Sursa 11: Codul de procedură civilă — copia FGA/Sintact, versiunea 10.03.2026Lege · Art. 264 alin. (1); PDF pp. 95–95 · forma din 10 martie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi extrasul citat

    Art. 264 alin. (1); PDF pp. 95–95

    (1)Instanţa va examina probele administrate, pe fiecare în parte şi pe toate în ansamblul lor.

    Textul în documentul-sursă ↗
12. 12
    Sursa 12: ÎCCJ, Completul de 5 judecători, Decizia 75/31 octombrie 2022Hotărâre · antet și A: sentința, accidentul, contribuția reținută; IV.1: criticile și răspunsul privind probele; IV.2: pretenții, cheltuieli, individualizarea daunelor; dispozitiv I–II și mențiunea Definitivă · forma din 31 octombrie 2022Înalta Curte de Casație și Justiție · 75/2022 · 31 octombrie 2022 · Hotărâre definitivăTextul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi cele 4 extrase citate

    A — paragraful privind daunele și gradul de culpă de 50% reținut la fond

    În speţă, Înalta Curte a apreciat că daunele morale acordate fiecăreia dintre părţile civile reprezintă o satisfacţie echitabilă pentru prejudiciul de natură nepatrimonială produs prin decesul victimei, ţinând cont şi de gradul de culpă a inculpatului (50%) în producerea accidentului.

    Textul în documentul-sursă ↗

    IV.1 — paragrafele despre probe certe și dinamica accidentului

    În analiza criticilor formulate, se reţine că la pronunţarea unei soluţii de condamnare, instanţa trebuie să-şi întemeieze convingerea privind vinovăţia inculpatului pe bază de probe sigure, certe. Fără a relua analiza a rapoartelor de expertiză criminalistică sus-menţionate întocmite în cauză, instanţa de apel reţine că viteza de deplasare a autoturismului, în momentul impactului a fost judicios determinată prin raportul de expertiză criminalistică din 28 februarie 2019 întocmit de Institutul Naţional de Expertize Criminalistice - Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti şi suplimentul la acest raport (din 12 iunie 2019) de 75 km/h, valoarea acestei viteze fiind foarte apropiată de cea determinată prin raportul de expertiză medico-legală nr. x din 4 februarie 2018 - 60 km/h. Elementele pe baza cărora a fost determinată viteza la momentul impactului au fost atât deformările suferite de cele două vehicule (constatate cu ocazia cercetării la faţa locului), deformări prin raportare la care expertul a stabilit, prin metoda comparaţiei, viteza de aproximativ 75 km/h, cât şi corelarea avariilor autovehiculelor cu leziunile victimei produse în momentul impactului, care au fost ilustrate cu ajutorul simulării computerizate Visual Crash 2.2, program care a permis optimizarea parametrilor coliziunii (locul impactului, vitezele şi poziţiile participanţilor la trafic, coeficientul de restituire, coeficientul de frecare etc.). Prin urmare, se constată că nu se poate da eficienţă regulii potrivit căreia "orice îndoială este în favoarea inculpatului" (in dubio pro reo) în contextul în care probele în acuzare au un caracter cert în privinţa valorii vitezei de deplasare a autoturismului în momentul impactului, neexistând niciun dubiu cu privire la aceasta. Mai mult, se constată că probatoriul administrat în cauză a evidenţiat în mod neîndoielnic faptul că acţiunea de ucidere din culpă a fost comisă urmare a nerespectării dispoziţiilor legale privind activitatea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice. Astfel, circulând cu o viteză de aproximativ 75 km/h pe raza localităţii Baratca, inculpatul a încălcat dispoziţiile art. 48 şi art. 49 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată şi modificată, precum şi art. 121 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, privind obligaţiile conducătorilor autovehiculelor în referire la limitele de viteză în localitate şi adaptarea vitezei la condiţiile de drum. În acest context apariţia victimei pe bicicletă cu o viteză de aproximativ 16 km/h, pe o traiectorie care intersecta vădit sensul de mers al autoturismului, ignorând indicatorul de prioritate oprire "Stop" şi intrând de pe un drum secundar (semnalat conducătorului auto prin indicatoare de orientare), pe carosabilul umed al drumului naţional 15D, a creat o stare de pericol iminent în privinţa căreia inculpatul nu a putut riposta, întrucât nu se încadrase în limitele prevenţiei la care legea îl obliga. Analizând criticile formulate de inculpatul A. vizând greşita reţinere a momentului în care a apărut pericolul potenţial, respectiv pericolul iminent instanţa de apel reţine că în practica judiciară starea de pericol potenţial se referă la o avertizare prealabilă în sensul că există riscul de a se produce un eveniment rutier, situaţie care impune participanţilor la trafic sporirea atenţiei şi adaptarea vitezei la conjunctura traficului, la configuraţia drumului, la condiţiile atmosferice.

    Textul în documentul-sursă ↗

    IV.2 — paragrafele de la „Totuşi, după cum s-a arătat anterior” privind daunele morale

    Totuşi, după cum s-a arătat anterior, deşi nu există criterii absolute pentru cuantificarea prejudiciului moral suferit de părţile civile, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, fără a pune la îndoială suferinţa psihică pricinuită de decesul numitului H. şi durerea la care au fost supuse părţile civile prin producerea accidentului rutier, apreciază că daunele morale nu au rolul de a asigura suportul material al existenţei părţilor civile, pentru întreaga lor viaţă, ci de a compensa, într-un mod lipsit de ostentaţie, durerea pricinuită de pierderea unui membru de familie, astfel încât cuantumul lor trebuie să fie moderat, fără a se constitui într-un prilej de îmbogăţire fără justă cauză de pe urma unui accident rutier produs din culpa atât a victimei cât şi a unei alte persoane. În aceste condiţii, în aprecierea rezonabilităţii sumei acordate cu titlu de daune morale, instanţa va avea în vedere contextul social-economic, nivelul general de trai al părţilor civile, întrucât doar în acest mod se poate aprecia în ce măsură o anumită sumă poate constitui o reparaţie echitabilă, precum şi faptul că daunele morale nu trebuie să constituie o sancţiune excesivă pentru cel care este obligat şi nici o sursă de îmbogăţire nejustificată pentru cel căruia i se acordă. Aşadar, în raport de consecinţele negative suferite de părţile civile B., E., C., F., D. în plan psihic, de importanţa valorilor morale atinse şi de măsura în care au fost lezate aceste valori, având în vedere intensitatea cu care au fost percepute consecinţele faptei ilicite, măsura în care a fost afectată situaţia familială şi socială a părţilor civile, nivelul de trai al acestora, instanţa de apel apreciază că sumele care se cuvin părţilor civile pentru prejudiciul provocat prin moartea victimei sunt de 30.000 euro (pentru soţia defunctului B.), cu titlu de daune morale, în echivalent în RON la cursul BNR din data plăţii şi de 15.000 euro, în echivalent în RON la cursul BNR din data plăţii, (pentru fiecare dintre părţile civile C., D., E. şi F., descendenţii defunctului) cu titlu de daune morale. Prin urmare, doar sub acest aspect apelul formulat de partea responsabilă civilmente G. SA împotriva Sentinţei penale nr. 44 din data de 07 februarie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019, va fi admis, şi în rejudecare partea responsabilă civilmente G. SA va fi obligată la plata următoarelor sume: - 30.000 de euro, cu titlu de daune morale, în echivalent în RON la cursul BNR din data plăţii, către partea civilă B. şi - 15.000 de euro, cu titlu de daune morale, în echivalent în RON la cursul BNR din data plăţii, către fiecare dintre părţile civile C., D., E. şi F. Faţă de toate aceste considerente, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., Înalta Curte, Completul de 5 judecători va admite apelul formulat de partea responsabilă civilmente G. SA împotriva Sentinţei penale nr. 44 din data de 07 februarie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019. Va fi desfiinţată sentinţa penală apelată numai în ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale acordate părţilor civile şi, rejudecând:

    Textul în documentul-sursă ↗

    Dispozitiv

    I. Admite apelul formulat de partea responsabilă civilmente G. SA împotriva Sentinţei penale nr. 44 din data de 07 februarie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019. Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată, numai în ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale acordate părţilor civile şi, rejudecând: Obligă partea responsabilă civilmente G. SA la plata următoarelor sume: - 30.000 de euro, cu titlu de daune morale, în echivalent în RON la cursul BNR din data plăţii, către partea civilă B. şi - 15.000 de euro, cu titlu de daune morale, în echivalent în RON la cursul BNR din data plăţii, către fiecare dintre părţile civile C., D., E. şi F. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate care nu contravin prezentei decizii. II. Respinge, ca nefondate, apelurile formulate de părţile civile B., E., C., F., D. şi de inculpatul A. împotriva aceleaşi sentinţe penale. În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă părţile civile B., E., C., F., D. la plata sumei de câte 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă inculpatul A. la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 276 alin. (3) din C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului formulat de partea responsabilă civilmente G. S.A rămân în sarcina statului. În baza art. 276 alin. (6) din C. proc. pen. onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul A., până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 250 RON rămâne în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 31 octombrie 2022.

    Textul în documentul-sursă ↗
13. 13
    Sursa 13: OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publiceLege · Art. 36 alin. (1) · forma din 25 august 2026Forma din 25 august 2026 ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi extrasul citat

    Art. 36 alin. (1)

    Conducătorii de autovehicule și tractoare agricole sau forestiere și persoanele care ocupă locuri prevăzute prin construcție cu centuri sau dispozitive de siguranță omologate trebuie să le poarte în timpul circulației pe drumurile publice, cu excepția cazurilor prevăzute în regulament.

    Textul în documentul-sursă ↗
14. 14
    Sursa 14: Codul de procedură civilă — copia FGA/Sintact, versiunea 10.03.2026Lege · Art. 330 alin. (1); PDF pp. 113–113 · forma din 10 martie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi extrasul citat

    Art. 330 alin. (1); PDF pp. 113–113

    (1)Când, pentru lămurirea unor împrejurări de fapt, instanţa consideră necesar să cunoască părerea unor specialişti, va numi, la cererea părţilor ori din oficiu, unul sau 3 experţi. Termenul va fi stabilit astfel încât depunerea raportului de expertiză la instanţă să aibă loc conform dispoziţiilor art. 336.

    Textul în documentul-sursă ↗
15. 15
    Sursa 15: Codul de procedură civilă — copia FGA/Sintact, versiunea 10.03.2026Lege · Art. 264 alin. (2); PDF pp. 95–95 · forma din 10 martie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi extrasul citat

    Art. 264 alin. (2); PDF pp. 95–95

    (2)În vederea stabilirii existenţei sau inexistenţei faptelor pentru a căror dovedire probele au fost încuviinţate, judecătorul le apreciază în mod liber, potrivit convingerii sale, în afară de cazul când legea stabileşte puterea lor doveditoare.

    Textul în documentul-sursă ↗
16. 16
    Sursa 16: CJUE, Hotărârea din 23 octombrie 2012, C-300/10, Marques AlmeidaHotărâre · Punctele 1-10: obiect și cadru juridic.; Punctele 11-21: situația de fapt, parcursul și întrebarea.; Punctele 22-24: delimitarea temporală/materială.; Punctele 28-33: răspundere/acoperire și limitele automatismului.; Punctele 34-40 și dispozitivul: soluția și limitele sale.Curtea de Justiție a Uniunii Europene · C-300/10 · 23 octombrie 2012 · Caracter definitiv neprecizatTextul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi cele 6 extrase citate

    C-300/10, pct. 11–21; PDF p. 4–5 · forma extrasului din 23 octombrie 2012 · limba originalului: pt

    11 Em 12 de junho de 2004, um veículo no qual viajava V. Marques Almeida entrou em colisão com um veículo propriedade de J. Cunha Carvalheira e conduzido por P. Carvalheira. 12 Na colisão, V. Marques Almeida, passageiro no lugar dianteiro do veículo, que não tinha posto o cinto de segurança, foi projetado através do para-brisas, o que lhe provocou cortes profundos na cabeça e no rosto. 13 Na data da colisão, o proprietário do veículo no qual se encontrava V. Marques Almeida tinha contratado na Fidelidade-Mundial um seguro que cobria a responsabilidade civil resultante da circulação deste veículo. Em contrapartida, não existia nenhum contrato de seguro que cobrisse esta responsabilidade relativamente ao veículo propriedade de J. Cunha Carvalheira. 14 Na sequência desse acidente, V. Marques Almeida intentou no tribunal português competente uma ação pedindo a condenação solidária da Fidelidade-Mundial, de J. Cunha Carvalheira, de P. Carvalheira e do Fundo de Garantia Automóvel no pagamento de 65 000 euros, a título dos danos que sofreu no acidente, bem como do montante a liquidar a título das eventuais operações cirúrgicas de que viesse a necessitar. 15 Essa ação foi julgada improcedente com base no artigo 570.o do Código Civil, pelo facto de os danos sofridos por V. Marques Almeida terem sido devidos a culpa própria sua, a saber, não ter posto o cinto de segurança, em contraordenação ao disposto no artigo 82.o, n.o 1, do Código da Estrada. 16 V. Marques Almeida interpôs recurso dessa decisão para o Tribunal da Relação de Guimarães. 17 O órgão jurisdicional de reenvio observa que, segundo a jurisprudência nacional maioritária, aplicada pelo tribunal de primeira instância, a responsabilidade da pessoa vítima de um acidente de viação na produção dos danos que sofreu exclui, de acordo com os artigos 505.° e 570.° do Código Civil, a responsabilidade objetiva daquele que tiver a direção efetiva do veículo em causa, conforme prevista no artigo 503.o, n.o 1, do referido código 18 Daí decorre que, em circunstâncias como as do processo principal, não sendo demonstrado que os condutores dos veículos automóveis que colidiram cometeram um facto culposo e tendo sido apurado que a culpa do passageiro lesado está na origem dos danos que sofreu, o referido passageiro não poderá ser indemnizado com base na responsabilidade objetiva prevista no artigo 503.o, n.o 1, do Código Civil. 19 Contudo, o órgão jurisdicional de reenvio considera que decorre da jurisprudência do Tribunal de Justiça, em especial dos acórdãos de 30 de junho de 2005, Candolin e o. (C-537/03, Colet., p. I-5745), e de 19 de abril de 2007, Farrell (C-356/05, Colet., p. I-3067), que a mesma tende a proteger em especial os passageiros de veículos sinistrados. O Tribunal de Justiça julgou assim inaplicáveis as disposições legais e contratuais que, num Estado-Membro, afastem, em determinadas circunstâncias, a obrigação de indemnizar os referidos passageiros, contrariando as disposições da Primeira, Segunda e Terceira Diretivas. 20 Atendendo a esta jurisprudência do Tribunal de Justiça, o Tribunal da Relação de Guimarães tem dúvidas quanto à compatibilidade do regime de responsabilidade civil aplicável no litígio no processo principal com as disposições pertinentes do direito da União. 21 Nestas circunstâncias, o Tribunal da Relação de Guimarães decidiu suspender a instância e submeter ao Tribunal de Justiça a seguinte questão prejudicial: «As normas dos artigos 3.°, n.o 1, da [Primeira Diretiva], 2.°, n.o 1, da [Segunda Diretiva] e 1.° e 1.°-A da [Terceira Diretiva], devem ser interpretad[as] no sentido de que se opõem a que o direito civil nacional, designadamente através das normas constantes dos artigos 503.°, n.o 1, 504.°, 505.° e 570.° do Código Civil, imponha que em caso de colisão de dois veículos, não sendo o evento imputável a qualquer dos condutores a título de culpa, e da qual resultaram danos corporais para o passageiro de uma dessas viaturas (o lesado que exige indemnização), a indemnização a que este se mostrar com direito lhe seja recusada ou limitada com o fundamento na contribuição do referido passageiro para a produção dos danos, uma vez que o mesmo seguia na viatura, sentado no lugar ao lado do condutor, sem que tivesse colocado o cinto de segurança, como é obrigatório nos termos da legislação nacional? — Sendo que se apurou que aquando da colisão entre as duas viaturas envolvidas, por causa desta e pelo facto de não ter colocado o cinto de segurança, o aludido passageiro embateu violentamente com a respetiva cabeça no vidro para-brisas, partindo-o, o que lhe provocou cortes profundos na cabeça e na cara? — E tendo ainda em conta que, não dispondo uma das viaturas envolvidas de seguro válido e eficaz transferido para qualquer entidade seguradora à data do sinistro, são demandados na ação, para além da Seguradora do outro veículo interveniente, o proprietário do veículo sem seguro, o seu condutor e o Fundo de Garantia Automóvel, os quais, por estar em causa a responsabilidade objetiva, poderão responder solidariamente pelo pagamento da dita indemnização?»

    Textul în documentul-sursă ↗

    C-300/10, pct. 22–24; PDF p. 5 · forma extrasului din 23 octombrie 2012 · limba originalului: pt

    22 Importa de imediato assinalar que o artigo 1.o-A da Terceira Diretiva, conforme alterada pela Diretiva 2005/14, não se aplica aos factos do processo principal, nem ratione materiae nem ratione temporis, como acertadamente realçou o Governo alemão. Com efeito, por um lado, esta disposição visa unicamente o direito a indemnização dos danos sofridos pelos peões, ciclistas e outros utentes da estrada não motorizados. Ora, no momento da colisão que lhe causou os danos sofridos, V. Marques Almeida era passageiro de um veículo automóvel. 23 Por outro lado, esta disposição foi inserida na Terceira Diretiva pela Diretiva 2005/14, cujo artigo 7.o dispõe que a mesma entra em vigor na data da sua publicação no Jornal Oficial da União Europeia, a saber, em 11 de junho de 2005, e cujo artigo 6.o, n.o 1, prevê a sua transposição, o mais tardar, em 11 de junho de 2007. Ora, o acidente de viação que deu origem ao litígio no processo principal ocorreu em 12 de junho de 2004. 24 Por conseguinte, há que considerar que a questão prejudicial visa apenas a interpretação dos artigos 3.°, n.o 1, da Primeira Diretiva, 2.°, n.o 1, da Segunda Diretiva e 1.° da Terceira Diretiva.

    Textul în documentul-sursă ↗

    C-300/10, pct. 28–38; PDF p. 6–7 · forma extrasului din 23 octombrie 2012 · limba originalului: pt

    28 Importa porém recordar que a obrigação de cobertura pelo seguro de responsabilidade civil por danos causados a terceiros por veículos automóveis é distinta da extensão da indemnização desses danos no âmbito da responsabilidade civil do segurado. Com efeito, enquanto a primeira é definida e garantida pela legislação da União, a segunda é regulada, essencialmente, pelo direito nacional (acórdãos, já referidos, Carvalho Ferreira Santos, n.o 31 e jurisprudência referida, e Ambrósio Lavrador e Olival Ferreira Bonifácio, n.o 25). 29 A este respeito, o Tribunal de Justiça já declarou que a Primeira, Segunda e Terceira Diretivas, como decorre do seu objeto e da sua redação, não visam harmonizar os regimes de responsabilidade civil dos Estados-Membros e que, no estado atual do direito da União, os Estados-Membros são livres de determinar o regime de responsabilidade civil aplicável aos sinistros resultantes da circulação dos veículos (acórdãos, já referidos, Carvalho Ferreira Santos, n.o 32 e jurisprudência referida, e Ambrósio Lavrador e Olival Ferreira Bonifácio, n.o 26). 30 Assim sendo, os Estados-Membros têm a obrigação de garantir que a responsabilidade civil resultante da circulação de veículos automóveis, aplicável de acordo com o seu direito nacional, esteja coberta por um seguro conforme com as disposições das três diretivas supramencionadas (acórdãos, já referidos, Mendes Ferreira e Delgado Correia Ferreira, n.o 29; Farrell, n.o 33; Carvalho Ferreira Santos, n.o 34; e Ambrósio Lavrador e Olival Ferreira Bonifácio, n.o 27). 31 Decorre igualmente da jurisprudência do Tribunal de Justiça que os Estados-Membros devem exercer as suas competências neste domínio, no respeito do direito da União, e que as disposições nacionais que regulam a indemnização devida por sinistros resultantes da circulação de veículos não podem privar a Primeira, Segunda e Terceira Diretivas do seu efeito útil (acórdão Ambrósio Lavrador e Olival Ferreira Bonifácio, já referido, n.o 28). 32 Como o Tribunal de Justiça já precisou, estas diretivas ficariam privadas desse efeito se, com fundamento na contribuição do lesado para a produção do dano, uma regulamentação nacional, definida com base em critérios gerais e abstratos, recusasse à vítima o direito de ser indemnizada pelo seguro obrigatório de responsabilidade civil resultante da circulação de veículos automóveis ou limitasse esse direito de modo desproporcionado. Por conseguinte, só em circunstâncias excecionais, com base numa apreciação individual, poderá este direito ser limitado (acórdão Ambrósio Lavrador e Olival Ferreira Bonifácio, já referido, n.o 29). 33 O Tribunal de Justiça concluiu assim que o artigo 2.o, n.o 1, da Segunda Diretiva e o artigo 1.o da Terceira Diretiva se opõem a uma regulamentação nacional que permita negar ou limitar de modo desproporcionado, apenas com fundamento na contribuição de um passageiro para a produção do dano que sofreu, o direito do referido passageiro a ser indemnizado pelo seguro obrigatório de responsabilidade civil resultante da circulação de veículos automóveis (v., neste sentido, acórdãos, já referidos, Candolin e o., n.o 35, e Farrell, n.o 35). 34 Todavia, importa salientar que, no litígio no processo principal, por um lado, diferentemente das circunstâncias que deram lugar aos acórdãos, já referidos, Candolin e o. e Farrell, o direito a indemnização das vítimas de um acidente de viação não é afetado devido a uma limitação da cobertura da responsabilidade civil resultante da circulação de veículos automóveis por disposições em matéria de seguro, mas sim, à semelhança dos litígios que deram origem aos acórdãos, já referidos, Carvalho Ferreira Santos e Ambrósio Lavrador e Olival Ferreira Bonifácio, devido ao regime nacional de responsabilidade civil em matéria de acidentes de circulação automóvel. 35 Com efeito, a regulamentação nacional em causa no processo principal visa apenas determinar o direito da vítima, assim como a eventual extensão desse direito, a uma indemnização no âmbito da responsabilidade civil do segurado. Em contrapartida, não é suscetível de limitar a cobertura do seguro de responsabilidade civil do segurado. 36 Por outro lado, decorre da decisão de reenvio que os artigos 503.° e 504.° do Código Civil preveem uma responsabilidade objetiva em caso de acidente de viação, mas que, sem prejuízo do artigo 570.o desse código, a responsabilidade pelo risco, prevista no artigo 503.o, n.o 1, do referido código, só é excluída, em conformidade com o artigo 505.o deste, quando o acidente for imputável ao próprio lesado ou a terceiro, ou quando resulte de causa de força maior. O artigo 570.o, n.o 1, do Código Civil prevê que, quando um facto culposo do lesado tiver concorrido para a produção ou agravamento dos danos, este pode ser privado, em função da apreciação que o tribunal competente fizer da gravidade das culpas de ambas as partes e das consequências que delas resultaram, de parte ou da totalidade da indemnização (v., neste sentido, acórdão Ambrósio Lavrador e Olival Ferreira Bonifácio, já referido, n.o 32). 37 Por conseguinte, contrariamente aos respetivos contextos jurídicos nos processos que deram lugar aos acórdãos, já referidos, Candolin e o. e Farrell, a mencionada regulamentação nacional não tem por efeito, no caso da contribuição da vítima de um acidente de viação para o seu próprio dano, na ocorrência um passageiro de um veículo envolvido nesse acidente, excluir automaticamente ou limitar de modo desproporcionado o direito que lhe assiste a uma indemnização pelo seguro obrigatório de responsabilidade civil resultante da circulação de veículos automóveis que cobre o condutor do veículo implicado no acidente (v. acórdãos, já referidos, Carvalho Ferreira Santos, n.o 43, e Ambrósio Lavrador e Olival Ferreira Bonifácio, n.o 34). 38 Em face das considerações expostas, há que concluir que a legislação nacional em causa no processo principal não afeta a garantia, prevista no direito da União, de que a responsabilidade civil resultante da circulação de veículos automóveis, determinada de acordo com o direito nacional aplicável, seja coberta por um seguro conforme com a Primeira, Segunda e Terceira Diretivas (v. acórdãos, já referidos, Carvalho Ferreira Santos, n.o 44, e Ambrósio Lavrador e Olival Ferreira Bonifácio, n.o 34).

    Textul în documentul-sursă ↗

    C-300/10, pct. 39–40; PDF p. 8 · forma extrasului din 23 octombrie 2012 · limba originalului: pt

    39 Daqui resulta que há que responder à questão submetida que, em circunstâncias como as do processo principal, o artigo 3.o, n.o 1, da Primeira Diretiva, o artigo 2.o, n.o 1, da Segunda Diretiva e o artigo 1.o da Terceira Diretiva devem ser interpretados no sentido de que não se opõem a disposições nacionais que, no caso de colisão entre dois veículos automóveis que tenha causado danos corporais ao passageiro de um desses veículos, sem que seja possível imputar a culpa aos condutores dos referidos veículos, permitam limitar ou excluir a responsabilidade civil dos segurados. 40 Revestindo o processo, quanto às partes na causa principal, a natureza de incidente suscitado perante o órgão jurisdicional de reenvio, compete a este decidir quanto às despesas. As despesas efetuadas pelas outras partes para a apresentação de observações ao Tribunal de Justiça não são reembolsáveis.

    Textul în documentul-sursă ↗

    C-300/10, dispozitiv; PDF p. 8 · forma extrasului din 23 octombrie 2012 · limba originalului: pt

    Em circunstâncias como as do processo principal, o artigo 3.o, n.o 1, da Diretiva 72/166/CEE do Conselho, de 24 de abril de 1972, relativa à aproximação das legislações dos Estados-Membros respeitantes ao seguro de responsabilidade civil que resulta da circulação de veículos automóveis e à fiscalização do cumprimento da obrigação de segurar esta responsabilidade, o artigo 2.o, n.o 1, da Segunda Diretiva 84/5/CEE do Conselho, de 30 de dezembro de 1983, relativa à aproximação das legislações dos Estados-Membros respeitantes ao seguro de responsabilidade civil que resulta da circulação de veículos automóveis, e o artigo 1.o da Terceira Diretiva 90/232/CEE do Conselho, de 14 de maio de 1990, relativa à aproximação das legislações dos Estados-Membros respeitantes ao seguro de responsabilidade civil relativo à circulação de veículos automóveis, devem ser interpretados no sentido de que não se opõem a disposições nacionais que, no caso de colisão entre dois veículos automóveis que tenha causado danos corporais ao passageiro de um desses veículos, sem que seja possível imputar a culpa aos condutores dos referidos veículos, permitam limitar ou excluir a responsabilidade civil dos segurados.

    Textul în documentul-sursă ↗

    C-300/10, punctele 1–10: obiect și cadru juridic (versiunea oficială română) · forma extrasului din 23 octombrie 2012

    1 Cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare privește interpretarea articolului 3 alineatul (1) din Directiva 72/166/CEE a Consiliului din 24 aprilie 1972 privind apropierea legislațiilor statelor membre cu privire la asigurarea de răspundere civilă auto și introducerea obligației de asigurare a acestei răspunderi ( JO L 103, p. 1 , Ediție specială, 06/vol. 1, p. 10, denumită în continuare „Prima directivă”), a articolului 2 alineatul (1) din A doua directivă 84/5/CEE a Consiliului din 30 decembrie 1983 privind apropierea legislațiilor statelor membre privind asigurarea de răspundere civilă pentru pagubele produse de autovehicule ( JO 1984, L 8, p. 17 , Ediție specială, 06/vol. 1, p. 104, denumită în continuare „A doua directivă”), precum și a articolelor 1 și 1a din A treia directivă 90/232/CEE a Consiliului din 14 mai 1990 privind armonizarea legislației statelor membre referitoare la asigurarea de răspundere civilă pentru pagubele produse de autovehicule ( JO L 129, p. 33 , Ediție specială, 06/vol. 1, p. 240, denumită în continuare „A treia directivă”). 2 Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între domnul Marques Almeida, pe de o parte, și Companhia de Seguros Fidelidade-Mundial SA (denumită în continuare „Fidelidade-Mundial”), domnul da Cunha Carvalheira, domnul Carvalheira, precum și Fundo de Garantia Automóvel, pe de altă parte, cu privire la despăgubirea de către aceștia din urmă, în temeiul răspunderii civile pentru pagubele produse de autovehicule, a daunelor suferite de domnul Marques Almeida ca urmare a unui accident de circulație. 3 Potrivit articolului 3 alineatul (1) din Prima directivă: „[...] fiecare stat membru ia toate măsurile necesare pentru a se asigura că răspunderea civilă pentru pagubele produse de vehiculele care provin în mod obișnuit de pe teritoriul lor este acoperită prin asigurare. Aceste măsuri stabilesc aria răspunderii civile acoperite de asigurare, precum și termenii și condițiile asigurării.” 4 Articolul 2 alineatul (1) din A doua directivă prevede: „Fiecare stat membru adoptă măsurile necesare pentru ca orice dispoziție legală sau clauză contractuală conținută într-o poliță de asigurare, eliberată în conformitate cu articolul 3 alineatul (1) din [Prima directivă], care exclude de la asigurare cazurile în care vehiculele sunt utilizate sau conduse de către: — persoane care nu sunt autorizate în mod explicit sau implicit sau — persoane care nu sunt titularele unui permis care să le dea dreptul să conducă vehiculul respectiv sau — persoane care nu respectă obligațiile legale de ordin tehnic cu privire la starea și siguranța vehiculului respectiv, să fie considerată, în sensul articolului 3 alineatul (1) din [Prima directivă], fără efect în ceea privește pretențiile unor terți care au fost victime ale unui accident. Cu toate acestea, dispoziția sau clauza prevăzută la prima liniuță poate fi invocată împotriva unor persoane care s-au îmbarcat voluntar în vehiculul care a provocat dauna, în cazul în care asigurătorul poate dovedi că acestea știau că vehiculul este furat. Statele membre au posibilitatea, pentru accidentele survenite pe teritoriul lor, să nu aplice dispoziția de la primul paragraf în cazul și în măsura în care victima poate obține despăgubirea prejudiciului său de la un organism de asigurări sociale.” 5 Articolul 1 din A treia directivă prevede: „Fără a aduce atingere celui de al doilea paragraf din articolul 2 alineatul (1) din [A doua directivă], asigurarea menționată la articolul 3 alineatul (1) din [Prima directivă] acoperă răspunderea pentru vătămarea corporală a tuturor pasagerilor, alții decât conducătorul auto, ce rezultă ca urmare a utilizării unui vehicul. [...]” 6 Potrivit articolului 1a din A treia directivă, introdus prin Directiva 2005/14/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2005, de modificare a directivelor 72/166/CEE, 84/5/CEE, 88/357/CEE și 90/232/CEE și a Directivei 2000/26/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind asigurarea de răspundere civilă auto ( JO L 149, p. 14 , Ediție specială, 06/vol. 7 p. 212): „Asigurarea prevăzută la articolul 3 alineatul (1) din [Prima directivă] acoperă vătămările corporale și daunele materiale suferite de pietoni, cicliști și alți utilizatori nemotorizați ai drumurilor, care, în urma unui accident care a implicat un autovehicul, au dreptul la o despăgubire în conformitate cu dreptul civil intern. Prezentul articol nu aduce atingere răspunderii civile ori valorii despăgubirii.” 7 Potrivit articolului 503 alineatul 1 din Codul civil portughez: „Persoana care deține comanda efectivă a unui autovehicul și îl utilizează în interesul propriu, chiar și prin intermediul unui prepus, răspunde pentru pagubele produse ca urmare a riscului propriu al vehiculului, chiar dacă acesta nu se află în circulație.” 8 Articolul 504 alineatul 1 din acest cod prevede: „Răspunderea pentru daunele produse de vehicule este recunoscută în favoarea terților, precum și în favoarea persoanelor transportate.” 9 Potrivit articolului 505 din codul menționat: „Fără a se aduce atingere dispozițiilor articolului 570, răspunderea prevăzută la articolul 503 alineatul 1 este exclusă numai atunci când accidentul este imputabil victimei sau unui terț ori atunci când rezultă dintr-un caz de forță majoră care nu are legătură cu funcționarea vehiculului.” 10 Articolul 570 din același cod prevede: „1. Atunci când culpa victimei a contribuit la geneza sau la agravarea daunelor, instanța competentă trebuie să determine, având în vedere gravitatea culpei uneia sau celeilalte dintre părți și consecințele care rezultă din aceasta, dacă despăgubirea trebuie acordată în totalitate, redusă sau chiar exclusă. 2. Dacă răspunderea se întemeiază pe o simplă prezumție de culpă, culpa victimei, sub rezerva dispozițiilor contrare, exclude obligația de despăgubire.”

    Textul în documentul-sursă ↗
17. 17
    Sursa 17: Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă autoLege · Art. 14 alin. (5)Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi extrasul citat

    Art. 14 alin. (5)

    În caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății ori decesului, despăgubirile se acordă atât pentru persoanele aflate în afara vehiculului care a produs accidentul, cât și pentru persoanele aflate în acel vehicul, cu excepția conducătorului vehiculului din vina căruia s-a produs accidentul.

    Textul în documentul-sursă ↗
18. 18
    Sursa 18: Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă autoLege · Art. 11 alin. (5)Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi extrasul citat

    Art. 11 alin. (5)

    Membrii familiei asiguratului, conducătorului auto sau oricărei altei persoane a cărei răspundere civilă este angajată într-un accident de vehicule și este acoperită de asigurarea obligatorie RCA nu sunt excluși de la beneficiul asigurării pentru propriile lor vătămări corporale.

    Textul în documentul-sursă ↗
19. 19
    Sursa 19: Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă autoLege · Art. 12 teza introductivă și lit. b), citat din lit. b) citit împreună cu „Asigurătorul RCA nu acordă despăgubiri pentru”Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi extrasul citat

    Art. 12 teza introductivă și lit. b), citat din lit. b) citit împreună cu „Asigurătorul RCA nu acordă despăgubiri pentru”

    prejudiciile produse bunurilor aparținând conducătorului vehiculului răspunzător de producerea accidentului, precum și cele produse ca urmare a vătămării corporale sau decesului acestuia, indiferent cine solicită aceste despăgubiri;

    Textul în documentul-sursă ↗
20. 20
    Sursa 20: Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă autoLege · Art. 13 alin. (2)Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi extrasul citat

    Art. 13 alin. (2)

    În situația în care nu se poate stabili întinderea răspunderii fiecărei persoane, aceasta se va stabili în cote egale, în raport cu numărul părților implicate în accident, fiecare parte având dreptul la despăgubire în proporția în care nu s-a făcut răspunzătoare de producerea accidentului.

    Textul în documentul-sursă ↗
21. 21
    Sursa 21: Codul de procedură civilă — copia FGA/Sintact, versiunea 10.03.2026Lege · Art. 430 alin. (2); PDF pp. 141–141 · forma din 10 martie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi extrasul citat

    Art. 430 alin. (2); PDF pp. 141–141

    (2)Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.

    Textul în documentul-sursă ↗
22. 22
    Sursa 22: Codul de procedură civilă — copia FGA/Sintact, versiunea 10.03.2026Lege · Art. 435 alin. (1); PDF pp. 142–142 · forma din 10 martie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi extrasul citat

    Art. 435 alin. (1); PDF pp. 142–142

    (1)Hotărârea judecătorească este obligatorie şi produce efecte numai între părţi şi succesorii acestora.

    Textul în documentul-sursă ↗
23. 23
    Sursa 23: Codul de procedură civilă — copia FGA/Sintact, versiunea 10.03.2026Lege · Art. 249; PDF pp. 90–90 · forma din 10 martie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi extrasul citat

    Art. 249; PDF pp. 90–90

    Cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege.

    Textul în documentul-sursă ↗
24. 24
    Sursa 24: Codul de procedură civilă — copia FGA/Sintact, versiunea 10.03.2026Lege · Art. 250; PDF pp. 90–90 · forma din 10 martie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi extrasul citat

    Art. 250; PDF pp. 90–90

    Dovada unui act juridic sau a unui fapt se poate face prin înscrisuri, martori, prezumţii, mărturisirea uneia dintre părţi, făcută din proprie iniţiativă sau obţinută la interogatoriu, prin expertiză, prin mijloacele materiale de probă, prin cercetarea la faţa locului sau prin orice alte mijloace prevăzute de lege.

    Textul în documentul-sursă ↗
25. 25
    Sursa 25: Codul de procedură civilă — copia FGA/Sintact, versiunea 10.03.2026Lege · Art. 254 alin. (1); PDF pp. 91–91 · forma din 10 martie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi extrasul citat

    Art. 254 alin. (1); PDF pp. 91–91

    (1)Probele se propun, sub sancţiunea decăderii, de către reclamant prin cererea de chemare în judecată, iar de către pârât prin întâmpinare, dacă legea nu dispune altfel. Ele pot fi propuse şi oral, în cazurile anume prevăzute de lege.

    Textul în documentul-sursă ↗
26. 26
    Sursa 26: Codul de procedură civilă — copia FGA/Sintact, versiunea 10.03.2026Lege · Art. 254 alin. (2); PDF pp. 91–91 · forma din 10 martie 2026Textul oficial ↗Explicația noastră a actului →

    Vezi extrasul citat

    Art. 254 alin. (2); PDF pp. 91–91

    (2)Dovezile care nu au fost propuse în condiţiile alin. (1) nu vor mai putea fi cerute şi încuviinţate în cursul procesului, în afară de cazurile în care: 1. necesitatea probei rezultă din modificarea cererii; 2. nevoia administrării probei reiese din cercetarea judecătorească şi partea nu o putea prevedea; 3. partea învederează instanţei că, din motive temeinic justificate, nu a putut propune în termen probele cerute; 4. administrarea probei nu duce la amânarea judecăţii; 5. există acordul expres al tuturor părţilor.

    Textul în documentul-sursă ↗